Contestație act administrativ fiscal. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.374/R-CONT
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- -ta - - JUDECĂTOR 3: Corina
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul domiciliat în B,--54,.4,.C,.81, sector 6, împotriva sentinței nr.21/CAF din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H cu sediul în H,-, jud.V, DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V cu sediul în Rm.V, str.G-, nr.17, jud.V și AGENȚIA NAȚIONALĂ FISCALĂ B cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei potrivit chitanței nr.-/03.04.2009 (fila 23 din dosar) și cu timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 03 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 3 aprilie 2008, reclamantul a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Administrația Finanțelor Publice H, pentru a fi obligate să-i plătească echivalentul sumei de 1.388,23 Euro la cursul BNR de la data plății, reprezentând impozit pe salariu încasat necuvenit.
În motivare s-a arătat că în perioada octombrie 2006 - martie 2007, reclamantul a fost angajat al unei firme din Republica Slovacia și i s-a calculat de către pârâte, la nivelul salariului lunar, un impozit pe care l-a depus cu formularul de declarație 224, sumă care ulterior a fost solicitată a fi restituită. Pârâta a răspuns negativ acestor pretenții deși, potrivit Codului fiscal, impozitul se reține la sursă, adică de agentul economic, iar persoanele fizice ar putea să-l datoreze numai începând cu al treilea an fiscal și nu pentru primii trei ani consecutivi.
Aceeași temeinicie a pretențiilor reclamantului este susținută și de Convenția privind obligarea dublei impuneri dintre România și Republica Slovacia și de dispozițiile cuprinse în contractul individual de muncă al reclamantului, potrivit cărora acesta primea salariul după ce erau reținute taxele și impozitele.
Prin sentința civilă nr.761/2008, Judecătoria Horezu și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea - Completul de contencios administrativ, reținând că sunt incidente dispozițiile Legii nr.554/2004.
Astfel învestit, tribunalul a pronunțat sentința nr.21/CAF/2009 prin care a respins cererea reținând în esență că, reclamantul este rezident în România, a obținut salarii din străinătate și-i sunt aplicabile dispozițiile art.60(1) din Codul fiscal, însă, nu sunt incidente dispozițiile art.40 alin.2 și chiar dacă ar fi, ele nu sunt favorabile reclamantului, care nu se găsește în al patrulea an fiscal.
S-a mai apreciat și că este lipsită de importanță susținerea potrivit căreia colectarea impozitului s-a făcut într-un cont ce se referă la persoane nerezidente.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o în motive încadrabile în dispozițiile art.3041și art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând următoarele:
- declarația tip.224 nu constituie act administrativ fiscal, deoarece nu este emisă de H;
- contravaloarea impozitului pe salariu încasat de pârâte nu reflectă realitatea operațiunii și nu respectă dispozițiile din Legea contabilității, care impun să fie înscrise sumele pe feluri de venituri, iar în cauză contabilizarea s-a făcut la persoane fizice nerezidente, deși reclamantul este persoană fizică rezidentă;
- veniturile salariale obținute dintr-o relație de angajare cu un stat străin nu se impozitează în România, pe de o parte, datorită dispozițiilor art.55 pct.(4) lit.m, iar pe de altă parte, față de prevederile din Legea nr.96/1994, din care rezultă că impunerea impozitului pe salariu s-a făcut în Republica Slovacia, așa cum, de altfel, s-a menționat în contractul individual de muncă;
- au fost încălcate dispozițiile art.129 alin.6 din Codul d e procedură civilă atunci când s-a solicitat să se dovedească achitarea impozitului pe salarii la organele fiscale din Republica Slovacia, normele privind buna-credință în raporturile organelor fiscale cu contribuabilii, dreptul la un proces echitabil și s-a nesocotit faptul că normele Codului fiscal au prioritate față de celelalte dispoziții legale.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
O primă observație care se impune este aceea că restituirea către contribuabili a sumelor pe care aceștia nu le datorau ca obligații fiscale se face cu respectarea unei proceduri la care trimit dispozițiile art.117 alin.9 din Codul d e procedură fiscală, procedură reglementată prin nr.1899/2004.
Soluționarea cererii de restituire are valoarea unui act administrativ întrucât el se încadrează în definiția prevăzută de art.41 din Codul d e procedură fiscală, iar în măsura în care contribuabilul este nemulțumit de modul de derulare a întregii operațiuni și decizia adoptată, are posibilitatea să atace această decizie în condițiile art.174 și următoarele din același act normativ.
