Contestație act administrativ fiscal. Decizia 493/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 493
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Valentina Gheorghe Adrian
- - -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,str. - -, nr. 22, județul P, împotriva sentinței nr. 305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P,-,. 151,. A,. 42, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant personal, lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a solicitat și judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, iar intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare și înscrisuri, după care,
Intimatul reclamant, prezent în instanță, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea, luând act de faptul că intimatul reclamant nu mai are alte cereri de formulat și ținând seama și de împrejurarea că recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a solicitat și judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat împotriva sentinței nr. 305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
Arată că Administrația Finanțelor Publice a emis în mod abuziv două titluri executorii și două somații, fără a i se comunica decizia de impunere anuală pe anul 2000, titluri ce au fost anulate prin hotărâre judecătorească.
Învederează că în mod nelegal a fost reținută din contul său de împrumut de la BRD suma de 1735 RON plus dobânzi, conform scrisorii de poprire a recurentei, ridicându-i-se dreptul de a se mai împrumuta, fiind înscris și la Biroul de credite.
Precizează că în februarie 2001 societatea a depus fișa fiscală la Administrația Finanțelor Publice și apreciază că nu avea obligația de a depune declarația fiscală de regularizare în anul 2001, întrucât a lucrat la un singur angajator și nici nu a obținut alte venituri suplimentare.
Mai arată că decizia de impunere pe anul 2000 fost comunicată după 7 ani.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului formulat împotriva sentinței nr. 305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică; obligarea recurentei să restituie suma reținută la BRD și achitarea penalităților corespunzătoare de 559 RON reținute de BRD, plus 59 RON pe zi de întârziere, până la achitarea sumei; aplicarea art. 13 din Regulamentul de funcționare a Convenției Europene a Drepturilor Omului de la Strassbourg.
Cu cheltuieli de judecată (taxa de timbru și timbru judiciar).
URTEA:
Prin cererea inregistrata la ribunalul Prahova la nr. 4141/105/28.06.2007, reclamantul a solicitat anularea deciziei de impunere anuala pentru anul 2000 din 1.04.20002 pentru suma de 1846 lei, acordarea unei dobanzi de 8% pentru perioada 8.07.2006 pana in prezent si in continuare pana la achitarea sumei de 1846 lei retinuta, obligarea Administratiei Financiare Publice P la suma de 1000 lei daune morale.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in mod abuziv i s-au emis titluri executorii si somatii diferite pentru suma de 1846 lei, astfel; titlul executoriu nr. - din 6.04.2006 pentru suma de 1846 lei, somatia nr. - din 6.04.2006 pentru suma de 1846 lei, din suma aceasta s-a retinut 111 lei din Decizia anuala pentru anul 2004 in anul 2006, ramanand suma de 1735 lei care a fost anulata in parte prin sentintaa nr. 8466/9.11.2006 a Judecatoriei P, definitiva si irevocabila prin decizia nr. 183/12.02.2007 a Tribunalului.
Suma de 1735 lei a fost retinuta prin abuz in serviciu din contul de imprumut de la BRD si Casa Judeteana de Pensii P (200 lei+184 lei egal), depasind 1/3 din venituri), diferenta de 111 lei a fost anulata in dosar civil nr. 7039/2007 prin sentinta Judecatoriei P din 15.06.2007.
Reclamantul a mai aratat ca decizia de impunere anuala, fiind asimilata unei instiintari de plata, executarea silita putea incepe in termen de 15 zile de la data instiintarii, aceasta fiind considerata de legiuitor un act premergator executarii silite (art.136 alin.3 si 4 Cod proced. fisc.).
Decizia de impunere nu a fost transmisa prin posta, nu a fost publicata in ziar sau Monitorul Oficial si nu exista dovada comunicarii catre el, astfel i s-a rapit posibilitatea de contestatie prevazuta de art. 174-177 Cod proced. fisc. si care putea fi depusa in termen de 30 zile de la data comunicarii, deoarece este beneficiarul Legii 42/1990, beneficiind de reduceri pe impozitul din venit pe salarii in baza de impunere.
De asemenea, a mai aratat reclamantul ca nu avea obligatia de a depune declaratia fiscala de regularizare in anul 2001 deoarece a lucrat la un singur angajator cu functie de baza pe intreaga perioada 1.01.2001-31.12.2001 si nu a obtinut alte venituri care sa globalizeze.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus Decizia de impunere anuala pe anul 2000 din 1.04.2002, dovada de comunicare din 4.04.2007, sentinta civila nr. 8466/9.11.2006 pronuntata de Judecatoria P, decizia civila nr. 183/12.02.2007 a Tribunalului Prahova, plangerea prealabila, cererea din 28.02.2007 adresata P, Decizia de impunere anuala pe anul 2004, somatia din 6.04.2006, Adresa de infiintare a popririi din 10.07.2006, adresa nr. 01/5.02.2001 a SC SRL P catre P, fisa fiscala pe anul 2000, adresele emise de de sistare a popririi, cupoane de pensie, certificat nr. 8755/1.09.1992 de luptator pentru Romane din decembrie 1989, Brevet de luptator pentru Romane din decembrie 1986, Diploma aniversara, certificat emis in dosar nr- al Judecatoriei P privind sentinta civila nr. 5914/15.06.2007, cererea adresata P nr. 14787/25.07.2007, raspunsul Pnr. 38908/6.09.20087, Decizia DGFP P nr. 80/6.09.2007 de solutionare a contestatiei, raspunsul nr. 16/14.06.2007 al Avocatului Poporului.
