Contestație act administrativ fiscal. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 6/2010
Ședința publică de la data de 07 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Claudia
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol a venit judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 132/CF din 20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite a mun. P N, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică din partea recurentei-reclamante și consilier juridic -, cu împuternicire de reprezentare juridică din partea intimatului-pârât Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite a mun. P
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză:
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentei-reclamante având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, susținând că, în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea prin care a solicitat restituireataxei lipsă folosință terence i-a fost imputată de către pârât prin actele administrative ce fac obiectul prezentei contestații. Susține că a expus pe larg în motivele de recurs situația terenului concesionat și obligațiile contractuale pe care le au părțile în baza contractului de concesiune încheiat, contract care nu a fost denunțat de nici una din părți și nici reziliat. Mai arată că taxa de lipsă de folosință și accesoriile au fost calculate în baza hotărârii consiliului local; or, aceste hotărâri sunt doar orientative, ele nefiind aplicabile ca bază de calcul la stabilirea taxelor de către organele de control fiscale. De asemenea, arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 256 Cod fiscal întrucât acestea au intrat în vigoare în anul 2004; or, taxa ce face obiectul dosarului de față a fost calculată începând cu anul 2001. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxele de timbru achitate.
Reprezentanta intimatului-pârât având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică,având în vedere că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că recurenta a folosit terenul fără forme legale, nu a înregistrat contractul de concesiune în actele contabile și nu și-a respectat obligațiile contractuale.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța păstrând cauza spre pronunțare.
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prinacțiuneaînregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 790/103/21.04.2008, reclamanta a chemat în judecată Consiliul Local Direcția de Taxe și Impozite solicitând anularea raportului de inspecție fiscală nr. 25829/11.10.2006, a deciziei de impunere nr. 25829/11.10.2006 și restituirea sumei de 345.107 RON.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere că actele fiscale au fost emise la data de 11.10.2006, precum și excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 50/2007 a Tribunalului Neamț.
Prin sentința civilă nr. 132/CF din 20.08.2008Tribunalul Neamța respins excepțiile invocate de intimat privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat, ca nefondate; a respins excepția prescripției invocată de către contestatoare, ca nefondată; a admis în parte contestația formulată de contestatoarea B în contradictoriu cu intimatul Consiliul local P - Direcția de Taxe și Impozite și, în consecință:
- a anulat în parte raportul de inspecție fiscală și decizia nr. 25289D/11.10.2006 cu privire la taxa lipsă folosință teren de 72 Ministerul Public;
- a modificat raportul de inspecție fiscală și decizia nr. 25289D/11.10.2006 cu privire la taxa folosință teren și accesorii, datorată de către contestatoare, respectiv suma de 307.985 lei în loc de 328.188 lei;
- a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 20.203 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Împotriva actelor emise de organul fiscal (raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere din data de 11.10.2006) societatea a formulat contestație administrativă, înregistrată sub nr.27266/1.11.2006, a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia 3/11.01.2007. Prin sentința civilă 50/1.06.2007 a Tribunalului Neamțs - anulat decizia de suspendare menționată și s-a respins ca prematură contestația formulată împotriva actelor emise de intimat; ulterior, societatea a revenit cu o nouă cerere, insistând asupra nelegalității actelor organului fiscal. Față de acestea, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. 2 și 2 ind. 1 din Legea contenciosului administrativ, nu este întemeiată excepția invocată de intimat cu privire la prescripția dreptului la acțiunea al contestatoarei.
De asemenea excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată având în vedere că prin sentința invocată nu s-a rezolvat fondul raporturilor juridice dintre părți, fiind reținută doar prematuritatea cererii formulate.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de către contestatoare, sunt incidente dispozițiile art. 91 Cod procedură fiscală potrivită cărora.
Pe fondul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 256 Cod fiscal. În sarcina contestatoarei s-a stabilit atât taxa pe teren pentru terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 1259/2001, cât și impozit pe teren pentru suprafețele deținute în proprietate, fiind corect aplicate normele legale în materie.
Stabilirea însă în sarcina societății a unei taxe pentru terenul ocupat în plus -72 mp - nu își are corespondent în reglementările legale mai sus menționate, de aceea criticile contestatoarei cu privire la acest aspect sunt întemeiate.
Impozitul pe clădiri impus în sarcina societății este datorat, argumentul contestatoarei cu privire la natura construcțiilor nefiind valabil, deoarece legiuitorul a stipulat expres care sunt excepțiile, în cuprinsul anexei 2 la Legea nr. 27/1994 - construcțiile în litigiu nefigurând în această categorie.
