Contestație act administrativ fiscal. Sentința 562/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 562/2009
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC SRL D, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 2 noiembrie 2009 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 mai 2008 reclamanta SC SRL a chemat în judecată pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 339/29. 11.2007 emisă de pârâtă respectiv a dispozițiilor prin care s-a respins contestația pentru suma de 461.384 lei (pct. nr. 4 din dispozitivul deciziei) si a celor pentru care s-a respins contestația pentru suma de 41.063 lei (pct. nr. 2 din dispozitivul deciziei), cu consecința admiterii în totalitate a contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 1262/21.11.2006, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii se arată că în perioadele 07.07.2006 - 27.07.2006, 25.08.2006 - 05.10.2006 si 13.11.2006-15.11.2006 s-a desfășurat controlul fiscal la SRL. control finalizat prin raportul de inspecție fiscală generala nr. 67501 din 20.11.2006, iar în raportul de inspecție fiscala s-au stabilit sume de plata suplimentare in valoare de 778 956 lei, iar după scăderea sumelor achitate in perioada verificata (92.609 ) s-a reținut ca au rămas sume suplimentare de plata la terminarea controlului in cuantum de 686.347 lei; pe baza raportului de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 67501/22.11.2006 s-a emis decizia de impunere nr. 1262/21.11.2006.
Prin decizia 339/29.11.2007 s-a admis in parte contestația si, în consecință s-a anulat din decizia de impunere nr. 1262/21.11.2006 obligațiile în suma de 92.609 lei, reprezentând 43.733Iei, impozit pe profit, 48.876 lei, impozit pe venitul persoanelor nerezidente.
S-a desființat decizia de impunere nr. 1262/21.11.2006 pentru suma de 202.739 lei, reprezentand 47.702 lei taxa pe valoarea adaugata pentru anii 2000-2001, 84.985 lei penalizari.258 lei impozit pe venitul persoanelor nerezidente, 34.638 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente,6156 lei penalitati de intarziere aferente pe impozitul pe venitul persoanelor nerezidente, urmand ca organele de inspectie fiscala sa intocmeasca o noua decizie de impunere pentru aceste tipuri de impozite si pentru aceeasi perioada.
Totodată, la pct. nr. 2 din dispozitivul deciziei nr. 339/29.11.2007 s-a prevăzut că se respinge contestația formulata de ca fiind fără obiect pentru suma de 41.063 lei, iar la pct. nr. 4 din dispozitivul deciziei nr. 339/29.11.2007 s-a prevăzut că se respinge contestația formulata ca neîntemeiată si nesusținuta cu documente pentru suma de 461.384 lei.
Se susține că dispozițiile din decizia 339/29.11.2007 prin care s-a respins contestatia pentru suma de 41.063 lei (pct. nr. 2 din dispozitiv) si prin care s-a respins contestația pentru suma de 461.384 lei (pct. nr. 4 din dispozitivul deciziei) sunt nelegale, afirmatie bazata pe urmatoarele argumente, probe si dispoziti legale:
Cu privire la nelegalitatea dispozitiilor deciziei de respingere contestatiei, ca fiind fara obiect, cu privire la suma de 41.063 lei se arată că societatea nu datoreaza majorari de intarizere si penalitati de intarziere aferente impozitului pe profit deoarece reclamanta a achitat impozitul pe profit aferent acestor ani.
Din pagina 23 punctul 3.1 deciziei nr. 339/29.11.2007 rezulta ca suma de 41.063 lei se compune din majorari de intarziere pentru impozit pe profit pe anul 2000 in suma de 4701 lei, penalitati de intarziere aferente impozitului pe profit pe anul 2000 in suma de 443 lei, majorări de întârziere pentru impozit pe profit pe anul 2001 in suma de 30.349 lei si penalitati de intarziere pentru impozit pe profit pe anul 2001 in suma de 5570 lei.
In conditiile in care impozitul pe profit a fost achitat atat pe anul 2000 cat si pe anul 2001 rezulta ca nu sunt datorate sumele mentionate mai sus.
Cu privire la nelegalitatea dispozitiilor deciziei nr 339/29.11.2007 prin care s-a respins contestatia in legatura cu suma de 461.384 lei (pagina 31 si urmatoarele din decizie) si punctul 4 din dispozitivul deciziei se susține ca in mod gresit s-a respins contestatia cu privire la suma mentionata mai sus compusa din impozit pe profit in suma de 252.859 lei, majorari de intarziere in suma de 179.588 lei aferente impozitului pe profit si penalitati de intarziere in suma de 28.937 lei aferente impozitului pe profit deoarece:
Reclamanta a inregistrat in contabilitate cheltuieli cu diferentele de curs valutar pe baza de documente justificative insa aceste cheltuieli nu au fost considerate ca fiind cheltuieli deductibile.
Nu corespund realității mențiunile cuprinse in decizia 339/29.11.2007 si in raportul de inspectie fiscala potrivit carora in perioada 2001 - 2006, societatea a inregistrat cheltuieli cu amenzile si penalitatile ca si cheltuieli deductibile.
In realitate societatea nu a inregistrat drept chetuieli deductibile cheltuielile cu amenzile si penalitatile de intarzizere.
La examinarea acestui aspect trebuie avut in vedere si termenul de prescriptie, cu referire la perioada anterioara lunii octombrie 2001.
In mod gresit s-a retinut ca nu sunt deductibile fiscal pierderile din creante neincasate de la in suma de 98.032 lei.
In conditiile in care debitoarea a intrat in procedura a insolventei, reclamanta nu a putut recupera creantele pe care le-a avut fata de aceasta, in. suma totala de 98.032 lei, context in care aceasta suma a fost inregistrata ca si cheltuiala deductibile din punct de vedere fiscal, in conditiile legii.
Cheltuielile cu deplasarile in suma de 52.157 lei, inregistrate de reclamanta in contul 625 in perioada februarie 2001 si noiembrie 2001, au la baza documente justificative, motiv pentru care se impunea retinerea ca si cheltuieli deductibile a cheltuielilor efectuate cu aceasta destinatie.
Nu este lipsit de importanta faptul ca pentru perioada februarie 2001 -octombrie 2001 este prescris dreptul de a stabili obligatii fiscale, cu consecintele care decurg asupra nelegalitatii actelor atacate.
Organul care a solutionat contestatia ca si inspectia fiscala nu a luat in considerare efectele facilitatilor fiscale prevazute de Legea nr. 189/2001, Legea nr. 414/2002 iar apoi cele cuprinse la art. 24 alin. 12 din Legea nr. 571/2003.
Sustine ca modalitatea in care reclamanta a aplicat dispozitiile legale mentionate mai sus este corecta astfel ca in mod nelegal s-a respins contestatia formulata de aceasta.
Din expertizarea cheltuielilor s-a constatat ca acestea reprezinta amenzi catre autoritatile romane si straine, majorari si penalități de intârziere datorate autoritatilor si alte majorari care se incadreaza in prevederile Codului fiscal drept cheltuieli nedeductibile.
Referitor la prescriptia obligatiilor fiscale care s-au stabilit de inspectie, aferente perioadei 1.10.2000-31.12.2001 se arată că n baza Deciziei de impunere 1262/22.11.2006 si fata de Decizia 339/29.11.2007 ANAF, asa cum s-a aratat si la obiectivul 1 lit. b din prezentul raport, SC SRL-D, din debitul de 461.384 lei, a achitat catre buget suma de 263.701 lei, din care 167.160 lei prin compensare si 96.540 lei decontari prin banca.
Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Urmare a controlului efectuat de organele abilitate ale pârâtei la reclamanta SC SRL în perioadele 07.07.2006 - 27.07.2006, 25.08.2006 - 05.10.2006 si 13.11.2006-15.11.2006 s-a stabilit, prin raportul de inspecție fiscală generala nr. 67501 din 20.11.2006, obligații suplimentare în valoare de 778. 956 lei; pe baza raportului de inspecție fiscala amintit s-a emis decizia de impunere nr. 1262 din data de 21 noiembrie 2006.
Apreciind că sumele stabilite în sarcina sa sunt eronate, reclamanta a contestat concluziile raportului întocmit, iar prin decizia nr.339 din data de 29 noiembrie 2007, pârâta a decis anularea în parte a deciziei de impunere pentru suma de 92.609 lei reprezentând impozit pe profit și impozit pe venitul persoanelor nerezidente, desființarea deciziei pentru suma de 202.739 lei reprezentând TVA și respingerea contestației pentru suma de 41.063 lei reprezentând impozit pe profit și 461.384 lei reprezentând impozit pe profit.
1. Potrivit art.98 din OG nr.92/2003, inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, iar la contribuabilii mari, perioada supusă inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei controlate anterior. La celelalte categorii de contribuabili, inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale, iar inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
În speță, după cum rezultă din probele administrate în cauză, inspecția fiscală a calculat pentru perioada 01.10. 2000 - 31.12. 2002 impozit pe profit în suma de 59.761 lei și accesorii în suma de 104.537 lei reținând că aferent anului 2001 societatea nu a depus declarații privind impozitul pe profit iar pe anul 2000 si pe anul 2001 societatea a depus declarații privind impozitul pe profit dar a achitat cu întârziere obligațiile de plata declarate.
Se poate observa, așadar, că ipoteza normei legale cuprinsă în dispozițiile art.98 alin.3 din OG nr.92/2003 este întrunită și, ca atare, excepția prescripției dreptului organului fiscal în stabilirea obligațiilor fiscale nu poate fi apreciat ca prescris.
2. Cât privește fondul cauzei, Curtea a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate doar în parte pentru următoarele considerente:
Concluziile raportului de expertiză coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune relevă împrejurarea că fata de suma stabilita ca obligație de plata suplimentara către buget aferentă perioadei 10.10.2000-30.09.2006 in suma de 461.384 lei (impozit pe profit stabilit suplimentar 252.859 lei si 208.525 lei accesorii) reclamanta a achitat suma 263.701 lei din care 252.859 lei impozit pe profit si 10.842 lei accesorii, achitarea s-a efectuat prin compensare cu TVA de rambursat in suma de 167.160 lei iar 96.540 lei decontări prin banca.
Expertul a constatat că suma de 52.157 lei înregistrată in evidenta contabila la cheltuieli de deplasare reprezintă o înregistrare ce se referă la un client in suma de 8.037 lei, si o înregistrare de achiziție a unui bun de la un furnizor de imobilizări de 44.120 lei, ca atare suma înregistrata nu reprezintă cheltuiala de natura deplasărilor ( diurna, cazare), dar nici o cheltuiala deductibila fiscal.
Cât privește creanța neîncasata de la SC SA C în sumă de 98.032 lei, expertul arată că în mod eronat a fost inregistrata pe cheltuieli, intrucit o parte a cheltuielii nu era aferentă veniturilor societății, iar pe de alta parte societatea nu a prezentat o hotărâre judecătorească prin care să se ateste declararea falimentului clientului după cum impun dispozitiile legale.
Reține, de asemenea, expertul că din raportul de inspecție fiscala nr. 16501/22.11.2006 si respectiv din anexele la raport nu rezultă că în perioada 1.100.2000-30.09.2006, reclamanta a aplicat prevederile Legii 189/2001, Legea nr. 414/2002 si Legea 571/2002 privind reducerea impozitului pe profit pentru profitul reinvestit si deducerea unor cheltuieli din aplicarea amortizării accelerate a mijloacelor fixe.
