Contestație act administrativ fiscal. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 11.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.344
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " " A, împotriva sentinței civile nr.595/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, având ca obiect contestație act administrativ - fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții - intimați consilier juridic, lipsă fiind reclamanta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților - intimați pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă la Curtea de APEL TIMIȘOARA reclamanta " " - Filiala Aac hemat în judecată pârâtele - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând anularea parțială a deciziei nr.296/25.10.2007 emisă de pârâta I, în ceea ce privește respingerea contestației pentru suma de 480.466 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 345.667 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 106.435 lei și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 28.364 lei, să se anuleze parțial Decizia de impunere fiscală nr.6347/10.08.2005 dispoziția privind măsurile stabilite de inspecția fiscală sub nr.6364/10.08.2005 și Raportul de inspecție fiscală nr.6345/10.08.2005 încheiate de pârâta II privind aceeași impunere fiscală de 480.466 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că impunerea în sarcina societății a TVA dedusă nu este însoțită de indicarea vreunui temei legal, că aceste deduceri au fost realizate în deplină conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.345/2002 și art.145 Cod fiscal.
Prin Sentința civilă nr.136 din 20 mai 2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta " " - Filiala A, împotriva pârâtelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în favoarea Tribunalului Arad.
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea acțiunii, invocând pe cale de excepție tardivitatea formulării acțiunii și excepția puterii lucrului judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul
Pe fond s-a arătat că, reclamanta reiterează aceleași motive invocate odată cu contestarea Deciziei nr.296/25.10.2007 și nu are dreptul de deducere a TVA întrucât la data emiterii facturilor, nu s-a realizat plata efectivă a avansurilor sau facturilor respective au fost stornate ulterior fără a se finaliza printr-o operațiune de livrare de bunuri.
Prin sentința civilă nr.595/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția autorității lucrului judecat invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul
A admis excepția tardivității acțiunii invocată de
A respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta " " împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru anularea Deciziei nr.296/25.10.2007 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul - A și anularea parțială a Deciziei de impunere nr.6347/10.08.2005 a Raportului de inspecție fiscală nr.6345/10.08.2005 și anularea parțială a Dispoziției nr.6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul A, ca tardivă, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate în condițiile art.137 Cod procedură civilă excepțiile invocate de către A, instanța a constatat că sunt întemeiate, drept pentru care au fost admise.
Excepția puterii lucrului judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul A este fondată.
Potrivit art.1201 cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Instanța a constatat astfel că cererea reclamantei de anulare a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Aaf ăcut obiectul dosarului nr.5589/2006 al Tribunalului Arad, iar prin sentința civilă nr.2159/11.10.2006 instanța a respins acțiunea reclamantei pentru anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
Decizia civilă definitivă și irevocabilă nr.21/17.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- prin care s-a respins recursul declarat de " " A se bucură de autoritate de lucru judecat din momentul pronunțării sale.
Cum și prin acțiunea introductivă reclamanta solicită anularea aceleiași Dispoziții, privind măsura stabilită de organele de inspecție fiscală nr. 6346/10.08.2005 emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul A, instanța a admis excepția puterii lucrului judecat privind acest petit din cererea reclamantei.
Referitor la excepția de tardivitate a formulării acțiunii, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Reclamanta a înregistrat cauza în data de 06.05.2008 la Curtea de APEL TIMIȘOARA, depășind termenul legal de 6 luni, termen imperativ reglementat în mod expres în art.11 din legea contenciosului administrativ.
Cum intimata a făcut dovada comunicării Deciziei nr.296/25.10.2007 conform confirmării de primire din 29.10.2007 și întrucât acțiunea a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 06.05.2008, instanța a constatat că termenul de 6 luni pentru depunerea acțiunii a fost depășit, acțiunea fiind tardiv introdusă la instanță.
Reclamanta nedovedind vreo împrejurare de natură aoî ndreptăți să justifice depășirea acestui termen imperativ de 6 luni prevăzut de lege, va fi decăzută din dreptul de a sesiza legal instanța de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta " ", Filiala A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se invocă următoarele:
Se învederează faptul că Decizia atacată nr.296/25.10.2007 a fost comunicată reclamantei la data de 29.10.2007, din acest moment începând să curgă termenul de 6 luni pentru atacarea sa la Curtea de APEL TIMIȘOARA, după cum se indică în ultimul său aliniat, mențiune obligatorie conform art.181 alin.4 Cod procedură fiscală. Prin urmare, predarea recomandată la oficiul poștal a acțiunii în contencios administrativ prin care se atacă această decizie, până în data de 29.04.2008 este socotită ca fiind făcută în termenul legal de 6 luni de zile.
În mod eronat a fost reținut de către instanța de fond, la solicitarea A, aspectul că cererea sa a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 06.05.2008, aceasta fiind data aplicării ștampilei pe cerere de către registratura Curții de Apel după deschiderea pliului în care a fost transmisă, pe cale poștală, acțiunea. Iar plicul conținând cererea în contencios administrativ a fost predat recomandat la Oficiul Poștal nr.1 B M la data de 25.04.2008, după cum reiese din confirmarea de primire anexată, corespondența purtând nr.AR-, la fel ca și cea de pe plicul aflat la dosarul cauzei. Într-adevăr trimiterea poștală a fost recepționată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 05.05.2008 (și nicidecum 06.05.2008), însă acest aspect este lipsit de relevanță juridică raportat la prevederile art.104 Cod procedură civilă.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată faptul că decizia contestată nr.296/25.10.2007 a fost comunicată reclamantei la data de 29.10.2007, iar acțiunea promovată de reclamantă a fost într-adevăr înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 06.05.2008, însă data expedierii acesteia este 25.04.2008, după cum rezultă din confirmarea de primire nr.AR-, împrejurare față de care în mod eronat prima instanță a reținut că în speță operează excepția tardivității în raport de dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă, să admită recursul de față, să caseze sentința atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A, împotriva sentinței civile nr.595/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/15.04.09/TEHNORED:/15.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad /Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker