Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2849/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2849
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Maria Hrudei Floarea Tămaș
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de către reclamanta - SRL C-N împotriva Sentinței civile nr. 887 din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - Decizia de impunere nr. 588 din 8 iulie 2008, emisă de DGFP
La data de 9 noiembrie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantei recurente - SRL C-
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 4 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.887 pronunțată la 3.04.2009 de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
În motivarea sentinței s-a reținut că a realizat o inspecție fiscală concretizată în Raportul de inspecție fiscală din 8.07.2008 și finalizată prin Decizia de impunere nr.588/ 8.07.2008. S-au stabilit obligații de plată suplimentare în sumă de - cu titlul de venituri obținute în România de către nerezidenți, 19187 lei majorări de întârziere, 218.192 lei TVA și 14.401 lei majorări de întârziere.
Contestația formulată de reclamantă în procedura administrativă a fost respinsă prin Decizia nr.133 din 19.09.2008 a DGFP.
Reclamanta a invocat prevederile Convenției dintre România și SUA, susținând că în mod nelegal a fost stabilit impozitul de 16% întrucât facturile deși conțineau unele erori materiale nu implicau culpa reclamantei, iar exigibilitatea taxei pe valoare adăugată, în privința transferului de proprietate a imobilului, a operat la 20.05.2008.
În opinia instanței de fond, reclamanta nu se poate încadra în aceste reglementări, nefiindu-i aplicabile prevederile art.7 alin.6 din această convenție, deoarece aceste servicii sunt efectuate exclusiv în folosul reclamantei, fiind datorate în conformitate cu art.116 alin.2 lit.c Cod fiscal.
Cu privire la dreptul de deducere al TVA, tribunalul a motivat că facturile fiscale prezentate nu conțin toate datele solicitate de art.155 alin.5 lit.e Cod fiscal, conțin greșeli de identificare fiscală și nu au fost corectate de către furnizorii reclamantei.
În ceea ce privește TVA-ul datorat pentru vânzarea imobilului, instanța de fond a motivat că imobilul a fost vândut în cursul anului 2007 către o societate comercială cu mențiunea "taxare inversă", iar apoi, în luna mai 2008 încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare cu o persoană fizică, reclamanta susținând că 20.05.2008 este data de la care erau incidente prevederile legale.
În opinia tribunalului, în absența operațiunii de stornare a facturii în cauză, până la data finalizării controlului, a apreciat că trebuie colectată suma de 110.495 lei cu titlul de TVA, scadentă la data de 25.01.2008.
Reținând că se datorează debitul principal, tribunalul a reținut că se datorează și majorările de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Referitor la impozitul pe veniturile obținute în România de nerezidenți, recurenta a arătat că instanța de fond a înlăturat aplicabilitatea Convenției de evitare a dublei impuneri între România și SUA, fără a arăta de ce a înlăturat susținerile reclamantei-recurente.
Recurenta susține că activitățile de management reprezintă "alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor", iar veniturile din prestări de servicii sunt incluse în veniturile din "profituri industriale sau comerciale" la care face referire art.7 alin.6 din Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și SUA. Drept consecință, recurenta arată că îi sunt aplicabile dispozițiile art.118 alin.1 Cod fiscal.
În ceea ce privește refuzul dreptului de deducere al TVA, recurenta a arătat că furnizorul său a corectat eroarea din factura nr./-/16.02.2007, în conformitate cu dispozițiile nr.2226/2006.
În plus, se mai arată că instanța de fond nu a analizat cauza prin prisma dispozițiilor art.1512alin.1 și 2 Cod fiscal, întrucât răspunderea solidară a beneficiarului cu furnizorul pentru plata taxei, cu excepția situației în care beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligată la taxă. Recurenta susține că beneficiază de prevederile art.1512alin.2 Cod fiscal.
În legătură cu obligațiile accesorii numai cu titlu de TVA aferent vânzării imobilului, recurenta a arătat că pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în concret indicând data de 20.05.2008.
DGFP C și C, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului.
