Contestație act administrativ fiscal. Sentința 28/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.28

Ședința publică din data de 23 februarie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta- EURO SRL,prin administrator, domiciliat în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR -COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE, cu sediul în B, sector 5,-- prin DGFP

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, potrivit chitanțelor nr.61806 din 13.02.2008 și 61805 din 13.02.2008, precum și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic reprezentând pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate - prin DGFP D, lipsă fiind reclamanta - Euro SRL. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, față de cererea formulată de reclamantă privind repunerea cauzei pe rol, potrivit art. 245 pr.civilă, o admite și dispune continuarea judecății.

Consilier juridic pentru pârât depune la dosar decizia nr. 2322 din 5.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2039/2007, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în combaterea acțiunii.

Curtea, ia act de susținerile reprezentantei pârâtului, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea cererii.

Consilier juridic, pentru pârât, solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Precizează că nu mai există un motiv pentru care reclamanta să solicite anularea deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, având în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care a depus-o la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 334/42/2.04.2008 reclamanta - Euro SRL Târgoviște a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, să se dispună anularea Deciziei nr.025 din 25.01.2008 emisă de această instituție, prin care a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal nr.RO - din 19.12.2003 pentru neconstituirea garanției prevăzută de art. 183 alin.1 lit. pr. fiscală.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că decizia este nelegală, întrucât asupra cuantumului garanției există litigiu la instanța de contencios administrativ, această garanție în cuantum de 22.242 Euro a fost stabilită pe o bază de calcul rezultată dintr-un act normativ aplicat retroactiv, respectiv HG nr.1861/2006, cuantumul legal al garanției în cauză fiind de 1854 euro, pe baza volumului ieșirilor de produse accizabile înregistrat în perioada ianuarie 2004- decembrie 2006, fiind calculat de către societate prin adresa nr. 126 din 30.03.2007.

În data de 24 aprilie 2008, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât, cuantumul legal și corect al garanției aferente antrepozitului fiscal este de 22.242 Euro, acest cuantum a fost contestat de către reclamantă, contestația a fost respinsă, iar deciziile emise de către pârât au fost contestate în instanță, însă, prin sentința civilă nr.25/28.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă contestația promovată de - Euro SRL Târgoviște (filele 26,27).

Prin notele scrise, depuse la termenul din 6 mai 2008, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât societatea reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, neformulând plângere prealabilă împotriva deciziei nr.025 din 25.01.2008.

La data de 26 mai 2008, prin încheierea pronunțată în ședință publică, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în conformitate cu art. 244 alin.1 pct.1 pr.civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, admițând cererea formulată de reclamantă, iar la data de 30 ianuarie 2009, pârâtul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ce a fost încuviințată la 23 februarie 2009, dispunându-se continuarea judecății.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 025 din 25 ianuarie 2008 emisă de pârât, prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO - din 19.12.2003 emisă în favoarea - Euro SRL pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin.1 lit.a din Legea nr. 571/2003.

Măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal a fost dispusă de către pârât, întrucât reclamanta nu a îndeplinit obligația de a constitui garanția în cuantum de 22.242 Euro, ce a fost stabilită de către MEF prin decizia nr.514 din 26.11.2007, decizie ce este obligatorie pentru societatea reclamantă, întrucât, prin sentința nr. 25 din 28.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă acțiunea - Euro SRL, hotărâre definitivă și irevocabilă, conform deciziei nr.2322 din 5.06.2008 pronunțată de ICCJ, prin care s-a respins recursul societății reclamante promovat împotriva soluției instanței de fond.

Decizia de revocare a autorizației a fost contestată de către reclamantă în conformitate cu art. 205 și următoarele pr.fiscală, contestația fiind comunicată către pârât la data de 13.02.2008 (filele 10-12).

În conformitate cu art. 137 pr.civilă, instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea pe fond a pricinii, astfel că, va analiza excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât, motivată de împrejurarea că societatea reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, dacă există, revocarea, în tot sau în parte, a actului în termen de 30 de zile, procedură pe care - Euro SRL a respectat-o întru totul, la data de 13 februarie 2008 a comunicat contestația administrativ-fiscală împotriva deciziei nr.025 din 25.01.2008, autoritatea emitentă avea obligația să răspundă societății în termen de 30 de zile, nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin.4 din Legea nr. 554/2004, reclamanta promovând acțiune în instanță, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 (1) din Legea contenciosului administrativ, ce a început să curgă de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, prevăzut de art. 11 alin.1 lit.c din același act normativ.

Având în vedere că reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei nr.025 din 25.01.2008 emisă de către pârât, iar, înăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ, a promovat acțiune la instanța de contencios administrativ, respectând, deci, procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea menționată mai sus, Curtea constată că excepția invocată nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că pârâtul, prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a stabilit valoarea garanției aferente antrepozitului fiscal nr. RO - din 19.12.2003 administrat de societatea reclamantă, în cuantum de 22.242 Euro, conform Codului fiscal și HG nr.44/2004, având în vedere ieșirile de produse accizabile aferente perioadei 1.01.2004- 31.12.2006, cuantumul garanției a fost contestat de societate, însă, plângerea sa a fost respinsă de către comisie, prin decizia nr. 514/26.11.2007, această decizie fiind menținută de către instanțe, prin sentința nr.25/28.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2322 din 5.06.2008 pronunțată de ICCJ.

În conformitate cu art. 183 alin.1 lit.a din Legea nr.571/2003, societatea reclamantă avea obligația să întregească cuantumul garanției în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei prin care s-a stabilit acest cuantum, sau în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei de soluționare a contestației, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se aplică sancțiunea revocării autorizației de antrepozit fiscal, pârâtul aplicând, în mod corect, aceste dispoziții legale, luând măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal nr. RO - din 19.12.2003, întrucât societatea nu a întregit garanția ce a fost stabilită în sumă de 22.242 Euro, cuantum legal și corect, cum s-au pronunțat instanțele de contencios administrativ.

Față de aceste considerente, Curtea constată că decizia nr.025 din 25.01.2008 a fost emisă de către pârâtă cu respectarea dispozițiilor art. 183 alin.1 lit.a din Codul fiscal, în mod corect, s-a luat măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal administrat de către reclamantă, aceasta nu a îndeplinit obligația de a întregii garanția stabilită de către pârât în cuantum de 22.242 Euro, în termenul de 10 zile, ce curge de la data comunicării deciziei nr.514 din 26.11.2007, decizie legală, a cărei executare nu a fost suspendată, în conformitate cu art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, așa cum s-a statuat prin hotărâre definitivă și irevocabilă, acțiunea reclamantei nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Suspuse Accizelor Armonizate - prin DGFP

Respinge acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta- EURO SRL,prin administrator, domiciliat în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR -COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE, cu sediul în B, sector 5,-, prin DGFP D, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

4 ex./4.03.2009

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 28/2009. Curtea de Apel Ploiesti