Contestație act administrativ fiscal. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 417/CA/2009 -
Ședința publică
din 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
- - - Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,--4, județul B împotriva Sentința nr. 188/CA/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. - - R în contradictoriu cuintimata reclamantă TREIME B,cu sediul în B,-, județul B, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, la data de 01.10.2009 prin serviciul Registratură al instanței intimata a depus la dosar cerere de amânare pentru pregătirea apărării, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor artr.242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA respinge ca neîntemeiată cererea de amânare, apreciind că intimata a avut timp suficient pentru pregătirea apărării, citația pentru acest termen fiind primită data de 27 mai 2009 și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința nr.188/CA din 12 martie 2009, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de reclamanta " Treime" B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință a dispus anularea Deciziei nr.41/23.08.2007 emisă de către pârâtă precum și a actului constatator 37/10.05.2001 și a procesului verbal nr.25/19.06.2001. A obligat pârâta în favoarea reclaN. la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin Decizia nr.41/23.08.2007 emisă de pârâtă s-a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva actului constatator nr.37/16.05.2001 și procesului verbal de calcul al majorărilor nr.25/19.06.2001, pârâta fiind investită cu soluționarea acesteia prin Decizia nr.270/CA/18.11.2004.
Prin actul constatator nr.37/2001 s-a reținut în sarcina reclaN. că ar fi introdus în țară la data de 27.05.1996 un autoturism marca Citroen sens în care s-a depus declarație vamală de tranzit nr.4565, act administrativ în care semnatarul a arătat că reprezintă Treime
Din cuprinsul nr.4565 din 27.05.1996 rezultă că introducerea autoturismului marca Citroen în țară s-a realizat în temeiul actului de donație și a acceptului de donație nr.147/15.05.1996.
Însă, prin sentința civilă nr.87/2002 pronunțată în dos. nr. 2772/2002 Judecătoriei Beiușs -a constatat, în mod irevocabil, nulitatea actului de donație, cu consecințele legale corespunzătoare, reținând în considerente că persoana care a introdus autoturismul în țară nu avea nici o calitate în cadrul bisericii, că autoturismul nu a fost niciodată înregistrat în evidențele reclaN. și că ștampila aplicată nu aparținea acesteia.
Ignorând efectele nulității actului juridic, mai cu seamă principiul retroactivității și cel al anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, precum și efectul puterii de lucru judecat conferit de lege unei hotărâri judecătorești irevocabile, pârâta, prin Decizia nr.41/2007, menține ca legale și temeinice actele administrative atacate, apreciind, neîntemeiat, că aspectele invocate de reclamantă nu au relevanță.
a contrario, tocmai în considerarea principiilor de drept enunțate, instanța, în temeiul dispozițiilor art.1, 8 și 18.554/2004 coroborate cu dispozițiile art.218 din OG92/2003, va admite cererea reclaN. și va dispune anularea Deciziei nr.41/2007 emisă de către pârâtă și, pe cale de consecință, va dispune anularea actului constatator nr.37/16.05.2001 și procesului verbal de calcul al majorărilor nr.25/19.06.2001.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 al.1 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată, în favoarea reclaN. la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen și scutit de plata taxei de timbru, pârâta DGFP B, solicitând admiterea acestei căi de atac și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a pronunțat sentința în contradictoriu doar cu recurenta și admițând acțiunea formulată de reclamanta Treime Bad ispus anularea Deciziei nr.41/23.08.2007 emisă de pârâta recurentă în soluționarea contestației formulată de reclamantă, precum și anularea actului constatator nr.37/10.05.2001 și a procesului verbal nr.25/19.06.2001, acte administrative emise de către Direcția Generală a vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană O - Biroul Vamal de Control și, autoritate administrativă care nu a fost citată în cauză.
Sub aspectul fondului cauzei recurenta arată că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței prevederile art.141 alin.1 și 2 din Legea nr.141/1997, conform cărora datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale iar debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptate și înregistrate. Aspectele invocate de reclamantă și reținute de instanță privind faptul că actul de donație a fost anulat prin Sentința civilă nr.87/2002, ulterior încheierii actului constatator nr.37/2001 și a procesului verbal nr.25/2001, nu pot atrage anularea actelor menționate, reclamanta având la îndemână posibilitatea formulării unei acțiuni în regres.
În drept se invocă disp art.3041Cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și din oficiu în baza dispozițiilor art. 3041Cod de procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, prin Sentința nr.188/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și anulate actele administrative atacate, respectiv: Decizia nr. 41/23.08.2007 emisă de pârâta recurentă DGFP B; actul constatator nr.37/16.05.2001 privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului, emis de Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană O - Biroul Vamal de Control și la Frontieră, precum și procesul verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu, nr.25/16.03.2006 emis de ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală
Întrucât procesul verbal nr.25 /16.03.2006 și actul constatator nr.37/16.05.2001 sunt acte administrativ fiscale emise de către altă autoritate administrativă decât pârâta DGFP B, instanța de fond trebuia să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C cu sediul la O, înființată prin Ordinul nr. 87941 din 10.11.2006, ca urmare a desființării Direcției Regionale Vamale O prin Ordinul nr. 8792 din 17.11.2006, situație în care DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în O, va fi citată prin AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, întrucât nu are personalitate juridică.
Instanța de recurs apreciază că sentința atacată este nelegală, fiind dispusă anularea unor acte administrative emise de o autoritate care nu a fost citată în cauză și care astfel a fost lipsită de apărare, motiv pentru care, în baza disp. art.304 pct.5 și 312 alin.5 Cod de procedură civilă va admite recursul declarat de către pârâta recurentă DGFP B și va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a se face o judecată în contradictoriu cu toate autoritățile administrative emitente ale actelor administrative atacate.
Motivul de recurs privind soluționarea în fond a cauzei nu va mai fi analizat de către instanța de recurs având în vedere soluția care se impune în cauză, urmând ca acest motiv de recurs să fie avut în vedere la rejudecarea cauzei de către prima instanță.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,--4, județul B împotriva Sentința nr. 188/CA/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. - - R în contradictoriu cuintimata reclamantă TREIME B,cu sediul în B,-, județul B, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Jud. fond
Red.dec. S - 13.10.2009
Tehnored. - 13.10.2009
4 exemplare - 2 comunicări:
recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,--4, intimata reclamantă TREIMEB,cu sediul în B,-, județul B,Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela