Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2848/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2848
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta - - SRL CNî mpotriva sentinței civile nr.1218 pronunțată în data de 08.05.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La data de 09.11.2009 se înregistrează din partea intimatei DGFP C concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.10.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1218 din 8 mai 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Cluja respins acțiunea formulată de reclamanta - - SRL, împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
În motivarea hotărârii s-a reținut că prin decizia de impunere nr.285/09.04.2008, emisă de C-N și întocmită în baza Raportului de inspecție fiscală nr.11785 încheiat la aceeași dată, au fost stabilite societății reclamante următoarele obligații suplimentare de plată: 81.414 lei impozit pe profit, 32.002 lei majorări de întârziere aferente; 222.046 lei impozit pe venituri din dividende, distribuite persoanelor fizice; 130.090 lei majorări de întârziere aferente; 163.646 lei TVA stabilită suplimentar și 114.147 lei majorări de întârziere aferente.
Reclamanta apreciind că obligațiile suplimentare de plată au fost stabilite în mod nelegal, a promovat contestație soluționată prin Decizia nr.92/26.06.2008 emisă de DGFP prin care s-a admis ca întemeiată pentru suma de 236 lei reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței de impozit pe profit, stabilit pe anul 2005, calculate pe perioada 01.02.2006-31.03.2008, respingându-se ca neîntemeiată pentru suma de - lei, reprezentând: 81414 lei diferență de impozit pe profit stabilită pentru perioada 01.11.2002-30.09.2007; 31766 lei majorări de întârziere aferente; - lei impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice; - lei majorări de întârziere aferente; - lei TVA stabilit suplimentar și - lei majorări de întârziere aferente.
Prin această decizie s-a statuat că organele de control au stabilit in mod corect veniturile suplimentare rezultate din închirierea bunurilor aferente perioadei controlate, iar susținerile reclamantei sunt contrazise de situația de fapt concretizată in documentația depusă la dosar și de prevederile art.7, 155.fiscal.
S-a mai reținut că reclamanta, prin acțiunea promovată a învederat că în mod greșit au fost stabilite venituri din închiriere nefacturate în perioada 01.04.2006-31.12.2006 în sumă de - lei și respectiv nefacturate in anul 2007 in sumă de - lei aferente mijloacelor de transport închiriate în Italia, deoarece aceste sume nu au intrat in patrimoniul său, fiind incidente prev. art19 al.1 fiscal și că nu era obligată să întocmească facturi în fiecare lună pentru autoturismele ce face obiectul contractelor de închiriere, deoarece autoturismele nu au fost folosite de locatari în fiecare lună, existând și o convenție între părți, in sensul că aceștia să plătească suma stabilită cu titlu de chirie numai in lunile când le folosesc, operând o suspendare a contractelor de închiriere în temeiul înțelegerii părților.
Tribunalul a motivat că din actele anexate deciziei, rezultă că reclamanta nu a întocmit facturi de închiriere in fiecare lună pentru autoturismele închiriate în Italia, iar din nota explicativă rezultă că aceste autoturisme au fost garate in Italia, emițându-se facturi numai pe lunile când acestea s-au utilizat, însă aceste susțineri sunt simple afirmații, deoarece nu au suport probator.
Apărarea reclamantei in sensul că au fost suspendate contractele de închiriere urmare a înțelegerii dintre părți, iar pe perioada suspendării nu au fost emise facturi a fost apreciată ca e neîntemeiată, deoarece atât cu ocazia controlului cât și in instanță nu a produs probe prin care să facă dovada acestei susțineri.
Drept consecință, instanța de fond a apreciat organele de control în mod corect și legal au stabilit venituri din închirierea autoturismelor pe perioada 01.04-31.12.2006 în sumă de - lei, iar pe anul 2007 venituri suplimentare din închirierea autoturismelor in sumă de 112.894 lei.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta a susținut că în mod greșit s-au stabilit prin Decizia nr.285/09.04.2008 cheltuieli nedeductibile in sumă de - lei, deoarece: sumele de 21856 lei, reprezentând cheltuieli cu combustibilul și 6691 lei reprezentând taxă de autostradă sunt cheltuieli efectuate pentru folosința autoturismelor proprietatea societății, nedovedindu-se că nu au fost efectuate în scopul realizării de venit. S-a susținut ca neîntemeiată și concluzia privind suma de 3467 lei reprezentând cheltuieli de deplasare a autoturismului in Austria și Anglia de organele de control, deoarece în concret administratorul societății s-a deplasat in aceste țări cu scopul de a încheia contracte cu firme din aceste țări. Aceeași apreciere a făcut reclamanta și cu privire la cheltuielile privind amortizarea autoturismului in sumă de 79869 lei,susținând că acesta a fost achiziționat pentru a fi închiriat terților ca autoturism de lux in scopul realizării de venituri, nefiind incidente prev. art.21 lit.n fisc.