Curtea analizând recursul declarat reține următoarele:
Potrivit art.1 alin.1 lit.a din Convenția intervenită între Guvernul România și Guvernul Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri pe venit și avere și pentru prevenirea evaziunii fiscale, printre impozitele supuse acestei convenții sunt, în cazul României, impozitele pe venit stabilite de legea română, în special impozitele pe venituri din " pct.VI) activități ale nerezidenților".
În expunerea de motive se menționează că prin convenție se "reglementează modul cum vor acționa sub raport fiscal statele contractante în legătură cu diferite bunuri și venituri impozabile realizate pe teritorial unui stat, cuvenite beneficiarilor din celălalt stat contractant cum sunt: veniturile proprietăților imobiliare, beneficiile întreprinderilor, dividendele, dobânzile, drepturile de licență, veniturile realizate de liber-profesioniști, veniturile din salarii, veniturile realizate de artiști profesioniști și de sportivi, veniturile din pensii plătite din fonduri publice, veniturile realizate de studenți,precum și alte venituri".
Recurenta susține că veniturile din activitatea de consultanță se includ în categoria "profituri din afaceri", care sunt definite în art.7 alin.6 din convenție. Potrivit acestei dispoziții legale termenul de "profituri industriale sau comerciale" include, fără ca acesta să reprezinte o limitare, venitul obținut din activități manufacturiere, comercialede prestări de servicii, de închiriere a bunurilor tangibile (mobile)".
În capitulul I al titlului V din Codul fiscal, așa cum era în vigoare în anul 2007 când a avut loc activitatea de consultanță, reglementând "impozitul pe veniturile obținute în România de nerezidenți", printre veniturile impozabile obținute în România se prevede în art.115 lit.i și "venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanță din orice domeniu, dacă aceste venituri suit obținute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România".
Art.116 Cod fiscal reglementează cotele de impozitare.
În art.118 se menționează că "în înțelesul art.116, dacă un contribuabil este rezident al unei țări cu care România a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitelepe venitși capital, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de acel contribuabil din România nu poate depăși cota de impozit prevăzută în convenție, care se aplică asupra acestui venit potrivit alin.(2)".
În raport de cele menționate anterior, Curtea apreciază că prin convenția intervenită între România și SUA pentru evitarea dublei impuneri s-a avut în vedere orice venituri realizate de un rezident sau nerezident în celălalt stat contractant, iar enumerarea veniturilor nu este limitativ prevăzută. Aceasta rezultă din sintagma "alte venituri" existentă în expunerea de motive și din sintagma "impozitele pe venit stabilite de legea română, în special impozitele pe venituri" conținută în art.1 alin.1 lit.a) din convenție.
Și din coroborarea dispozițiilor art.114 cu art. 115 Cod fiscal rezultă aceeași concluzie, respectiv că un nerezident poate obține venituri din servicii de management și consultanță (art.115 lit.i), iar impozitarea lor se face după regulile cuprinse la art.118.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod neîntemeiat organul fiscal a interpretat restrictiv dispozițiile Convenției nr.4/1973 încheiată între România și SUA pentru evitarea dublei impuneri în sensul că veniturile realizate din servicii de management sau de consultanță de nerezidenți nu intră sub incidența acestei convenții.
În ceea ce privește suma reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la scadență a taxei pe valoarea adăugată pentru înstrăinarea imobilului, Curtea reține că sunt nefondate criticile formulate în recurs.
Recurenta a vândut un imobil cumpărătoarei - SRL, întocmind factura nr.123 din 28 dec.2007, cu mențiunea "cota TVA 19% taxare inversă". Ulterior, respectiv la 20.08.2008, același imobil a fost vândut persoanelor fizice - și.
Dispozițiile art.1341alin.3 din Codul fiscal, în ceea ce privește livrările de imobile, stabilesc că "faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător".
