Contestație act administrativ fiscal. Decizia 465/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 465
Ședința publică din 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Floarea
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, precum și recursul formulat de reclamantul, împotriva Sentinței civile nr. 2793 din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile se află la primul termen de judecată, recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar recursul reclamantului este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 23 februarie 2010 s-a înregistrat la dosar o întâmpinare din partea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, prin intermediul căreia solicită admiterea propriului recurs și respingerea recursului reclamantului.
Reprezentanta în instanță a pârâtei recurente învederează că nu are alte cereri sau probe.
Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat și motivat în scris și respingerea recursului reclamantului pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă, în opinia instituției pe care o reprezintă excepțiile invocate fiind întemeiate și greșit respinse de instanța fondului. Susține oral motivele de recurs arătând, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, că prima instanță trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea deoarece actul care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației, iar în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune arată că prima instanță trebuia să respingă ca prescrisă acțiunea deoarece aceasta a fost înregistrată la Tribunalul Cluj cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În continuare arată că reclamantul a mai formulat o acțiune în contencios administrativ prin care solicită tot anularea Dispoziției nr. 750 din 20.09.2006 emisă de pârâtă, acțiune care a fost soluționată ca fiind prematur introdusă.
După rămânerea cauzei în pronunțare, dar înainte de închiderea dezbaterilor în recurs se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat de la Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosar care pune concluzii de admitere a recursului reclamantului și respingere a recursului pârâtei.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.793 din data de 16.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive, exceptia de inadmisibilitate a actiunii si exceptia prescriptiei invocate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Prin aceeași sentință s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice C-N și Directia Generală a Finanțelor Publice C, având ca obiect contencios fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a analizat, în primul rând, exceptia lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâta Directia Generală a Finanatelor Publice C apreciind-o ca neîntemeiată raportat la procedura prev. de art. 205 si urm pr. fiscala.
In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate invocată prin întimpinare de pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N tribunalul a apreciat ca este neîntemeiată, deoarece în motivarea actiunii reclamantul a arătat că a parcurs procedura reglementata de art. 205 si urm pr.fiscală, întelegând să folosească prin prezenta actiune următorul demers judiciar reglementat de textele de lege mai sus mentionate.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, tribunalul a apreciat de asemenea că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că ultimul act emis în procedura reglementată de art. 205 si urm. pr.fiscală este decizia nr. 29/2008, iar din actele depuse de către pârâtă nu rezultă ca aceasta a fost comunicată reclamantului. Împrejurarea că aceasta a aflat de existenta acestei decizii în cadrul altui proces într-o altă modalitate decât cea prevăzuta de lege pentru comunicarea deciziei sus mentionate, nu echivalează cu o comunicare, astfel că termenul reglementat de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu a fost împlinit în speță.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. -/2005 pronuntată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 28.509/2005 privind pe debitoarea Media s-a dispus dizolvarea societății comerciale sus mentionate, iar ca efect al dizolvării, conform prevederilor legale în vigoare la data pronunțării acestei încheieri, s-a dispus transmiterea universală a patrimoniului către asociatul unic. Aceasta încheiere, a mai menționat instanța de fond, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului in iulie 2005, situație în care rezultă că la data rămânerii irevocabile a încheierii mai sus mentionate, în patrimoniul reclamantului s-au transmis drepturile si obligatiile societății dizolvate, inclusiv datoria pentru care s-a emis titlul de creanță din speță.
Faptul că ulterior rămânerii irevocabile a acestei încheieri dispozitiile Legii nr. 31/1990 ce reglementau dizolvarea societăților comerciale si transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic fără lichidare s-au abrogat, au fost apreciate de prima instanță ca fiind irelevante în speță, această abrogare lăsând neatinse transmisiunile realizate anterior acestei abrogări (respectiv anterior intrării in vigoare a Legii nr. 441/2006 publicata la data de 28.11.2006).
Totodată, a subliniat prima instanță, este necesar a se face distincție între momentul nașterii dreptului si al obligatiei fiscale care în speță este data transmiterii universale a patrimoniului societății către reclamant, momentul stabilirii dreptului si obligatiei fiscale care este momentul emiterii titlului de creanță si momentul la care acest titlu de creanță produce efecte față de contribuabil, care este momentul comunicării acestui act către contribuabil, în speță către reclamant, iar distinctia între cele trei momente rezultă în mod evident din dispozitiile art. 23, 91 si 45.pr.fiscala.
Astfel, a menționat prima instanță, conform art. 91 alin. 1 si 2 reptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Conform art. 23 din pr.fiscala dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.
Conform art. 45.pr.fiscala actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că atâta vreme cât dreptul si obligatia fiscală s-au născut, conform art. 23 mai sus mentionat, in iulie 2005, abrogarea textului de lege in baza căruia a avut loc această nastere (abrogare care produce efecte doar pentru viitor, începând cu 28.11.2006) la data la care actul de stabilire a obligatiei deja născute se comunica contribuabilului, nu are ca efect stingerea dreptului si a obligatiei sus mentionate.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în temeiul textelor de lege anterior mentionate, a art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 a respins exceptiile mai sus mentionate si a respins totodată și actiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul formulat de reclamantul, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, s-a solicitat modificarea sentinței recurată, prin admiterea cererii introductive, constatând că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea gresită a legii conform art. 304 pct. 9.pr.civ. cu obligarea intimaților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în primă instanță și recurs.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 750 din 20.09.2006 emisă de organul fiscal și care i-a fost comunicată doar la data de 16 iunie 2008, sunt incluse nelegal obligații fiscale în sarcina sa, ca urmare a calității deținute de asociat unic în Media, cu motivarea că a avut loc o transmisiune universală a patrimoniului Media către recurent, unic asociat, conform art. 236 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.
În acest context, reclamantul a subliniat faptul că Media este dizolvată conform încheierii nr. 14.951/2005 din 21 aprilie 2005 judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrul Comerțului C, pronunțată în dosarul nr. 28.509/2005, iar din fișa sintetică a contribuabilului rezultă că această societate avea de stins creanțe fiscale în sumă de 61.564 lei la data de 20.09.2006.
Referitor la hotărârea recurată, reclamantul a arătat că art. 23 din pr.fiscală, prin care s-a motivat hotărârea instanței de fond, prevede faptul că dreptul de creanță fiscală si obligatia fiscală corelativă se în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează, or nu creanța fiscală inițială sau accesoriile acesteia, este cea contestată, ci transmiterea universală a patrimoniului societății dizolvate către asociatul unic, fără lichidare.
În argumentarea poziției sale, reclamantul a arătat că în conformitate art. 45 din pr.fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului, or având în vedere dizolvarea societății în data de 21 aprilie 2005 și pe cale de consecință încetarea oricărei activități sub orice formă, dispoziția poate fi prezumată că a fost comunicată cel mai devreme în data de 16 iunie 2008 dată la care s-a încheiat contractul de asistență juridică. În opinia reclamantului, numai de la această dată legea permite transmiterea universală a patrimoniului societății, or art. 236 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale la data de 16 iunie 2008 nu mai era în vigoare.
În aceste condiții, reclamantul a susținut că atât creanța fiscală cât si obligatia fiscală corelativă nu sunt prescrise, iar intimatul poate în continuare efectua acte de executare silită.
În recursul pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, se solicită admiterea acestuia și modificarea, în parte, a sentinței instanței de fond în sensul admiterii excepțiilor pe care le-a invocat, respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii și cea a prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamantul.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, pârâta a considerat că instanța de fond în mod greșit a respinse excepțiile invocate.
Referitor la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată, deoarece prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat "să se dispună anularea actului administrativ fiscal, constatat prin dispoziția nr. 750 din 20.09.2006, prin care în patrimoniul contestatorului sunt incluse nelegal obligații fiscale, ca urmare a calității sale de asociat unic în Media și încetarea executării însăși", iar în raport de aceste solicitări, alea de atac împotriva dispoziției nr. 750/2006 este contestația administrativă prev. de art. 205 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată iar, în conformitate cu art. 218 alin. 2 din ordonanță, actul care poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației.
