Contestație act administrativ fiscal. Decizia 657/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.657/CA/2009 -
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- -- JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă -""SRL - reprezentată prin administrator - S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâți:MUNICIPIUL S M - prin primar, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI SM-toți cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M,DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI LOCALE S M - SERVICIUL DE, CONSTATARE, CONTROLcu sediul S M, Romană, - 8 - parter, jud. S împotriva sentinței nr.564/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta reclamantă -""SRL- consilier juridic, în baza delegației de la dosar, pentru intimata pârâtă Municipiul S M - prin primar - consilier juridic, în baza delegației nr.35184/22.09.2009, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu Primăria Municipiului S M și cu Municipiul S M - prin primar, nefiind restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu aceste părți.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus și că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 03.12.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, Primăria Municipiului SMa depus la dosar întâmpinare, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, având în vedere modul de formulare a delegației de reprezentare din partea Primăriei Municipiului S M, pentru consilierul juridic prezent la dezbaterea cauzei, apreciază că, acesta este delegat să reprezinte și intimații pârâți cu care este lipsă de procedură în cauză, nu doar interesele d-lui primar, constatând astfel că procedura de citare este îndeplinită în cauză.
Reprezentantul recurentei prezintă spre vedere instanței plicul prin care au fost comunicate actele fiscale, la dosarul instanței de fond existând dosar copia acestuia.
Instanța, în urma verificării constată că, xerocopia aflată la filele 39 40 din dosarul instanței de fond este conformă cu plicul arătat spre vedere de către reprezentantul recurentei, și care i-a fost restituit acesteia. Nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului raportului juridic dedus judecății, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă. În esență învederează instanței că, la data de 19 decembrie 2008, instanța de fond a acordat cuvântul pe fond fără a pune în discuția părților excepția invocată, respectiv excepția de tardivitate a formulări contestației și implicit și a acțiunii. Mai arată că, actele administrativ fiscale au fost comunicate cu recurenta prin poștă la data de 20 mai 2008, iar la întrebarea judecătorului fondului, dacă reprezentantul intimatelor mai susține excepția de tardivitate acestea a arătat că nu o mai susține astfel că s-a trecut la acordarea cuvântului pe fond, nemaipunând nici o parte concluzii pe excepția de tardivitate. Problema astfel pusă este aceea a tardivității, fiind încălcat principiul disponibilității și oralității procesului civil. Deși, s-a arătat că, actele administrative au fost comunicate la data de 20 mai 2008 iar recurenta a depus contestația la organul fiscal la data de 5 iunie 2008, în dispoziția de soluționare a contestației s-a reținut că aceasta a fost depusă la data de 17 iunie 2008, astfel că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală de respingere a acțiunii pe considerentul că s-a depășit termenul de 30 de zile pentru formularea contestației. Față de acest aspect apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare aceleași instanțe, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării depuse la dosarul cauzei și menținerii ca legale și temeinice a sentinței atacate cu recurs, fără cheltuieli de judecată. În esență arată că, criticile recurentei în ceea ce privește netemeinicia sentinței, arată că, netemeinicia ca viciu al unei hotărâri, constă în aprecierea eronată a conținutului probelor și în stabilirea unor situații de fapt, care nu concordă cu realitatea, u adevărul obiectiv și constituie într-adevăr motiv de exercitare a recursului sau oricărei altei căi de atac. Apreciază că, contestația depusă de reclamantă este tardivă și mai mult decât atât, administratorul recurentei a recunoscut comunicarea actului administrativ fiscal la încheierea inspecției fiscale, respectiv la data de 19 martie 2008 prin cererea pe care a adresat-o Direcției de Impozite și Taxe Locale S În consecință, apreciază recursul declarat ca fiind nefondat și drept urmare se impune respingerea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul recurentei arată că la data de 19 martie 2008, s-a comunicat raportul de inspecție fiscală, însă decizia de impunere a fost comunicată ulterior, într-adevăr arătând că în procedura fiscală raportul de inspecție fiscală se comunică la data finalizării lui.
În replică reprezentantul intimaților pârâți arată că, la dosar există adresa administratorului societății prin care acesta a solicitat comunicarea unui exemplar din raportul de inspecție fiscală, datorită faptului că nu l-a mai găsit.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.564/CA din 19 decembrie 2008, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea înaintată de reclamanta - SRL cu sediul în S M,-, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M - Direcția de Impozite și Taxe Locale pentru anulare acte administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin Raportul de Inspecție Fiscală încheiat sub nr. 367/19.03.2008 de Serviciul, Constatare și Control din cadrul Primăriei - Direcția Impozite și Taxe Locale, s- verificat contribuabilul - SRL SMs ub aspectul respectării obligațiilor fiscale față de bugetul local pentru perioada 01.04.2005-19.03.2008.
Sub aspectul categoriei impozitelor și taxelor au fost supuse inspecției impozitul pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport, precum și taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate.
În urma inspecției s-a stabilit în total suma de 51.742 lei reprezentând impozit pe clădiri și pe teren, cu majorări și penalități.
Prin Decizia de impunere nr- din 19.03.2008. Direcția de Impozite și Taxe Locale SMa cuprins diferențele suplimentare în obligațiile stabilite pe seama bugetului local, fixând termenele de scadență pentru fiecare dintre acestea.
Reclamanta a constatat la emitentul actului administrativ fiscal atât decizia de impunere, cât și raportul de inspecție fiscală cu privire la impozitul pe clădiri și pe teren stabilit suplimentar. Contestația are un conținut similar cu cel al acțiunii din prezentul dosar.
Prin Dispoziția nr. 5666/10.07.2008 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SMa reținut tardivitatea contestației, în conformitate cu prevederile art. 176 din HG nr. 1050/2004 privind Normele metodologice de aplicare a OG nr. 29/2003.
În cadrul acțiunii în contencios administrativ, reclamanta a criticat soluția din contestație, formulând critici ale actelor administrativ fiscale și a celui de impunere.
Tribunalul a examinat cauza doar în limita stabilită de soluția adoptată în contestație.
Astfel, potrivit art. 174 din HG nr. 1050/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar potrivit art. 176 din aceeași reglementare contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării.
În cauză a rezultat că reclamantei i s-a comunicat Decizia de impunere nr- la data de 19.03.2008, iar contestația a fost înregistrată tardiv la 17.06.2008.
În mod justificat contestația a fost respinsă, reținându-se decăderea reclamantei din dreptul neexercitat în termen.
Nefiind posibilă față de aceste elemente ale cauzei analiza pe fond a actelor de impunere, Tribunalul a reținut legalitatea Dispoziției PRIMARULUI MUNICIPIULUI S M nr. 5666/2008 privind soluționarea contestației nr. 64643/2008 formulată de - SRL S M, respingând acțiunea conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamant -"2SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că, a solicitat instanței de fond, ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Dispoziției nr. 5666/2008 privind soluționarea contestației nr. 64643/2008 formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr-/2008 și împotriva Raportului de inspecție fiscală și să admită contestația în sensul anulării actelor administrative fiscale cu privire la sumele de 13.605 lei impozit pe clădiri, 6.708 lei penalități și majorări, 21.200 lei impozit pe teren și 10.150 lei majorări și penalități, cu cheltuieli de judecată.
Se arată că societatea reclamantă s-a adresat organului fiscal emitent al actelor administrative fiscale de impunere suplimentară cu contestație, care a fost soluționată cu respingere prin Dispoziția nr. 5666/2008.
Nelegalitatea și netemeinicia actului administrativ de soluționare rezidă, pe de o parte, din faptul că soluționarea s-a făcut pe excepție și nu pe fond și, pe de altă parte, din următoarele argumente:
- SRL, în baza prevederilor OUG nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării animalelor, a încheiat cu CAc ontractul nr. 175 din 30.06.2003. Prin acest contract, potrivit art. 2, 2.1 le-a fost transmisă folosința gratuită asupra construcțiilor zootehnice dezafectate.
Cu privire la terenul din incintă și terenul de sub acestea, potrivit art. 4, 4.1 lit. g, comodantul ava obligația să obțină certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, apoi să încheie un act adițional cu comodatarul, prin care să atribuie acestuia, în folosință gratuită, terenul aferent spațiilor zootehnice dezafectate care fac obiectul contractului de folosință.
Față de această împrejurare și obligație asumată prin contract, - SA, comodanta nu și-a îndeplinit obligația de a obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor zootehnice și ca atare nu și-a îndeplinit nici obligația de a încheia actul adițional la contractul nr. 175/2003, prin care să transmită dreptul de folosință asupra terenului reclamantei.
Neîndeplinirea acestei obligații are o cauză obiectivă, respectiv aceea că terenul în cauză a fost revendicat în instanță de către foștii proprietari tabulari, litigiile aflându-se în derulare până în prezent. Pe de altă parte, obligația nu a putut fi îndeplinită deoarece comodatara a intrat în insolvență fiindu-i luată administrarea judiciară și dată unui lichidator judiciar.
Raportat la aceste împrejurări, - SRL nu a exercitat folosința bunurilor contractate, cu atât mai puțin a terenului aferent construcțiilor zootehnice, deoarece, așa cum a arătat mai sus, nu s-a realizat încheierea actului adițional de transmitere a folosinței terenului.
1. Prin raportul de inspecție fiscală, a fost supusă verificării perioada cuprinsă între 01.04.2005-19.03.2008 și a avut ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora.
La rubrica constatări, pe anul 2005, organul de control a constatat că în legătură cu clădirea situată în, deținută în folosință în baza contractului nr. 175/2003, societatea nu a făcut declarația în vederea impozitării încălcând astfel prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal și prevederile punctului 4.2 din contractul de folosință.
Pentru anul 2006, 2007 și 2008 se reține aceeași încălcare a normei fiscale instituite de art. 249 alin. 3 Cod fiscal și a obligației asumate prin art. 4.2 din contract.
Pe anul 2005, organul fiscal a stabilit o diferență de impozit în sumă de 1.620 lei la declarația de impunere cu privire la clădirile situate în, Ferma nr. 3 și dobânzi aferente în sumă de 1.400 lei; pe anul 2006, organul fiscal a stabilit o diferență de impozit în sumă de 1.980 lei la declarația de impunere cu privire la clădirile situate în, Ferma nr. 3 și majorări de întârziere în sumă de 1.186 lei; pe anul 2007, organul fiscal a stabilit o diferență de impozit în sumă de 3.240 lei la declarația de impunere cu privire la clădirile situate în, Ferma nr. 3 și majorări de întârziere în sumă de 831 lei; pe anul 2008, organul fiscal a stabilit o diferență de impozit în sumă de 2.971 lei la declarația de impunere cu privire la clădirile situate în, Ferma nr. 3.
Cu privire la aceste constatări fiscale și numai în legătură cu cele care vizează stabilirea de diferențe la impozit în legătură cu clădirea situată în, Ferma nr. 3, pentru care nu s-a făcut declarația de impunere, se solicită autorității abilitate să soluționeze contestația să verifice legalitatea Deciziei de impunere suplimentară din chiar perspectiva prevederilor art. 249 Cod fiscal.
Astfel, prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal, generează obligația persoanelor fizice sau juridice titulare a unor contracte de concesiune, administrare, locație sau folosință de a achita bugetului local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află amplasată construcția impozitul pe clădiri. Norma însă, nu este rigidă, imuabilă, ci, dimpotrivă, interpretabilă și aplicabilă pe fiecare situație în parte.
Este adevărat faptul că reclamanta a dobândit folosința unor construcții care aparent intră în categoria celor supuse impozitării în condițiile art. 249 alin. 3 Cod fiscal; numai că, privind în profunzime și conexiune cu alte texte de lege, se constată că imobilele de mai sus nu sunt clădiri proprietatea publică sau privată a Statului ori a unității administrativ-teritoriale, prima condiție și cea mai importantă ca impozitul pe clădiri să fie datorat bugetului local al unității administrativ-teritoriale.
Contractul nr. 175/2003 a avut ca și subiecți ai raportului juridic, pe de o parte - SA în calitate de comodant și, pe de altă parte, - SRL în calitate de comodatar. Statul Român, nu este proprietarul bunurilor date în folosință de către - SA, el doar avizând, prin instituția abilitată, încheierea contractului, în calitate de acționar la această societate. Calitatea de acționar nu incumbă un drept de proprietate asupra bunurilor care formează patrimoniul sau activele societății comerciale.
Mai afirmă că nu erau incidente prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal și pe un alt considerent, respectiv acela că - SRL nu a beneficiat de efectele contractului nr. 175/2003 din două motive: - SA a intrat în insolvență și bunurile concesionate reclamantei sunt urmărite în vederea recuperării creanțelor Statului și a altor creditori și bunurile sunt revendicate de către persoane fizice care pretind un drept de proprietate asupra acestora.
