Contestație act administrativ fiscal. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 377
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr.504 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-reclamantă avocat, lipsă fiind recurenta
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat depune la dosar un set de înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat pentru intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4532/110/13.06.2008 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanta a cheamat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în vederea anulării adresei nr. 39006/04.06.2008 și obligarea pârâtei să-i restituie suma de 23.872 lei achitată cu chitanța nr. -/10.04.2008, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în luna februarie 2008 achiziționat un autoturism second - hand marca FX 35, iar pentru înmatricularea în România a fost obligată să achite taxă de primă înmatriculare în valoare de 23872 lei, conform dispoziției art. 2141Cod Fiscal.
Această reglementare privind taxa de primă înmatriculare contravine Tratatului Convenției UE art.25, 28, 90 precum și Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului care interzice statelor membre UE să instituie taxe contrare principiilor tratatului. Se arată că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, deoarece pentru un autoturism deja înmatriculate în România nu se mai percepe o nouă taxă.
Se-a mai arătat că potrivit art.148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
S-au depus la dosarul cauzei urătoarele acte: chitanță pentru încasarea taxei, adresa 39006/04.06.2008.
Pârâta deși legal citată nu a formulat nici o apărare.
Prin sentința civilă nr. 504 din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost anulată adresa nr. 39006 din 04 iunie 2008 și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 23.872 lei, cu dobânda legală și să achite suma de 239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism, la mâna a doua, acesta a fost pentru prima data înmatriculat în Uniunea Europeană. Pentru înmatricularea în România pârâta a perceput reclamantei o nouă taxă de primă înmatriculare în sumă de 23872 lei, calculată conform dispozițiilor art.2141din Legea nr.343/2006 modificată prin OUG 110/2006 precum nr.418/2007.
Chestiunea de drept dedusă judecății este aceea dacă reclamanta datorează taxa de primă înmatriculare în România pentru un autoturism care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al Comunității Europene.
Analizând dispozițiile legale incidente în materie instanța constatat următoarele:
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizica sau juridica care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementari este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezulta din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și speciala, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, in speța, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal ce contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite dobânda prevăzută de dispozițiile art. 113.pr. fiscală.
Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat pretinse de reclamantă instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3.civ. motivat de faptul că onorariul a fost achitat pentru apărare, iar față de munca îndeplinită de avocat la un singur termen de judecată se constată că onorariu este nepotrivit de mare, reducând-o la 200 lei.
Împotriva sentinței 504 din 03 octombrie 2008 a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B, invocând faptul că sunt aplicabile dispozițiile OUG50/2008 prin care a fost instituită taxa de poluare, act normativ care la art. 11 prevede că se restituie doar diferența dintre suma achitată cu titlu de taxă de înmatriculare și taxa de poluare.
Se mai arată că pentru stabilirea taxei de poluare contribuabilii trebuie să depună la organul fiscal documentele prevăzute la art. 3 al. 2 lit. a și din HG 686/2008. Apreciază recurenta că nu există nici un fundament legal pentru obligarea la plata dobânzii și că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind incidente dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor invocate această instanță le găsește nefondate, urmând a le respinge pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect se impune precizarea că raportul de drept fiscal s- născut la data achitării taxei, respectiv 10 aprilie 2008, dată la care nu erau în vigoare dispozițiile OUG50/2008.
De altfel, acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor OUG 50/2008 fiind înregistrată la 13 iunie 2008, iar actul normativ invocat în motivele de recurs intrat în vigoare la 01 iulie 2008.
Pornind de la situația de fapt reținută, solicitarea recurentei ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor OUG50/2008 apare ca nefondată.
Astfel, așa cum s-a reținut, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 13 iunie 2008, în cauză fiind aplicabile sub aspectul dreptului material normele în vigoare la data realizării raportului fiscal (ianuarie 2008) iar sub aspectul dreptului procesual dispozițiile în vigoare la data efectuării actele de procedură (art. 15 al. 2 din Constituie, art. 725 Cod procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă OUG50/2008 care conține dispozițiile privind instituirea unei noi taxe și restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare. Acest act normativ a intrat în vigoare la 01 iulie 2008 iar în speța este inaplicabil pentru următoarele considerente:
Acest act normativ a fost emis în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din OUG50/2008 sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dreptului comunitar.
Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut de asemenea Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
mutandis soluția este identică și în situația în care puterea executivă urmare a delegării legislative este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este nulă fiind contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Or, este de principiu ca: "quod nullum est nullum producit effectum". Așadar nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Este întemeiată susținerea recurentei că restituirea sumelor de la buget se realizează în condițiile art. 117 din Cod procedură fiscală însă această dispoziție din lege nu a fost încălcat de către instanța de fond care a dispus doar restituirea sumei restituirea efectivă de către pârâtă fiind un aspect ulterior soluționării fondului.
Critica referitoare la obligarea la plata dobânzii este neîntemeiată, dobânda datorată fiind cea fiscală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală.
De altfel, instanța de fond a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale făcând trimitere la Codul d e procedură fiscală.
Reținând că instanța de fond în mod corect în aplicarea art. 148 din Constituție, a înlăturat dispozițiile art. 214 Cod fiscal, dând prioritate art. 90 din, nu se impune reformarea sentinței recurate.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că instanța de fond în mod legal a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, nefiind incidente dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă.
Pentru cele mai sus expuse, instanța va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 504 din 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la10 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
22 aprilie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Vera