S-a arătat că, inspecția fiscală la profitul suplimentar stabilit nu a aplicat facilitățile din actele normative menționate si nici societatea nu a.prezentat documente privind calculul valorii facilităților pretinse. In consecința expertiza nu poate cuantifica valoric, efectul acestor facilități întrucât societatea trebuia să facă dovada faptului că aceasta îndeplinea unele condiții la data aplicării acestora: data punerii in funcțiune a investiților, constituirea unor fonduri pentru investiții din aceste facilități, societatea să fi optat pentru amortizarea accelerata - astfel ca ulterior nu se pot aplica aceste facilități.
Referitor la modul de înregistrare in evidenta contabila a diferențelor de curs valutar expertiza a stabilit, urmare a verificărilor prin sondaj efectuate că, în baza fiselor contabile de cheltuieli cu diferențele de curs valutar in corelare cu fisele contabile analitice ale unor clienți, fisele contabile analitice ale unor salariați privind avansurile de trezorerie in valuta si fisa contabila a contului de disponibilități in valuta, ca diferențele de curs valutar nu au fost stabilite in conformitate cu dispozițiile legale (HG 704/1993 data in aplicarea LEGII contabilitatii nr. 82/19991 cu modificarile ulterioare nr1752/2005 cu modificarile ulterioare ).Astfel, din fisa client a SRL rezultă că pentru încasările realizate in valuta in luna august 2004, societatea a inregistrat ca si cheltuiala din diferenta de curs valutar nefavorabila suma de 6.767 lei, care de fapt nu reprezinta diferenta de curs valutar ci reprezinta incasarea exprimata in lei la cursul valutar din data incasarii ( cap. II obiectiv 11it 1 si anexa 2 din raport).
Apoi, din fisa client a AUSTRIA rezulta ca in baza notei contabile nr. 1 din 30.07.2004, inregistreaza cheltuieli cu diferenta de curs valutar nefavorabila in suma de 18.567 lei ce reprezinta 4.515 euro, exprimat la cursul valutar din 30.07.04 fara a se justifica modul de stabilire a valutei (cap. II obiectiv 11it.g 2 anexa 2 din raport). Din modul de calcul amintit rezultă că suma de 18.567 lei nu reprezinta cheltuiala cu diferenta de curs valutar; similar s-a stabilit si înregistrat pe cheltuieli diferenta de curs valutar nefavorabila, pentru avansurile de trezorerie nejustificate la nivelul sumelor acordate. Astfel din sondajul efectuat in trei cazuri s-a stabilit cheltuieli din diferenta de curs valutar de 14.763 lei.
Se poate conchide, așadar, că organele fiscale au calculat și stabilit în mod corect că acestea sunt datorate iar susținerile contrare ale reclamantei sunt nefondate.
Referitor, însă, la apărările reclamantei cuprinse în acțiunea promovată, instanța a reținut că în perioada efectuării controlului de către organele fiscale abilitate ale pârâtei, reclamanta a continuat să facă plăți către bugetul definitiv consolidat, sume care nu au fost evidențiate de către inspecția fiscală.
Astfel, instanța reține că din debitul în sumă de 461.384 lei, reclamanta a achitat suma de 263.701 lei din care 167.160 lei prin compensare și 96.540 lei prin decontări bancare - împrejurare confirmată și prin concluziile raportului de expertiză - iar aceste sume nu au fost evidențiate în raportul de inspecție fiscală, însă, instanța va constata achitarea acesteia și va anula în această parte decizia contestată.
Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 raportat la art.98 din OG nr.92/2003 va admite în parte acțiunea reclamantei, va anula în parte decizia nr.339 din 29 noiembrie 2007 și va constata că suma de 263.701 lei a fost achitată de către reclamantă.
În temeiul art.276 pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 502,15 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând parte din taxa de timbru achitată, expertiza efectuată și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC SRL cu sediul în D- A județul C în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR cu sediul în B-.
Anulează în parte decizia nr.339/29.11.2007 a pârâtei și constată că suma de - lei a fost achitată de reclamantă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 502,15 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./4 ex./03.12.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
