Contestație act administrativ fiscal. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.324
Ședința publică din 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T și de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, lipsă fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 13.02.2009, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentantul pârâtei recurente și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursurilor, constatarea lipsei calității procesuale pasive a instituției pârâte, iar în subsidiar, admiterea recursului și respingerea acțiunii față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 28.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea actului administrativ fiscal emis de pârâta T și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule in cuantum de 6551 lei achitată cu chitanța seria - nr. -/03.04.2008, actualizată cu dobânda legală calculată de la data expirării termenului de a răspunde la procedura prealabilă până în momentul achitării sumei la data de 03.04.2008; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat in cursul anului 2007 autoturismul marca Volkswagen, tipul 3BG//Passat, anul fabricației 2003, in Germania. Se menționează că s-a stabilit in sarcina reclamantului achitarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 6551 lei, pe care reclamantul a achitat-
Reclamantul menționează că adresa emisă de către pârâta prin care i se aduce la cunoștință obligația de a achita taxa de primă înmatriculare si se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului in contencios administrativ. Se arată că plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută. Se învederează ca reglementările comunitare se aplica cu prioritate fata de prevederile Codului fiscal.
În drept au fost invocate prevederile art. 1 si următoarele, art. 7, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art.90 parag. 1 si art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. 218 Cod procedură Fiscală, art. 148 Constituția României.
Legal citată, pârâta Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se invocă o serie de excepții, și anume excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anulării adresei contestată emisă de către pârâta
În subsidiar, pârâta Tas olicitat admiterea in parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art.11 din OUG nr. 50/2008. Se solicită respingerea capătului din acțiune prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații si până la restituirea sumei, ca fiind nelegal in materie fiscala. Se învederează că reclamantul nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzuta de art.124 Cod procedură fiscala începând cu data de 22.04.2008, si numai pentru diferența de suma care rezulta intre suma achitata si cea care ii revine, după noile modificări legislative.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția Generală a Finanțelor Publice T, față de împrejurarea ca reclamantul a achitat la Administrația Finanțelor Publice T suma pe care o solicită, iar nu către Direcția Generală a Finanțelor Publice T.
Se învederează că prin acțiunea formulată se solicită anularea unui act administrativ emis nu de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T, ci de către Administrația Finanțelor Publice T în nume propriu. Se învederează că solicită admiterea excepțiilor invocate de către pârâta iar pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.829/21.10.2008, Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a inadmisibilității acțiunii precum si a prematurității introducerii acțiunii. A admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T și în consecință a anulat adresa nr. 94572/14.05.2008 emisa de către A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T să restituie reclamantului suma de 6551 lei achitata cu chitanța seria - nr. -/03.04.2008, actualizata cu dobânda legală calculată de la data expirării termenului de a răspunde la procedura prealabilă până în momentul achitării sumei la data de 03.04.2008. A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei 1504 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.
În motivarea sentinței, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedură specială administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cat si excepția prematuritatii introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile urmând a le respinge. Față de împrejurarea ca T se află in subordinea DGFP T, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, reținând ca sentința pronunțata urmează sa fie opozabila si pârâtei DGFP T.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat in speța de fata, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (.) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul constata că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
In ceea ce privește susținerea paratelor in sensul aplicării procedurii de recalcuare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul retine ca in acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises, precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr.50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că, deși pe cale de excepție a solicitat să se respingă acțiunea reclamantului față de DGFP T, având în vedere că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât se solicită restituirea unei sume încasată de Administrația Finanțelor Publice T, instanța a respins această excepție pe motivul generic că pe antetul adresei de răspuns există și mențiunea DGFP T și că, oricum, taxele încasate sunt în contul bugetului de stat, deci MEF are calitate procesuală pasivă. Consideră că prin această generalizare s-au încălcat dispozițiile legale în materie și că interpretarea instanței este eronată. În opinia instanței, în orice acțiune având ca obiect taxe sau impozite erul Economiei și Finanțelor ar avea calitate, opinie care este înfrântă inclusiv de practica instanțelor de judecată.
Pe fond, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală având în vedere că reclamantul avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite o taxa de prima înmatriculare în România, potrivit prevederilor Art.2141, 2142, 2142 din Legea nr.571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legea nr. 571/2003, care precizează: Nivelul taxei speciale;
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă începând cu data de 01.01.2007, motivat de faptul că pentru aceste tipuri de autoturisme și autovehicule a fost eliminată plata accizelor prevăzută de art.209 pct.3 din Legea nr. 571/2003, care prevedea că "de accize sunt și persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate, precum și iahturi și barei cu sau fără motor"și care, articol, a fost abrogat o dată cu introducerea taxei de primă înmatriculare prin OUG 110/21.12.2006 care înlocuiește plata accizelor, taxă al cărei nivel este stabilit în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui autoturism, rulat sau nerulat și în funcție de norma de poluare a autoturismului, potrivit Legii nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003, funcții ce se regăseau și în cazul accizelor.
De asemenea, se arată că, pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art. ll din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora fiind obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale.
Astfel, pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a fost obligat la plata taxei speciale de primă înmatriculare, în valoare totală de 6551 lei, emițându-se în acest sens de către Trezoreria T chitanța - nr.-/03.04.2008.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate se poate concluziona că autoturismul a fost pentru prima oară înmatriculat în România, autoturismul pe teritoriul României nu a fost înmatriculat temporar, taxa specială de primă înmatriculare a fost achitată de către persoana fizică care a procedat la înmatricularea autoturismului, și de asemenea faptul că autoturismul nu face parte din categoria autovehiculelor scutite de taxe speciale cum ar fi: vehicule istorice, totodată neprovenind din donații sau finanțări din împrumuturi nerambursabile.
Se precizează că, potrivit art. ll a OUG 50/2008, se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare pentru autovehicule, reclamantul având posibilitatea și temeiul legal să se adreseze pe cale administrativă Administrației Finanțelor Publice T pentru restituirea acestei diferențe. În prezent, taxa de poluare este conformă legislației comunității europene și nu exista nici un temei juridic pentru restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare.
De asemenea, se arată că această taxă de poluare este în conformitate cu criteriile europene, motiv pentru care Comisia Europeană va închide procedura de infringement. În prezent nu exista nici o normă legală care sa dispună restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, ci legiuitorul a stabilit doar restituirea administrativă a diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare.
Pârâta T, prin recursul formulat, în termen legal, a solicitat modificarea sentinței recurate și rejudecând cauza, să se procedeze la admiterea excepțiilor invocate în primă instanță legate de nemotivarea acțiunii, prematuritatea acțiunii și inadmisibilitatea acesteia, iar în subsidiar, în cazul judecății pe fond a cauzei, să se procedeze la admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil și cuantumul taxei de poluare prevăzută de nr.OUG50/2008, iar în privința plății dobânzilor legale, să se procedeze la respingerea acțiunii neexistând un temei legal pentru acordarea acestora.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care s-a procedat la respingerea excepției nemotivării acțiunii deși reclamantul nu a precizat o serie de elemente esențiale pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, se impunea admiterea excepției prematurității acțiunii pentru nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii câtă vreme reclamantul a făcut dovada că a formulat o contestație prealabilă astfel încât avea obligația să aștepte finalizarea procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Nu în ultimul rând, în mod eronat prima instanță a procedat la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii privind anularea adresei nr.79527/20.03.2008 a chitanței seria - nr.-/18.02.2008, câtă vreme, prin acest act nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi și obligații fiscale și ca atare nu constituie un act administrativ fiscal.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că se impunea admiterea în parte a acțiunii ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG50/2008, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG50/2008.
În ceea ce privește plata dobânzilor legale se arată că dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii. Obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme în temeiul Codului fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului neexistând dispoziții legale în acest sens.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La dosar s-a mai depus întâmpinare din partea intimatului, împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand (autoturismul fiind fabricat în 2003), achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă anterior de Administrația Finanțelor Publice
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
1. Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice:
Curtea constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu a încasat taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire formulată ulterior de acesta.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice T și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală - Administrația Finanțelor Publice
În consecință, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că - sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Direcția Generală a Finanțelor Publice T are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 829/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. Cu privire la recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice:
Având în vedere că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tai nvocat mai multe excepții, Curtea le va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că reclamantul nu a îndeplinit - anterior sesizării instanței de contencios administrativ - procedura prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Conform art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
Curtea constată că reclamantul a sesizat Administrația Finanțelor Publice T cu o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare în litigiu și cu o contestație, cerere care a fost respinsă la data de 14.05.2008, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la fila 6 din dosarul Tribunalului Timiș.
Ulterior, reclamantul a sesizat Tribunalul Timiș cu prezenta cauză, la data de 28.05.2008, solicitând anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare în litigiu, precum și restituirea acestei taxe.
În acest condiții, Curtea reține că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece a formulat contestația administrativă anterior sesizării instanței de contencios administrativ, excepția astfel invocată nefiind întemeiată.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data introducerii acțiunii.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data introducerii acțiunii.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data introducerii acțiunii.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 829/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
Totodată, Curtea va respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care a admis aceste recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 887/10.11.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 887/10.11.2008 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./6.03.2009
Tehnored. /2 ex./30.03.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
