Contestație act administrativ fiscal. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 388/CA
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
S-a luat în examinare recursul în contencios - administrativ declarat de recurentul reclamant - domiciliat în C,-, -.A,.3,.15, județul C, împotrivaSentinței civile nr.587 din 28 mai 2009pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta F - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -.- nr.18, județ C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare. Învederează că recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar; s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare a cauzei, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios - administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, anularea Deciziei nr.62/2008 și suspendarea executării actului administrativ.
În motivarea cererii, reclamantul a apreciat că în Decizia nr.62/2008 emisă de pârâtă nu sunt expuse temeiurile respingerii criticilor vizând viciile de formă care afectează actele constatatoare, raportat la art.43 din nr.OG92/2003.
A arătat că la date despre contribuabil s-a arătat persoana fizică - și nu "persoana fizică autorizată Cabinetul de avocat ". Menționarea ca atare echivalează cu lipsa denumirii contribuabilului controlat, iar în dispoziția nr.95577/2008 se consemnează termen de îndeplinire a măsurii dispuse data de "15.05.200".
Decizia de impunere -/2008 este numai ca anexa 1 la Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr.-/2008.
În ceea ce privește fondul raportului de inspecție fiscală a susținut că organul de soluționare a contestației a admis că în toate cazurile în care s-a apreciat a fi necesar a calcula penalități temeiul legal este greșit. S-a consemnat art.3 alin.5 din Legea nr.210/2005, or această normă nu are decât un aliniat, deci este nelegală calcularea penalităților. Cu toate acestea, pârâta a respins aceste critici ca insuficient motivate.
S-a mai susținut că fără temei legal este și soluția privind modul de calcul al amortizării, arătând că modul de calcul impus nelegal de organul de control conduce la o concluzie nerealistă, ajungând ca mijlocul fix, deși cu durată de funcționare normală, în prezent, expirată să nu fie nici măcar pe J din valoarea amortizată.
Consideră reclamantul că în mod nelegal au fost considerate ca nedeductibile: suma aferentă materialelor de construcție, aparatului foto, cheltuielile primelor de asigurare și sumele aferente pieselor de schimb și combustibil.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri, respectiv Decizia nr.62/2008 și documentația aferentă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2009 instanța de fond a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării întemeiată pe disp. art.15 din Legea nr.554/2004.
Legal citată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin Sentința civilă nr. 587 din 28 mai 2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.-/2008 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr.7134/2007, precum și dispoziția nr.-/06.06.2008.
Prin Decizia nr.62/2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice Car espins ca neîntemeiată contestația.
Împotriva Deciziei nr.62/2008, reclamantul a formulat acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr.62/2008 invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a reținut, din cuprinsul Deciziei nr.62/2008, în ceea ce privește contestația formulată de reclamant în baza art.205 Cod pr. fiscală, împotriva dispoziției nr.-/2008, că Direcția Generală a Finanțelor Publice Cac onstatat că C are competență de a se pronunța asupra cererii în conformitate cu art.210 alin.1 și art.211 alin.5 Cod pr. fiscală.
Prin acțiunea formulată reclamantul nu a adus critici asupra modului de soluționare a contestației împotriva Dispoziției nr.-/2008.
S-a mai reținut că în decizia de impunere se face referire la numele și prenumele contribuabilului și la forma de desfășurare a activității: (cab. av. ), motiv pentru care criticile aduse de reclamant în acest sens sunt nefondate și nu duc la nulitatea actului.
Decizia de impunere nr.-/2008 este un act administrativ fiscal de sine stătător și nu este o anexă la Dispoziția de măsuri.
Formularul utilizat pentru emiterea deciziei de impunere reprezintă un tipizat aprobat ca anexă, parte integrantă din Ordinul MIRA nr.1046/2007.
În antetul deciziei de impunere se regăsește cuvântul "anexa 1" ceea ce reprezintă că formularul tipizat reprezintă anexa 1 Ordinului nr.1046/2007 eronat.
Faptul că organul constatator a indicat temeiul legal al majorărilor de întârziere nu este de natură a anula obligația reclamantului de plata acestora, nefiind o cauză de nulitate absolută prevăzută de art.46 Cod pr. fiscală.
În mod legal a apreciat pârâta că suma de 10.817 lei reprezentând cheltuieli aferente materialelor de construcție efectuate în anul 2003 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.10 alin.1 lit.a și b din nr.OG7/2001.
S-a constatat că nr.OG7/2001 a fost abrogată de art.298 Cod fiscal la 15.07.2004.
Reclamantul avea un contract de comodat ce avea ca obiect spațiul în care își desfășura activitatea.
Conform art.1568 coroborat cu art.1574 cod civil acesta nu avea voie să facă investiții la acest imobil decât cu acordul proprietarului, în situația în care acestea au fost făcute, contravaloarea lor urma să se recupereze de la proprietar.
Reclamantul nu a dovedit nici că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul realizării veniturilor în cadrul activității desfășurate.
În ceea ce privește amortizarea fiscală se reține că art.24 alin.6 lit.b Cod fiscal arată că contribuabilul poate opta între metoda de amortizare liniară, depresivă sau accelerată, astfel că aceasta nu reprezintă o opțiune a organului fiscal.