Prin sentinta nr. 305/5.10.2007, Tribunalul Prahovaa admis in parte actiunea, a anulat decizia de impunere anuala pe anul 2000 din 1.04.2002 si a dispus restituirea catre reclamant a sumelor incasate in baza actului administrativ fiscal, a anulat in parte Decizia nr. 80/6.09.2007 emisa de DGFP P cu privire la impozitul stabilit prin decizia de impunere anuala din anul 2000, respins ca neintemeiate capetele de cerere privind obligarea paratei la daune morale si dobanzi de 8%.
Tribunalul a retinut ca la data de 1.04.2002 Pae mis decizia de impunere anuala pe anul 2000, prin care a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de - lei, reprezentand diferenta de impozit anual regularizat, desi emisa la 1.04.2002 nu a fost comunicata reclamantului pentru a putea fi contestata.
In baza deciziei, parata a emis la titlul executoriu nr. 70/6.04.2006 si somatia nr. 77 din aceeasi data pentru suma de 1735 lei reprezentand diferenta de impozit aferent anului 2000, iar la solicitarea acesteia BRD a infiintat poprire asupra disponibilitatilor banesti ale reclamantului.
Prin sentinta nr. 8466/2006, Judecatoria Paa nulat titlul executoriu si somatia pentru suma de 1735 lei, retinandu-se ca P nu a facut dovada comunicarii catre contestator a deciziei de impunere.
Tribunalul a constatat ca decizia de impunere a fost comunicata contestatorului la data de 4.04.2007, reclamantul a contestat atat decizia de impunere pe anul 2000 cat si decizia nr. -/11.07.2007 prin care au fost calculate majorari de intarziere aferente impozitului pe venit aferente anului 2000.
Prin decizia nr. 810/6/09.2007, DGFP Paa dmis in parte contestatia pentru sumele reprezentand majorari de intarziere, fara insa a se pronunta si cu privire la capatul de cerere prin care contestatorul solicita anularea deciziei de impunere pe anul 2000, in suma de 1846 lei.
Tribunalul a apreciat ca reclamantul nu datoreaza impozitul stabilit prin decizia de impunere pe anul 2000, intrucat potrivit OG 73/2000 nu avea obligatia sa depuna fisa fiscala de regularizare in anul 2001, intrucat in perioada 1.01.2001-31.12.2001 a lucrat la un singur angajator si nu a obtinut alte venituri.
De asemenea, tribunalul a mai aratat ca in mod nelegal s-a dispus infiintarea popririi asupra disponibilitatilor banesti ale reclamantului de la BRD in luna iulie 2006, atat timp cat decizia de impunere s-a comunicat reclamantului abia la data de 4.04.2007 si de asemenea DGFP P nu a solutionat capatul de cerere prin care se solicita anularea deciziei de impunere pe anul 2000.
In ceea ce priveste capetele de cerere privind daunele morale si dobanzi de 8%, tribunalul a apreciat ca sunt neintemeiate, intrucat reclamantul nu a facut dovada producerii unor daune morale si nici temeiul legal al dobanzii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata.
In motivarea recursului, parata a aratat ca instanta a facut o interpretare gresita a Deciziei nr. 80/6.09.2008, care se refera la majorarile calculate de catre organele fiscale, iar in ceea ce priveste anularea Deciziei de impunere anuala pe anul 2000 se pronunta in sensul restituirii sumelor de bani, netinand cont ca reclamantul a fost salariat in anul 2000 si avea obligatia sa declare si sa vireze la bugetul statului impozitul pe salarii, impozit de care nu este scutit nici un salariat.
Reclamantul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei, obligarea paratei la achitarea sumei retinuta abuziv, dobanzi penalizatoare de 559,15 lei si in continuare 59 lei pe zi pana la achitarea sumei retinute.
Examinand recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constata ca este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin contestatiile adresate P, reclamantul a solicitat anularea deciziei de impunere anuala pe anul 2000 emisa la data de 1.04.2002, restituirea sumei de 1846 lei (contestatia nr. 21300/21.06.2007), anularea Deciziilor nr. -/11.07.2004 si nr. -/11.07.2007 emise pentru majorari de intarziere la sumele stabilite prin decizia de impunere anuala pentru anul 2000, respectiv majorari la suma stabilita prin Decizia de impunere anuala pe anul 2005 (contestatia nr. 24787/25.07.2007).