Sub acest aspect, pârâta a menționat faptul că reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 750/20.09.2006 în conformitate cu art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003, iar contestația sa a fost respinsă prin decizia nr. 29/11.08.2008.
Având în vedere faptul că, prin acțiunea în contencios administrativ formulată, reclamantul nu a contestat decizia nr. 29/11.08.2008, dată în soluționarea contestației și nu a solicitat anularea ei, pârâta a apreciat că prima instanță trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul, deoarece, în conformitate cu art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003, actul care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației. În plus, a opinat pârâta, petitul de "încetare a executării însăși" trebuia, de asemenea, respins ca inadmisibil de către prima instanță, deoarece un astfel de petit putea fi formulat în cadrul contestații la executare, așa cum impune art. 172 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată și nicidecum în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ reglementată de Legea nr. 554/2004.
În al doilea rând, pârâta a apreciat că prima instanță trebuia să respingă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamant, deoarece această acțiune a fost înregistrată la Tribunalul Cluj cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv acțiunea a fost înregistrată la data de 18.05.2009.
Astfel, a subliniat pârâta, decizia nr. 29/11.08.2008 i-a fost transmisă reclamantului prin poștă (recomandată cu confirmare de primire) la data de 13.08.2008, fapt demonstrat cu adresa nr. 21261/11.08.2008 pe care este aplicată ștampila cu mențiunea "expediat" și cu data "13 august 2008".
De asemenea, a mai menționat pârâta, reclamantul a mai formulat împotriva organului fiscal o acțiune în contencios administrativ care a fost înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr-, unde actul contestat a fost tot dispoziția nr. 750/20.09.2006, iar la termenul de judecată din data de 24.10.2008 reclamantul a depus la dosar decizia nr. 29/11.08.2008 și a arătat că își extinde acțiunea și față de această decizie, acest fapt rezultând din încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în ședința publică din data de 24.10.2008.
Față de aceste aspecte, chiar și raportat la data de 24.10.2008, când reclamantul și-a extins acțiunea împotriva deciziei nr. 29/11.08.2008 în dosarul Tribunalului Cluj nr-), pârâta a considerat că termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru depunerea acțiunii a fost depășit de către reclamant cu 24 de zile, deoarece prezenta acțiune în contencios administrativa fost înregistrată la Tribunalul Cluj doar la data de 18.05.2009 sub nr-.
Pârâta a mai precizat că, într-adevăr, la dosarul Tribunalului Cluj nr-, la termenul de judecată din data de 03.10.2008, a depus decizia nr. 29/11.08.2008, iar un exemplar al acestei decizii i-a fost comunicat avocatului care îl reprezenta pe dl. în acel dosar, dar din această perspectivă pârâta apreciat că susținerea primei instanțe că prin comunicarea deciziei nr. 29/11.08.2008 n cadrul altui proces, respectiv dosarul nr-, nu s-a procedat în conformitate cu prevederile legale, contravine atât prevederilor art. 44 alin. 4 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată cât și art. 96 Cod procedură civilă
În plus, a relevat pârâta, prin actul nr. 21.112/08.09.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost întemeiată și pe faptul că acțiunea reclamantului nu a fost depusă în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare a contestației (art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004), acesta depunând la organul fiscal contestație împotriva dispoziției nr. 750/20.09.2006 la data de 30.06.2008, termenul legal de soluționare a contestației a fost de 45 de zile de la înregistrare în conformitate cu art. 70 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată, respectiv până cel mai târziu la data de 15 august 2008, iar prezenta acțiune a fost înregistrată la Tribunalul Cluj la data de 18.05.2009, termenul de depunere a acțiunii prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 fiind depășit de către reclamant cu peste 3 luni de zile.
