Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2859/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2859/2009
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Monica
GREFIER
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către contestatoarea BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - SUCURSALA M, împotriva Deciziei civile nr. 1720/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr-, în contradcitoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI B M, PRIMĂRIA MUN.B M - DIRECȚIA VENITURI, SERVICIUL REALIZAREA CONTROLULUI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal anulare dispoziție de impunere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta contestație este legal timbrată, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la data de 17.08.2009, contestatoarea a depus la dosar o poziție procesuală, însoțită de o serie de anexe, iar la data de 11.11.2009, intimatul Municipiul B-M a depus la dosar întâmpinare. La data prezentului termen, contestatoarea depune la dosar o cerere de amânare.
Curtea, având în vedere obiectul dedus judecății, urmează a respinge cererea de amânare formulată de către contestatoare, apreciind-o ca fiind o încercare de tergiversare a prezentei cauze, motiv pentru care apreciind că la dosar există suficiente motive pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr.1720 din 18 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- a Curții de Apel Cluj, s-a respins recursul declarat de reclamanta Banca Națională a României-Sucursala M împotriva sentinței civile nr.201 din 26.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel Curtea de apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 201, pronunțată la data de 26 ianuarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta Banca Națională a României - Sucursala M în contradictoriu cu Primarul Municipiului B M - B M și Direcția Venituri - Serviciul Realizarea Controlului din cadrul Primăriei Municipiului B
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanta pe baza declarațiilor de impunere făcute voluntar a făcut plățile pentru anii 2004, 2005 și 2006 plăți pe care la acest moment le consideră nedatorate sens în care a făcut în 9.09.2008 declarații fiscale pentru stabilirea impozitului datorat în temeiul Legii nr.571/2003.
S-a apreciat că aceste declarații fiscale rectificative nu reprezintă un act unilateral al autorității fiscale, care să fi impus vreo obligație fiscală pentru reclamantă ci creează acesteia posibilitatea de a obține o "repunere în termenul de contestare" deoarece reclamanta a mai solicitat anterior restituirea impozitului pentru teren, clădiri, mijloace de transport, taxă firmă pentru aceeași perioadă (în acest sens sentința civilă nr.171/24.01.2007 a Tribunalului Maramureș - Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal) însă acțiunea a fost respinsă pe excepție.
Instanța a apreciat că reclamanta trebuia să solicite autorității fiscale competente întocmirea unui raport de inspecție fiscală, conform art.92 Cod procedură civilă și astfel obținerea unei decizii pentru nemodificarea bazei de impunere din partea acesteia, decizie care potrivit art.108 din nr.OG92/2003 constituie titlu de creanță care să fi făcut apoi obiectul contenciosului administrativ jurisdicțional și fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA M solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că, instanța de fond a reținut doar în parte motivele expuse în acțiunea acesteia și cel mai grav este faptul că a reținut aspecte cu care nu a fost investită și a interpretat greșit motivele invocate și argumentate în fapt și drept de către reclamantă.
Instanța de fond nu a reținut și analizat conținutul celor patru petite invocate în acțiunea cu care a fost investită, pentru a le dezlega și pentru a constata că reclamanta contestă tocmai nerespectarea unui drept recunoscut potrivit sentinței civile nr. 3774/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, executate doar parțial.
Cheia dezlegării pricinii trebuia să pornească tocmai de la acest precedent creat, de la această sentință pe care a invocat-o ca practică judiciară și din a cărui dispozitiv se poate constata că instanța dispune intimatei pârâte recunoașterea dreptului reclamantei de scutire de la plata impozitului pe clădiri și terenuri, obligând-o în același timp la restituirea unei sume aferente doar pentru trimestrul II al anului 2007 cu care a fost investită și care i-a fost restituită.
Mai menționează că suma de 17.443,52 lei reprezintă: 17.196,86 lei impozit clădiri, 211,51 lei impozit teren, 28,00 lei impozit mijloace de transport, 7,15 lei taxă firmă.
Însă tocmai executarea trunchiată și parțială a dreptului reclamantei pe cale administrativă, a determinat promovarea unei noi acțiuni pe cale contencioasă pentru recunoașterea drepturilor legale potrivit celor patru petite din acțiune.
Hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii ceea ce dovedește că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, acordând ceea ce nu s-a cerut, făcând recomandări fără să țină cont de probatoriul din dosar.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat și nu a reținut starea de fapt reală a situației prezentate și nu a motivat în vreun fel hotărârea pronunțată, lăsând fondul cauzei fără o cercetare în virtutea rolului activ pe care ar fi trebuit să-l exercite și cu toate astea, a dispus și hotărât în numele legii, dar fără aor especta.
Mai mult a încălcat dispozițiile prevăzute la pct 5 art 261 Cod procedură civilă unde se spune că trebuie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, pentru fiecare capăt de cerere cu care a fost investită.
