Contestație act administrativ fiscal. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.335/CA
Ședința publică din 05 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și - toți cu domiciliul procesual ales la sediul Primăriei Comunei, jud.T, împotriva sentinței civile nr.594/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, arată că recurenta pretinde că drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii precum și cele privind achiziționarea ținutei au fost acordate fără să existe o prevedere legală. Consideră că în mod corect Tribunalul Tulceaa admis acțiunea și a anulat deciziile de imputare, reținând că pot fi negociate clauzele contractului colectiv de muncă referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Cât timp nu există nici un text de lege care să o interzică, acordarea drepturilor speciale este legală. De altfel, potrivit art.72 din Legea nr.188/1995, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă. Față de cele expuse, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții G, au chemat în judecată pârâtul PRIMARUL COMUNEI, jud.T, pentru anularea dispozițiilor de imputație cu numerele 304, 305, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315,316, toate emise la 18 decembrie 2008.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin imputațiile emise, pârâtul pretinde că au produs un prejudiciu instituției încasând drepturi salariale necuvenite, fără a exista un temei legal pentru acordarea acestora.
Reclamanții mai arată că aceste drepturi au fost plătite în baza Acordului și contractului colectiv de muncă încheiat între Consiliu și Sindicat în care s-au prevăzut drepturi speciale constând în sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, achiziționarea ținutei vestimentare conform cerințelor impuse de Codul d e conduită al funcționarului public, astfel că imputarea acestor sume este nelegală.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar deciziile de imputare emise pentru fiecare în parte, din data de 18 decembrie 2008.
Intimata a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 594/09.04.2009 acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.
Prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamanții G, și, sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, județul
Potrivit art.31 alin.1 din acordul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007, funcționarilor publici li se acordă lunar drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnării acordului de către ambele părți.
În continuare, în art.31 alin.3, se stipulează că, pentru o ținută decentă a funcționarilor publici și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează, aceștia beneficiază de sume pentru achiziționarea ținutei (vestimentației) în valoare de 1.090 lei fiecare, neimpozabili, pe semestru, pentru funcționarii publici ce ocupă funcții publice de conducere, 700 lei pentru funcționarii publici cu studii superioare ce ocupă funcții publice de execuție, respectiv 500 lei pentru funcționarii publici cu studii medii ce ocupă funcții publice de execuție; aceste cheltuieli se vor justifica cu chitanțe fiscale de fiecare salariat, fiind exceptate de la acordarea acestor sume funcționarii publici pentru care ținuta este obligatorie, precum și funcționarul public ce a depus solicitare pentru încetarea raporturilor de serviciu; acordarea acestor drepturi se face în cursul primului semestru al anului, respectiv în al doilea semestru al anului.
Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin.1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă. de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Nu trebuie omise nici dispozițiile Convenției OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art.1), iar negocierea că poarte asupra fixării condițiilor de muncă și angajării, și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate, contravine dispozițiilor OIM.
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a devenit opozabil, și în același timp obligatoriu, pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).
In aceste condiții, dispozițiile de imputare emise în data de 18 decembrie 2008 sunt nelegale.
Soluția a fost atacată cu recurs de către Primarul Comunei,
Prin motivele de recurs se arată că deciziile de imputație anulate de către prima instanță sunt legale și temeinice, întrucât reclamanții nu aveau dreptul la aceste remunerații. În calitate de funcționari publici, reclamanții puteau beneficia doar de drepturi pentru măsurile stabilite de art. 22 alin. 1 lit. a-c din HG nr. 833/2007 privind normele de executare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective.
De asemenea, art. 32 din legea nr. 188/1999 prevede că primesc gratuit uniformă doar funcționarii publici care sunt obligați să poarte această uniformă conform legii.
Recurentul mai arată că în Contractul colectiv de muncă la nivel național nu se prevede acordarea unor drepturi speciale.
În drept se invocă art. 299 și următoarele pr.civ.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin motivele de recurs recurentul nu indică nici o prevedere legală care a fost încălcată prin conținutul clauzelor din cuprinsul Acordului colectiv de muncă pe anul 2007.Dimpotrivă, textul citat, respectiv art. 22 alin. 1 lit. a-c din HG nr. 833/2007 stabilește obligația de constituire a unor fonduri din care vor fi acordate drepturi ca cele imputate prin prezenta cauză. De asemenea, textul art. 32 din legea nr. 188/1999 nu este aplicabil în cauză, reclamanții intimați nefiind în categoria funcționarilor obligați să poarte uniformă.
Așa cum a reținut și prima instanță, legea nr. 188/1999 permite încheierea de acorduri colective între instituțiile publice și sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (art. 72 alin. 1 din legea nr. 188/1999).
În baza legii nr. 188/1999, dar și în baza legii nr. 130/1996 - referitoare la contractele colective de muncă - și a contractului colectiv de muncă la nivel național, a fost încheiat Acordul colectiv între Consiliul Local și Sindicatul salariaților din administrația publică Acordul colectiv a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea, fără a fi sesizate clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilorlegale.
În cuprinsul Acordului (art. 32 alin. 5 și 6) se află inserate clauze referitoare la acordarea unui spor de 300 lei lunar pentru "menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului, asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție" și a unei sume de 500 lei pe semestru pentru "o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează". Dat fiind definirea scopului pentru care sumele se acordă, ele se pot încadra în textul art. 72 alin. 1 lit. ași b din legea nr. 188/1999, fiind destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătății și securității în muncă.
Pe de altă parte, legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prevede modalitatea de anulare a unor clauze contrare dispozițiilor legale. În speță nu s-a solicitat anularea prevederilor în baza cărora s-au acordat sumele ce au făcut obiectul deciziilor de imputație. Astfel s-a imputat funcționarilor publici din cadrul instituției recurente sume acordate în baza unui acord perfect valabil, a cărui legalitate nu a fost pusă niciodată în discuție.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, și - toți cu domiciliul procesual ales la sediul Primăriei Comunei, jud.T, împotriva sentinței civile nr.594/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
2ex./3.11.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