Având în vedere cele mai sus arătate, pârâta consideră că soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune s-a făcut cu încălcarea de către prima instanță a prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 44 alin. 4 din nr.OG 92/2003 și art. 96 Cod procedură civilă, instanța interpretând în mod greșit actele pe care le-a depus și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Totodată, pârâta C-N a depus și întâmpinare în cauză prin care a solicitat admiterea recursul său și respingerea recursului formulat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe, având în vedere și dispozițiile art. 236 din Legea nr. 31/1990, în vigoare până la data de 01.12.2006, respectiv faptul că dizolvarea Media, al cărei asociat unic a fost reclamantul, a fost dispusă prin încheierea judecătorului delegat la. C nr. 14.951/21.04.2005, societatea fiind radiată din evidențele C la data de 22.06.2006. Având în vedere faptul că art. 236 din Legea nr. 31/1990 conține dispoziții de drept material, pârâta apreciază că prezintă importanță data dizolvării societății, 21.04.2005, și nu data comunicării dispoziției emise de către organul fiscal, care nu s-a putut realiza decât în cursul anului 2008 datorită faptului că reclamantul și-a schimbat domiciliul și nu a putut fi găsit.
Pârâta a mai precizat și faptul că din istoricul Media eliberat de Oficiul Registrului Comerțului C, rezultă în mod clar că dl. a avut calitatea de asociat unic, că patrimoniul acestei societăți comerciale s-a transmis reclamantului precum și faptul că izolvarea s-a făcut fără lichidare, conform Legii nr. 31/1990 art. 236, iar eclamantul nesocotește faptul că organului fiscal îi sunt opozabile doar înregistrările și mențiunile din registrul comerțului, respectiv art. 5 cu referire la art. 4 din Legea nr. 26/1990.
Având în vedere cele mai sus expuse, pârâta a apreciat că pe calea acțiunii în contencios administrativ reclamantul putea invoca doar faptul că nu ar fi avut calitatea de asociat unic al Media și cuantumul creanțelor fiscale, orice alte motive fiind inadmisibile.
Analizând motivele de recurs, considerentele sentinței recurate și probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 750 din 20 septembrie 2006 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului C
Potrivit art. 205 alin. 1 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, împotriva unui act administrativ fiscal se poate exercita calea de atac administrativă a contestației. Contestația se adresează organului fiscal emitent, care se pronunță prin decizie sau dispoziție de soluționare a contestației, având forma și conținutul prevăzute de art. 211 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Această decizie emisă în soluționarea contestației poate fi atacată de către contestator la instanța de contencios administrativ competentă, conform art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Or, deși s-a adresat Administrației Finanțelor Publice a municipiului C N, contestând dispoziția nr. 750 din 20 septembrie 2009, reclamantul din prezenta cauză nu a înțeles să atace decizia nr. 29 din 11 august 2008, prin care i s-a respins contestația.
Cum din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că această decizie, emisă în soluționarea contestației, poate constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ și nu în mod direct actul administrativ fiscal, Curtea apreciază că cererea de anulare a dispoziției nr. 750 din 20 septembrie 2006 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului C N, în lipsa unui petit prin care să se solicite anularea deciziei nr. 29 din 11 august 2008 aceluiași organ fiscal, apare ca inadmisibilă.
Așadar, în mod greșit a procedat prima instanță la respingerea excepției inadmisibilității invocată de către pârâta Administrației Finanțelor Publice a municipiului C N, impunându-se admiterea acesteia față de obiectul cererii cu a cărei judecată a fost investită, cu consecința respingerii acțiunii pe acest temei. Față de împrejurarea că decizia nr 29/11.08.2008 nu a fost niciodată comunicată cu reclamantul termenele reglementate de art 218 din OG nr 92/2003 și art 14 din Legea nr 554/2004 nu au început încă să curgă, iar comunicarea prezentei decizii poate constitui motiv de repunere în termen și de formulare a unei noi proceduri judiciare care să pună în discuție fondul dreptului.
Reținându-se excepția inadmisibilității, nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate de către recurenta-pârâtă sau de către recurentul-reclamant, referitor la fondul raporturilor juridice deduse judecății.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul, admițându-se în schimb recursul formulat de către pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2793 din 16 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 2.793 din 16 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul ca inadmisibilă.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași hotărâri.
Decizie este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
--- - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./6 ex./.2010.
Jud.fond: A-.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei, Floarea
