Contract administrativ. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 08.07.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5

Ședința publică din 12 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 3: Răzvan

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta Comuna prin Primarul comunei împotriva sentinței civile nr. 685/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și B G, având ca obiect contestație încetare de drept contract concesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței înscrisuri din partea Comunei prin Primar, reprezentând CF in extenso nr.1438 și copie CF nr.-.

Față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 28.01.2009, reclamanta Comuna a chemat în judecată pe pârâții și B G și a cerut instanței să constate încetarea de drept a contractului de concesiune nr.1281/12.12.2002 și să dispună Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară operarea cuvenitelor modificări în 1438.

În motivare arată că în urma licitației din 25.11.2002 în vederea concesiunii terenului în suprafață de 12.115 mp a fost desemnată câștigătoare și i s-a atribuit contractul de concesiune nr.1281/12.12.2002 societății Trans SRL cu sediul în localitatea,-, contractul de concesiune având ca obiectiv realizarea de către concesionar a unui spațiu de producție cu termen maxim de punere în funcțiune de 3 ani de la data semnării contractului.

Întrucât societatea concesionară nu și-a îndeplinit obligațiile din contract, în calitate de concedent arată reclamanta, a cerut în instanță rezilierea contractului, dar nu s-a putut rezilia contractul întrucât în cursul soluționării procesului s-a constatat că societatea a fost radiată din evidențele în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990.

Reclamanta consideră că în situația în care nu mai există societatea concedentă, contractul de concesiune a încetat de drept și în această situație de impune reglementarea situației juridice a terenului pentru a fi posibilă continuarea valorificării acestuia.

În condițiile în care potrivit art.31 (7) din Legea nr.359/2004 și art.237 din Legea nr.31/1990 bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului revin asociaților sau acționarilor, fără ca legea să distingă titlul în baza căruia se află bunurile în patrimoniu, rezultă că terenul este în posesia continuatorilor societății care sunt pârâții și B G și față de aceasta este necesară constatarea încetării de drept a contractului, aceștia având calitate procesuală pasivă.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe art.111 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 685/22.04.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea formulată de Comuna împotriva pârâților, și BGp entru constatare încetare de drept a Contractului de concesiune nr.1281/12.12.2002 și obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară să efectueze cuvenitele modificări în 1438.

În soluționarea excepției instanța a reținut că așa cum afirmă și reclamanta, Societatea Comercială SC Trans SRL fiind radiată, de la data radierii din evidențele încetează personalitatea juridică a acesteia cu consecințele ce decurg din acest fapt, respectiv lipsa calității procesuale pasive într-un proces.

În ceea ce privește obligațiile asociaților după radiere, aceasta este una patrimonială și operează în condițiile art.2371(2) din Legea nr.31/1990.

Cum radierea societății concesionare s-a făcut fără lichidare în condițiile art.31 din Legea nr.359/2004 și art.237 (8) li (9) din Legea nr.31/1990, bunurile rămase în patrimoniul acesteia după radiere au revenit asociaților pârâți în cauză, dar cu bunurile din patrimoniu cuprinzând bunuri mobile, imobile, creanțe, ce au format activul societății, asociații au obligația de a răspunde conform art.2371(2) din Legea nr.31/1990 pentru acoperirea pasivului din patrimoniul, respectiv datorii către creditori.

Ca urmare, pârâții în calitate de asociați pot avea calitate procesuală pasivă numai în acțiuni patrimoniale, dar nu și în acțiuni personale, ori contractul de concesiune este un contract intuitu personae.

Cererea în constatare prevăzută de art.111 Cod procedură civilă nu se poate confunda cu cererea privitoare la constatarea unor situații de fapt, iar acțiunea reclamantei care ar putea fi apreciată ca fiind o acțiune în constatare declaratorie, solicitând instanței constatarea inexistenței unui raport juridic, nu poate fi cerută față de pârâți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurenta Comuna prin Primar solicitând modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanței este nelegală și temeinică în condițiile în care a reținut lipsa calității procesual pasive a ai foștilor asociați SC Trans SRL. Se arată astfel că în prezent această societate este radiată iar pe de altă parte a intervenit și încetarea de drept a contractului de concesiune situație în care recurenta apreciază că se impune reglementarea situației i juridice a terenului ce face obiectul contractului de concesiune.