Apărarea formulată de reclamantă cu privire la aceste sume a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată, motivându-se că pentru suma de 21856 lei reprezentând cheltuielile de combustibil dedusă de pe facturi de aprovizionări cu combustibil in Italia în facturi nu este specificat natura combustibilului și nu este justificat nici consumul neputându-se astfel stabili pentru care mașină a fost utilizat acest combustibil, iar aceste facturi se referă la anul 2006, însă ele au fost înregistrate pe cheltuieli în anul 2007, nefiind înregistrate in contabilitate în perioada la care se referă.
Referitor la suma de 6691 lei taxă de autostradă, s-a motivat că din probațiunea administrată rezultă că nu au fost precizate autoturismele la care se referă, deși din verificările efectuate s-a constatat că sunt tot autoturismele închiriate de reclamantă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca această sumă să fie deductibil din punct de vedere fiscal.
Deși suma de 3467 lei reprezintă cheltuieli de deplasare a administratorului societății in Austria și Anglia, instanța a apreciat că, in mod corect organul de inspecție fiscală a apreciat că aceste cheltuieli nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri, fiind nedeductibile din punct de vedere fiscal, întrucât nici acesta și nici reclamanta nu au făcut dovada că ar fi avut relații de afaceri cu firme din aceste țări.
Cu privire la autoturismul s-a reținut că acesta a fost achiziționat in luna februarie 2007 din Italia, a fost adus în țară, înmatriculat, după care a fost dus din nou in Italia însă in contabilitate au fost înregistrate cheltuieli cu amortizarea acestuia neexistând însă nici o justificare a utilizării sale.
Deoarece reclamanta nu a făcut dovada cu documente legale a cheltuielilor pretinse cu acest autoturism și coroborând prevederile legale menționate cu prevederile art.24 al.2 fisc. instanța a apreciat că organul de control în mod corect a reținut că autoturismul nu a fost utilizat in scopul realizării de venituri in conformitate cu prevederile art.14 al.1 fisc. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada prin probe că acest autoturism îndeplinește condițiile pentru a putea fi amortizat chiar dacă a susținut că l-a cumpărat cu scopul de a-l închiria.
Drept consecință, instanța a apreciat că urmare a faptului că reclamanta nu a probat prin nici un mijloc de probă din care să rezulte susținerile cu privire la această cheltuială, organele de control fiscal au constatat în mod legal procedând la neadmiterea pe cheltuieli a sumei totale de - lei.
Prin acțiunea promovată s-a susținut că suma de - lei, reprezintă cheltuieli efectuate cu ambarcațiunea contractată și că, în mod incorect, organele de control au apreciat că nu a fost efectuată în interesul personal al asociatului, fiind considerată ca dividend net.
Și această apărarea a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată, deoarece organele de control fiscal au constatat că in perioada în care pentru ambarcațiunea care nu a adus nici un venit asociații - SRL au efectuat plăți prin conturile deschise in Italia, în sumă de - lei, reprezentând rate ambarcațiune, servicii portuare, accesorii ambarcațiune, procedând în mod legal la stabilirea acestei sume ca dividend net, calculând impozitul aferent în conformitate cu prevederile art.67 fisc. cu majorările aferente conform art.120 din OG 92/2003.
Cu privire la calculul sumei menționată anterior, tribunalul a motivat că organul de control fiscal, a arătat formula de calcul și calculul efectiv prin care a ajuns la suma de - lei, dar reclamanta nu a redat propriul calcul prin care a ajuns la suma de - lei și nu a arătat in mod concret in ce constă greșeala, eroarea organului de control pentru a putea fi comparabilă ambele ipoteze, reclamanta limitându-se la o simplă susținere.
La ultimul punct din acțiunea promovată, reclamanta învederează că TVA in sumă de - lei, stabilită pentru ratele achitate pentru ambarcațiune s-a creat o contradicție întrucât anterior ratele achitate în acest scop au fost considerate plăți efectuate in interesul personal al unui asociat și au fost tratate ca dividende.
