Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.530
Ședința publică din10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan Marius
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Inspectoratul de Poliție Județean S și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței nr.33 din 17 ianuarie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamantul-intimat, intervenientul în nume propriu-intimat, pârât-intimat fiind Ministerul Internelor și Reformei Administrative
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul-intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile sunt în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamantul-intimat precizează că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea prezentelor recursuri.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr.5314/86 din 24 august 2007, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului S, a solicitat obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pentru perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005 și la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, precum și actualizarea acestor sume prin aplicarea coeficientului de inflație la data plății efective.
În motivare a arătat că în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005 și-a desfășurat activitatea în cadrul IPJ S, îndeplinind funcția de agent de poliție la de Combatere a Organizate
IPJ S nu și-a îndeplinit obligația de a calcula și plăti primele de concediu pentru perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005 care i se cuvenea în drept și nici sporul de fidelitate prevăzut de art.6 din nr.OG38/2003 pentru aceeași perioadă.
A mai arătat că neplata acestor drepturi bănești ar fi o discriminare a sa față de alți polițiști care au obținut plata primelor pentru concediul de odihnă și a sporului de fidelitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, arătând că o asemenea solicitare nu are ca suport un drept garantat legal, cu atât mai puțin convențional, care să justifice existența unui raport juridic obligațional între pârâți și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de natura litigiului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, arătând că acesta are o răspundere directă numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Cu privire la cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor împreună cu ceilalți pârâți la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pentru perioada februarie 2004 - decembrie 2005 și sporul de fidelitate pentru anul 2005 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are în speță calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i potrivit legii decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat. Obligația de stabilire a salariilor de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Internelor și a Reformei Administrative, respectiv Inspectoratul de Poliție al județului
Prin sentința nr.33 din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Suceavaa admis excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român reținând că aceasta este întemeiată, întrucât prezentul litigiu are ca obiect drepturile salariale ale reclamantului, iar Statul Român nu are legitimare procesuală pasivă, ci instituțiile în cadrul cărora reclamantul a avut calitatea de funcționar public și a admis cererea în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului S, reținând că prin decizia nr.38 din 5 ianuarie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr.221 din 16 martie 2005 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, dar dreptul la prima de vacanță nu a fost afectat, doar exercițiul acesteia a fost suspendat. Prin decizia nr.XII din 5 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii promovat de către Procurorul General al României a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003 aprobată prin Legea nr.353/2003, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine polițiștilor pentru perioada anilor 2004 - 2006.
Referitor la al doilea capăt de cerere privind plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005 se reține că în conformitate cu dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărarea națională, ordine publică și siguranța națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
În consecință, instanța constată că măsura suspendării acordării sporului de fidelitate dispusă prin nr.OG38/2003, afectează doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Pentru aceleași considerente a fost admisă și cererea de intervenție formulată de intervenientul, fiind obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului S să plătească și intervenientului primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Privitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepția inadmisibilității a fost respinsă, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuția de a aloca și vira fondurile necesare pârâților din prezenta cauză.
Împotriva sentinței a declarat recurs Inspectoratul de Poliție al județului S, arătând că excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor de suspendare a acordării primei de concediu au fost respinse de Curtea Constituțională, că nu s-a adus atingere dreptului polițiștilor la concediul plătit. S-a arătat în plus că prin nr.OUG146/2007, această chestiune a fost soluționată legislativ.
Sentința a fost recurată și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor care a arătat că hotărârea nu este motivată, că nu are calitate de ordonator principal de credite față de reclamanți și că, pe fondul cauzei aplicarea actelor normative, care stabileau drepturile în favoarea acestora, a fost suspendată.
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a MEF, instanța constată că aceasta este nefondată, deoarece potrivit HG nr. 208/2005 bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, prin legile bugetare anuale aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate a fost suspendată, însă, fiecare, din legile bugetare își încetează aplicabilitatea la 31 decembrie a anului în curs, astfel încât și dispoziția privind suspendarea încetează la această dată.
Pe cale de consecință, neexistând nici o dispoziție expresă privind desființarea dreptului reglementat de dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 în materialitatea sa, apare evidentă obligația instituției de a plăti funcționarului public prima de vacanță pentru anii 2004-2006.
A considera altfel, ar însemna ca un drept prevăzut într-un act normativ în vigoare să devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999 cât și a dispozițiilor din legile bugetare anuale de suspendare a aplicării acestor dispoziții, astfel încât în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Inspectoratul de Poliție Județean S și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței nr.33 din 17 ianuarie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamantul-intimat, intervenientul în nume propriu-intimat, pârât-intimat fiind Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./22.04.2008
jud.fond
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan Marius