Prin Decizia nr. 80/6.09.2007 DGFP Paa dmis partial contestatia si a anulat in parte deciziile nr. -/11.07.2004 si nr. -/11.07.2007 pentru suma de 185 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe venit datorat pentru anul 2000 si a respins ca neintemeiata contestatia pentru suma de 7 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe venit datorat pentru anul 2005
Reclamantul a solicitat prin cererea adresata Tribunalului Prahova anularea deciziei de impunere anuala pentru anul 2000 din 1.04.20002 pentru suma de 1846 lei, acordarea unei dobanzi de 8% pentru perioada 8.07.2006 pana in prezent si in continuare pana la achitarea sumei de 1846 lei retinuta, daune morale.
Tribunalul Prahovaa admis in parte actiunea si a anulat decizia de impunere anuala pe anul 2000 din 1.04.2002, a anulat in parte Decizia nr. 80/6.09.2007 emisa de DGFP P cu privire la impozitul stabilit prin decizia de impunere anuala din anul 2000.
Tribunalul a apreciat in mod gresit ca reclamantul nu datoreaza impozitul stabilit prin decizia de impunere pe anul 2000, intrucat potrivit OG 73/2000 nu avea obligatia sa depuna fisa fiscala de regularizare in anul 2001.
Decizia de impunere anuala pe anul 2000 fost emisa la data de 1.04.2002 si comunicata reclamantului la data de 4.07.2007.
Prin sentinta civila nr. 8466/9.11.2006 si sentinta civila nr. 5914/15.06.2007 au fost anulate formele de executare emise in baza deciziei de impunere, ca urmare a necomunicarii deciziei de impunere. si nu obligatia de plata a sumei stabilita prin decizia de impunere, ce face obiectul prezentei proceduri.
fiscala a reclamantului a fost inaintata P de societatea SC SRL P, prin adresa nr. 1/5.02.2001, semnata de reclamant in calitate de director general, iar decizia de impunere a fost emisa nu ca urmare a faptului ca ar fi avut obligatia de a depune declaratia fiscala de regularizare in anul 2001, ci ca urmare a faptului ca pentru veniturile obtinute din salarii reclamantului nu i s-a retinut impozit, conform dispozitiilor OG 73/1999, privind impozitul pe venit, reclamantul avand calitatea de contribuabil, conform art. 2 lit. a, iar veniturile sale pe anul 2000 constituie venituri din salarii, onform art. 4 alin. 1 lit. b, art. 22, venituri impozabile.
Dispozitiile art. 6 lit. h din OG 73/2000, invocate in fisa fiscala, nu sunt aplicabile reclamantului.
Dispozitiile art. 6 lit. h prevad ca sunt venituri scutite de impozit pe venit, veniturile reprezentând avantajele în bani și/sau în natură acordate luptătorilor pentru din decembrie 1989.
Or, veniturile din salarii nu constituie avantaje în bani și/sau în natură, iar dispozitiile de scutire de impozitul pe salarii reglementate de Legea 42/1990 sunt abrogate.
Obligatia de determinare si de virare la bugetul de stat a impozitului revenea, locului unde reclamantul avea calitatea de salariat, lucru care nu s-a intamplat, astfel cum s-a aratat, astfel ca, urmare inaintarii fisei fiscale la organele fiscale de catre angajator, conform art. 26 alin. 5 din OG 73/2000, acestea au procedat la emiterea deciziei de impunere, de stabilire a impozitului datorat, ce nu a fost stabilit de angajator.
de aceste imprejurari, curtea constata ca, decizia de impunere anuala a fost emisa in mod legal, cu respectarea dispozitiilor OG 73/1999 in vigoare la acea data, iar faptul ca a fost comunicata tardiv reclanantului nu este de natura a atrage nulitatea acesteia, ci doar a formelor de executare emise anterior comunicarii, anulate de altfel.
de aceste imprejurari, sentinta Tribunalului Prahova este nelegala, fiind incidente motivele de nulitate prevazute de art. 304 pct. 9 Cod proced. civ. motive pentru care curtea va admite recurusl, va modifica in parte sentinta recurata, in sensul ca va respinge in totalitate actiunea, atat cu privire la anularea deciziei de impunere pe anul 2000, emisa cu respectarea dispozitiilor legale, cat si cu privire la decizia nr. 80/6.09.2007 cu privire la aceeasi decizie, si restituirea sumelor retinute in baza acestei decizii de impunere,
Va mentine restul dispozitiilor sentintei, privind capetele de cerere referitoare la dobanzi si daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,str. - -, nr. 22, județul P, împotriva sentinței nr. 305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P,-,. 151,. A,. 42, județul
Modifică în parte sentința nr. 305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Valentina Gheorghe Adrian
- - - - - -
Grefier,
Nora
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
dact.
3 ex/30 aprilie 2008
Dosar fond - Tribunalul Prahova
Jud. Fond,
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Valentina Gheorghe Adrian