Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 322/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.322
Ședința publică din 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 1841/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâtul intimat Primarul municipiului Reșița, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, personal, consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Consiliul Local Reșița și consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat Primarul municipiului Reșița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reclamanta intimată depune concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea petitului privind obligarea Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița la plata către reclamantă a primelor de vacanță aferente perioadei 01.05.2003 - 31.05.2007.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.
CURTEA
În deliberare asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 2277/06.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primarul Mun. Reșița și Consiliul Local al Mun. Reșița - Serviciul Public -Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul II la acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25%, pe perioada 01.01.2004-30.10.2006, actualizată conform ratei inflației la data plății efective, precum și la obligarea acestuia la plata primelor de vacanță pe perioada 01.05.2003-31.05.2007, actualizată conform ratei inflației, de la data scadenței și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice, generate de reorganizarea Guvernului în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003, se uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii - cel al internelor cu cel al administrației publice.
Față de reglementările anterioare aplicabile materiei salarizării funcționarilor din administrația publică, ordinul menționat mai sus, aduce elemente de noutate, reașezând salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, după normele care anterior reorganizării Ministerului Administrației și Internelor erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor. Astfel, personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25 % din salariul de bază.
Mai arată că începând cu anul 2003, conform prevederilor legale în materie de salarizare (OUG nr.192/2002, privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002, modificat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003), personalul civil - funcționari publici și personal contractual care funcționează în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, beneficiază în afara salariului de bază de o serie de sporuri și indemnizații.
Astfel, pe lângă sporurile prevăzute de OUG nr.192/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin legea nr.161/2003, Ordinul nr.496/2003 stabilește în mod cert o indemnizație de 25% din salariul de bază de care trebuie să beneficieze personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Reclamanta susține în cererea sa și practica judecătorească din acest domeniu, care s-a pronunțat constant în sensul acordării indemnizației de dispozitiv și pentru personalul din administrația publică locală.
În ceea ce privește primele de concediu, arată că potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, avea dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate prin fiecare lege a bugetului de stat până la data de 31.12.2006. Arată că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală ducând la limitarea forțată a drepturilor legitime a funcționarilor publici, invocând în acest sens dispozițiile art.38 muncii și art.53 al.1 și 2 din Constituția României.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Mun. Reșița - Serviciul Public -Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivând în esență că nu există un temei legal de acordare a indemnizației de dispozitiv pentru funcționarii publici. În cadrul instituției s-au acordat astfel drepturi în baza unui contract colectiv de muncă, dat numai începând cu data de 01.11.2006.
Pârâtul Municipiul Reșița a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că obligațiile ce decurg din raporturile de serviciu revin angajatorului, care în speță este Consiliul Local al Mun. Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița. Nu primarul este angajatorul, în acest caz și nu are calitate procesuală.
Se mai arată că Serviciul Public-Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița este un serviciu public cu personalitate juridică, subordonat Consiliului Local al Mun. Reșița.
Prin sentința civilă nr.1841/28.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul mun. Reșița. A respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Primarul Municipiului Reșița, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de acordare a indemnizației de dispozitiv. A admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat Reșița, la plata către reclamantă a primelor de vacanță aferente perioadei 01.05.2003- 31.05.2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Reșița, instanța reține că reclamanta este încadrată la Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița, serviciu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița, cu personalitate juridică,iar nu în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
În aceste condiții, Consiliul Local - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița, în calitate de angajator, are obligația de a plăti drepturile salariale ale reclamantei, iar nu Primarul Mun. Reșița, astfel că instanța admite excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Primarul Mun. Reșița și respinge acțiunea față de acest pârât.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanta exercită funcția publică de execuție de referent în cadrul Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Mun. Reșița.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia " cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
De asemenea, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contractși salariații civilibeneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Din aceste dispoziții legale rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, precum și salariaților civili ai Ministerului Apărării.
Așadar, această indemnizație nu este acordată funcționarilor publici. Or, situația funcționarilor publici nu poate fi asimilată aceleia a personalului angajat în baza unui contract de muncă, existând diferențe evidente în privința regimului juridic aplicabil celor două categorii de personal.
Astfel, personalul contractual își desfășoară activitatea în temeiul contractului de muncă încheiat cu Ministerul Apărării, fiind, așadar, în derularea unor raporturi de muncă, în timp de funcționarii publici își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, raporturi care, potrivit art. 4 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, "seși se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii".