Deși prima instanță a reținut că în aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 31 alin. 7 din legea 359/2004 cu art. 237 alin. 2 din Legea 31/1990 bunurile rămase în patrimoniul societății după radiere au revenit asociaților pârâți iar aceștia rămân obligați a răspunde pentru acoperirea pasivului din patrimoniu, respectiv a datoriilor către creditori, totuși a constatat că pârâții persoane fizice pot avea calitate procesual pasivă numai în acțiunile patrimoniale nu și în cele personale.

Prima instanță nu a ținut cont de faptul că acțiunile patrimoniale se împart la rândul lor în acțiuni personale, acțiuni reale și acțiuni mixte. Interpretarea dată de instanța de fond prezentei acțiuni civile, este criticabilă și prin aceea că, aceasta califică acțiunile în care pârâții în calitate de foști ai SC Trans SRL pot acea calitate procesual pasivă ca fiind doar acțiunile patrimoniale nu și cele personale.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041c Cod Penal, Curtea reține că recursul este întemeiat după cum urmează:

Prin contractul de concesiune nr. 1281/12.12.2002 încheiat între Primăria comunei și SC Trans SRL s-a procedat la darea în concesiune a terenului proprietatea statului în suprafață de 12115 mp, identificat în CF nr. 1432 nr. top 844/b pentru executarea unor lucrări de construcție spații de producție.

Contractul s-a încheiat ca urmare a organizării licitației pentru concesionarea terenului respectiv așa cum rezultă din documentația aflată la dosarul primei instanțe. Ulterior încheierii contractului de concesiune societatea câștigătoare a, licitației a fost radiată ca urmare a procedurii dizolvării din oficiu așa cum rezultă din cuprinsul actului emis de ORC A și aflata la fila 26 și următoarele dosar fond. În condițiile în care societatea concesionară a fost radiată, iar scopul concesiunii nu a mai putut fi realizat, prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat constatarea încetării de drept a contractului de concesiune, Acțiune ce nu putea fi realizată în contradictoriu cu SC Trans SRL în condițiile în care conf. art. 42.c Cod Penal aceasta nu mai avea capacitate procesuală fiind dizolvată și radiată din evidențele ORC

Acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu persoanele fizice și B G în calitatea acestora de foști asociați ai SC Trans SRL; ținând cont de dispozițiile art. 237 din Legea 31/1990 potrivit cărora bunurile rămase în patrimoniul persoanelor juridice radiate revin acționarilor, dispoziție ce se regăsește și în prevederile art. 31 alin. 7 din Legea 259/2004. Rezultă așadar că în patrimoniul foștilor asociați persoane fizice, au revenit după radierea societății toate bunurile mobile sau imobile a acestora precum și creanțele ce au format activul societății, asociații având totodată obligația de a răspunde pentru acoperirea pasivului. În consecință, în patrimoniul pârâților persoane fizice s-a transmis și dreptul născut din încheierea contractului de concesiune, în fapt terenul aflându-se în posesia acestora, iar în aceste condiții în mod corect reclamanta a formulat acțiunii pentru constatarea încetării de drept a contractului de concesiune în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, foști asociați ai societății.

Susținerea primei instanțe potrivit căreia pârâții persoane fizice în calitate de foști asociați nu pot avea calitate procesual pasivă decât în acțiuni patrimoniale nu și în cele personale, nu ține cont de faptul că din punct de vedere al caracterului patrimonial sau nepatrimonial al dreptului subiectiv ce se valorifică, acțiunile sau cererile de împart în acțiuni nepatrimoniale și patrimoniale, iar la rândul său, cele patrimoniale se împart în acțiuni personale, acțiuni reale și mixte.

Soluția primei instanțe prin care s-a procedat la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților, apare ca reprezentând o greșită necercetare în fond a cauzei în condițiile în care persoanele fizice aveau calitate procesual pasivă deoarece în patrimoniul acestora au intrat în ansamblul atât bunurile cât și drepturile și obligațiile aparținând societății dizolvate.

În consecință, fiind în prezența incidenței dispozițiilor art. 312 alin.5 c Cod Penal Curtea admițând recursul declarat de reclamant va proceda la casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a cererii având ca obiect constatarea încetării de drept a contractului de concesiune în condițiile în care acesta are caracterul unui contract administrativ deoarece are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică și ca atare instanța de contencios este competentă să soluționeze litigiile privind încetarea acestui contract conf. art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta Comuna prin Primar împotriva sentinței civile nr.685/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Casează hotărârea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. MB - 25.01.2010

TehnoredM. 25.01 2010

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul Arad

Judecător - G

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contract administrativ. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Timisoara