Punctul de vedere al reclamantei a fost apreciat ca fiind nefundat,tribunalul susținând că, în mod greșit, aceasta interpretează faptul că nu datorează TVA dacă cheltuielile cu ambarcațiunea au fost considerate dividende, deoarece yachtul a fost folosit in scop personal, contractul este încheiat pe societate, iar prin conturile deschise in Italia s-au efectuat plăți reprezentând rate închiriere aferente unei ambarcațiuni insă nu a înregistrat in contabilitate operațiunea respectivă și nu a autofacturat serviciul de închiriere leasing extern așa cum stipulează prevederile art.155 al.4 coroborat cu art.145 al.3 fisc.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - - SRL solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În opinia recurentei în mod greșit prin decizia nr.285/9.04.2008 emisă de C la pct.2.1.2 litera b și la pct.2.1.2 litera c s-a stabilit că veniturile realizate din închirierea mijloacelor de transport în Italia pe perioada 1.04.2006 - 31.12.2006 și pentru anul 2007 trebuie luate în calculul profitului impozitul. Recurenta susține că atâta timp cât aceste venituri nu au fost realizate efectiv și nu au fost încasate nu pot fi luate în calculul profitului impozabil. Se mai arată că societatea nu era obligată să întocmească facturi lunare pentru autoturisme deoarece aceste autoturisme nu au fost folosite de către locatari în fiecare lună, ori societatea nu a prestat lunar acest serviciu.
În ceea ce privește cheltuielile cu combustibilul și cu taxa de autostradă, recurenta arată că aceste cheltuieli s-au efectuat pentru folosința autoturismelor proprietate personală și nu s-a dovedit că nu au fost efectiv realizate cu acest scop astfel că, în opinia recurentei, în mod greșit organul de control le-a calificat ca fiind nedeductibile.
Aceleași argumente sunt prezentate și pentru cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate efectuate de salariați și administratori precum și cu privire la cheltuielile cu amortizarea autoturismului. În plus referitor la cheltuielile privind amortizarea acestui autoturism recurenta susține că acestea trebuiau considerate ca fiind deductibile deoarece autoturismul îndeplinește condițiile pentru a fi amortizat, societatea cumpărându-l cu scopul de a-l închiria. Întrucât autoturismul era unul de lux nu putea fi închiriat oricui, astfel că a apărut dificultatea găsirii clienților.
În ceea ce privește cheltuielile considerate de organul fiscal ca nedeductibile și reprezentând cheltuieli efectuate cu ambarcațiunea contractată de societate, recurenta arată că plățile nu au fost efectuate în interesul personal al asociatului, utilizatorul fiind - SRL, iar nu asociații acesteia. Întrucât ambarcațiunea urma să fie folosită pentru desfășurarea activității societății, recurenta susține că aceste cheltuieli trebuiau considerate ca fiind deductibile.
Și în situația în care sumele achitate pentru această ambarcațiune ar fi fost considerate dividende, în opinia recurentei impozitul pe profit a fost calculat greșit astfel că sunt greșit calculate și majorările de întârziere.
Cu privire la suma de 159.838 lei TVA pentru ratele achitate pentru ambarcațiune, recurenta arată că prin stabilirea acestei obligații se creează o contradicție deoarece anterior aceste rate au fost considerate ca plăți în interesul personal al unui asociat și tratate ca dividende. Ori dacă sunt considerate dividende nu pot fi considerate plăți efectuate de societate pentru care aceasta să fie obligată să autofactureze serviciul de lizing extern.
Intimata C prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat.
1.Referitor la veniturile incluse de organul de control fiscal în calculul profitului impozabil, Curtea apreciază ca neîntemeiate susținerile formulate în recurs.
Pentru aceasta se are în vedere conținutul contractelor de închiriere (79-89) încheiate pentru perioada 2005-2007 care prevăd în mod expres o chirie lunară determinată, fără nici o clauză contractuală potrivit căreia locatarul nu plătește chiria pe o anumită perioadă de timp. În plus, contractele sunt încheiate anual, ceea ce presupune că pe durata întregului an autoturismul se află la dispoziția locatarului, cu obligația corelativă a acestuia de a plăti chiria lunară. În aceste condiții recurenta - - SRL (- SRL) avea obligația de a face demersuri pentru încasarea efectivă a veniturilor cu titlul de chirie.
În condițiile în care autovehiculele au rămas la dispoziția locatarilor, nu pot fi reținute apărările recurentei în sensul că nu ar fi prestat un serviciu și că nu s-ar fi născut faptul generator, în sensul art.155 alin.1 Cod fiscal.
În raport de cele menționate anterior nu pot fi primite nici apărările formulate în sensul că a operat o suspendare convențională a contractelor de închiriere.
2. Curtea reține că în mod întemeiat și prin reținerea corectă a dispozițiilor legale incidente, autoritățile fiscale au reținut că nu sunt cheltuieli deductibile în sumă de 1.856 lei reprezentând cheltuieli cu combustibilul și în sumă de 6691 lei reprezentând taxa de autostradă întrucât nu s-a putut determina la ce autoturisme se referă. În aceste condiții nu se poate dovedi că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.21 alin.1 Cod fiscal, respectiv că aceste cheltuieli sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Ca argument în plus, necontestat de recurentă, s-a reținut de către organul fiscal că acest gen de cheltuieli apar ca fiind efectuate în anul 2006, dar s-au înregistrat în contabilitatea recurentei în 2007.
În ceea ce privește suma de 3467 lei reprezentând cheltuieli de deplasare și cazare a administratorului societății în Austria și Anglia, Curtea reține că acest gen de cheltuieli sunt în principiu deductibile, fiind reglementate ca atare în art.21 alin.2 lit.e Cod fiscal, dacă este îndeplinită condiția prevăzută de art.21 alin.1 Cod fiscal, respectiv dacă sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Recurenta susține că deplasarea s-a realizat cu scopul de a încheia contracte cu firme din alte țări. Această afirmație ar fi putut determina calificarea acestor cheltuieli ca fiind deductibile dacă societatea ar fi prezentat probe în acest sens. Ori, organul de control și apoi cel de soluționare a contestației nu au negat posibilitatea deducerii acestor cheltuieli, dacă s-ar fi făcut dovada înregistrării lor cu scopul realizării de venituri impozabile.
În aceeași termeni și cu aceleași argumente se pune și problema deductibilității sumei de 76.869 lei reprezentând cheltuielile de amortizare a autoturismului. Prin urmare pentru toate sumele invocate în recurs ca fiind cheltuieli deductibile, Curtea apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentă.
3. În opinia Curții apar ca nefondate și argumentele invocate de recurentă cu privire la suma de 1.165.739 lei. Organul de control a apreciat că această sumă reprezintă dividend net acordat asociatului pentru faptul că pentru ambarcațiunea în discuție contractul s-a încheiat între FINANCE din Franța și asociatul - SRL.
Din contractul menționat și procesul verbal de predare-primire depus în dosarul instanței de fond (177-182) rezultă că într-adevăr în contract figurează ca locatar - SRL.
Plățile însă s-au realizat de către asociați prin conturile bancare deschise în Italia. Această stare de fapt a fost în mod întemeiat interpretată de organul fiscal ca reprezentând dividend net plătit asociaților, astfel că s-a procedat la calculul impozitului pe dividende în sumă de 222.046 lei.
Relevant în calificarea plăților făcute pentru ambarcațiunea în discuție este faptul că aceasta nu a fost închiriată terților, deci nu a produs nici un venit pentru societate, fiind folosită de asociat în interes personal, astfel că devin incidente dispozițiile art.7 pct.12 din Legea nr.571/2003.
Apărările referitoare la calculul greșit al impozitului pe dividend au fost analizate prin decizia pronunțată de, iar critica formulată în recurs referitor la acest aspect nu precizează în ce constă greșeala de calcul, astfel că instanța de reucrs nu poate efectua verificări cu privire al acest aspect. În plus, în decizia nr.92/26.06.2008 se explică de ce nu este eronat calculul făcut de organul fiscal.
4. În legătură cu suma de 1.590.838 lei reprezentând TVA aferent ratelor de leasing, Curtea apreciază că nefondate susținerile recurentei în sensul că ar exista o contradicție deoarece, deși se interpretează ca dividende sumele plătite pentru ambarcațiune și se aplică impozit pe dividende, în același timp se calculează TVA.
Curtea apreciază ca nefondată și această critică întrucât, așa cum s-a mai reținut, contractul de închiriere cu opțiune de cumpărare a fost încheiat de - SRL, iar aceasta are drept consecință aplicarea dispozițiilor art.155 alin.4 și art.145 alin.3 Cod fiscal corelate cu art.133 alin.2 lit.c din același act normativ.
În consecință, Curtea reține că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate, astfel că recursul este nefundat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta -. -. SRL împotriva sentinței civile nr.1218 din 8 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.EG
Dact./4ex.
10.12.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
