Contestație act administrativ fiscal. Decizia 545/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr. 5405/40/2007 - anulare act ad-tiv fiscal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 545
Ședința publică din 10 aprilie 2008
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta MEF - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. B,-, jud. împotriva sentinței nr. 73 din 16 ianuarie 2008 a Tribunalului - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 5405/E/40/2007 ).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 3 aprilie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea apărătorului intimatei să depună la dosar deciziile invocate, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 10 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Raportul de Inspecție Fiscală nr.1124 și decizia de impunere nr.66 - ambele din 26.07.2007, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B, a impus pe debitoarea SC "" SRL B, la plata sumelor de: 203.880 RON reprezentând contribuția la fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap și 212.630 RON - reprezentând majorări de întârziere în plata acestei contribuții.
Prin decizia nr.29 din 26.10.2007, DGFP Sar espins ca nefondată contestația formulată de societate împotriva celor două acte administrativ fiscale.
Împotriva acestei decizii, a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ contestatoarea SC "" SRL
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că deși contribuția la fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap este prevăzută prin art. 42 - OUG nr.102/1999, în speță ea nu o datorează. Aceasta deoarece - susține, deși nu a făcut dovada că a solicitat trimestrial la AJOFM repartizarea de persoane cu handicap (conform art. 16 - OUG nr.102/1999), situație în care ar fi exceptată de la plată, a făcut dovada în schimb, cu adresa nr.19938/05.10.2004 a AJOFM B, că în trim. IV 2004 nici nu erau înregistrate în evidențele acestei instituții persoane cu handicap în meseria de confecționer în care puteau fi angajate la ea. Reclamanta apreciază că această adresă face ineficientă îndeplinirea obligației de a fi solicitat trimestrial situația persoanelor cu handicap, de la AJOFM
Investit cu soluționarea, Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.73 din 16 ianuarie 2008 a admis contestația, a dispus anularea celor 2 acte administrativ fiscale, precum și repunerea părților în situația anterioară emiterii lor.
În principal, în motivarea soluției instanța a reținut că în cauză, neîndeplinirea de către reclamantă a cerinței formale prev. de art. 42, 43 - OUG nr.102/1999 (respectiv nesolicitarea trimestrial de la AJOFM Bas ituației persoanelor cu handicap care pot fi angajate ca și confecționeri, dat fiind specificul activității reclamantei), nu duce la obligativitatea plății contribuției prev. de art. 42 - OUG nr.102/1999, deoarece în cauză, cu adresele nr.19938/05.10.2004, 17921/24.11.2006 și 2376/06.03.2006 ale AJOFM B, s-a dovedit că în acea perioadă, la această instituție nici nu se aflau în evidență persoane cu handicap, pentru a fi angajate. S-a opinat astfel că, chiar dacă reclamanta și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita situațiile trimestriale, demersul său nu ducea la schimbarea situației și ca atare o exonera de la plata contribuției, conform art. 16, 43 (2) - OUG nr.102/1999.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs intimata DGFP
În motivarea recursului, sentința a fost criticată pentru nelegalitate, respectiv pentru încălcarea prev. art. 42, 43 - OUG nr.102/1999, fiind reiterat motivul pe care recurenta l-a dezvoltat și în decizia nr. 29/26.10.2007 de respingere a contestației reclamantei, respectiv acela că, deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a solicita trimestrial situația persoanelor cu handicap aflate în evidența AJOFM B, nu poate fi exceptată de la plata contribuției.
Contestatoarea a solicitat respingerea recursului ca nefondat (prin întâmpinarea la recursul formulat) și a depus în copie decizia nr.2041 din 17.04.2007 prin care ÎCCJ B, într-o situație similară, a anulat acte administrativ-fiscale de obligare a unui agent economic la plata acestei contribuții.
Motivele de recurs formulate, cu trimitere la prev. art. 304 pct.9 Cod proc. civ. nu sunt fondate:
Este indiscutabil, că prev. OUG nr.102/1999, exceptează de la plata contribuției pentru fondul special de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, persoanele juridice ce fac dovada că au solicitat trimestrial de la AOFM județene, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile ce țin de specificul de activitate (art. 16 (2) și art. 42 (2) - OUG nr.102/1999.
Este de asemenea în afara oricărei discuții, situația că, contestatoarea din cauză nu s-a conformat acestei obligații legale, dar, a făcut dovada cu adrese provenind de la AJOFM B (nr.19938/2004, 17921/2006 și 2376/2006) - filele 35, 37, 41 ds. fond), că în perioada supusă controlului, această instituție nici nu avea în evidență, persoane cu handicap calificate în meseria de confecționer. Aceasta presupune că chiar în situația în care reclamanta și-ar fi îndeplinit obligația legală de a solicita situațiile trimestriale, în lipsa luării în evidența AJOFM Bau nor persoane cu handicap, ea ar fi fost exceptată de la plata contribuției, conform art. 1 pct.16 și art. 43 (2) din OUG nr.102/1999.
În aceste împrejurări, corect prima instanță, pe baza acestui raționament juridic, a admis contestația societății, nedând efect unei prevederi legale formale și excesive a cărei neîndeplinire avea același efect ca și cel al îndeplinirii sale - evident în condițiile speței de față și în perioada supusă controlului.
Cum în același sens s-a pronunțat și ÎCCJ B prin decizia nr.2041/17.04.2007 (51-56 ds. recurs);
Conform art. 316, 296 Cod proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta MEF - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. B,-, jud. împotriva sentinței nr. 73 din 16 ianuarie 2008 a Tribunalului - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. GC
Jud.
Tehnored. MM
2 ex. - 16.04.08
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Grapini Carmen, Nastasi Dorina