Așadar, restituirea efectivă a unei sume achitate fără temei legal potrivit pretențiilor reclamantului, poate fi obținută numai după parcurgerea procedurii la care trimite legea, iar în fața instanței nu se poate cere restituirea fără desființarea actului administrativ fiscal prin care au fost respinse pretențiile formulate.
Prin acțiunea cu care a fost învestită instanța nu s-a cerut desființarea actului administrativ fiscal, condiție obligatorie pentru admiterea unei cereri de restituire a unei sume de bani achitate cu titlu de impozit.
În temeiul acelorași reglementări la care s-a făcut referire, reglementări cuprinse în Codul d e procedură fiscală de la momentul nașterii raportului fiscal, formulatul tip 224 nu constituie un act administrativ fiscal, însă, el se supune corectării în măsura în care persoana care l-a completat pretinde săvârșirea unor erori (art.81).
Acest aspect, însă, este lipsit de relevanță în prezenta cauză ca de altfel și pretinsa contabilizare a sumelor de bani într-un cont alocat persoanelor fizice nerezidente, deși reclamantul este persoană fizică rezidentă.
Aceste eventuale erori de înregistrare nu sunt în măsură să influențeze, nici sub aspectul procedurii și nici al fondului, soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză.
Chiar dacă s-ar trece peste aspectul de inadmisibilitate mai sus menționat, verificând fondul ce a fost analizat de altfel și de către tribunal, în limita criticilor formulate, se apreciază că statuarea instanței de fond este corectă și legală.
Art.55 pct.(4) lit.m din Codul fiscal exclude de la impozitare sume și avantaje primite de persoanele fizice din activități dependente, dar desfășurate într-un stat străin (ceea ce nu este cazul în speță), altele decât veniturile salariale la care se referă în mod expres punctul 1 din același articol.
Aceeași concluzie a instanței de fond este impusă și de Convenția pentru evitarea dublei impuneri, încheiată între Guvernul României și Guvernul Slovacia și ratificată prin Legea nr.96/1994, Convenție care are prioritate în raport de dispozițiile interne, ea putând fi înlăturată numai în măsura în care ar contraveni unor norme comunitare privind dubla impunere.
Cum în cauză o astfel de nesocotire nu este reținută, urmează a se observa aceleași dispoziții citate și în recurs, respectiv cele de la art.15, potrivit cărora "salariile și alte remunerații similare obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată, vor fi impozabile numai în acel stat, în afară de cazul când activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salariată este astfel exercitată remunerațiile primite vor fi impuse în acel celălalt stat.".
În esență, textul spune că rezidentul unuia dintre cele două state este impozitat în statul în care este rezident cu excepția situației când desfășoară în mod efectiv activitatea în celălalt stat.
În cauză, reclamantul este rezident - în condițiile art.7 pct.23 din Codul fiscal - în România și desfășoară activitatea efectiv în România, deci nu se află în situația de excepție din teza a doua a textului. În baza acestor dispoziții legale aplicabile cu prioritate, impozitul pe venituri provenite din salarii este datorat în România, se plătește în condițiile art.60 din Codul fiscal și nu putea fi achitat de firma slovacă în Republica Slovacia pentru considerentele mai sus enunțate.
Faptul că i s-a cerut să-și probeze susținerea, că totuși o astfel de plată s-a făcut, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art.129 din Codul d e procedură civilă, iar dreptul la un proces echitabil și existența unor relații bazată pe bună-credință între contribuabil și organele fiscale nu justifică încălcarea legii și nesocotirea în principal a Legii nr.96/2004 și apoi a Codului fiscal și a Codului d e procedură fiscală.
În ceea ce privește mențiunea din contractul individual de muncă, potrivit căreia salariul va fi plătit după ce au fost reținute impozitul și celelalte rețineri legale, nu este de natură să infirme concluziile de mai sus. Pe de o parte pentru că, acest contract nu este opozabil Statului Român, iar pe de altă parte pentru că, nu rezultă cu certitudine că este vorba de impozitul pe care îl datora în temeiul legii persoana fizică rezidentă statului în care își desfășura activitatea. Orice agent economic are de achitat mai multe categorii de obligații fiscale proprii, inclusiv în raport de fondul de salarii, obligații distincte de cea pusă în discuție de prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursului declarat de reclamantul domiciliat în B,--54,.4,.C,.81, sector 6, împotriva sentinței nr.21/CAF din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H cu sediul în H,-, jud.V, DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V cu sediul în Rm.V, str.G-, nr.17, jud.V și AGENȚIA NAȚIONALĂ FISCALĂ B cu sediul în B, sector 5,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
.
Grefier,
07.05.2009
Red.GC
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
