Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 55/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.55
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr.1623/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 2376/115/09.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei, în temeiul art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată în nr.251/22.03.2004, cu modificările și completările ulterioare, la achitarea lunară, începând de la data de 01.10.2006, a drepturilor salariale constând în: suplimentul postului - 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare-25% din salariul de bază, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în temeiul art.29 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, funcționarilor publici li s-au acordat drepturile salariale arătate mai sus dar fără a beneficia de ele în realitate. La data de 25.07.2008, prin plângerea prealabilă înregistrată cu nr.5386/25.07.2008, formulată în temeiul Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici-republicată, s-a adresat instituției în vederea acordării drepturilor salariale solicitate. Plângerea prealabilă nu a fost soluționată în termenul legal, fapt ce a îndreptățit-o în temeiul art.1 alin.1 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999, să formuleze prezenta acțiune în contencios administrativ.
Art. 29 alin. (1) devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, reclamantul apreciind că această suspendare contravine prevederilor art.15 al 2 și art. 53 din Constituție.
Suspendarea drepturilor reclamantului prin norma invocată contravine și dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Reclamantul mai susține că art. 44 din OUG nr. 92/2004, prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă deoarece acest drept nu a fost doar restrâns, ci s-a produs o veritabilă lipsire de drepturi.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C-S a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că în bugetul alocat acestei instituții nu a fost prevăzută acordarea acestor drepturi bănești. Acestea nu au fost cuprinse nici în legea de salarizare a funcționarilor publici, fiind suspendate succesiv prin acte normative ce reglementau salarizarea acestei categorii personal.
Nici în anii 2007, 2008, prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, chiar dacă ele nu mai sunt afectate de nici o instituție a suspendării.
Prin sentința civilă nr.1623/14.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.10.2006 - 14.10.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, reținând că reclamantul este, începând cu anul 2006, funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, conform adeverinței nr. 134/09.09.2008, depusă la dosarul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamantul, așa cum recunoaște și pârâta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși aceasta s-a adresat Comisiei Paritare din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, în baza dispozițiilor art. 13 lit. e din 833/2007, pentru a proceda la demararea încheierii unui acord colectiv cu conducerea instituției pentru stabilirea procentului celor două suplimente, iar această comisie a solicitat, la rândul său, conducerii negocierea unui astfel de acord.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. Nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fă lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța urmează să o respingă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Potrivit art.1082 Cod civil, pârâta va fi obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
În consecință, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să îi acorde suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada de 01.10.2006 - 14.10.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În cauză a declarat recurs pârâtaAutoritatea de Sănătate Publică C-S,solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare recurenta critică prima instanță pentru că a admis acțiunea deși drepturile acordate nu sunt prevăzute în actele normative ce reglementează acordarea drepturilor salariale. În dovedirea acestui aspect învedereat invocă dispozițiile OG nr.6/2007, OG nr.2/2006, Legea nr.-76/2005 și OUG nr.92/2004. Consideră că instituția în lipsa unei dispoziții legale nu avea posibilitatea legală să acorde aceste drepturi salariale. Este adevărat că art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 stabilește acordarea unor dreptruri salariale funcționarilor publici, dar fără stabilirarea procentului, în acest sens consideră că actul normativ ce trebuie aplicat în astfel de situații este cel ce reglementează drepturile salariale.
Un alt aspect, se referă la faptul că instituția este în subordinea Ministerului Sănătății Publice organ ierarhic superior ce aprobă și bugetulinstituției pe capitolul cheltuieli de personal, iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate.
Instanța de fond a greșit reținând faptul că instaituția avea imperativ obligația acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare deoarece salarizarea funcționarilor publici și stabilirea drepturilor salariale se face atât în baza Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici cât și în baza actelor normative ce stabilesc salarizarea.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică CSCS.
În această calitate, reclamantul a solicitat în prezenta cauză obligarea Autorității de Sănătate Publică C S la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din pe perioada din 1.10.2006.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Curtea observă că drepturile solicitate de reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Curtea observă, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea reține că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea observă însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Curtea reține, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Curtea constată, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Curtea reține că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea apreciază că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea apreciază că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. 2 - devenit ulterior art. 35 alin. 2 - din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primăegală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În privința jurisprudenței invocată de reclamant, Curtea subliniază că referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe în alte cauze nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 4 cod civil - conform cărora "este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și a hotărârilor Curții Constituționale.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamant - funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C S, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică CSî mpotriva sentinței civile nr. 1623/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din pe perioada din 1.10.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică CSî mpotriva sentinței civile nr. 1623/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din pe perioada din 1.10.2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red. -26.2009
Tehnored. C- 30.01.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