Din interpretarea disp. art.49 alin.7 lit.i și art.24 alin.1 Cod fiscal rezultă că reclamantul a considerat eronat cheltuielile deductibile a anului 2004 întreaga valoare a mijlocului fix.
În ceea ce privește cheltuielile cu primele de asigurare, conform art.48 lit.d Cod fiscal acestea nu sunt deductibile.
În mod corect a reținut organul fiscal că suma de bani reprezintă cheltuieli cu piese de schimb și combustibil efectuate la o dată la care contribuabilul nu deținea autoturism, nu poate fi deductibilă la calculul venitului impozabil.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1) I s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și documentației depusă de pârâtă la termenul din 28.05.2009 (termen la care a și fost soluționată cauza), instanța de fond considerând că nu este cazul a-i fi comunicate aceste înscrisuri;
2) Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, fiind în parte complet nemotivată și în parte bazată pe argumente contradictorii:
- greșit s-a reținut faptul că nu a adus critici la modul de soluționare a contestației formulată împotriva dispoziției nr.-/2008. Arată că a contestat și dispoziția menționată și, cu toate că, apreciind că are competență de soluționare, a înaintat contestația acesteia, nici până în prezent nu i-a fost comunicat vreun mod în care ar fi soluționat aspectele contestate pe care le aveau în competență.
- neargumentată este soluția de respingere a criticii vizând aspectul de formă a actelor, argumentul reținut de instanță în sensul că în cuprinsul deciziei de impunere se face vorbire și de, realul contribuabil controlat, nu este nici măcar suficient pentru a justifica viciile de formă care afectează actele de control.
- în mod eronat, instanța de fond a respins ca nefiind cauză de nulitate nemotivarea în drept a cadrului ce permite calculul penalităților de întârziere, deși actele de control contestate sunt lipsite de temei juridic la acest capitol, existând un principiu de drept de a nu putea fi condamnat în lipsa unei norme incriminatoare. În referire la datorarea de penalități de întârziere organul de control a menționat un text de lege inexistent, fapt confirmat de C în soluționarea contestației.
- soluția privind modul de calcul al amortizării este în totală contradicție cu actele cauzei. În mod complet nejustificat a reținut instanța că a considerat deductibilă întreaga valoare a mijlocului fix în cheltuielile anului 2004, fapt ce contravine înregistrărilor contabile.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Curtea va înlătura, ca netemeinică,susținerea recurentului potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a dat posibilitatea să ia la cunoștință de conținutul întâmpinării și documentației depuse de pârâtă, întrucât în mod neprocedural prima instanță a considerat că nu este cazul să-i comunice aceste acte.
În primul rând, recurentul nu a arătat ce dispoziție procedurală impunea instanței, sub sancțiunea nulității, obligația de a acorda un nou termen și de a comunica reclamantului, care deși legal citat, nu s-a prezentat la strigarea cauzei, întâmpinarea și documentația depuse la dosar de pârât. În al doilea rând se observă, din practicaua sentinței recurate că instanța, față de neprezentarea reclamantului la prima apelare, a apelat cauza și a doua oară, tocmai pentru a asigura dreptul la apărare al acestuia.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea acțiunii reclamantului.
Astfel, corect s-a reținut că reclamantul nu a adus critici referitoare la modalitatea în care s-a soluționat de organul fiscal, prin Decizia nr.62/2008, contestația formulată împotriva Dispoziției nr.-/2008, respectiv de trimitere a acesteia spre soluționare organului emitent - - Serviciul Inspecție Fiscală.
Referitor la susținerea recurentului potrivit căreia nu este determinată denumirea contribuabilului controlat în cuprinsul actelor fiscale contestate, fapt ce trebuie sancționat cu nulitatea acestora, corect a fost înlăturată de prima instanță, care a reținut că acestea conțin suficiente date pentru identificarea contribuabilului ( nume și prenume, cod numeric personal, forma de desfășurare a activității, domiciliul fiscal.
De asemenea, faptul că organul de inspecție fiscală a trecut în mod eronat temeiul juridic al penalităților percepute, art.3 alin.5 din Legea nr.210/2005 în loc de art.115 alin.5 din OG nr.92/2003, nu este de natură să înlăture obligația contribuabilului de a plăti accesorii aferente debitului neachitat la termen.
În ceea ce privește debitele stabilite suplimentar la plată aferente anilor 2003, 2004 și 2005, rezultate din modul de calcul al amortizării și considerarea ca nedeductibile fiscal a cheltuielilor efectuate cu primele de asigurare, cu achiziționarea de materiale de construcții, aparatură electronică, combustibil, piese de schimb pentru autoturism, recurentul nu a adus în fapt critici hotărârii, arătând doar că înțelege să-și mențină motivele expuse pe larg în cadrul contestației.
Curtea constată că prima instanță în mod corect a reținut punctul de vedere al organului fiscal, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul realizării de venituri în cadrul activității desfășurate.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursulîn contencios - administrativ declarat de recurentul reclamant - domiciliat în C,-, -.A,.3,.15, județul C, împotrivaSentinței civile nr.587 din 28 mai 2009pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta F - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. - nr.18, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. fond:
tehnoredactat dec.jud.- -
2 ex / 14.12.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
