Contestație act administrativ fiscal. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR ---03.12.2008
DECIZIA CIVILĂ -.62
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.789/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta lipsă avocat, lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune de la dosar împuternicire avocațială, practică judiciară și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta T, solicitând anularea chitanței seria - -.- DIN 07.02.2008 emisa de Trezoreria Municipiului T și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule in cuantum de 5623 lei achitata, actualizata cu dobânda legala pana la data plății efective.
În motivare, reclamanta a arătat că s-a stabilit în sarcina sa achitarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 5623 lei, pe care a achitat-
Reclamanta menționează că adresa emisă de către pârâtă prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de prima înmatriculare si se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului in contencios administrativ.
În drept a invocat prevederile art. art.90 par 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Administrația Finanțelor Publice T invocat o serie de excepții, si anume excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabila, excepția inadmisibilității anularii adresei contestata emisa de către parata S-a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii si a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează că este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicita restituirea taxei speciale de prijma înmatriculare.
În subsidiar, pârâta Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008. S-a solicitat respingerea capătului din acțiune prin care se solicita obligarea paratei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații si pana la restituirea sumei, ca fiind nelegal in materie fiscala. S-a învederat ca reclamanta nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzuta de art. 124 Cod procedură fiscală începând cu data de 22.04.2008, si numai pentru diferența de suma care rezulta între suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative.
Prin sentința civilă nr.789/13.10.2008, Tribunalul Timiș a respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de T prin întâmpinare, a admis acțiunea formulata de reclamanta împotriva paratei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, și în consecință a dispus anularea chitanței seria - -.- DIN 07.02.2008 emisă de T - Trezoreria T, la data de 07.02.2008, prin care reclamanta a achitat suma de 5623 lei, taxa speciala la prima înmatriculare, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5623 lei reprezentând taxa speciala auto la prima înmatriculare, achitată de reclamantă, cu chitanța seria - -.- DIN 07.02.2008, actualizată cu dobânda legală, de la data de 07.02.2008, până la restituirea efectivă, reținând că actul atacat de reclamantă este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Instanța de fond a arătat că apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamanta a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamanta, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar parata avea obligația sa o înainteze organului competent sa o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocata de către parata T in sensul ca reclamanta nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat ca reclamanta a așteptat împlinirea termenului legal in care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cat si prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cat si excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, urmând a le respinge.
In ceea ce privește absenta motivării invocata de către parata tribunalul constata ca acțiunea este motivata atât in fapt, cat si in drept, conform dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cat si excepția prematuritatii introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile urmând a le respinge.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea paratelor in sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul retine ca in acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța urmează sa admită acțiunea astfel cum a fost formulata si va anula actul administrativ reprezentat de chitanța seria - -.- DIN 07.02.2008 emisa de Trezoreria Municipiului
Instanța obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5623 lei achitată cu chitanța seria - -.- DIN 07.02.2008, actualizata cu dobânda legala calculata de la data introducerii acțiunii si pana la data plații efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
În motivarea recurenta critică instanța de fond întrucât a respins excepția nemotivării acțiunii în fapt și drept. Contrar cerințelor art.122 Cod procedură civilă reclamanta nu își motivează corespunzător în fapt acțiunea în contencios administrativ, omițând să menționeze o serie de elemente esențiale pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, în mod neîntemeiat a respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ data de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX- Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
"ART. 205 Posibilitatea de contestare
1) împotriva titlului de creanță, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. "
"ART. 7. Procedura prealabilă
1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. "
În mod neîntemeiat, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, datorită faptului că nu s-a solicitat și anularea impunerii însăși, respectiv anularea actului administrativ fiscal de impunere implicit, în baza căruia reclamanta a plătit taxa specială cu chitanța seria - nr.-/07.02.2008 emisă de T, raportat la prevederile art.205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Astfel învederează instanței, și faptul că acțiunea formulată de către reclamantă are ca și capăt de cerere principal anularea actului administrativ reprezentat de chitanța seria - nr.-/07.02.2008, iar ca și capete subsidiare obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.623 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare și obligarea pârâtei la plata dobânzilor egale aferentei sume de restituit, de la data plății 07.02.2008 până la restituirea efectivă.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.623 lei achitată de contribuabil la data de 07.02.2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, in temeiul prevederilor art. 2141- 2143, din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; si solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiata pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Mai arată că, la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor si autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art. 14 din aceasta ordonanța:
"ART. 14 1) Prezenta ordonanța de urgenta intra în vigoare la data de 1 iulie 2008. 2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se_ abroga art. 214- 2143 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare. "
învederam instanței faptul ca dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, in conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ:
"ART. 11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă".
Având în vedere faptul că taxa care face obiectul prezentei cauze, în suma de 5.623 lei, a fost achitată de către reclamantă la data de 07.02.2008, cu chitanța seria - nr. -/07.02.2008, rezultă că și aceasta intră sub incidența dispozițiilor retroactive ale art. 11 din nr.OUG 50/2008.
De asemenea, susține că prevederile retroactive ale dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 oferă o soluție legala cauzei deduse judecații, drept pentru care solicită instanțe să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
De asemenea, solicită instanței respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plații și până la restituirea efectivă, ca lipsit de temei legal.
Astfel, învederează instanței faptul că în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9 /2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv in cazul in care obligația băneasca este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără se arata rata dobânzii:
"ART. 2 În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legala. "
Or, în speță, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda Ia nivelul majorării de întârziere prevăzută de Codul d e procedură fiscală, iar nu la nivelul dobânzii legale prevăzute de nr.OG 9/2000 așa cum în mod nelegal solicită reclamanta, în conformitate cu dispozițiile exprese și obligatorii ale art. 124 din nr.OG 92/2003 privind Cod procedură fiscală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanta a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, la data de 11.02.2008, a unui autoturism second hand (autoturismul fiind fabricat în 2000), achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea reclamantei de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost expediată către Administrația Finanțelor Publice T la data de 7.03.2008, conform copiei recipisei atașate la fila 8 din dosarul Tribunalului Timiș, fără ca această autoritate administrativă să soluționeze contestația până la data sesizării Tribunalului Timiș - 30.06.2008.
La data de 30.06.2008, reclamanta a înregistrat la Tribunalul Timiș prezenta acțiune judiciară, prin care a solicitat obligarea Administrației Finanțelor Publice T la restituirea sumei percepute cu titlul de taxa de primă înmatriculare.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantei, a dispus anularea chitanței de plată a taxei în litigiu, și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de aceasta, actualizată cu dobânda legală de la data plății - 7.02.2008 și până la restituirea efectivă.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Având în vedere că recurenta a invocat mai multe excepții, Curtea le va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
1 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei:
Recurenta a invocat că actul contestat, respectiv chitanța de plată a taxei în litigiu, nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât prin acest act nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting obligații fiscale.
Curtea observă, în această privință, că prin actul respectiv Administrația Finanțelor Publice Taa cceptat plata taxei de primă înmatriculare efectuată de reclamantă.
Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantei de restituire a acestei taxe a fost respinsă implicit de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, care nu a răspuns la contestația reclamantei în termenul legal, iar în cursul judecății s-a opus admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Curtea constată existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantei.
Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emiseîn regim de putere publicășiîn vederea executării în concret a legii- deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă.
Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamantă prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamanta ar fi avut o altă posibilitate procedurală de solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că actul atacat de reclamantă este act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice T, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor supuse controlului judecătoresc.
În raport cu această concluzie, Curtea reține că actul contestat de reclamantă este act administrativ iar prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată.
2. Cu privire la excepția prematurității procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că formularea acțiunii judiciare este prematură, întrucât procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Curtea reamintește că reclamanta a sesizat autoritățile fiscale la data de 7.03.2008, iar acestea nu au emis vreun răspuns la contestație până la data sesizării Tribunalului Timiș - 30.06.2008.
Înainte de a i se comunica modul de rezolvare a contestației, reclamanta a sesizat Tribunalul Timiș cu prezenta acțiune judiciară, la data de 30.06.2008.
Cu privire la obligativitatea procedurii administrative prealabile, Curtea precizează că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
De asemenea, în privința contestării actelor administrativ fiscale, art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală prevede că "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
În privința excepției prematurității acțiunii, Curtea precizează că, potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, " cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
În speță, reclamanta a așteptat expirarea acestui termen înainte de a sesiza instanța, astfel încât nu i se poate imputa declanșarea procedurii judiciare și nici faptul că autoritățile fiscale nu au respectat termenul legal de soluționare a cererii sale.
Curtea amintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 Cod de Procedură Fiscală, "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii".Acest principiu al bunei credințe împiedică organele fiscale să se prevaleze de propria culpă, respectiv de nesoluționarea cererii reclamantului în termenul legal.
Faptul că autoritățile fiscale emit cu întârziere (după expirarea termenului legal) sau refuză - implicit sau explicit - emiterea răspunsului la cererea contribuabilului nu poate conduce la reținerea prematurității sesizării instanței, în condițiile în care contribuabilul face dovada formulării cererii sale și a respectării termenului de soluționare a acestei cereri.
În consecință, Curtea apreciază că nici această excepție nu este întemeiată și nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond.
3. Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
4.Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data plății acestei taxe de către reclamantă.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia "prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 789/CA/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 789/CA/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 789/CA/13.10.2008 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.- 13.02.2009
Tehnored. /13.02.2008/ 9 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