Or, administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor (respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative).
Prevederile Legii nr.138/1999 se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii, respectiv în anul 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerul Apărării Naționale, și Ministerul Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și al Reformei Administrative, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context se emite Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
În privința efectelor Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, acest ordin nu poate avea efecte în privința funcționarilor publici.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prevede că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale,în condițiile legii", iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, "salarizarea funcționarilor publici se faceîn conformitate cu prevederile legiiprivind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Stabilirea drepturilor salariale prin acte normative inferioare legii este nelegală, chiar și în ipoteza în care aceste acte normative extinde aplicarea unor drepturi salariale altor categorii de personal decât celor expres enumerate în textul legii.
Pentru aceste motive, nu se poate reține legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv altor categorii de personal în afara celor menționate în cuprinsul Legii nr.138/1999 sau al unor acte normative de forță juridică egală acesteia. Așa fiind, instanța respinge cererea de acordare a indemnizației de dispozitiv.
În ce privește petitul doi, referitor la acordarea primei de vacanță, instanța apreciază că este întemeiat și urmează a-l admite, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că"dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în cinci rânduri succesive aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, acțiunea va fi admisă pentru perioada 01.05.2003-31.05.2007, în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public și va obliga pârâtul Consiliul local al mun. Reșița-Serviciul Public la plata primelor de concediu aferente acestei perioade, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Consiliul Local Reșița a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând incidența prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii petitului privind obligarea Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița la plata către reclamantă a primelor de vacanță aferente perioadei 01.05.2003 - 31.05.2007.
În motivarea recursului, pârâtul arătă faptul că reclamanta a fost încadrată pe funcție publică în baza Legii nr. 188/1999 până în iunie 2003, inclusiv așa cum rezultă din cartea de muncă a acesteia.
Chiar și prin cererea nr. 991/24.01.2007 înregistrată la Serviciul Public -Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, reclamanta a solicitat acordarea primei de vacanța pe perioada 2001 - 2003 perioada în care a fost încadrată ca și funcționar public.
Pârâtul a achitat reclamantei prima de concediu restantă pe perioada 2001 - 2003, întrucât doar în această perioadă reclamanta a avut dreptul la plata primei de vacanță conform dispozițiilor legale fiind încadrată ca și funcționar public. Reclamanta a fost pensionată începând cu luna ianuarie 2007, astfel că nu i se cuvenea prima de vacanță până la data de 31.05.2007, dată la care reclamanta nu mai era angajata instituției pârâte.
Reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Consiliul Local Reșița prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantei - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2003-2007, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. LXXVII (77) din 5 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu, stabilind, în dispozitiv, că
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. LXXVII (77) din 5 noiembrie 2007, reține că"în adevăr, prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat că funcționarii publici au dreptul la plecarea în concediu de odihnă, pe lângă îndemnizația de concediu, la o "primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2001 aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediu de odihnă", iar prin art. 32 din Legea nr. 744/2001 s-a dispus menținerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2002. De asemenea, prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 s-a dispus din nou continuarea suspendării dreptului la primă de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 s-a menținut suspendarea dreptului respectiv până la data de 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 s-a menținut prelungirea suspendării până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379 privind bugetul de stat pe anul 2006 s-a prelungit perioada de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici, instituit prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, și-a produs efectul începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neputând fi echivalată cu însăși înlăturarea lui.
În acest sens, prin art. 18 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind formulate și apărate de stat împotriva oricăror încălcări ale manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu poate fi considerată anulată prin actele normative menționate.
Într-o atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Sub acest aspect, mai este de reținut că, în prezent, sunt în vigoare și au fost chiar aplicate, pentru anul 2007, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora "funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
Cât privește critica adusă de recurent, care a arătat că reclamanta a fost încadrată pe funcția publică numai până la luna iunie 2003, Curtea observă că această afirmație nu este dovedită și că din dispozițiile nr. 418/21.11.2006, nr. 74/6.02.2007 și nr. 175/17.04.2007, emise de recurent și atașate la filelel9-11 din dosarul Tribunalului C S, rezultă că în perioada respectivă reclamanta a fost încadrată ca referent la Consiliul Local Reșița - Serviciul public "Direcția pentru administrarea domeniului public și privat la mun. Reșița".
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, astfel încât recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 1841/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Reșița împotriva sentinței civile nr. 1841/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./6.03.2009
Tehnored. /2 ex./31.03.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