În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului reclamanta a formulat prezentulrecursîn motivarea căruia a susținut următoarele:
Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, cererea sa de anulare a actelor administrativ-fiscale în ceea ce privește taxa pentru lipsa folosinței terenurilor pentru terenul de 2000 mp, în sumă de 323.578 lei, a fost respinsă. Suprafața de 2000 mp teren situat în P N, str. -, este deținută legal, în baza contractului de concesiune nr. 1259/4.05.2001 (nr. 8235/25.04.2001) încheiat cu Primăria P N în vederea extinderii Stației nr. 11. În calitatea sa de concesionar, a achitat integral taxa de concesiune convenită, până la data controlului fiscal, Primăria PNn einvocând nevalabilitatea contractului de concesiune ori neplata taxelor.
Pentru terenul concesionat Primăria PNi -a eliberat și autorizația de construire nr. 322/4.09.2002; obiectivul a fost finalizat la data de 27.06.2003, iar imobilul a fost înregistrat la. N cu numărul cadastral provizoriu 3810, în fișa bunului fiind evidențiat contractul de concesiune. Neînregistrarea contractului de concesiune în evidențele de publicitate imobiliară s-a datorat unei situații obiective întrucât Primăria mun. P N nu i-a pus la dispoziție documentația aferentă înscrierii terenului în cartea funciară conform art. 29 din Legea nr. 7/1996.
Taxa pentru lipsa folosinței terenurilor în sumă de 191.840 lei, la care au fost adăugate accesoriile, a fost stabilită de organul de control fiscal în baza, unor hotărâri ale Consiliului local P N: 194/2000, 185/2001, 240/2002, 23/2003, 189/2004 și nr. 260/2005. Anexele acestor hotărâri indică prețurile de închiriere pentru diferite categorii de terenuri, regimul juridic al acestor prețuri neputând fi asimilat cu cel al taxelor locale.
Dispozițiile art. 256 din Codul fiscal nu sunt aplicabile întrucât Codul fiscal a intrat în vigoare la data de 1.01.2004. totodată, acest text nu are legătură cu cauza deoarece taxa pentru lipsa folosinței terenurilor a fost stabilită de organul fiscal pe considerentul nevalabilității contractului de concesiune pentru perioada 2001-2006, pe când art. 256 din Codul fiscal are în vedere ipoteza existenței unui contract de concesiune.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs, de probele administrate la instanța de fond și de dispozițiile legale aplicabile în materie, curtea de apel costată următoarele:
În fapt,
Între Primăria mun. P N, în calitate de concedent și - Sucursala N, în calitate de concesionar a fost încheiat contractul de concesiune înregistrat la Primăria mun. PNs ub nr. 1259/4.05.2001 (8235/25.04.2001), contract având ca obiect cedarea și preluarea în concesiune a terenului pentru construcție situat în P N, str. -, având suprafața de 2000 mp, destinat extinderii Stației nr. 11. acestei stații s-a realizat în baza autorizației de construire nr. 322/4.09.202 eliberată de Primăria mun. P N, iar recepția punerii în funcțiune a stației s-a realizat la data de 27.06.2003 când a fost încheiat procesul-verbal nr. 2524.
Cu ocazia inspecției fiscale efectuate în perioada 15.09.2006 - 9.10.2006 s-a constatat că concesionarul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în contractul de concesiune nr. 8235/25.04.2001, de a înregistra acest contract în evidențele de publicitate imobiliară. Drept consecință a neîndeplinirii acestei obligații, prin raportul de inspecție fiscală 25829D/11.10.2006 s-a stabilit că societatea datorează bugetului local taxa pentru lipsa folosinței terenurilor în sumă de 191.840 lei, calculată începând cu 1.05.2001 și până în anul 2006 inclusiv. La suma stabilită cu titlu de taxa pentru lipsa folosinței terenurilor s-următoarele calculat majorări în sumă de 114.523 lei și penalități în sumă de 17.215 lei. în drept, s-a reținut încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 27/1994, Ordonanța Guvernului nr. 36/2002, Hotărârea Guvernului nr. 1278/2004, Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum și hotărârile Consiliului local al mun. P N nr. 194/2000. nr. 185/2001, nr. 240/2002, nr. 232/2003, nr. 189/2004 și nr. 260/2005.
Sub aspectul taxei pentru lipsa folosinței terenurilor, prin decizia de impunere 25829D/11.10.2006 s-a stabilit suma totală de 328.188 lei, ca debit - obligație principală și accesorii - pentru perioada 2001-2006.