Raportul de inspecție fiscală, organul de control fiscal a stabilit diferențe de impozit, majorări și penalități de întârziere în legătură cu nedeclararea terenurilor situate în în vederea impozitării: pe anul 2005, s-a stabilit o diferență de impozit în sumă de 4.287 lei cu privire la terenurile situate în, Ferma nr. 3 și dobânzi aferente în sumă de 3.720 lei; pe anul 2006, s-a stabilit o diferență de impozit în sumă de 7.860 lei cu privire la terenurile situate în, Ferma nr. 3 și majorări de întârziere în sumă de 4.754 lei; pe anul 2007, s-a stabilit o diferență de impozit în sumă de 5.985 lei cu privire la terenurile situate în, Ferma nr. 3 și majorări de întârziere în sumă de 1.579 lei; pe anul 2008, s-a stabilit o diferență de impozit în sumă de 2.978 lei cu privire la terenurile situate în, Ferma nr. 3.
Stabilirea acestor obligații fiscale privind impozitul pe terenurile situate în, Ferma nr. 3, nedeclarate și neachitate de către contribuabil, sunt nelegale și se impune verificarea legalității lor din perspectiva următoarelor considerente de legalitate:
Norma de drept invocată ca fiind aplicabilă obligației de a face declarația și plata impozitului pe teren este instituită prin art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta recunoaște faptul că terenul aferent construcțiilor, care au făcut obiectul transmiterii dreptului de folosință, a fost și este în proprietatea Statului Român, fapt ce rezultă din prevederile art. 4 pct. 4.1 lit. g din contractul nr. 175/2003. Cu toate că, în art. 2 pct. 2.1 din contractul nr. 175/2003, la capitolul obiectul contractului, se precizează constituirea folosinței în favoarea - SRL atât asupra construcțiilor, incintelor aferente, cât și asupra terenului de sub acestea, folosința nu a fost transmisă niciodată.
Prin art. 4 pct. 4.3 - SA și - SRL urmau să facă demersurile pentru obținerea titlurilor de proprietate pe terenurile ce urmau să fie transmise în folosința comodatarei, în condițiile nr. 834/1991.
La art. 4 pct. 4.1 lit. g, din același contract, se instituie obligația comodantei de a obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, iar apoi să încheie un act adițional cu comodanta prin care se atribuie acesteia în folosință gratuită terenul aferent constrcțiilor.
Organul de control, atunci când a stabilit această obligație fiscală, a avut în vedere atât prevederile art. 256 alin. 3 Cod fiscal, cât și obligațiile asumate prin contractul de folosință.
Ca atare, în măsura în care folosința terenului nu i-a fost transmisă, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contract de către comodantă, nu poate fi reținută obligarea reclamantei la plata impozitului pe teren.
Art. 256 alin. 3 instituie obligația de plată a impozitului pe teren persoanelor fizice sau juridice titulare a unor contracte de concesiune, locație, administrare sau folosință pe un teren proprietatea publică sau privată a Statului sau unităților administrativ-teritoriale. în speță, societatea noastră nu deține nici un contract valabil care să-i instituie calitatea de administrator, concesionar sau locator al terenului aferent construcțiilor Ferma nr. 3,.
Contractul nr. 175/2003, transmite dreptul de folosință doar cu privire la construcțiile zootehnice, nerealizându-se transmiterea folosinței asupra terenului aferent pentru două considerente: comodantă a intrat în insolvență și nu a mai putut face demersurile prevăzute de art. 4 pct. 4.1 lit. g și art. 4 pct. 4.3 lit. a; terenurile au fost revendicate de către foștii proprietari tabulari, cererile aflându-se și în prezent în soluționare la instanțele de judecată.
Mai arată și că, instanța de fond a reținut prin motivarea dispozitivului sentinței recurate că decizia de impunere 2008/2/54.554 a fost comunicată recurentei la fata de 19 martie 2008, în timp ce contestația a fost depusă la data de 17 iunie 2008.
Instanța de fond a acordat cuvântul pe fond fără a pune în discuția părților excepția invocată, respectiv excepția de tardivitate a formulări contestației și implicit și a acțiunii. Mai arată că, actele administrativ fiscale au fost comunicate cu recurenta prin poștă la data de 20 mai 2008, iar la întrebarea judecătorului fondului, dacă reprezentantul intimatelor mai susține excepția de tardivitate acestea a arătat că nu o mai susține astfel că s-a trecut la acordarea cuvântului pe fond, nemaipunând nici o parte concluzii pe excepția de tardivitate.
Problema astfel pusă este aceea a tardivității, fiind încălcat principiul disponibilității și oralității procesului civil. Deși, s-a arătat că, actele administrative au fost comunicate la data de 20 mai 2008 iar recurenta a depus contestația la organul fiscal la data de 5 iunie 2008, în dispoziția de soluționare a contestației s-a reținut că aceasta a fost depusă la data de 17 iunie 2008, astfel că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală de respingere a acțiunii pe considerentul că s-a depășit termenul de 30 de zile pentru formularea contestației.
Prin întâmpinare, PRIMARUL MUNICIPIULUI SMa solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
În dezvoltarea întâmpinării, criticile recurentei în ceea ce privește netemeinicia sentinței, arată că, netemeinicia ca viciu al unei hotărâri, constă în aprecierea eronată a conținutului probelor și în stabilirea unor situații de fapt, care nu concordă cu realitatea, u adevărul obiectiv și constituie într-adevăr motiv de exercitare a recursului sau oricărei altei căi de atac.
Apreciază că, contestația depusă de reclamantă este tardivă și mai mult decât atât, administratorul recurentei a recunoscut comunicarea actului administrativ fiscal la încheierea inspecției fiscale, respectiv la data de 19 martie 2008 prin cererea pe care a adresat-o Direcției de Impozite și Taxe Locale S
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu,având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins acțiunea reținând legalitatea dispoziției nr. 5666/01.07.2008 emisă de intimată prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată de recurenta - SRL împotriva deciziei de impunere nr- și a raportului de inspecție fiscală,aceasta fiind formulată cu încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.176 din nr.OG92/2003.
Astfel,atât din copia deciziei impunere,cât si din raportul de inspecție fiscală,reiese că ambele înscrisuriau fost semnate și ștampilate de reprezentantul recurenteila mențiunea "am luat la cunoștință",iar în cuprinsul raportului de inspecție fiscală apare că un exemplar a fost înmânat contribuabilului împreună cu decizia de impunere nr- /18.03.2008 la data de 18.03.2008.
În privința datei de 18.03.2008,menționată ca dată a comunicării instanța reține că este vorba de o eroare materială, fiind trecută această dată în loc de 19.03.2008,când au fost întocmite ambele documente. Că este vorba de o eroare materială rezultă și din faptul că decizia de impunere nr- apare ca fiind emisă în 18.03.2008,în loc de 19.03.2008.
Ceea ce rezultă, însă,cu certitudine,este că recurentei i-a fost înmânat atât un exemplar din decizia de impunere cât și un exemplar din raportul de inspecție fiscală la data întocmirii acestora,respectiv la data de 19.03.2008.
În acest sens este de reținut și că pe copia deciziei de impunere nr- apare mențiunea că "am primit 1copie xerox după întreg raportul de inspecție fiscală + anexe" cu semnătura reprezentantului recurentei și ștampila acesteia,precum și cererea adresată de recurentă intimatei de recomunicarea raportului de inspecție fiscală,menționând că acest raport a fost i-a fost comunicat la sfârșitul inspecției fiscale.
Față de cele arătate mai sus,din care rezultă că recurentei i-au fost comunicate actele administrativ fiscale la data de 19.03.2008, împrejurarea că aceasta a depus la dosar copia unei scrisori recomandate,căreia nu i se cunoaște conținutul, trimise de intimată la data de 20.05.2008 nu prezintă nici o relevanță și,prin urmare, nu se poate susține ca dată a comunicării înscrisurilor din litigiu 20.05.2008.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și principiul oralității și disponibilității procesului civil.
Astfel,în primul rând este de remarcat că instanța nu a soluționat cauza pe o excepție pentru aop une în discuția părților ci, a analizat legalitatea dispoziției de soluționare nr.5666/01.- prin care s-a respins ca tardivă contestația recurentei.
Pe de altă parte,din încheierea de amânare a pronunțării rezultă că instanța a solicitat părților să pună concluzii și raportat la modul în care pârâta a soluționat contestația reținând tardivitatea formulării ei.
Celelalte critici ale recurentei cu privire la legalitatea deciziei de impunere nr-, nu vor fi analizate, având în vedere că în cauză contestația formulată de recurentă a fost respinsă ca tardivă și s-a reținut legalitatea acestei soluții.
Pentru considerentele arătate, reținând că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul apare ca nefondat astfel că va fi respins ca atare,în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta -""SRL SMî mpotriva sentinței nr.564/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 14.12.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
15.12.2009/ 7 ex.
5 com._______
1. -""SRL - reprezentată prin administrator - S M,-, jud. S M,
2.MUNICIPIUL S M - prin primar,
3. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M,
4.PRIMARUL MUNICIPIULUI SM- toți cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M,
5.DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI LOCALE S M - SERVICIUL DE, CONSTATARE, CONTROL cu sediul S M, Romană, - 8 - parter, jud. S
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
