Contestație act administrativ fiscal. Sentința 27/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 27/F/

Ședința publică din 20 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim

: - -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamanta - SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 17, județul .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru pârâți, lipsă fiind reclamanta.

Procedura, legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr. 2679 din 05.02.2008 emisă de Primăria Municipiului Pitești și cu 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentanta pârâților, consideră că reclamanta nu își manifestă nici un interes în susținerea acțiunii. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.

Reprezentanta pârâților, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință.

CURTEA

Asupra acțiunii de față:

Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2008, reclamanta - SRL Rm.V a chemat în judecată pe pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII V, solicitând instanței ca prin sentința ce o va da, să dispună anularea deciziei nr.170 din 27.06.2007 emisă de Direcția Generală de Soluționarea Contestațiilor din cadrul ANAF - MEF și pe cale de consecință, reluarea procedurii administrative suspendată prin aceasta.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, într-adevăr, în baza art.184 alin.1 lit.a și alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, organul de soluționare poate suspenda soluționarea contestației, dar numai prin decizie motivată. Susține că, în speță, suspendarea s-a dispus fără o motivare temeinică, deși trebuiau analizate apărările reclamantei, urmând să se pronunțe o soluție cu privire la veridicitatea informațiilor prezentate de organul de inspecție fiscală, informații care au stat la baza deciziei de impunere. Mai susține că, soluția dată în urma cercetărilor penale nu va afecta în nici un fel soluția pronunțată în baza dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, ci doar va atrage răspunderea personală a administratorului firmei. De asemenea, arată că prin nesoluționarea contestației cu privire la legalitatea deciziei de impunere, reclamanta este grav prejudiciată, deoarece s-a început executarea silită, ea fiind lipsită de sumele de bani din conturile bancare și de alte bunuri mobile sau imobile din patrimoniul său, ce au constituit sau vor constitui obiectul executării silite, funcționarea activității societății fiind grav perturbată.

În continuarea motivării acțiunii, reclamanta prezintă împrejurările de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actelor fiscale contestate în procedura administrativă, arătând, în esență, că prin decizia de impunere s-au stabilit în mod abuziv în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată, organul fiscal de control considerând toate apărările reclamantei ca fiind neconcludente și ajungând greșit la concluzia că documentele acesteia sunt nelegale.

Reclamanta solicită că se impune reluarea procedurii de soluționare în fond a contestației, avându-se în vedere bonitatea sa, în sensul că nu a încercat și nu încearcă să se sustragă de la plata unor eventuale obligații fiscale în condițiile în care acestea vor fi stabilite în mod definitiv; solicită, de asemenea, să se aibă în vedere comportamentul fiscal al reclamantei, care este un important contribuabil și un bun plătitor al obligațiilor fiscale.

Pentru aceste motive, solicită ca în conformitate cu disp.art.11 din Legea nr.544/2004, să se admită acțiunea, să se anuleze decizia atacată și să se dispună reluarea procedurii de soluționare a contestației.

Prin întâmpinarea de la dosar (22-25), pârâții solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, susținând că decizia atacată a fost motivată atât în fapt cât și în drept, că există o strânsă legătură de cauzalitate între sesizarea penală și constatările organului de inspecție fiscală, în funcție de soluția pronunțată în penal, urmând să fie reluată procedura administrativă; că nu poate fi reținut ca motiv întemeiat iminența producerii unei vătămări ireparabile a societății, atâta timp cât nu se face dovada acesteia și având în vedere că reclamanta a renunțat la judecata cauzei privind suspendarea deciziei de impunere nr.6 din 26.04.2007, manifestând lipsă de interes și în susținerea contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr-, sentința nr.56700/01.11.2007 a Judecătoriei Rm.V, rămânând irevocabilă prin nerecurare.

Pe fondul cauzei, pârâții solicită respingerea cererii de anulare a deciziei nr.170/27.06.2007, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004, nefiind vorba de un act abuziv.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este fondată.

Prin decizia nr.170 din 27.06.2007, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF-MEF, s-a soluționat contestația formulată de - SRL Rm.V, împotriva deciziei de impunere nr.6/26.04.2007, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii V, decizie de impunere ce are ca obiect suma totală de 1.332.657 lei, reprezentând 456.383 lei - impozit pe profit suplimentar, 345.477 lei - dobânzi aferente, 39.562 lei - penalități de întârziere aferente, 248.438 lei - taxa pe valoarea adăugată, 215.485 lei - dobânzi aferente și 27.312 lei - penalități de întârziere aferente. Prin decizie s-a dispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, conform celor reținute prin decizie.

Suspendarea soluționării în fond a contestației formulată de - SRL Rm.V s-a dispus, în mod legal, în baza art.184 alin.1 lit.a și alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, dispoziții potrivit cărora, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, potrivit alin.(2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Decizia atacată a fost motivată atât în fapt cât și în drept, în ceea ce privește convingerea organului fiscal privind suspendarea soluționării contestației; organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii infracțiunii prev.de art.13 din Legea nr.87/1994, republicată, privind combaterea evaziunii fiscale, coroborat cu art.11 lit.c din același act normativ și art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.245/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În mod corect, s-a apreciat că există o legătură de cauzalitate între sesizarea penală și constatările organului de inspecție fiscală, aspecte ce vizează înregistrarea în contabilitate a unor documente care nu exprimă realitatea și legalitatea operațiunilor efectuate, soluția pronunțată pe latura penală, având o înrâurire asupra soluției ce se va pronunța pe cale administrativă.

Apărările cu privire la iminența producerii unei vătămări ireparabile, nu pot fi primite. Reclamanta a renunțat la judecata cererii de suspendare a deciziei de impunere nr.6 din 26.05.2007 în dosarul nr- (28) și nu și-a susținut nici contestația la executare, ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Rm.V (26).

Anularea deciziei atacate poate fi dispusă potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările aduse prin Legea nr.262/2007, numai în cazul în care se tinde la încetarea unui act abuziv. În speță, nu este vorba de un act abuziv, ci de un act emis în mod legal, conform art.184 alin.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală, potrivit căruia, introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Față de aceste considerente, urmează să se respingă acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 17, județul .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

05.03.2008

Red.IM

EM/5 ex.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Gina Achim, Victoria Ilinca

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 27/2008. Curtea de Apel Pitesti