În drept,
Curtea de apel constată că, pe de o parte, tribunalul a aplicat greșit art. 256 din Codul fiscal în forma în vigoare ulterior perioadei verificate (2001-2006), respectiv în forma în vigoare după modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006. Pe de altă parte, deși a reținut că reclamanta ar datora taxa pe teren prevăzută de art. 256 alin. 3 din Codul fiscal a nesocotit faptul că această taxă este similară impozitului pe teren - al cărui cuantum este mult mai redus decât taxa pentru lipsa folosinței terenurilor - iar nu taxei pentru lipsa folosinței terenurilor ce fusese stabilită de Consiliul local al mun. PNp rin hotărâri date în aplicarea altor acte normative decât Codul fiscal, hotărâri prin care se stabileau prețurile de închiriere pentru terenurile proprietatea municipiului P
Însă, ceea ce este mai important este faptul că între Primăria mun. P N și - Sucursala N există în contract de concesiune în baza căruia, pentru folosirea terenului de 2000 mp, concesionarul plătește anual taxa de concesiune convenită de părți prin art. 5 al contractului. Organul de inspecție fiscală nu are competența legală de a constata rezilierea de drept a contractului pentru nerespectarea vreuneia dintre clauzele pe care acest contract le conține și de a lipsi, în acest mod, contractul de concesiune de efecte juridice.
În ceea ce privește dispozițiile fiscale reținute de organul de inspecție fiscală, prin raportul de inspecție fiscală și de tribunal, prin hotărârea recurată, această instanță constată următoarele:
Actul normativ care a reglementat taxele și impozitele locale în vigoare în anii2001 și 2002 fost Legea nr. 27/1994. Această lege nu a reglementat însă și taxa pe teren sau taxa pentru lipsa folosinței terenurilor, în capitolul referitor la impozitul pe teren prevăzând (art. 18) că acesta nu se aplică terenurilor pentru care se plătește taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, datorată potrivit legii. O asemenea lege a fost Legea nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, lege care prevedea, prin art. 2, că această taxă se datorează de către regiile autonome, societățile comerciale, precum și de către celelalte persoane juridice pentru terenurile proprietate de stat aflate în administrarea sau în folosința acestora și care sunt utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură. Se constată, așadar, că Legea nr. 69/1993 avea în vedere terenurile proprietate de stat și nu terenurile proprietatea unităților administrativ teritoriale cum sunt cele pentru care pârâtul pretinde că reclamanta datorează taxă lipsă folosință teren.
Pentru anul2002, Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 a reglementat, în capitolul III, taxa pe teren prevăzând, însă pentru această taxă a prevăzut același regim și aceleași niveluri ca pentru impozitul pe teren. Astfel, potrivit art. 17, pentru terenurile proprietate publică și privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosința regiilor autonome, a societăților comerciale și a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, acestea datorează taxa pe teren, care se stabilește în aceleași condiții ca și impozitul pe teren prevăzut la art. 12. Taxa în discuție nu poate fi considerată o taxă pe teren în sensul Ordonanței Guvernului nr. 36/2002, aceasta fiind mai mult decât o sarcină fiscală.
La 1.01.2004 a intrat în vigoare Codul fiscal care, prin art. 248, prevede că impozitele și taxele locale sunt după cum urmează: a) impozitul pe clădiri; b) impozitul pe teren; c) taxa asupra mijloacelor de transport; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate; f) impozitul pe spectacole; g) taxa hotelieră; h) taxe speciale; i) alte taxe locale. Potrivit art. 283 reglementează care sunt aceste alte taxe locale care pot fi instituite de consiliile locale și județene: taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, taxa pentru deținerea și utilizarea echipamentelor destinate în scopul obținerii de venit și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător. Rezultă, așadar, că orice taxă care este instituită peste ceea ce Codul fiscal reglementează în art. 248 și art. 283 este nelegală.
Singura sarcină fiscală care putea fi stabilită în sarcina reclamantei, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2004, este impozitul pe teren, în actuala reglementare a Codului fiscal - astfel cum s-a reținut anterior - art. 256 alin. 3 referindu-se la taxă, dar cu un regim similar impozitului pe teren.
În consecință, chiar dacă s-ar face abstracție de contratul de concesiune nr. 8235/2001, taxa pentru lipsa folosinței terenurilor proprietatea Mun. P a fost stabilită în sarcina reclamantei în afara cadrului legal.
Față de cele ce preced, pentru motivul reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea recurată va fi modificată în parte, în ceea ce privește taxa pentru lipsa folosinței terenurilor stabilită nelegal de pârât atât pentru terenul de 72 mp (cât a reținut tribunalul), cât și pentru terenul de 2000 mp în legătură cu care hotărârea este susceptibilă de modificare conform art. 312 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 132/CF din 20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite a mun. P N, cu sediul în P N,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în tot acțiunea.
Anulează decizia de impunere 25829/11.10.2006, raportul de inspecție fiscală și decizia nr. 3637/31.10.2006 în ceea ce privește obligația de plată a taxei pentru lipsă folosință teren în sumă de 328.188 lei, în loc de 20.203 lei.
Dispune restituirea către reclamant a sumei de 328.188 lei în loc de 20.203 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.sent.
Red.și tehnored.dec.-
08.01.2010
4 ex.
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Claudia