Totodată, recurenta a arătat că BNR este o instituție publică independentă, este Banca centrală a Statului Român, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 312/2004 - Statutul Băncii Naționale a României, fiind totodată și unica bancă de emisiune din țar, veniturile nete ale acesteia în cota de 80 % sunt virate bugetului de stat potrivit art. 43 din Legea nr. 312/2004.
BNR-ului îi sunt aplicabile prevederile art. 250 alin 1 pct. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora "impozitele pe clădiri nu se datorează pentru clădirile instituțiilor publicecu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice".
Sucursalele BNR nu desfășoară activități economice în sensul dispozițiilor din art. 3 Cod comercial, la care fac trimitere dispozițiile invocate mai sus, astfel că acestora le sunt aplicabile prevederile privind scutirile de la plata impozitelor.
BNR nu funcționează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct 11 din Codul comercial -Operațiunile de bancă și schimb.
Totodată la pct. 21 din normele de aplicare a Codului fiscal, se face referire la noțiunea de instituții publice menționată la art. 250 alin. 1 pct. 1 din CF și se arată că reprezintă o denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituții publice autonome,. precum și instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare.
Chiar dacă legiuitorul nu enumeră expres BNR ca instituție publică independentă, enumeră generic instituțiile publice din subordinea Parlamentului.
Analizând recursul declarat de către recurs reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În baza declarațiilor de impunere întocmite, reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA Map rocedat la plata impozitului aferent anilor 2004-2006.
Ulterior, la data de 09 septembrie 2009, reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA Maî ntocmit și depus la compartimentul de specialitate al autorității publice locale declarația fiscală rectificativă pentru stabilirea impozitului/taxei pentru terenurile care-i aparțin, aferente anilor 2004-2006, solicitând restituirea sumei de 67.917,61 lei apreciată ca fiind achitată în plus și ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prima instanță a reținut în mod corect că înregistrarea unei noi declarații rectificative subsecvent emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată nu poate fi realizată, iar împrejurarea necomunicării subsecvent soluționării contestației la executare nu poate primi valențele dorite de către reclamantă.
Susținerile recurentei vizând împrejurarea că declarațiile rectificative pot fi depuse oricând întrucât nu este folosit un termen pentru acestea, motivate pe prevederile art.84 pr.fiscală potrivit cărora declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil din proprie inițiativă nefiind stabilit nici un termen în interiorul căruia trebuie realizat acest demers, nu pot fi primite întrucât dispozițiile legale enunțate nu pot fi interpretate fără luarea în considerare a celorlalte dispoziții care se coroborează cu acestea.
Astfel susținerile potrivit cărora atât în baza textului legal cât și a prevederilor puct.81.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal declarațiile rectificative pot fi depuse ori de câte ori se constată erori în declarația inițială nu coincid cuscopul pentru care au fost acestea edictateîntrucât depunerea declarației este în scopul determinării corecte a sumelor datorate cu titlu de impozit ori subsecvent determinării sumelor printr-o decizie a organului abilitat doarcontestarea acesteia mai poate determina schimbarea datelor avute în vedere.
declarației inițiale indiferent de împrejurarea care este considerată ca fiind eroare nu poate fi realizată subsecvent momentului emiterii deciziei de impunere anuale întocmită în baza declarației completate de contribuabil.
Argumentul suplimentar vizând împrejurarea că înregistrarea declarației rectificative este posibilă și la acest moment nu a fost primit întrucât decizia de impunere a fost deja emisă iar invocarea dispozițiilor art.45 pr.fiscală nu poate determina o altă interpretare a stării de fapt relevate.
Apărarea vizând greșita interpretare de către prima instanță a dispozițiilor art.67 alin.3 lit.e fiscal apare ca nefondată întrucât prima instanță nu a procedat la analizarea efectelor declarației rectificative înregistrate anterior nefiind investită cu privire la acest aspect întrucât reclamanta nu a contestat decizia emisă subsecvent înregistrării declarației din 09.09.2008.
În consecință, fără a contesta calitatea contribuabilului sau incidența în privința acestuia a normelor legale care reglementează diverse facilități fiscale menționate de Codul fiscal, Curtea a apreciat că soluția instanței de fond este temeinică și legală și pentru toate considerentele amintite mai sus.
Prin urmare, a apreciat recursul declarat de către reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA M ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. și art.20 din Legea nr.554/2004 l-a respins și a menținut în întregime hotărârea recurată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamanta Banca Națională a României-Sucursala M prin care solicită admiterea acesteia, anularea în întregime a dispoziției de impunere nr. 3596/17.11.2008 a Primarului mun. BMp rivind soluționarea contestației depusă sub nr. 749/10.10.2008, anularea în întregime a actului administrativ fiscal din 09.09.2008 a intimatei pârâte Primăria B M, Direcția Venituri Serviciul Realizarea Controlului, pentru rectificarea bazei de impunere pe perioada 01.08.2004-31.12.2006, obligarea intimatei pârâte Direcția Venituri, Serviciul Realizarea Controlului al Primăriei B M la restituirea sumei de 67.917,61 lei nedatorată, achitată în plus ca impozit pe clădiri, teren, mijloace de transport, taxă firmă, afișaj pentru perioada 01.08.2004-31.12.2006 și obligarea Primarului mun. B M la emiterea unei noi dispoziții de impunere conform interpretării și aplicabilității dispozițiilor legale imperative.
