Contestație act administrativ fiscal. Decizia 547/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.547
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, împotriva sentinței civile nr.1962 din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul C S, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - -enim SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic u în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei intimate depune practică judiciară constând în două soluții pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului CSs ub nr. 433/115/18.02.2008, reclamanta ,-enim " a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 4/15.01.2008, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 554/23.10.2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 554/23.10.207 în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3415/22.10.2007, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei totale de 50.277 lei, compusă din: 44.185 lei - diferență; 6.092 lei - majorări de întârziere aferente; solicită cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, activitatea desfășurată de "-enim " în România, nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, pentru că: a) transportul materiei prime în România nu este o "achiziție intracomunitară asimilată în România", în condițiile art. 128 alin. 12 coroborat cu art. 130 ind. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Aceste texte de lege sunt inaplicabile speței deduse judecății, iar " " nu are obligația de a plăti pentru materia primă sosită din Italia.
b) efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile, corporale de către producătorul coordonator " " în beneficiul firmei din Italia reprezintă o prestare de servicii considerată a avea loc într-un stat membru comunitar (Italia), stat care i-a acordat codul d e înregistrare în scopuri de societății " & ", cod pe care această societate l-a transmis societății " ". Produsele finite transportate în afara României, ulterior prelucrării de "-enim " în beneficiul firmei " & " Italia, reprezintă o prestare de servicii asimilată (ce are loc) în Italia, stat care i-a transmis și codul d e înregistrare în scopuri de, conform art. 133 alin. 2 lit.h pct. 2 prima liniuță din Codul fiscal.
c) condiția privind transportul bunurilor prelucrate în afara României este îndeplinită chiar dacă bunurile se opresc temporar în locația "-enim ".
d) transportul în Italia a produselor prelucrate în România este un nontransfer de bunuri în România, din perspectiva firmei italiene, conform art. 128 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta învederează că în Ordinul nr. 1823/14.11.2007 al ministrului economiei și finanțelor, la pagina 25 - art. 23-26 se prezintă schematic și în detaliu speța dedusă judecății "Cazul cinci".
În drept, invocă dispozițiile art. 188 (2) din Codul fiscal.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Saf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivare arată că, în urma contractului de import - export și comision încheiat între " & " Italia, în calitate de beneficiar, " ", în calitate de societate coordonatoare și producătoare și "-enim ", în calitate de producător (societăți înregistrate în scopuri de taxa pe valoare adăugată), activitatea se desfășoară astfel: materia primă este transportată de către " & " la sediul " " care prelucrează materia primă, urmând ca aceste bunuri să fie prelucrate în continuare de către "-enim " Produsele finite se întorc la " " unde sunt transportate de beneficiar, care a adus materia primă în România, respectiv " & "
În urma verificării s-a constatat că, contestatoarea deduce eronat taxa pe valoare adăugată, în sumă de 3.770 lei, înscrisă în facturi fiscale care, la rubrica "cumpărător" cuprind altă persoană impozabilă, nerespectând prevederile art. 145 alin.8 lit.a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru neachitarea la termen a A: dedusă eronat, în sumă de 3.770 lei, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere în sumă de 790 lei.
Pentru neachitarea la termen a pentru care societatea avea obligația colectării, în sumă de 40.415 lei, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere în sumă de 6.092 lei.
Din constatările organelor de inspecție fiscală se reține faptul că operațiunile derulate între "-enim " și " ", reprezintă o prestare de servicii efectuată către un beneficiar român, prestare de servicii ce are loc în România - statul în care serviciile sunt prestate efectiv; este o operațiune impozabilă și intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, fapt pentru care "-enim " avea obligația colectării
Referindu-se la argumentul contestatoarei potrivit căreia locul prestărilor de servicii este în Italia și nu în România, astfel că nu se impunea colectarea, invocând în acest sens art. 133 alin. 2 lit.h pct.2 prima liniuță din Codul fiscal, pârâta precizează că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către "-enim " (C) în beneficiul " " (B) reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România, acolo unde serviciile sunt efectiv prestate.
Prin sentința civilă nr.1962 din 7 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta "- ", în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S și-n consecință a anulat decizia nr. 4/15.01.2008 și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 50.277 lei.
A obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 604,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza raportului de inspecție fiscală nr. 3415/22.10.2007 (fila 23-26 dosar) a fost emisă de către pârâtă decizia de impunere nr. 554/23.10.2007 (fila 19-20 dosar) prin care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, obligații suplimentare de plată, în cuantum total de 50.277 lei, reprezentând stabilită suplimentar în cuantum de 44.185 lei și majorări de întârziere aferente, în cuantum de 6.092 lei.
Reclamantul a contestat, la organul fiscal, obligațiile suplimentare, iar pârâta, prin decizia nr. 4/15.01.2008 (fila 9-12 dosar) a respins contestația, ca neîntemeiată, pentru suma de 45.717 lei și ca nemotivată, pentru suma de 4.560 lei.
Tribunalul a reținut că între " & " cu sediul în Italia, în calitate de beneficiar extern și societățile din România, respectiv " ", în calitate de coordonator și producător și reclamantă, în calitate de producător, a fost încheiat în 12.01.2007 contractul de prestări servicii (fila 86 dosar) privind colaborarea părților pentru prelucrarea și producerea de produse finite și semifabricate de confecții textile de către societățile din România pentru beneficiarul din Italia.
