Contestație act administrativ fiscal. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 51/2010
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan judecător
- - - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice P împotriva sentinței civile nr. 285/CA din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată și este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 285/CA/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta PRO GRUP M SRL și s-a dispus obligarea pârâtei P N să restituie reclamantei suma de 3.806,47 lei achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare la data de 24.08.2007, cu dobânda legală calculată până la data executării.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În luna august a anului 2007 reclamanta a cumpărat din Germania un autoturism marca AUDI pentru a cărui înmatriculare a achitat pârâtei la data de 24.08.2007 suma de 3806,47 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.
Obligația plății acestei taxe a fost instituită prin art.2141și următoarele din codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art.2142din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art.2141Cod fiscal.
Instanța constată că dispozițiile din Codul fiscal care au reglementat până la 1.07.2008(dată la care a intrat în vigoare OUG nr.50 pentru instituirea taxei de poluare) sunt contrare dispozițiilor prevăzute în această materie de dreptul comunitar. Astfel, potrivit art.90 parag.1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Cum prin instituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România (art.214 ond.1 alin.1 din Codul Fiscal) se realizează așa cum a arătat și reclamanta - un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele înmatriculate deja în România și cum măsura legislativă națională este incompatibilă cu prevederile comunitare, instanța constată că acțiunea este întemeiată.
În consecință, urmează a fi înlăturate susținerile făcute de pârâtă în apărare, potrivit cărora taxa specială s-a calculat în baza unor dispoziții legale în vigoare. Prin încălcarea principiilor institute de normele comunitare la care România a aderat, dispozițiile interne care privesc obligația plății taxei speciale de înmatriculare rămân fără efect juridic, instanța națională fiind obligată de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
Față de considerentele reținute, și având în vedere că prin jurisprudența Curții de Justiție Europeană s-a statuat că dreptul comunitar are prioritate de aplicare în fața dreptului național, instanța admite acțiunea formulată de reclamant și dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 3806,47 lei, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta. În motivarea recursului se arată că instanța în mod greșit a admis acțiunea, întrucât organul fiscal a respectat principiul stabilit de art. 1 alin. 5 din Constituție, că taxa de primă înmatriculare era reglementată de art. 214 Cod fiscal și că la data achitării taxei, art. 214 din Codul fiscal era în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
Subliniază faptul că această taxă se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile art. 11 din nr.OUG 50/2008.
Recurenta consideră că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii legale, în condițiile în care nu poate fi reținută culpa instituției, taxa fiind încasată în temeiul unui act normativ. Solicită ca în situația în care se consideră că instanța ar putea fi obligată la plata dobânzii legale, să se dispună ca dobânda să fie calculată de la data de 5.03.2009, întrucât în perioada 24.08.2007 - 5.03.2009 reclamanta a stat în pasivitate și nu a cerut restituirea taxei.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, constată că recursul este nefondat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente și direct aplicabile reglementările comunitare (art. 90 par. 1 ) și că în caz de conflict între normele interne și cele comunitare se aplică normele comunitare, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Susținerea recurentei că taxa specială de primă înmatriculare nu este discriminatorie întrucât se aplică tuturor autoturismelor produse în România sau în alte state la prima lor înmatriculare în România, nu poate fi primită, deoarece regimul fiscal nu este discriminatoriu în ceea ce privește autoturismele noi, însă discriminarea intervine în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor second-hand din alte state membre ale Uniunii Europene pentru care legea internă impune plata taxei de primă înmatriculare, spre deosebire de achiziționarea unui autoturism de pe piața internă și care nu este supusă unei asemenea impozitări. Prin urmare se instituie un regim preferențial pentru achiziționarea de autoturisme second-hand de pe piața internă, ceea ce constituie o încălcare a art. 90 paragraful 1
În ceea ce privește nr.OUG 50/2008 invocată de recurentă, Curtea reține că acest act normativ nu are incidență în cauză, nefiind în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept fiscal. Intimata are un drept de opțiune în a formula cererea de restituire în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 50/2008 și normele de aplicare a acestui act normativ sau de maniera aleasă prin formularea prezentei acțiuni.
În ceea ce privește dobânda legală, Curtea reține că cererea de acordare a acesteia este întemeiată. Întrucât instanța a apreciat că taxa nu trebuie percepută și a dispus restituirea acesteia, se impune și acordarea dobânzii pentru sumele de restituit în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală. Împrejurarea că organul fiscal a încasat suma reprezentând taxa de primă înmatriculare în temeiul unui act normativ și din această perspectivă nu ar avea vreo culpă, nu are relevanță, întrucât independent de culpa organului fiscal, suma a fost încasată la bugetul de stat, folosită, cu consecința unei pagube în bugetul intimatei, care nu a putut utiliza suma respectivă.
În condițiile în care instanța de fond nu a stabilit o dată de la care să se calculeze dobânda legală, urmează ca dobânda să se calculeze în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Pe considerentele mai sus enunțate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtăAdministrația Finanțelor Publice Pîmpotriva sentinței civile nr. 285/CA din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantăPro Grup M, cu sediul în P N,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan | JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Loredana |
Grefier, |
red. sent.
red.
tehnored. /4 ex.
12/16.02.2010
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta Chiriac, Loredana