Contestație act administrativ fiscal. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.60
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.775/07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat, pentru recurenta DGFP T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind recurenta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente DGFP T depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Depune practică judiciară. Solicită admiterea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice
Reprezentanta reclamantului, av. solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Depune împuternicire avocațială și concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice T si Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea actului administrativ fiscal nr. 77039/11.03.2008 emis de pârâta de 1 și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 6027 lei achitată cu chitanța seria - 2 B nr. -/04.06.2007 in contul bugetului statului pentru autovehiculul marca BMW 318 d, ANUL 2003, culoare negru, precum si a dobânzii legale aferente calculata pana la data plății, să se constate că pârâtele nu au soluționat în termenul legal de 30 de zile contestația formulată de către reclamant, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată ca reclamantul a achiziționat in cursul anului 2007 de pe teritoriul Uniunii Europene autoturismul marca BMW 318 d, ANUL 2003. Se menționează ca s-a stabilit in sarcina reclamantului achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 6027 lei,actualizata cu dobânda legala, pe care reclamantul a achitat-o.
Reclamantul menționează ca adresa emisa de către parata prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de prima înmatriculare si se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului in contencios administrativ. Se arata ca plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută. Se învederează ca reglementările comunitare se aplica cu prioritate de prevederile Codului fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a invocat respingerea, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția Generală a Finanțelor Publice T, față de împrejurarea ca reclamantul a achitat la T suma pe care o solicita, iar nu către Direcția Generală a Finanțelor Publice Se învederează ca prin acțiunea formulata se solicita anularea unui act administrativ emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T ci de către Administrația Finanțelor Publice T in nume propriu. Se învederează ca solicita admiterea excepțiilor invocate de către parata T iar pe fondul cauzei se solicita respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă parata Tas olicitat admiterea in parte a acțiunii.
În considerentele întâmpinării a invocat o serie de excepții, și anume excepția nemotivării acțiunii in mod corespunzător, excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabila, excepția inadmisibilității anularii adresei 77039/11.03.2008.
Se arată ca in urma introducerii taxei de poluare acțiunea reclamantului poate fi admisa doar in parte pentru diferența dintre suma achitata si suma pe care o datora in acord cu noile dispoziții legale.
Se menționează că în speța de față reclamantul se situează în sfera contenciosului fiscal iar nu în sfera contenciosului administrativ care este reglementat de Legea nr. 554/2004.
Se solicită respingerea capătului din acțiune prin care se solicita obligarea paratei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații si pana la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamantul nu putea sa solicite decât acordarea dobânzii prevăzuta de art. 124 Cod procedură fiscală începând cu data de 22.04.2008, si numai pentru diferența de suma care rezultă între suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative.
Prin sentința civilă nr.775/07.10.2008, Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a paratei DGFP T,a inadmisibilității acțiunii, a prematurității introducerii acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T si Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință anulat actul administrativ reprezentat de adresa nr. 77039/11.03.2008 emis de parata Administrația Finanțelor Publice T, a obligat pârâtă T să restituie reclamantului suma de 6027 lei achitata cu chitanța seria - 2 B nr. -/04.06.2007, actualizată cu dobânda legală calculata de la data de 20.05.2008, când a fost promovata prezenta acțiune si pana la restituirea efectiva a sumei de către parata T și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru si timbru judiciar, reținând că actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.
In plus, tribunalul retine ca reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei(filele13-16) iar parata avea obligația sa o înainteze organului competenta sa o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocata de către parata T in sensul ca reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul constata ca reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal in care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prev. art. 7 cat si prev art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cat si excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, urmând a le respinge.
In ceea ce privește absenta motivării invocata de către parata tribunalul constata ca acțiunea este motivata atât in fapt, cat si in drept, conform dispozițiilor legale.
Tribunalul constata ca reclamația formulata de către reclamant împotriva actului administrativ atacat reprezentat de adresa nr. 77039/11.03.2008era de competenta de soluționare a paratei DGFP T, astfel ca acțiunea este corect introdusa in contradictoriu si cu aceasta parata, urmând sa respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Astfel fiind, tribunalul constata ca, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, parata DGFP T nu a soluționat in termenul legal de 30 de zile contestația formulata de către reclamant.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, "dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat in speța de, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141 -2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 214 ind. 1 din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În cazul art. 2141 din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată si a anulat adresa nr. 77039/11.03.2008 emisă de pârâta .
Instanța obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6027 lei achitată cu chitanța seria - 2 B nr. -/04.06.2007. de împrejurarea ca de la data efectuării plații, si anume 04.06.2007 reclamantul a fost lipsit in mod nelegal de suma de 6027 lei, pârâta are obligația de a achita către reclamant și dobânzile legale aferente, calculate începând cu data de 20.05.2008, când a fost promovata prezenta acțiune până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuala a paratelor in declanșarea litigiului, tribunalul a obligat paratele la plata către reclamant a sumei de 504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În principal recurentele invocă excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ data de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX- Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Tot pe cale de excepție, solicită a se constata inadmisibilitatea formulării capătului de cerere privind anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr.77039/11.03.2008 emisă de T, raportat la prevederile art.41 din Codul d e procedură fiscală coroborat cu art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată, pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:
"Art.14 1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.
"Art.11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Privitor la dobânzile acordate, sentința este nelegală pentru că în materia fiscală se aplică prevederile art.2 din nr.OG9/2000 care prevede că dobânda legală se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii, astfel în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este putătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală."
Recurenta T, susține de asemenea că nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru că reclamantul nu a făcut dovada procedurii prealabile în cauză și invocă nelegala obligare la plata cheltuielilor de judecată, în solidar cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, în acord cu art.274 Cod procedură civilă, pentru că instanța trebuia să aprecieze în ce măsură fiecare parte din cele obligate, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în funcție de raportul de drept dintre pârâte, or, potrivit art.275 Cod procedură civilă, recunoscând în parte pretențiile reclamantei-intimate prin recalcularea și restituirea taxei de poluare, nu vor putea fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult,cu cât aceasta a solicitat la instanța de fond suspendarea soluționării cauzei până la intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand (autoturismul fiind fabricat în 2003), achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă anterior de Administrația Finanțelor Publice
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
1. Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice:
Curtea constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu a încasat taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire formulată ulterior de acesta.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice T și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală - Administrația Finanțelor Publice
În consecință, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că - sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefundat că Direcția Generală a Finanțelor Publice T are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 775/CA/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. Cu privire la recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice:
Având în vedere că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tai nvocat mai multe excepții, Curtea le va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
2.1. Cu privire la excepția prematurității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că reclamantul nu a îndeplinit - anterior sesizării instanței de contencios administrativ - procedura prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Conform art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
Curtea constată că reclamantul a sesizat Administrația Finanțelor Publice T cu o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare în litigiu, înregistrată la data de 7.03.2008, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la fila 10-12 din dosarul Tribunalului Timiș.
Prin răspunsul cu nr. 77039/11.03.2008 (atașat în copie la fila 12 din dosarul Tribunalului Timiș ), cererea de restituire a taxei a fost respinsă de Administrația Finanțelor Publice
Ulterior, reclamantul a formulat o contestație împotriva acestui răspuns. înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care a comunicat modul de soluționare a acestei contestații până la data pronunțării prezentei decizii.
În acest condiții, Curtea reține că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece a formulat contestația administrativă anterior sesizării instanței de contencios administrativ, excepția astfel invocată nefiind întemeiată.
2.2 Cu privire la excepția prematurității procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că formularea acțiunii judiciare este prematură, întrucât procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Curtea reamintește că reclamantul a sesizat autoritățile fiscale la data de 7.03.2008, iar prin răspunsul cu nr. 77039/11.03.2008 (atașat în copie la fila 12 din dosarul Tribunalului Timiș ), cererea de restituire a taxei a fost respinsă de Administrația Finanțelor Publice.
Ulterior, reclamantul a formulat o contestație împotriva acestui răspuns. înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care a comunicat modul de soluționare a acestei contestații până la data pronunțării prezentei decizii.
În privința acestei excepții, Curtea precizează că reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare - a cărei încasare a considerat-o ilegală - iar Administrația Finanțelor Publice Tar espins cererea.
În aceste condiții, Curtea constată că reclamantul a sesizat organele fiscale anterior formulării acțiunii judiciare, și că acestea aveau cunoștință de cererea de restituire a taxei, de vreme ce au respins-
reclamantul nu era obligat să sesizeze și Direcția Generală a Finanțelor Publice T cu o contestație împotriva răspunsului Administrației Finanțelor Publice T, având numai obligația de a solicita organului administrativ emitent al actului considerat nelegal revocarea acestui act, care în speță este tocmai actul încasării taxei de primă înmatriculare.
De aceea, Curtea apreciază că procedura prealabilă a fost epuizată de reclamant prin primirea refuzului Administrației Finanțelor Publice T de restituire a taxei în litigiu.
În consecință, Curtea apreciază că nici această excepție nu este întemeiată și nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond.
2.3 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului:
Recurenta a invocat că actul contestat, respectiv adresa cu nr. 77039/11.03.2008 (atașată în copie la fila 12 din dosarul Tribunalului Timiș ), nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât prin acest act nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting obligații fiscale.
Curtea observă, în această privință, că prin actul respectiv Administrația Finanțelor Publice Tar espins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de reclamant.
Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Curtea constată existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamant, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantului.
Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emiseîn regim de putere publicășiîn vederea executării în concret a legii- deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamant.
Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamant prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamantul ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că actul atacat de reclamantă este act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice T, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor supuse controlului judecătoresc.
În raport cu această concluzie, Curtea reține că actul contestat de reclamant este act administrativ iar prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată.
2.4. Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data plății acestei taxe de către reclamant.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia "prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. împotriva sentinței civile nr. 775/CA/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 775/CA/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 775/CA/7.10.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. împotriva sentinței civile nr. 775/CA/7.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 775/CA/7.10.2008 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei. Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.-12.02.2009
Tehnored. /13.02.2008/ 9 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
