Contestație act administrativ fiscal. Decizia 40/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.40
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.1098/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - - SRL A și pârâta intimată DGFP A-Biroul Soluționare Contestații, având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat conform concluziilor scrise de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
După dezbateri, dar nu înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă pentru recurentă consilier juridic.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la această la Tribunalul Arad sub nr-, reclamanta -. A, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, anularea deciziei nr.276/9 06 2008, Deciziei nr.4322/26 06 2008, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.201/ 21 03 2007 și anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.1995/21 03 2007.
În motivarea cererii a arătat că în urma controlului efectuat de către inspectorii din cadrul A, s-au constatat neregularități cu privire la impozitul pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente și a impozitului pe profit, în urma controlului întocmindu-se decizia de impunere nr.201/21 03 2007 și dispoziția nr. 1995/ 21 03 2007.
Reclamanta a susținut că decizia de impunere prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 402.389 lei reprezentând impozit pe venituri și impozit pe profit cu majorări de întârziere și penalități aferente, este nulă întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.43 alin.2 lit.j din Codul d e procedură fiscală, neconținând mențiuni privind audierea contribuabilului.
Cu privire la impozitul pe veniturile realizate în România de persoanele juridice nerezidente, reclamanta arată că însuși inspecția fiscală a constatat că suma de 1.883 lei nu este datorată întrucât aceasta a fost virată la buget până la termenele legale de plată.
Referitor la impozitul pe profit, stabilit de inspecția fiscală la valoarea de 406.506 lei, susține reclamanta că stabilirea bazei de impunere s-a făcut în mod nelegal luându-se în calcul pretinse venituri pe care le-ar fi realizat prin prestarea unor servicii de transport pentru o societate comercială din Germania, venituri pe care nu le-a încasat și pentru care prin urmare, nu datorează nici un impozit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând cu privire la invocarea nulității deciziei de impunere, că în raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 19 03 2006, la capitolul V care se intitulează " Discuția finală cu contribuabilul" este menționat faptul că din discuția cu contribuabilul acesta luat la cunoștință de sumele stabilite în urma controlului.
A arătat pârâta că organele fiscale au verificat modul de constituire și virare impozitului pe profit pentru perioada 1 01 2004- 31 12 2006, constatându-se că în această perioadă reclamanta a realizat venituri din transportul rutier de mărfuri, fiind găsite un număr de 594 scrisori de trăsură pe care reclamanta avea obligația de a le factura către agentul economic din Germania și de înregistra în evidența contabilă veniturile realizate din această prestare de servicii precum și de a calcula și vira impozitul pe profit aferent acestor venituri, stabilit de organele de control la suma de 306.269 lei și 97.237 lei accesorii.
În cauză a fost dispusă efectuarea unor expertize fiscale având ca obiective lămurirea împrejurărilor dacă impozitul pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente în sumă de 1.883 lei aferent dobânzilor achitate de reclamantă în lunile noiembrie și decembrie 2004, fost achitat în termenul legal, dacă pentru perioada 15 03 2005- 31 12 2006, reclamanta încasat sub orice formă venituri de la Societatea comercială Germania, pentru prestarea unor servicii de transport, dacă reclamanta are obligația de plăti impozit pe profit asupra sumelor stabilite de inspecția fiscală și de a factura către societatea din Germania, contravaloarea unor servicii de transport în contextul în care nu a avut nici un raport juridic direct cu aceasta, dacă firma Germania, a facturat firmei Germania serviciile de transport pe care le-a efectuat acesteia în perioada 15 03 2005- 31 12 2006, și dacă aceste facturi au fost achitate, precum și dacă din evidențele contabile rezultă că firma Germania a achitat impozitul pe profit datorat pentru veniturile realizate inclusiv din efectuarea serviciilor de transport pentru societatea Germania în perioada 15 03 2005- 31 12 2006.
Prin sentința civilă nr.1098/29.06.2008, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -. SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A și în consecință a anulat Decizia nr.276/09 06 2008 emisă de Serviciul soluționare contestații, a anulat Decizia nr.4322/26 06 2008 Activității de inspecție fiscală, a anulat în parte Decizia de impunere nr.201/21 03 2007 și exonerează reclamanta de la plata sumei de 402.389 lei impozit pe venit, impozit pe profit stabilite suplimentar, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente, a anulat Dispoziția nr.1995/ 21 03 2007 emisă de Activitatea de inspecție fiscală și a obligat la cheltuieli de judecată în sumă totală de 5339 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat în perioada 6 12 2006- 19 03 2007 de activitatea de control fiscal din cadrul Aaf ost întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 19 03 2007 prin care s-a constatat că reclamanta datorează impozit pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente și impozit pe profit stabilit suplimentar, cu majorări și penalități de întârziere aferente, în sumă totală de 402.389 lei.
S-a constatat că în perioada verificată societatea a realizat venituri din transportul rutier de mărfuri preponderat pentru societatea România SRL cu sediul în, pe ruta România - Germania și că există un număr de 594 scrisori de trăsură care atestă efectuarea transportului de bunuri de către reclamantă de la România SRL, la firma Germania.
S-a reținut că pentru mărfurile transportate, s-au întocmit declarații vamale în care condiția de livrare a fost CIP și că transporturile s-au efectuat în baza unui contract de colaborare FN/ 15 01 2002, reclamanta având calitatea de transportator conform scrisorilor de transport și a decontării cheltuielilor cu diurna pentru șoferi, astfel că avea obligația să factureze către firma din Germania contravaloarea serviciilor de transport prestate și să înregistreze ca venituri în evidența contabilă contravaloarea acestor facturi, dar neprocedând așa, a diminuat veniturile cu consecințe în calculul impozitului pe profit, încălcând astfel prevederile art. 19 din Legea nr. 571/2003.
În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.201/21 03 2007 precum și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele inspecție fiscală nr.1995/ 21 03 2007.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale, reclamanta a formulat contestație atât la. A - Serviciul soluționare contestații care prin Decizia nr. 276/9 06 2008 respinge ca neîntemeiată contestația reclamantei prin care a solicitat anularea parțială a Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.201/21 03 2007 și la. A - Activitatea de inspecție fiscală, împotriva dispoziției de măsuri nr.1995/ 21 03 2007, care prin decizia nr. 4332 /26 06 2008 respinge contestația ca neîntemeiată.
Expertiza fiscală întocmită în cauză, confirmă susținerile reclamantei în sensul că sunt neîntemeiate constatările controlului fiscal, stabilind că suma de 1883 lei reprezentând impozit pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente aferent dobânzilor achitate de reclamantă în lunile noiembrie și decembrie 2004 fost achitată până la termenele legale de plată, că reclamanta înregistrat venituri din serviciile de transport pentru societatea comercială Germania pe baza facturilor nr. - 1 11 09 2006, nr.-/ 15 09 2006 și nr.-/ 18 09 2006, că reclamanta avea obligația de a înregistra în contabilitate și de a lua în considerare la calculul rezultatului fiscal veniturile facturate, obligație pe care și-a respectat-o dar organul fiscal nu a procedat la ajustarea profitului impozabil pentru facturile respective, constatând de asemenea că între reclamantă și firma Germania nu au existat raporturi juridice materializate printr-un contract astfel că, aceasta nu avea obligația să factureze către furnizor serviciile de transport deoarece în perioada 15 03 2005 - 31 12 2006, firma a facturat firmei Germania serviciile de transport internațional de mărfuri din Germania în România și aceasta din urmă a achitat transportatorului facturile pentru aceste servicii, constatând în final că din documentele existente la firma de transport din Germania rezultă că aceasta a reflectat în evidențele sale contabile și fiscale, veniturile încasate de la firma Germania, aceste venituri fiind supuse tratamentului fiscal aplicabil societății rezidente din Germania.
Raportat la constatările raportului de expertiză, instanța constată că reclamanta nu datorează bugetului de stat impozitul pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente și impozitul pe profit cu dobânzile și majorările de întârziere aferente așa cum s-a stabilit prin raportul de inspecție fiscală din data de 19 03 2006 și decizia de impunere fiscală nr.201/21 03 2007.