În motivarea acestei contestații reclamanta arată că, instanța de recurs a reținut că pe baza declarațiilor de impunere nemodificate s-a efectuat plata voluntară a impozitului nedatorat pe clădire și teren al Sucursalei Ma B NR, sens în care a refăcut declarațiile rectificative, prin adresele sale nr. 229/12.02.2007, 383/02.03.2007, s-a invitat autoritatea fiscală competentă spre a întocmi raportul de inspecție fiscală conform prevederilor art. 92 Cod procedură civilă în vederea modificării deciziei privind baza de impunere, invitații cărora pârâtele nu au acceptat a da curs.
În ceea ce privește motivele celor patru petite ale acțiunii inițiale, instanța de recurs a interpretat greșit motivele invocate și argumentate în fapt și în drept, neținând cont de respectarea unui drept recunoscut, ceea ce rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 3774/10.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, neținând cont nici de faptul că pârâtele au executat doar parțial o hotărâre definitivă, irevocabilă, investită cu formulă executorie.
Chiar dezlegarea pricinii trebuia să pornească tocmai de la precedentul an fiscal creat în anul fiscal 2007, ori și în acea hotărâre se poate constata că instanța dispune intimatei pârâte recunoașterea dreptului ei de scutire de la plata impozitului pe clădire ți teren, obligând-o în același timp la restituirea sumei aferente doar trim. II al anului fiscal 2007, cu care a fost investită și care i-a fost restituită. Tocmai executarea trunchiată și parțială a dreptului său pe cale administrativă a determinat promovarea unei noi acțiuni pe cale contencioasă pentru recunoașterea drepturilor legale potrivit celor patru petite din acțiune.
Mai arată reclamanta că hotărârea dată în recurs cuprinde motive contradictorii și străine de materia pricinii, ceea ce dovedește că instanța de recurs a interpretat greșit actul dedus judecății, acordând ceea ce nu s-a cerut, făcând recomandări fără a ține cont de probatoriu din dosar. Inițial instanța nu a reținut starea de fapt și de drept reală a situației prezentate și nu a motivat în nici un fel hotărârea. S-au încălcat dispozițiile prevăzute de pct. 5 al art. 261 Cod procedură civilă, referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești.
Prevederile art. 84 Cod procedură fiscală sunt aplicabile declarației fiscale și pot fi corelate de către contribuabili din proprie inițiativă, nefiind stabilite temeiuri în baza cărora trebuie realizate aceste demersuri.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 coroborat cu Legea nr. 571/2003, Instrucțiunile din 27.09.2005.
Intimatul Municipiul BMa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate.
În motivarea întâmpinării, a arătat intimatul că reclamanta nu invocă nici o încălcare a dispozițiilor legale prevăzute de motivele de contestație potrivit art. 317 și 318 Cod procedură civilă. Contestația în anulare formulată este practic o reiterare a motivelor de recurs. În acest sens, ar exista și autoritate de lucru judecat, pentru că petitele formulate pe calea contestației în anulare au fost deja soluționate irevocabil. Mai mult decât atât, contestația în anulare vizează vicii de procedură și greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale.
Examinând contestația în anulare, Curtea reține următoarele:
Curtea a observat mai întâi că reclamanta contestatoare nu indicat în drept nicio dispoziție legală ci și-a denumit formal demersul sub forma unei contestații în anulare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317.pr.civ. (contestația în anulrae generală grefată pe considerente de necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318.pr.civ. (contestație în anulare specială ce vizează greșeli materiale sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).
Contestația în anulare nu poate fi deci primită atunci când prin intermediul acesteia se aduc critici vizând greșita apreciere a probelor sau greșita aplicare a legii, acestea fiind motive exclusiv de reformare a hotărârii compatibile exclusiv cu recursul și nu cu contestația în anulare.
Curtea observă că din conținutul memoriului ce cuprinde motivele expuse de contestatoare aceasta aduce critici incompatibile cu calea de ataca extraordinară a contestației în anulare, invocând aspecte care în opinia ei reprezintă greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs, aspecte care însă nu se încadrează în motivele strict și limitativ prevăzute de art. 317-318.pr.civ.
Așa fiind, contestația în anulare nu poate fi transformată într-un nou recurs care să permită astfel reformarea hotărârii, sens în care în temeiul art. 320.pr.civ. Curtea o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Banca Națională a României împotriva deciziei civile nr. 1720/18.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red/dact: MD
24.11.2009/4 ex.
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica
