Contestație act administrativ fiscal. Sentința 61/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR NR.-
SENTINȚA NR.61/CA/2010
Ședința publică din 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Dobai Florica
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta- "" SRL,cu sediul în, nr.41, com. jud.B, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,cu sediul în B, sector 6, Corp A, nr.294, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut la data de 27 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 3 februarie 2010, pentru când reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, după care s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei la data de 10 februarie 2010.
CURTEA D APEL
deliberând:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 12 mai 2009, reclamanta - "" SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.146/28.08.2008 privind obligații la fondul de mediu în sumă totală de 715.861 lei, a Raportului de inspecție fiscală nr.176/28.08.2008 și a Deciziei nr.91/10.11.2008 emise de către Administrația Fondului pentru Mediu.
În motivarea acțiunii, se arată că Administrația Fondului pentru Mediu a emis Decizia de impunere nr.146/28.08.2008 și Decizia nr.91/10.11.2008, prin care s-a respins contestația nr.525/29.09.2008 formulată, în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004, de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr.146/28.08.2008.
Apreciază reclamanta că, Decizia de impunere nr.146/28.08.2008, Raportul de inspecție fiscală nr.176/28.08.2008 și Decizia nr.91/10.11.2008 sunt netemeinice și nelegale.
Astfel, arată că în perioada 01.04.2003 - 02.10.2003, a desfășurat activitate de producție de ambalaje din material plastic și anume dopuri, folie strech și pungi.
Însă, așa cum este menționat și în raportul de inspecție fiscală, reclamanta are autorizate pe lângă activitatea de producție de ambalaj din material plastic (cod 2522) activitățile de fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic (cod 2521) și alte activități de tipărire (cod 2222).
Prin urmare, în perioada sus menționată, arată reclamanta că a produs și folie de polietilenă de joasă densitate și a tipărit folie de polipropilenă, fără ca acestea să reprezinte ambalaje, deoarece aceste folii sunt supuse unor procese tehnologice ulterioare pentru a putea îndeplini funcția de ambalare. În viziunea proprie a și aceste tipuri de folie constituie ambalaj, astfel încât a taxat cu 3% din valoarea acestor tipuri de folie comercializate de reclamantă.
Arată reclamanta că, nu întâmplător, clasificarea activităților din economia națională face o distincție clară între fabricarea foliei ( 2521) și producerea de ambalaje din material plastic ( 2522). Așadar în logica Raportului de inspecție ar însemna că și tuburile și profilele din material plastic pot fi considerate ambalaje. Un caz particular îl constituie folia autoadezivă (strech) care este tot o folie de polietilenă de joasă densitate obținută însă printr-o tehnologie specială care îi conferă tocmai proprietățile care o fac să fie utilizabilă numai ca ambalaj.
Dacă reclamanta ar plăti contribuția de 3% pentru folia de polietilenă de joasă densitate și cea de polipropilenă pe care a tipărit-o ar ajunge în situația în care ar plăti și pentru pierderile tehnologice ale cumpărătorului de folie, pierderi care evident nu mai sunt materializate în ambalaje, dar pe care societatea reclamantă le-ar plăti anticipat în momentul vânzării.
de polietilenă de joasă densitate și cea de polipropilenă pe care a tipărit-o, arată reclamanta că nu se încadrează în definiția ambalajului prevăzută în anexa nr.1 pct.1 lit.b din nr.HG349/2002. Aceste tipuri de folie nu au ca destinație "să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora ". Aceste două tipuri de folie pot avea destinații multiple, însă nicidecum nu pot fi considerate ambalaje în starea în care sunt comercializate, ci doar în urma prelucrării lor prin procedee și cu utilaje speciale. Pentru a putea fi transformate în ambalaj, cumpărătorul acestor tipuri de folie, ar trebui să le supună unor procese tehnologice specifice producției de ambalaje, în urma căruia doar o parte din cantitatea de folie cumpărată s-ar regăsi în ambalajul propriu zis, restul constituind pierderi tehnologice.
Prin urmare, consideră reclamanta că, referitor la folia de polietilenă de joasă densitate și cea de polipropilenă pe care a tipărit-o, nu are calitate de producător de ambalaje, în sensul prevăzut de art.1 oct.4 alin.3 din Legea nr.293/2002, art.8 alin.3 din Legea nr.73/2000 coroborate cu anexa nr.1 pct.B din nr.HG349/2002 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.
În concluzie, consideră reclamanta că datorează pentru perioada menționată contribuția de 3% pentru producția de dopuri, folie autoadezivă și pungi, în sumă totală de 211.933 lei, reprezentând 82.245 lei debit și 129.688 lei dobânzi și penalități. Pentru producția de dopuri, arată reclamanta că a constituit și virat la Fondul pentru mediu contribuția datorată în sumă de 178.415 lei debit și 7.613 lei dobânzi și penalități.
Arată reclamanta că, în perioada 03.10.2003 - 31.12.2003, a importat bunuri ambalate, având obligația de plăti la Fondul pentru mediu o sumă de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piață.
proprii ale textelor de lege făcute de reprezentanții și care au stat la baza calculării sumelor reprezentând contribuție la fondul de mediu sunt incorecte. Explicațiile date de către aceștia în Decizia nr.91/10.11.2008 sunt confuze și chiar contradictorii, arată reclamanta, și nu au legătură cu cele contestate de ea.
Consideră că din dispozițiile textelor de lege rezultă fără echivoc faptul că modalitatea de calcul a obligațiilor de plată la Fondul pentru mediu, pentru perioada 03.10.2003 - 31.12.2003 este cea prezentată de ea.
Potrivit art.8 alin.3 din Legea privind Fondul pentru mediu, modificată, sumele menționate mai sus se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute în nr.HG349/2002, privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele anuale prevăzute în această hotărâre și obiectivele realizate efectiv de agenții economici. Pentru anul 2005 obiectivele anuale sunt prevăzute de nr.HG621/2005, care abrogă HG349/2002.
Pentru perioada 03.10.2003 - 31.12.2003, obiectivele anuale prevăzute în nr.HG349/2002 erau de recuperare și reciclare, procent de reciclare care se aplică la cantitatea de deșeuri recuperate. În cazul în care, potrivit aceleiași HG, prin recuperarea s-ar înțelege colectarea în vederea reutilizării sau reciclării, arată reclamanta că ar fi în situația în care ambele obiective ar trebui îndeplinite prin reciclare, fiind practic în fața unui singur obiectiv anual de îndeplinit.
Astfel, consideră că aceste cantități de deșeuri de ambalaje recuperate în lunile ianuarie - iulie 2004, care au fost valorificate prin alte metode decât reciclare și care exced obiectivului anual de recuperare (valorificare), trebuie luate în considerare la reducerea obiectivului anual de valorificare pentru lunile următoare ale anului 2004.
Potrivit Anexei II B la.OUG nr.78/2000 privind gestionarea deșeurilor, reciclarea este una dintre operațiunile de valorificare. Deci, cantitatea de ambalaje reciclată este implicit și valorificată, ceea ce înseamnă că obiectivul de reciclare trebuie scăzut din obiectivul de valorificare pentru a se evita o dublă taxare.
În concluzie, ținând cont de cele menționate anterior, arată reclamanta că formula general valabilă pentru calculul obligațiilor de plată la Fondul pentru mediu, pentru perioada 03.10.2003 - 31.1.2003 este: Taxa = ((v - - )+( - ))*1 lei ( obiectivul anual de valorificare; = obiectivul anual de reciclare; v = cantitatea deșeurilor de ambalaje valorificată prin alte metode decât reciclare; = cantitatea deșeurilor de ambalaje reciclate).
Arată reclamanta că, în cazul său, care nu a valorificat și reciclat deșeuri de ambalaje, formula de calcul pentru plata obligațiilor la Fondul de mediu este:Taxa = (( - )+ ))*1 lei; Taxa = 1 lei.
Faptul că aceste mod de calcul este corect, rezultă și din aplicarea formulei prevăzută în Ordinul nr.578/2006 privind metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.
Totodată, atâta timp cât în perioada 03.10.2003 - 31.12.2003 nu exista o formulă matematică de calcul prevăzută de un text de lege, tot în sprijinul susținerilor sale, reclamanta invocă și principiul "in dubio pro reo", principiu care și-a găsit aplicabilitatea și în alte ramuri de drept.
În concluzie, pentru ambalajele puse pe piață în perioada 03.10.2003 - 31.12.2003, arată reclamanta că datorează la Fondul pentru mediu suma de 354 lei.
În ceea ce privește obligația de a plăti contribuția pentru emisii de poluanți în atmosferă pentru perioada august 2003 - decembrie 2003, pentru sursele mobile, arată reclamanta că aceasta constituie o noutate în aplicarea legii de către Administrația Fondului pentru Mediu, cunoscut fiind faptul că obligația de plată pentru emisiile de poluanți provenite de la sursele mobile a fost introdusă de către Legea nr.105/2006 privind aprobarea nr.OUG196/2005, ori legea produce efecte doar pentru viitor, ea nu retroactivează.
Menționează faptul că, pentru această perioadă a constituit și virat la Fondul pentru mediu contribuția pentru emisiile de poluanți în atmosferă provenite de la sursele fixe.
În consecință, arată că taxa pentru emisiile de poluanți în atmosferă provenite din surse mobile incumba agenților economici doar pe perioada mai 2006 - octombrie 2007.
În drept, a invocat dispozițiile art.11, art.15 din Legea nr.554/2004, nr.OG92/2003, Legii nr.73/2000, nr.OUG196/2005, nr.HG349/2002, nr.HG621/2005 și nr.OUG78/2000.
În probațiune reclamanta a depus la dosar Decizia nr.91 din 10.11.2008, contestația înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr.525 din 29.09.2008, confirmările de primire din 29.09.2008, decizia de impunere nr.146/28.08.2008, raportul de inspecție fiscală nr.176 din 28.08.2008 cu anexele menționate în acest raport, Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994, decizia nr.1107/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării se arată că, încadrarea produselor realizate de reclamantă în perioada 07.06.2002 - 02.10.2003, trebuie stabilită în conformitate cu prevederile referitoare la ambalaje, în vigoare în perioada menționată, respectiv nr.HG349/2002, privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje. Astfel, în anexa nr.1 pct.1 lit.b din nr.HG349/2002, ambalajul este definit ca fiind "orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj".
Baza de impunere privind obligațiile de plată la bugetul Fondului pentru mediu pentru perioada 01.04.2003 - 02.10.2003, s-a stabilit ținând cont de definiția ambalajului din nr.HG349/2002 și a fost calculată pentru diferența dintre cantitățile de ambalaje produse, respectiv pungi și sacoșe din polietilenă, folie termocontratibilă și folie polietilenă de joasă densitate și cantitățile de ambalaje colectate și reciclate, în baza documentelor financiar contabile pus la dispoziție de reclamantă.
Calculul obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu, pentru perioada 01.04.2003 - 02.10.2003, arată pârâta că s-a stabilit, în conformitate cu Legea nr.293/2002, prin aplicarea unei cote de 3% la diferența dintre cantitățile de ambalaje produse și cantitățile de ambalaje colectate și reciclate.
Referitor la susținerile reclamantei, potrivit cărora pentru perioada 03.10.2003 - 31.12.2003, obiectivul de reciclare trebuia scăzut din obiectivul de valorificare pentru a se evita o dublă taxare, precizează că sunt netemeinice.
Potrivit pct.13 lit.d din nr.OUG86/2003, pentru perioada 03.10.2003 - 26.07,2004, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introdusă pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente".
Începând cu data de 5 august 2004, intră în vigoare HG899/10 iunie 2004, pentru modificarea și completarea nr.HG349/2000, în acest fel modificându-se textul art.13 referitor la obiectivele care urmează a fi îndeplinite în ceea ce privește deșeurile de ambalaje. Textul art.13 alin.1 lit.b care reglementează obiectivul de reciclare, își modifică conținutul față de cel din nr.HG349/2002, în sensul că nu se utilizează în nici un fel noțiune de valorificare, drept urmare obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj valorificate. Rezultă, deci, că intenția legiuitorului a fost ca procentul de minim 25% de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deșeurilor de ambalaje, întocmai ca și în cazul procentului de valorificare de minim 50%.
Referitor la susținerile reclamantei, potrivit cărora obligația de plată pentru emisiile de poluanți provenite de la sursele mobile a fost introdusă prin Legea nr.105/2006, privind aprobarea nr.OUG196/2005, drept pentru care este nelegală aplicarea acestei legi pentru perioada august 2003 - decembrie 2003, precizează că sunt neîntemeiate.
Menționează că, taxa aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă este reglementată din data de 07.06.2002, potrivit Legii nr.73/2000. Obligația declarării și plății pentru această taxă incumbă tuturor operatorilor economici care prin activitățile desfășurate generează emisii de poluanți în atmosferă din surse fixe sau mobile, inclusiv utilizatorii de autovehicule, centrale termice etc.
Calculul emisiilor de poluanți în atmosferă se determină utilizând metodologia.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.292/2007, se datorează emisii de poluanți în atmosferă numai de către operatorii deținători de surse staționare a căror utilizare afectează factorii de mediu.
În consecință, consideră că actele emise de către Administrația Fondului pentru Mediu împotriva reclamantei, sunt valide, ele producându-și efectele din momentul comunicării lor, iar susținerile reclamantei sunt neîntemeiate.
Princompletarea motivelor contestației,depusă la dosar de către reclamantă, se invocă și argumentează excepția nulității absolute a actelor de control, raportat la faptul că anterior unitatea a mai fost supusă unui control.
Astfel, arată că, pentru aceeași perioadă 01.08.2002 - 31.12.2003, s-au efectuat două inspecții diferite, prima în perioada 24.09.2007 - 30.09.2007, respectiv după aproximativ un an, o altă inspecție desfășurată între 15.07.2008 - 07.08.2008. Dacă se consideră că a fost o singură verificare solicită să se constate că nulitatea absolută este generată de depășirea termenului limită prevăzut de art.104 alin.1 și 2 Cod de procedură fiscală, în ceea ce privește durata maximă a inspecției fiscale.
Totodată, arată că obligațiile fiscale principale ale societății au fost în mod nelegal stabilite de pârâtă, sau au fost greșit determinate.
Precizează că, pentru două dintre societățile din grupul său de firme au fost determinate diferit obligațiile fiscale, astfel, în timp ce la - "" SRL taxele au fost solicitate la "ieșirea" pe piață, la - " FOOD" SA, aceleași taxe au fost solicitate la "intrare", adică anterior demarării vreunei proceduri de modificare a materiilor prime.
Raportat la exigența previzibilității legii, apreciază că în cazul său, dispozițiile nr.HG349/2002 nu erau previzibile, în sensul evocat de către Administrația Fondului pentru Mediu. Pe cale de consecință, reclamanta a avut în vedere acea interpretare a legii care era previzibilă, logică și rezonabilă, astfel încât obligațiile de plată suplimentare au fost stabilite în mod nelegal.
În condițiile în care în sarcina sa nu există obligații fiscale principale, apreciază că nici obligațiile fiscale accesorii stabilite de către Administrația Fondului pentru Mediu nu sunt datorate.
În subsidiar, dacă instanța ar aprecia că reclamanta are anumite obligații fiscale principale la Fondul de Mediu pentru perioada în litigiu, învederează faptul că pentru perioada anterioară datei de 1.01.2006, aceste obligații fiscale accesorii au fost în mod nelegal stabilite.
Astfel, arată că dispozițiile Legii nr.73/2000, în vigoare până la data de 31.12.2005, nu califică expres veniturile la Fondul de mediu drept venituri fiscale și nu prevede nici o sancțiune pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale principale. Schimbarea de optică s-a produs doar odată cu apariția nr.OUG196/2005.
În concluzie, este evident faptul că eventualele obligații de plată principale ale reclamantei generează obligații fiscale accesorii doar cu începere de la data de 1.01.2006.
Prin concluziile scrise formulate de reclamantă se reiterează aceleași aspecte invocate și prin acțiune.
Examinând cauza prin prisma înscrisurilor de la dosar și în baza dispozițiilor legale aplicabile în speță, instanța constată că cererea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Prin actele administrative în litigiu s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei reprezentând contribuții la Fondul de mediu, majorări și penalități de întârziere.
Astfel, s-a stabilit faptul că reclamanta este obligată să plătească cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate pentru ambalajele din material plastic produse în perioada din litigiu.
Apărarea reclamantei în sensul că pentru folia de polietilenă de joasă densitate și de polipropilenă produsă în această perioadă nu trebuie să plătească această contribuție, întrucât aceste tipuri de folie nu constituie ambalaj, este neîntemeiată.
Conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr.73/2000 modificată și completată se constituie venit la Fondul pentru mediu o cotă de 3% din valoareaambalajelor comercializate de agenții economici producători și importatori,cu excepția celor pentru medicamente.
În anexa nr.1 pct.1 lit.b din nr.HG349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, ambalajul este definit ca fiind "orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. nereturnabil destinat acelorași scopuri este de asemenea considerat ambalaj".
de polietilenă sau de polipropilenă, la fel ca și folia stretch sau cea termocontractibilă este o folie de material plastic care se folosește în domeniul industrial sau alimentar, la paletizarea mărfurilor și la ambalarea diferitelor produse, aplicată manual sau automat, fiecare tip de folie având caracteristici diferite, în funcție de gradul de rezistență, de elasticitate, de transparență, fiind comercializată de către producător sub formă de role de dimensiuni diferite.
Chiar dacă aceste tipuri de folie pot avea destinații multiple, ele pot fi folosite ca ambalaje în starea în care sunt comercializate de către reclamantă fără a fi nevoie transformarea acestora în ambalaj printr-un alt proces de producție, iar faptul că aceste tipuri de folie pot fi folosite ca ambalaje fără să fie necesar a fi suspuse unor procese tehnologice specifice producției de ambalaje înseamnă că acestea intră în categoria produselor considerate ambalaj în sensul prevăzut de aceste dispoziții legale.
Referitor la obligația de a plăti la fondul pentru mediu o sumă de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piață, sumă care se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute de nr.HG349/2002, instanța constată că această obligație intervine doar cu privire la plata care se calculează pe diferența dintre obiectivul anual de valorificare a deșeurilor de ambalaj și obiectivul efectiv realizat de operatorul economic.
În speță, pârâta a constatat că pe perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003 reclamanta are obligația de plată a acestei contribuții întrucât aceasta nu a valorificat și reciclat deșeuri de ambalaje în această perioadă, aspect recunoscut de către aceasta prin acțiunea formulată.
Conform art.8 alin.3 din nr.OUG86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr.73/2003 această contribuție se plătește numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale devalorificare și reciclarea deșeurilor de ambalaje, ori în perioada în litigiu reclamanta nu a valorificat și reciclat astfel de deșeuri, prin urmare în mod corect s-a reținut în sarcina acesteia obligația de plată a acestei contribuții.
Conform acestor prevederi legale obligația producătorului de ambalaje este nu numai de valorificare, ci și de reciclare a deșeurilor de ambalaje, condiție neîndeplinită de către reclamantă.
În ceea ce privește obligația de plată a taxei pentru emisie de poluanți în atmosferă se constată că perioada supusă inspecției fiscale a fost 1 august 2002 - 31 decembrie 2003, perioadă în care erau în vigoare dispozițiile art.8 alin.1 lit.b din Legea nr.73/2003, conform cărora "se constituie venit la Fondul pentru mediu sumele încasate pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de mediu", fără a se face deosebire și referirela natura sursei de poluare, prin urmare aceste dispoziții legale sunt aplicabile indiferent că emisiile de poluanți provin sau nu de la o sursă mobilă.
Motivele de nulitate absolută invocate de reclamantă, raportat la faptul că pentru aceeași perioadă s-au efectuat două inspecții diferite, respectiv că inspecția fiscală a depășit termenul limită prevăzut de art.104 din Codul d e procedură fiscală, sunt neîntemeiate.
Conform nr.176/2008, inspecția finalizată prin acest act administrativ a cuprins perioada 1 august 2002 - 31 decembrie 2003 și s-a desfășurat în două intervale de timp, respectiv 24 septembrie 2007 - 30 septembrie 2007 și 15 iulie 2008 - 7 august 2008.
Prin urmare, nu s-au efectuat două inspecții diferite pe aceeași perioadă, ci doar o singură inspecție efectuată în două intervale de timp.
Referitor la depășirea termenului limită de inspecție prevăzut de art.104 alin.1 și 2 Cod procedură fiscală, instanța constată că, conform acestor prevederi legale durata efectuării inspecției fiscale nu poate fi mai mare de 3 luni, respectiv 6 luni în cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare.
Însă, dispozițiile art.104 alin.3 prevăd că perioadele în care derularea inspecției fiscale este suspendată, nu sunt incluse în calculul duratei acesteia.
În speță, inspecția fiscală efectuată de către pârâtă a avut loc în perioadele 24 septembrie 207 - 30 septembrie 2007 și 15 iulie 2008 - 7 august 2008, ceea ce înseamnă în total o lună, situație în care nu au fost încălcate prevederile art.104.
În ceea ce privește modul de calcul al sumei datorate de către reclamantă, aferentă fiecărei obligații fiscale și modul de calcul al accesoriilor, instanța constată că acesta este evidențiat prin anexele 1 - 12 de la filele 28 - 42 din dosar, de unde rezultă atât perioadele pentru care au fost calculate, cât și ce reprezintă acestea.
Obligațiile de plată către bugetul Fondului pentru mediu au fost stabilite conform prevederilor cuprinse în Legea nr.73/2000, în forma în vigoare în perioada în litigiu, iar majorările de întârziere și penalitățile au fost calculate conform actelor normative în vigoare pe această perioadă, enumerate la capitolul IV "situația creanțelor" din raportul de inspecție fiscală.
Referitor la natura creanței, instanța constată că, contribuția la fondul pentru mediu este o creanță bugetară.
Astfel, în perioada în litigiu erau în vigoare dispozițiile Legii nr.73/2000 modificate prin nr.OUG93/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2002 și prin nr.OUG86/2003.
Dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.73/2000 modificată prin nr.OUG93/2000 prevedeau că Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile acestei legi și aleLegii nr.72/1996 privind finanțele publice,care în art.1 prevede că această lege stabilește normele privind formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice.
Prin urmare și contribuțiile prevăzute de Legea nr.73/2000 sunt resurse financiare publice ce se constituie și se gestionează conform dispozițiilor Legii nr.72/1996 și fac parte din bugetul general consolidat al statului.
De asemenea dispozițiile Legii nr.72/1996 au fost abrogate prin art.80 din Legea nr.500/2002, astfel că de la 1 ianuarie 2003 sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.500/2002, iar în art.2 lit.g din această lege se prevede că aceste prevederi legale se aplică și bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Fondul pentru mediu este un fond constituit integral din venituri proprii, conform art.1 alin.2 din Legea nr.73/2000 modificată prin nr.OUG86/2003.
Astfel, temeiul legal pentru perceperea majorărilor și penalităților de întârziere îl reprezintă dispozițiile cuprinse în nr.OG11/1996, nr.OG26/2001, nr.OG61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare și nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Pentru aceste considerente instanța constată că acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în baza art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta- "" SRL,cu sediul în, loc. nr.41, jud.B, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,cu sediul în B, Corp A, nr.294, sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. sent. -
- tehnoredact. - - 4 ex.
- 05.03.2010
2 com. 08.03.2010 cu:
- - "" SRL,
- ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Dobai Florica