Față de aceste considerente, instanța în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -. SRL A împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A și în consecință anulat Decizia nr.276/09 06 2008 emisă de Serviciul soluționare contestații și Decizia nr.4322/26 06 2008 Activității de inspecție fiscală, a anulat în parte Decizia de impunere nr.201/21 03 2007 și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 402.389 lei impozit pe venit, impozit pe profit stabilite suplimentar, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente și a anulat Dispoziția nr.1995/ 21 03 2007 emisă de Activitatea de inspecție fiscală, ca fiind nelegale.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, pârâta a obligat să plătească reclamantei suma totală de 5339 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția GeneralăFinanțelor Publice,solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare respingerea acțiunii reclamantei.
În motivare recurenta arată că soluția primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Învederează că prima instanță nu a motivat sentința pronunțată, singura precizare a instanței de fond fiind aceea: "raportat la constatările raportului de expertiză, instanța a constatat că reclamanta nu datorează bugetului de stat impozitul pe veniturile realizate în România de persoanele juridice nerezidente și impozitul pe profit cu dobânzile și majorările de întârziere aferente".
Totodată, consideră că, hotărârea recurată nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului și nici pe acelea pentru care au fost înlăturate apărările invocate pârâtă.
Recurenta a invocat excepția tardivității capătului de cerere privind suma de 1.883 lei, sumă cuprinsă în Decizia nr. 856/20.07.2007 emisă de A, arătând că pentru suma de 1.883 lei reclamanta a formulat contestație iar organul de soluționare al contestației a respins contestația prin Decizia nr. 856/20.07.2007, decizie care putea fi atacată de reclamantă în termenul prevăzut de lege la Tribunalul Arad, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004 care prevede: "Termenul de introducere a acțiunii:(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;"
De asemenea arată, că organele fiscale din cadrul Activității de Inspecție Fiscala A au efectuat verificarea CO. privind modul de constituire și virare a impozitului pe profit, pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006. S-a constatat că în această perioada societatea a realizat venituri din transportul rutier de mărfuri, preponderent pentru " ROMÂNIA cu sediul în,-, având ca obiect de activitate transportul de bunuri de la societatea mai sus menționata la firma GERMANIA".
Urmare controlului încrucișat efectuat la ROMÂNIA în perioada 18.01.2007 - 06.02.2007 s-a constatat existenta unui număr de 594 scrisori de trăsura () aferente perioadei 15.03.2005 -31.12.2006, care atesta efectuarea transportului de bunuri de către CO A, de la firma GERMANIA la ROMÂNIA Pentru mărfurile transportate conform acestor -uri, s-au întocmit declarații vamale. Condiția de livrare, înscrisa in declarațiile vamale, a fost CIP. -urile au fost solicitate (in scris) de organele de inspecție dar, societatea nu le-a prezentat. Conform declarațiilor domnului, aceste transporturi au fost efectuate în baza contractului de colaborare FN/15.01.2002, care prevede ca cele doua societăți se obliga sa intermedieze cu titlu gratuit obținerea de contracte de transport marfa, si își vor pune la dispoziție cu titlu gratuit orice mașina care se afla in parcul auto al celor doua societăți. Potrivit art. 4 si art. 6, pct. 1, lit. c) al Convenției din 19.05.1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (), coroborat cu prevederile decretului 451/1972 privind aderarea României la aceasta convenție, proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsura (), aceasta trebuind sa conțină numele si adresa transportatorului.
În urma verificării efectuate, s-a constatat ca pe cele 594 scrisori de trăsura () aferente perioadei 15.03.2005 - 31.12.2006, la rubrica transportator, este înscrisa CO Ca urmare, in baza Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele din 19.05.1956, art. 4 si art. 6, pct. 1, lit. c) organele de control considera ca pentru cele 594 de transporturi efectuate in perioada 15.03.2005 -31.12.2005, calitatea de transportator aparține CO A, firma înscrisă în -uri si care si-a dedus cheltuielile cu diurna pentru șoferi, potrivit ordinelor de deplasare, atât pentru transportul efectuat din România spre Germania cat si pentru cel din Germania spre România, pentru acesta din urma neînregistrându-se cu venituri. Ca urmare, CO A trebuia sa factureze către GERMANIA contravaloarea serviciilor de transport prestate conform celor 594 -uri, deoarece condiția de livrare înscrisă în -uri este CIP.
Organele de control au constatat ca CO A nu a facturat aceste servicii, încălcând prevederile art. 1, pct. 2 din nr.HG 831/1997, nu a înregistrat in evidenta contabila venituri aferente acestor transporturi, încălcând prevederile pct. 215 alin. (1) din reglementările din contabile conforme cu Directiva a IV-a, aprobate prin nr. 1752/2005, a diminuat veniturile cu consecințe în calculul impozitului pe profit, încălcând prevederile art. 19, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare. Organele de inspecție au procedat la recalcularea obligațiilor privind impozitul pe profit si in Decizia de impunere nr. 201/21.03.2007 au stabilit un impozit pe profit suplimentar in suma de 306.269 lei și accesorii in suma de 97.237 lei. CO a contestat decizia de impunere cu referire la obligațiile suplimentare.
În legătura cu neînregistrarea de către petentă a veniturilor din activitățile de transport, Activitatea de Control Fiscal Aac onsiderat că, sunt incidente prevederile art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale si a întocmit sesizare penala "împotriva numitului in calitate de administrator si asociat unic al CO A", pe care au transmis-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu Adresa nr. 1959/20.03.2007 (fila 5 doar). de aceasta situație, organele administrativ - jurisdicționale nu s-au putut pronunța pe fondul cauzei mai înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale deoarece prioritatea de soluționare în speța o au organele penale, potrivit principiului de drept "penalul tine în loc civilul" consacrat prin art. 19 alin. 2 din Codul d e procedura penala, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului A procedând în conformitate cu dispozițiile art.214 alin (1) lit. a) din nr.OG 92/2003 republicata, a dispus prin Decizia nr. 856 din 27.06.2007 " Suspendarea soluționării contestației formulata de CO cu sediul în A, Calea, nr. 16, - 2-3,. B,. 1,. 6 jud. A pentru capătul de cerere prin care solicita anularea parțiala a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 201/21.03.2007, întocmita de Activitatea de Inspecție Fiscala prin care s-au stabilit obligații suplimentare în suma totala de 400.506 RON, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, în cauza existând indiciile săvârșirii unei infracțiuni, procedura administrativa urmând a fi reluata la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii. Dosarul cauzei urmând a fi transmis Activității de Inspecție Fiscala, iar la încetarea motivului care a determinat suspendarea sa fie transmis organului competent conform prevederilor art. 178 din Codul d e procedura fiscala, republicat. "
De asemenea, se mai arată că - CO SRL din A datorează impozit pe profit cu majorări de întârziere si penalități aferente în condițiile in care Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad prin Ordonanța din 04.04.2008 pronunțata in Dosar nr. - s-a pronunțat cu privire la faptul ca administratorul - CO SRL din A în perioada 2005-2006 nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății prestarea unor servicii de transport, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit datorat bugetului de stat.
În fapt, organe de specialitate din cadrul Activității de Control Fiscal A, urmare a adresei Inspectoratului de Politie a jud. A - Serviciul de Investigare Fraudelor nr. 48807/1G. 10.2006, înregistrată la. A sub nr.6999/10.10.2006 au efectuat o inspecție fiscala generala la
Din verificare a rezultat că pe 594 scrisori de trăsura () la rubrica transportator este înscrisă CO Pentru aceste transporturi societatea petentă a dedus cheltuielile cu diurna pentru șoferi, dar nu a facturat beneficiarului contravaloarea transporturilor si nu a înregistrat venituri cu consecința diminuării impozitului pe profit.
Organele de control au solicitat (in scris) -urile pentru aceste transporturi. Societatea nu le-a prezentat. In perioada 18.01.2007 - 06.02.2007, s-a procedat la un control încrucișat, la ROMÂNIA L, care a relevat ca pe 594 scrisori de trăsura (), aferente perioadei 15.03.2005 - 31.12.2006, la rubrica transportator este înscrisă
Aceste documente atesta că, CO Aae fectuat transporturile, de la GERMANIA la ROMÂNIA Pentru mărfurile transportate conform acestor -uri, s-au întocmit declarații vamale. Condiția de livrare, înscrisă în declarațiile vamale, a fost CIP. Organele de control au consemnat că, potrivit ordinelor de deplasare, CO a dedus cheltuielile cu diurna pentru șoferi, atât pentru transportul efectuat din România spre Germania cat si pentru cel din Germania spre România.
Din control a rezultat că societatea nu a facturat către GERMANIA contravaloarea serviciilor de transport prestate conform celor 594 -uri, nu s-a înregistrat cu venituri și pe cale de consecință a diminuat veniturile cu contravaloarea prestațiilor și implicit impozitul pe profit. Organele de inspecție au procedat la recalcularea obligațiilor privind impozitul pe profit și în Decizia de impunere nr. 201/21.03.2007 au stabilit un impozit pe profit suplimentar în suma de 306.269 lei si accesorii în suma de 97.237 lei. CO a contestat decizia de impunere cu referire la obligațiile suplimentare.
Având în vedere starea de fapt, arătă că urmare Ordonanței de scoatere de sub urmărire penala și aplicarea unei sancțiuni administrative din data de 18.02.2008 pronunțată în Dosar nr. 1723/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, menținută prin Ordonanța din 04.04.2008 a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pronunțată în dosar nr. 403/II/2/2008 prin care s-a reținut că administratorul CO din A în perioada 2005-2006 nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății prestarea unor servicii de transport, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit datorat bugetului de stat, rezultă că organele fiscale în mod corect și legal au procedat la stabilirea în sarcina CO din Aai mpozitului pe profit suplimentar în cuantum de 306.269 lei prin emiterea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale nr. 201 din data de 21.03.2007.
Susținerea reclamantei - intimate ca transporturile efectuate de aceasta pe ruta Germania-România s-au realizat urmare a contractului de colaborare încheiat de aceasta cu - din Germania este răsturnată de documentele existente la dosarul cauzei în sensul că deși în considerarea prevederilor contractuale petenta - CO SRL din A avea obligația să obțină pentru - din Germania contracte de transport pe traseul Germania - România, identificând pentru firma din Germania posibili beneficiari ai serviciilor de transport pentru care aceasta din urma (- din Germania) să efectueze transporturi pe ruta Germania-România, din documentele de transport verificate de organele de inspecție fiscală, respective scrisorile de trăsura, rezultă că petenta - CO din Aae fectuat transporturi de bunuri pe traseul Germania-România fiind înscrisă în documentele de transport - - la rubrica " " în condițiile în care aceste documente reprezintă proba contractului de transport, conform art. 4 si art. 6, pct. 1, lit. c ai Convenției din 19.05.1956 referitoare la contractul de transport international de mărfuri pe șosele ( ), coroborat cu prevederile Decretului 451/1972 privind aderarea României la aceasta Convenție, proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsura ( ), aceasta trebuind sa conțină numele si adresa transportatorului.
Afirmația reclamantei - intimate ca mijloacele de transport ale - CO SRL din A au fost puse la dispoziția firmei din Germania - - cu titlu gratuit, conform contractului de colaborare, nu subzistă, neputând fi reținută în soluționarea favorabila a contestației deoarece această prevedere contractuală (cu titlu gratuit) nu este confirmată de starea de fapt rezultată din documentele existente la dosarul cauzei, din cuprinsul scrisorilor de trăsura ( ) care conform art. 4 si art. 6, pct. 1, lit. c al Convenției din 19.05.1956 referitoare la contractul de transport international de mărfuri pe șosele ( ), coroborat cu prevederile Decretului 451/1972 privind aderarea României la aceasta Convenție, conțin numele și adresa transportatorului reprezentând proba contractului de transport, apărând ca evident faptul că petenta - CO SRL din Aae fectuat servicii de transport pe ruta Germania-România, cu mijloacele de transport proprii, în timp ce clauzele contractului de colaborare prevedeau doar ca are obligația să obțină pentru - din Germania contracte de transport pe "ruta Germania -România și nu să presteze servicii de transport bunuri pe aceasta, așa cum în fapt rezultă că a procedat.
