Contestație act administrativ fiscal. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 382/2009
Ședința publică din 29 Ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1812/26 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate pentru recurs, că la data de 20 ianuarie intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentei la termenul de azi.
Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei, precum și un timbru judiciar mobil în valoare de 0,15, lei, astfel că se constată că recursul este legal timbrat.
Întrucât reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat, curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părți prezente.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii introductive și anularea deciziilor nr. 34/2004 și nr.163/2006 emise de pârâtă.
La întrebarea instanței referitoare la apărarea nouă invocată prin întâmpinarea depusă de pârâtă, și anume Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curții de Casație și Justiție, reprezentantul recurentei arată că aceasta nu poate fi luată în considerare în prezenta cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.812 din data de 26.09.2008 al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta Z, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect anularea deciziei nr. 34 din 28 noiembrie 2004 precum și a deciziei de impunere nr. 163/17.07.2006 emisă de către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin actele administrativ-fiscale atacate au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale generate de faptul că în timpul controlului fiscal s-a constatat de către inspectorii fiscali faptul că 4 facturi fiscale înregistrate în contabilitatea reclamantei proveneau de la o societate comercială care nu este înregistrată în registrul comerțului a jud.
S-a constatat că cele 4 facturi nu au fost completate cu toate datele cerute de modelul tipizat al acestor și prevăzute de art. 155 alin. 8 din Codul fiscal. De asemenea, s-a reținut că facturile fiscale nu sunt executate pe hârtie autocopiativă cu elemente de securizare specială.
A reținut instanța de fond că în baza art. 21 alin. 4 lit. f Cod fiscal, numai cheltuielile înregistrate în baza unui document justificativ sunt deductibile fiscal. Deoarece cele 4 facturi au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor legale, nu au calitatea de document justificativ și nu pot să-și dobândească validitatea prin simpla lor înregistrare în evidența contabilă.
Referitor la apărarea reclamantei privind inexistența vreunei culpe din partea sa în legătură cu existența fictivă a BM, instanța de fond a constatat că această susținere nu o absolvă pe reclamantă de obligația de a se interesa și de a cunoaște cine este societatea cu care derulează afaceri comerciale și, mai ales, să verifice ca actele întocmite de către aceasta să aibă valabilitatea și validitatea de a produce efecte, deoarece în cele din urmă ele vor influența activitatea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
A susținut reclamanta, în raport de cele menționate în hotărârea instanței de fond că nu avea posibilitatea verificării existenței sau inexistenței reale a terțului partener comercial, iar codul fiscal, în forma în vigoare la aceea dată, nu prevedea obligații în acest sens.
Din mențiunile existente pe factură, reclamanta susține că a putut trage concluzia fără dubiu că terțul partener comercial era plătitor de, iar pe de altă parte, faptul că vânzătoarea care a emis cele 4 facturi este sau nu plătitoare de nu are relevanță în raport de dreptul reclamantei la deducerea acestei taxe, din moment ce reclamanta a achitat taxa aferentă și evidențiată în acele facturi.
A susținut reclamanta că în derularea raportului comercial încheiat în baza celor 4 facturi a avut un comportament juridic și fiscal perfect legal, fără nici o abatere de la normele legale în vigoare.
Susține reclamanta în finalul motivării că nu au fost anulate efectele facturilor prin care a revândut mai apoi acele bunuri către diferiții clienți și nici nu au fost anulate plățile efectuate în baza acelor facturi, respectiv și impozit pe profit, cu toate că cele 4 facturi au fost apreciate ca neîndeplinind calitatea de document justificativ.
Pârâta a solicitat respingerea recursului ( 8) susținând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
S-a stabilit în fața instanței de fond, în baza probelor administrate, că cele 4 facturi au fost emise de către o societate comercială care nu a fost înregistrată în registrul comerțului, deci de către o entitate care nu există din prisma normelor legale ce reglementează existența legală a unei persoane juridice ce desfășoară o activitate comercială.
Cu privire la valabilitatea documentelor emise de către o astfel de entitate, prin decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea
Decizia în recursul în interesul legii a fost dată în aplicare disp. art. 21 alin. 4 lit. f și art. 145 alin. 8 lit. a și b din Legea nr. 571/2003 precum și ale art. 6 alin. 2 din Legea nr. 82/1991.
În condițiile art. 329 alin. 3.pr.civ. această decizie este de la data pronunțării sale, respectiv 15 ianuarie 2007, obligatorie pentru toate instanțele judecătorești.
de la care s-a pornit în susținerea recursului în interesul legii și ulterior, în pronunțarea deciziei în interesul legii este cea a existenței unor entități care în realitate deși emit facturi în care figurează ca societăți comerciale, nu sunt înregistrate la registrul comerțului.
A analizat Înalta Curte prin decizia în interesul legii valabilitatea facturilor emise de către o astfel de societate comercială fictivă și a constatat că acestora le lipsesc elementele esențiale pentru a avea calitatea de document justificativ și deci pentru a produce consecințele legale pe care o factură legal emisă le poate produce.
Nu prezintă deci relevanță faptul că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea de a verifica existența reală a terțului partener comercial, emitentul facturilor în discuție, după cum nici faptul că există o anumită aparență de legalitate a facturilor, ceea ce a creat reclamantei impresia, dovedită greșită ulterior, că a contractat cu o societate comercială ce a îndeplinit toate cerințele pentru funcționarea ei legală.
Revânzarea bunurilor sau chiar utilizarea lor într-un proces de producție nu asanează situația de nelegalitate inițială, generata de faptul inexistenței, în realitate a terțului vânzător. Actul fiind produs prin eludarea dispozițiilor legale nu poate genera drepturi valabile, în favoarea cumpărătorului, ci numai consecințele enunțate anterior, respectiv imposibilitatea calificării actului ca fiind un document justificativ în sensul dispozițiilor fiscale enunțate anterior.
Atât în fața organului fiscal, cât și în instanță, obiectul cauzei este limitat doar la a determina care sunt consecințele, sub aspect fiscal ale acelor "documente justificative", care nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA, și nu și consecințele ulterioare, sub aspect fiscal, ale revânzării acelor bunuri.
În consecință, constatând legalitatea hotărârii atacate se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea instanțe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Z împotriva sentinței civile nr. 1.812 din 26 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./10.02.2009. Jud.fond:.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
