Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 383/2009

Ședința publică din 29 Ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva sentinței civile nr.1813/26 sept. 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-reclamant personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, că la data de 16 ianuarie 2009 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.

Întrucât intimatul-reclamant arată că nu are cereri de formulat, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente.

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului formulat de pârâte și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată. Solicită de asemenea ca prin hotărârea ce se va pronunța să se precizeze cuantumul dobânzii legale la suma solicitată de reclamant.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1813 din 26 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta de rândul II.

A fost admisă acțiunea precizată a reclamantului, împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S.

Au fost anulate actele administrative - fiscale cu nr. 17.505/02.04.2008 și 17.504/ 02.04.2008 emise de către pârâta de rândul

A fost anulată Decizia nr. 60 din 28.05.2008 emisă de către pârâta de rândul II.

Pârâtele au fost obligate în limita competențelor prevăzute de lege să restituie reclamantului suma de 5.649 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Pârâtele au fost obligate în limita competențelor prevăzute de lege să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de mai sus începând cu data de 12.07.2007 și până la data restituirii efective a sumei.

Pârâta a fost obligată la 422,2 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

1) Asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de către intimată.

Reclamantul s-a adresat intimatei (6) solicitând restituirea sumei de 5.649 lei achitată la data de 12.07.2007 cu titlul taxă de primă înmatriculare.

Răspunsul intimatei este cuprins în adresa nr. 17.505 din 02.04.2008 (7) și conține, în esență, imposibilitatea soluționării favorabile a cererii reclamantului. La aceeași dată intimata emite Decizia de restituire nr. 17.504 prin care reclamantul este informat asupra faptului că suma aprobată pentru restituire este zero (f 8).

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație (9-10). La rândul ei contestația a fost soluționată prin Decizia nr. 60 din 28.05.2008.

Art. 205 din Codul d e procedură fiscală, prevede faptul că:, Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."

Prin urmare reclamantul a parcurs întreaga procedură prevăzută de lege astfel că excepția inadmisibilității acțiunii acestuia un poate fi admisă.

Așa fiind instanța urmează a respinge ca neîntemeiată excepția invocată de intimată cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului.

Asupra cauzei pe fond:

Cu chitanța seria - nr. - din 12.07.2007(4) reclamantul a achitat suma de 5.649 lei cu titlul de taxă specială de înmatriculare.

Considerând această taxă ca fiind nelegală și discriminatorie, a solicitat intimatei de rândul I restituirea acesteia ( 6)

Prin adresă scrisă (7) și decizie de restituire (8) taxei.

La data de23.04.2008reclamantul a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale emise de către intimată.

Contestația a fost soluționată și respinsă de intimata de rândul II prin Decizia nr.60 din 28.05.2008.

Împotriva acesteia precum și a actelor administrativ fiscale reclamantul s-a adresat instanței de judecată.

Acțiunea reclamantului este întemeiată în considerarea următoarelor argumente.

Taxa specială de înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, cuantumul acesteia fiind stabilit potrivit dispozițiilor art.2141alin (3) din codul fiscal.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituție, Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare."

În ce privește prezenta cauză, textul din tratatul constitutiv despre care precizează Constituția este art.90 alin.1 din Tratatul care precizează:, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Față de cele de mai sus, s-a constatat faptul că, reclamantul a fost vătămat în dreptul său prin însăși actul normativ care constituie temeiul legal al taxei achitate. Acest temei legal introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculului adus în țară, de către reclamant, din Comunitatea Europeană.

Regimul discriminatoriu constă în faptul că reclamantul a fost obligat a plăti o taxă de înmatriculare a autoturismului după ce, această taxă a mai fost odată plătită pentru autoturism în țara de origine. Această obligație este instituită și pentru autoturismele din România.

Odată plătită taxă de înmatriculare pentru acesta, legea nu mai reglementează plata unei noi taxe de înmatriculare.

Intrarea în vigoare a Ordonanței 50/2008 a determinat intimata de rând II să facă o precizare a poziției sale în sensul că restituirea taxei solicitată de reclamant să se realizeze în limitele și condițiile prevăzute de aceasta (22-24).

Taxa instituită prin OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială de înmatriculare, are alt mod ce calcul și are altă destinație.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată până la intrarea în vigoare a OUG 50/2008 și taxa de poluare care urmează a fi percepută în baza cestui act normativ, ridică problema principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin 2 din Constituție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată, invocând în drept dispozițiile art. 10 alin. 2, art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a ignorat prev. art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, neluând în considerare împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și procedura specială instituită prin nr.OG 92/2003, sesizarea instanței de contencios fiscal fiind posibilă doar după epuizarea căilor administrative de atac.

De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către S, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3 Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.

Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. (10)

Examinând recursul, Curtea reține următoarele:

Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că reclamantul nu a respectat disp. art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:

Conform chitanței seria - nr. -/12.07.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N, reclamantul a plătit suma de 5649 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la data de 23 aprilie 2008 înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ prin decizia de restituire nr. 60 din 28 mai 2008.

Curtea constată că un astfel de act (decizia de restituire) întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.

Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restiuire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul,in final, să se poată adresa instanței de judecată.

Reclamantul, din conținutul deciziei de restituire cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.

Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atâțt de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

Art. 205 al.1 pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."

În spetâ decizia de restiuire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restiuire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prev de textul legal menționat anterior.

Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restiuire este cunoscut de către acesta din conținutul deciziei de restituire.

Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nu administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1 pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conf art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.

Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.

Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR Z împotriva sentinței civile nr.1813/26 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./24.02.2009

Jud.fond.-

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Cluj