Recurenta a susținut că îi sunt aplicabile aceste dispoziții, dar nu a observat că aceste dispoziții legale definesc "faptul generator", iar nu exigibilitatea taxei.
este reglementată în art.1342Cod fiscal în sensul că intervine la data la care are loc faptul generator. Întrucât factura a fost emisă înainte de faptul generator (îndeplinirea formalităților legale pentru transferul proprietății), devine incidentă norma derogatorie prevăzută la art.1342alin.2 lit.a Cod fiscal, respectiv "exigibilitatea taxei intervine: a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator".
Prin urmare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă vânzării imobilului a intervenit la data emiterii facturii, în concordanță cu dispozițiile art.1342alin.2 lit.a Cod fiscal menționate anterior, iar nu în condițiile prevăzute de art.1341alin.3 din Codul fiscal referitoare la faptul generator. În consecință, contrar susținerilor recurentei, TVA-ul aferent vânzării trebuia colectat la data de 25.01.2008. Organul de control a reținut că recurenta avea înregistrat TVA de rambursat, astfel că majorările de întârziere au fost calculate numai începând cu 25.04.2008.
.Referitor la sumacu titlul de TVA neaprobată la deducere datorită neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art.155 alin.5 Cod fiscal, Curtea reține că sunt nefondate susținerile făcute în recurs de către recurentă.
Pentru aceasta s-au avut în vedere dispozițiile art.146.1 din Legea nr.571/2003 Cod fiscal care reglementează condițiile în care se exercită dreptul de deducere, respectiv dispozițiile art.155 alin.5 lit.e din același act normativ, precum și Decizia nr.V din 15 ianuarie 2007
Raportând aceste dispoziții legale la starea de fapt reținută în actul de inspecție fiscală, rezultă că în mod întemeiat nu s-a recunoscut recurentei dreptul de deducere pentru livrările de bunuri și prestările de servicii pentru care facturile nu cuprind informațiile prevăzute de art.155 alin.5 Cod fiscal.
În plus nu s-a făcut dovada corectării facturilor în condițiile art.159 Cod fiscal, dimpotrivă s-a afirmat expres de - de Furnizare a Energiei Electrice - Furnizare Transilvania Nord SA imposibilitatea efectuării corecturilor emise către - SRL.
Întrucât nu s-au corectat erorile din facturi, nu devin incidente dispozițiile art.811alin.2 din Normele de aplicare a Codului fiscal, chiar dacă culpa nu aparține recurentei, aceasta având posibilitatea recuperării prejudiciului de la persoanele aflate în culpă pentru eventualele erori care au determinat imposibilitatea exercitării dreptului de deducere.
Dispozițiile art.1512alin.1 și alin.2 Cod fiscal nu sunt aplicabile în cauză întrucât se referă la "plata" taxei pe valoarea adăugată, iar nu la dreptul de deducere, astfel că exonerarea de răspundere la care face referire recurenta nu poate fi reținută în cauză.
Față de toate considerentele reținute anterior, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să admită recursul și să modifice în parte sentința instanței de fond în sensul că va anula în parte actele fiscale, va înlătura obligația de plată în sumă de 110.040 lei stabilită cu titlul de impozit suplimentar pentru veniturile persoanele nerezidente și suma de 18.581 lei majorări de întârziere aferente acestei obligații suplimentare.
În temeiul art.274 raportat la art. 316 Cod pr. civilă, Curtea va obliga intimatele să plătească recurentei 12,45 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL C-N împotriva Sentinței civile nr. 887 din 3 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL C-N împotriva pârâtelor C și C-
Dispune anularea parțială a Deciziei nr. 588/8.07.2008 emisă de C și anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală încheiat de C-N în data de 8.07.2008 în sensul că înlătură obligațiile de plată în sumă de 110.040 lei cu titlul de impozit stabilit suplimentar pentru veniturile persoanelor fizice nerezidente și 18.581 lei majorări de întârziere aferente debitului menționat.
Menține dispozițiile deciziei și raportului de inspecție fiscală privind celelalte sume de plată.
Obligă pârâtele-intimate să plătească recurentei 12,45 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red.EG
Dact./6ex./16.11.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Maria Hrudei Floarea Tămaș