Din examinarea facturilor comerciale externe - invoice (fila 87-91 dosar) rezultă că părțile contractante din România, respectiv reclamanta și " " au facturat produsele realizate și livrate societății beneficiare (fila 82-83 dosar) din Italia, pentru perioada 01 ianuarie - 31 iulie 2007, pentru aceleași produse pe care reclamanta le-a facturat societății " " (fila 92-98 dosar).
Instanța a reținut că beneficiarul extern " & " este înregistrat în Italia ca plătitor de (fila 148 dosar), iar acesta a transmis codul său de înregistrare în scopuri de celor două societăți din România (fila 153 dosar).
Față de situația de fapt mai sus reținută, tribunalul a apreciat că efectuarea de lucrări asupra bunurilor de către " " (în calitate de producător - coordonator, conform contractului încheiat în data de 12.01.2007), produsele fiind livrate în Italia, ulterior prelucrării realizate de reclamantă, reprezintă o prestare de servicii ce are loc în Italia, stat membru ce a acordat codul d e înregistrare în scopuri de " & " și nu în România.
În acest sens sunt și concluziile formulate de expert în suplimentul raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 145 dosar).
Ca atare, lucrările prestate de reclamantă pe teritoriul României în beneficiul " & " sunt neimpozabile, sub aspectul obligativității plății, în cauză fiind incidentă excepția prevăzută de art. 133 alin. 2 lit. h prima liniuță din Codul fiscal; pe cale de consecință reclamanta nu are obligația de a plăti la bugetul de stat suma de 45.717 lei, reprezentând 40.415 lei și majorări aferente acesteia în sumă de 5.302 lei pentru operațiunile efectuate în baza contractului de prestări servicii din 12.01.2007.
Cu privire la suma de 4.560 lei, obligație suplimentară stabilită suplimentar de organul fiscal, reprezentând în sumă de 3.770 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 790 lei, tribunalul a reținut următoarele:
Urmare a verificării efectuate de inspecția fiscală s-a reținut că reclamanta a dedus eronat în cuantum de 3.770 lei, înscrisă în facturile fiscale în care la rubrica "cumpărător" este menționată o altă persoană impozabilă, încălcând, astfel, prevederile art. 145 alin. 8 lit. a din Legea nr. 571/2003.
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2008 (fila 36 dosar) instanța a dispus amânarea judecării cauzei pentru ca pârâta să depună dosarul administrativ care a stat la baza emiterii deciziei contestate de reclamantă.
Din examinarea înscrisurilor depuse în probațiune de către pârâtă (fila 54-78 dosar) instanța a constatat că la dosarul cauzei aceasta nu a făcut dovada existenței facturilor fiscale, în baza cărora reclamanta a dedus eronat în sumă de 3.770 lei; de altfel nici în raportul de inspecție fiscală nr. 3415/22.10.2007 și nici în procesul verbal nr. 3412/22.10.2007 (fila 23-29 dosar) nu sunt consemnate numărul, seria și data facturilor la care face referire organul fiscal, motiv pentru care tribunalul a reținut că reclamanta nu are obligația plății obligațiilor fiscale suplimentare, în sumă de 3.770 lei, reprezentând și, pe cale de consecință, nici a sumei de 790 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă, în esență, următoarele:
Operațiunile derulate între - -enim SRL și - SRL reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România - statul în care serviciile sunt prestate efectiv, este o operațiune impozabilă și intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, fapt pentru care - -enim SRL avea obligația colectării taxei pe valoare adăugată.
Referitor la argumentul contestatoarei potrivit căreia locul prestărilor de servicii este în Italia și nu în România, astfel că nu se impunea colectarea taxei pe valoare adăugată invocând în acest sens art.133, alin.2, lit.h, pct.2 prima liniuță din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu schimbă constatările organelor de inspecție fiscală, deoarece la art.25 alin.(3) din Ordinul nr.2.221/22.12.2006 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare cu privire la transferuri și achiziții intracomunitare asimilate, prevăzute la art.128 alin.10 și art. 1301 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește operațiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrări asupra bunurilor mobile corporale se precizează:
"Efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiul lui B reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România, acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit.h pct.2 prima liniuță din Codul fiscal".
În contextul de mai sus, efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către - -enim SRL (C) în beneficiul - SRL (B) reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România, acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit.h pct.2 prima liniuță din Codul fiscal.
Având în vedere cele menționate mai sus, organele de inspecție fiscală au procedat în mod corect la colectarea taxei pe valoare adăugată aferentă serviciilor facturate de - -enim SRL către - SRL pentru perioada 01.01.2007-30.06.2007, stabilind în sarcina contestatoarei obligații de plată, conchide recurenta.
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art.133 alin.2 lit.h Cod fiscal, dat fiind că reclamanta și - SRL, în calitate de părți contractante, au facturat produsele executate și livrate, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2007, societății beneficiare din Italia, pentru aceleași produse pe care reclamanta le-a facturat - SRL.
Având în vedere că beneficiarul extern " & " este înregistrat în Italia ca plătitor TVA, care a transmis codul său de înregistrare celor două societăți din România și având în vedere starea de fapt reținută de instanța de fond, în mod justificat s-a apreciat că reclamanta nu are obligația achitării la bugetul de stat suma de 45.717 lei.
În mod corect a fost exonerată reclamanta și de la plata sumei de 3.770 lei reprezentând TVA plus majorări de întârziere, în condițiile în care în actele constatatoare încheiate de organele pârâtei, nu sunt identificate facturile la care se face referire, prin număr, serie și dată.
Față de cele ce preced Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față în condițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, împotriva sentinței civile nr.1962 din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul C S, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./27.05.2009
Tehnored./28.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