Afirmațiile reclamantei - intimate potrivit cărora "pentru transporturile pe ruta Germania (expediție) - România (destinație) facturarea s-a făcut de către, veniturile fiind înregistrate la aceasta firma si impozitate in Germania" și documentele depuse în probațiune nu au putut fi reținute în soluționarea favorabila a contestației deoarece afirmația că, veniturile firmei au fost impuse în Germania, nu a fost probată, iar documentele depuse nu sunt edificatoare pentru cauza dedusă judecății neputându-se stabili o legătură cauzală directă între cele 594 -uri și 101 fotocopii facturi, în condițiile în care art. 65 din Codul d e procedura fiscală prevede expres că Sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.", petentul avea obligația legală să prezinte orice documente și informații suplimentare care să-i susțină afirmațiile, însă la dosarul cauzei nu a fost depus nici un alt document în afara celor precizate.
Referitor la majorările si penalitățile de infarziere aferente impozitului pe profit stabilit în Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 201/21.03.2007, emisă de Activitatea de inspecție fiscală A, se reține că stabilirea de majorări și penalități de întârziere în sarcina reclamantei - intimate reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, conform principiului de drept accesorium sequitur principalem.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul litigiului:
Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză reclamanta -. SRL Aas olicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, anularea deciziei nr.276/9 06 2008, Deciziei nr.4322/26 06 2008, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.201/ 21 03 2007 și anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.1995/21 03 2007.
Reclamanta a arătat că decizia de impunere este nulă întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.43 alin.2 lit. j din Codul d e procedură fiscală, neconținând mențiuni privind audierea contribuabilului, iar cu privire la impozitul pe veniturile realizate în România de persoanele juridice nerezidente, reclamanta a arătat că însăși inspecția fiscală a constatat că suma de 1.883 lei nu este datorată întrucât aceasta a fost virată la buget până la termenele legale de plată.
Referitor la impozitul pe profit, stabilit de inspecția fiscală la valoarea de 406.506 lei, reclamanta a susținut că stabilirea bazei de impunere s-a făcut în mod nelegal luându-se în calcul pretinse venituri pe care le-ar fi realizat prin prestarea unor servicii de transport pentru o societate comercială din Germania, venituri pe care nu le-a încasat și pentru care prin urmare, nu datorează nici un impozit.
Cu privire la impozitul pe profit, Curtea reține că organele fiscale au verificat modul de constituire și virare impozitului pe profit pentru perioada 1.01 2004-31.12 2006, constatându-se că în această perioadă reclamanta a realizat venituri din transportul rutier de mărfuri, fiind găsite un număr de 594 scrisori de trăsură care atestă efectuarea de către reclamantă a unor transporturi de marfă de la societatea germană Germania la Romania, transporturi pe care reclamanta avea obligația de a le factura către agentul economic din Germania și de a înregistra în evidența contabilă veniturile realizate din această prestare de servicii precum și de a calcula și vira impozitul pe profit aferent acestor venituri, stabilit de organele de control la suma de 306.269 lei și 97.237 lei accesorii.
Reclamanta a contestat aceste susțineri, arătând că nu a efectuat acele transporturi din Germania în România, ci numai transporturi în sens invers, respectiv din România în Germani, la cererea Romania, aceste transporturi fiind facturate de reclamantă. Reclamanta a arătat că transporturile din Germania în România au fost efectuate de societatea germană, astfel că reclamanta nu putea emite facturi și nu putea obține și înregistra un profit pe care nu l-a realizat.
2. Soluția instanței de fond:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, reținând că " expertiza fiscală întocmită în cauză, confirmă susținerile reclamantei în sensul că sunt neîntemeiate constatările controlului fiscal, stabilind că suma de 1883 lei reprezentând impozit pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente aferent dobânzilor achitate de reclamantă în lunile noiembrie și decembrie 2004 fost achitată până la termenele legale de plată, că reclamanta a înregistrat venituri din serviciile de transport pentru societatea comercială Germania pe baza facturilor nr. -/1. 09.2006, nr. -/15.09.2006 și nr. -/18.09.2006, că reclamanta avea obligația de a înregistra în contabilitate și de a lua în considerare la calculul rezultatului fiscal veniturile facturate, obligație pe care și-a respectat-o, dar organul fiscal nu a procedat la ajustarea profitului impozabil pentru facturile respective, constatând de asemenea că între reclamantă și firma Germania nu au existat raporturi juridice materializate printr-un contract astfel că, aceasta nu avea obligația să factureze către furnizor serviciile de transport deoarece în perioada 15 03 2005 - 31 12 2006, firma a facturat firmei Germania serviciile de transport internațional de mărfuri din Germania în România și aceasta din urmă a achitat transportatorului facturile pentru aceste servicii, constatând în final că din documentele existente la firma de transport din Germania rezultă că aceasta a reflectat în evidențele sale contabile și fiscale, veniturile încasate de la firma Germania, aceste venituri fiind supuse tratamentului fiscal aplicabil societății rezidente din Germania".
4. Analizarea legalității sentinței civile recurate:
Curtea reține că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei exclusiv pe baza constatărilor din expertiza contabilă efectuată în cauză. Nu rezultă din motivarea sentinței civile recurate care sunt motivele pentru care instanța de fond a reținut temeinicia concluziilor expertizei și nici raționamentul pentru care au fost înlăturate susținerile organelor fiscale.
Curtea constată, în acest sens, și că principala problemă constă în stabilirea societății care a efectuat transporturile din Germania în România. În timp de organele fiscale susțin că reclamanta a efectuat aceste transporturi - având obligația înregistrării veniturilor obținute din aceste transporturi - reclamanta afirmă că aceste transporturi au fost efectuate de societatea germană.
În această privință, Curtea reține că organele fiscale au făcut referire la un număr de 594 scrisori de trăsură care atestă efectuarea de către reclamantă a unor transporturi de marfă de la societatea germană Germania la Romania Conform organelor fiscale, reclamanta a refuzat prezentarea acestor scrisori de trăsură, organele fiscale reușind să afle conținutul acestora numai în urma controlului efectuat la societatea Romania
De asemenea, organele fiscale au reținut că, potrivit ordinelor de deplasare, reclamanta a dedus cheltuieli cu diurna șoferilor atât pentru transporturile efectuate din România în Germani, cât și pentru transporturile de întoarcere, din Germania în România.
Or, în condițiile în care nu au fost depuse la dosar cele 594 scrisori de trăsură și ordinele de deplasare, în lipsa acestor înscrisuri instanța nu ar avea posibilitatea de a stabili despre care transporturi este vorba.
Depunerea la dosar a unor cpii de pe facturile emise de nu constituie o probă în sensul că reclamanta nu ar fi efectuat transporturile din Germania în România, câtă vreme nu rezultă identitatea dintre transporturile efectuate de societatea germană și cele menționate în cele 594 scrisori de trăsură.
Curtea reține, astfel, că instanța de fond nu a procedat la o analiză a fondului litigiului, făcând referire exclusivă la concluziile expertizei contabile, expertiză pe care și-a însușit-o fără a indica motivele pentru care a înlăturat susținerile organelor fiscale.
Cu privire la obligația analizării de către instanță a motivelor invocate de pârâte, Curtea subliniază că obligația analizării motivelor invocate de părți în susținerea cererilor formulate, precum și examinarea cererilor acestora sunt garantate de dispozițiile art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,(.)".
Importanța analizării argumentelor formulate de părți este subliniată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență obligatorie pentru instanțele române, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994.
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, se înscrie și obligația tribunalelor de analiza efectiv cererile și argumentele prezentate de părți în motivarea cererilor lor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat - în paragraful nr. 30 al hotărârii date la 28 aprilie 2005 în cauzaAlbinaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005 - că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59]."
De asemenea, într-o altă hotărâre dată împotriva României - respectiv în hotărârea dată la 28 iunie 2005 în cauzaVirgil Ionescucontra România, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006); la paragraful nr. 44 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că "întrucât Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33),dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.Altfel spus,art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților,cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceste concluzii și în alte două hotărâri, respectiv în paragraful nr. 34 din hotărârea din 16 noiembrie 2006, dată în cauzaDimaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 473 din 13 iulie 2007, precum și în paragraful nr. 63 din hotărârea dată la 24 mai 2005 în CauzaBuzescuîmpotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2006).
Totodată, în paragrafele nr. 38 și 39 din hotărârea dată în 8 iunie 2006 în cauzaVlasiaîmpotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008), instanța de contencios european a arătat că "deși art. 6 & 1 din Convenție nu reglementează admisibilitatea și forța probatorie a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, el instituie în sarcina instanțelor obligația de a se dedica analizei lor efective, fără să le aprecieze relevanța (Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, & 59).
39. Fără a impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune totuși capartea lezată să poată să se aștepte la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii respective(a se vedea și împotriva Spaniei, hotărârile din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A și 303-B, p. 12, && 29 și 30, și pp. 29 și 30, && 27 și 28)".
În același sens, în paragraful nr. 100 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului dată la 26 aprilie 2007 în cauzaDumitruîmpotriva României (nr. 2), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 5 decembrie 2007, s-a subliniat că"art. 6 implică în special, în sarcina "instanței", obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor de probatoriu ale părților, fără a prestabili pertinența acestora ( împotriva Franței [MC], nr. 47287/99, & 80, CEDO 2004-I, și Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, & 59)."
Aceleași considerații au fost făcute de C și în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea dată la 15 februarie 2007 în cauzaBoldeaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 615 din 21 august 2008.
Curtea subliniază importanța pe care instanța de la Strasbourg o acordă examinării modului în care instanțele naționale analizează - în motivarea soluțiilor date - argumentele și cererile formulate de părți. În cel puțin șapte hotărâri - enumerate anterior - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 de către instanțele române prin omisiunea analizării motivelor invocate de părți în justificarea pretențiilor lor.
În aceste condiții, Curtea consideră că examinarea efectivă a argumentelor și cererilor invocate de părți apare ca o obligație esențială impusă instanțelor române.
Instanța subliniază că atât Convenția, cât și interpretările Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii, iar instanțele naționale sunt obligate să le aplice în mod efectiv, chiar prin înlăturarea de la aplicare a unor dispoziții legale naționale, în măsura în care aceste reglementări contravin dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum sunt interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat - într-o hotărâre pronunțată împotriva Statului Român, respectiv în hotărârea dată la 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru împotriva României (nr. 2), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 5 decembrie 2007, în paragrafele 103-104 - că "un sistem bazat pesupremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteiaasupra drepturilor naționale este să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale. Nu este lipsit de importanță să reamintim în acest sens că, în recomandarea sa din data de 12 mai 2004 [Rec. (2004)6], Comitetul s-a felicitat pentru faptul că prevederile Convenției făceau parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare.Acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p. 84, & 26)".
În consecință, instanța de fond avea obligația analizării argumentelor prezentate de pârâte în susținerea legalității actelor fiscale contestate.
Omițând examinarea motivelor de nelegalitate invocate de pârâte, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dreptului la un proces echitabil
În acest sens, conform art. 304 punctul 5 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Conform art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă, "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor."
Curtea amintește că, potrivit art. 261, alin. 1, punctul 5 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Or, pronunțarea hotărârii cu nerespectarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, respectiv cu omisiunea analizării motivelor de nelegalitate invocate de pârâte constituie o încălcare a dispozițiilor art. 261, alin. 1, punctul 5 Cod de procedură civilă, hotărârea dată în aceste condiții fiind emisă cu neobservarea formelor legale, în sensul art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Omisiunea analizării argumentelor pârâtelor a adus atingere în mod direct intereselor acestor recurente, care nu au avut posibilitatea recunoscută de lege de a cunoaște motivele pentru care instanța nu a luat în considerare argumentele lor.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 5 și 9 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 " și, respectiv "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile nr. 1098/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
5. Obligațiile instanței de fond:
5.1. În primul rând, Tribunalul Arad va pune în vedere reclamantei să depună la dosar cpiile celor 594 scrisori de trăsură aferente perioadei 15.03.2005-31.12.2006 și a ordinelor de deplasare emise pentru șoferi în legătură cu transporturile efectuate din România în Germania
De asemenea, Tribunalul Arad va pune în vedere reclamantei să depună la dosar și cpiile declarațiilor vamale emise pe baza celor 594 scrisori de trăsură.
Refuzul prezentării acestor documente constituie o încălcare a obligației de cooperare impusă contribuabilului de către art. 10 Cod de Procedură Fiscală, urmând a fi valorificat de către instanța de fond, în măsura în care acest refuz atestă o eventuală rea-credință a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1098/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza la Tribunalul Arad pentru rejudecarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P/29.01.2010
Tehnodact L./ 2 ex/01.02.2010
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
