Contestație act administrativ fiscal. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.687/CA/2009 -
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de reclamantul - domiciliat în O,-, -N 48,.2, jud. B în contradictoriu cu intimații pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELORPUBLICE - cu sediul în O, str. -, nr.2B, jud. B și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - cu sediul în O,-, jud. împotriva sentinței nr.380/CA din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.
Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 10 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 10 decembrie 2009. În termenul de pronunțare, recurentul a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.380/CA din 19 mai 2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în O,-, -.48,.2, jud.B, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. - nr.2B, jud.B, și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în O,-, jud.B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, la data de 10 mai 2002, reclamantul a importat prin Biroul Vamal O un autoturism marca din Germania, fabricat în anul 2002, care a fost considerat la data importului ca fiind originar din UE în baza certificatului EUR 1 nr.AR- din data de 30.04.2002, pentru care a beneficiat la data importului de tratament tarifar preferențial, fiind considerat originar din Comunitatea Europeană.
Din adresa nr. 37039/25.06.2003, emisă de Direcția Generală a Vămilor, rezultă că, în urma controlului "a posteriori" al certificatului EUR 1, administrația vamală germană a informat că pentru autoturismul acoperit de acest certificat nu se poate confirma că este originar în sensul prevederilor Acordului România - UE, întrucât firma menționată în caseta 1 certificatului EUR 1, respectiv din - Germania, nu este exportatoarea autoturismului în cauză și nu a solicitat eliberarea certificatului EUR 1 și, prin urmare, reclamantul nu poate beneficia de regimul preferențial prevăzut de acord.
În urma comunicării acestei adrese, prin actul constatator nr.1080/04.07.2003, în temeiul disp. art.100 al.1 și 3 din Legea nr.86/2006 și art.77 din Ordinul nr.7521/2006, a fost anulat regimul tarifar preferențial acordat și s-a procedat la recalcularea datoriei vamale a reclamantului, rezultând diferențe de plată de 6.574 RON reprezentând 4.115 lei taxe vamale, 790 lei TVA, 41 lei accize, 1.310 lei majorări de întârziere aferente și 318 lei penalități de întârziere aferente.
Conform disp. art.75 din vamal al României, în aplicarea regimului tarifar, regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, iar conform disp.art.16 din Protocolul privind definirea noțiunii de produse originare anexă la Acordul European, ratificat prin OUG 1/1997, produsele originare din Comunitatea Europeană beneficiază la importul în România de prevederile acordului prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1.
Față de aceste considerente și ținând cont de disp.art.61 al.1 și 3 din 141/1997, în vigoare la data introducerii în țară a autoturismului și a efectuării controlului ulterior, conform cărora "autoritatea vamala are dreptul ca, într-o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor; când controlul vamal ulterior constata ca s-au încălcat reglementările vamale aplicate, datorita unor date cuprinse în declarația vamala, autoritatea vamala, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia masuri de încasare, respectiv de restituire a acestora", precum și dispozițiile art.107 din Regulamentul de aplicare a Acordului Vamal al României, aprobat prin HG 1114/2001, conform cărora "în toate cazurile în care, în urma verificării dovezilor de origine, rezultă că acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiată, autoritatea vamală ia măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare", instanța a constatat că actul constatator atacat și respectiv decizia prin care s-a respins contestația formulată de reclamant sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește accesoriile debitului principal, instanța a constatat că, în conformitate cu disp.art. 13 din OG 11/1996, aplicabile până la 31.12.2002, iar ulterior acestei perioade conform art.13 din OG 61/2002, "dobânzile se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv".
De asemenea, conform prevederilor art.3 al.3 din OG 26/2001 și ale art.14 al.1 din OG 61/2002, "plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau pentru fiecare fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora, până la data stingerii acestora, inclusiv".
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă majorările și penalitățile de întârziere, instanța a constatat că, în conformitate cu disp. art.141 vamal, în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede dreptul de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale.
Față de aceste considerente și văzând textele de lege menționate mai sus, instanța a constatat că actul constatator nr.1080/04.07.2003 și respectiv decizia nr.88/20.08.2008 sunt legale și temeinice și, pe cale de consecință, le-a menținut în totalitate, fiind respinsă ca nefondată acțiunea formulată, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâte.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că, a depus în probațiune certificat de conformitate în original și adresa scrisă de, ambele confirmând fără echivoc faptul că autoturismul a fost fabricat în E, în uzinele din Italia.
Cu privire la nici una din cele două înscrisuri, instanța de fond nu s-a pronunțat, nu face nici măcar referire, un motiv pentru care nu a ținut seama de ele, de ce ar fi fost înlăturate.
Critică soluția instanței de fond și privitor la capătul de cerere privind obligațiile accesorii, care au fost calculate pentru o perioadă anterioară încheierii actului administrativ fiscal.
Mai arată că, potrivit art.14 din OG nr.61/2002, numai pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se datorează obligații accesorii, de altfel aceasta a fost și practica constantă a instanțelor judecătorești în sensul anulării majorărilor, dobânzilor și penalităților calculate pentru perioada anterioară încheierii actului constatator.
Rezultă, așadar că, obligațiile accesorii, se vor calcula după întocmirea actului constatator și numai în cazul neachitării contravalorii acestuia, după comunicare.
Se mai arată că, reclamantul a introdus în țară, în anul 2002, un autoturism marca, pentru care a beneficiat de un regim tarifar preferențial, ca urmare a prezentării certificatului EUR 1 nr.AR-. Ulterior, potrivit actului constatator atacat, i s-au anulat preferințele tarifare vamale, ca urmare a faptului că autoritatea vamală germană a informat că pentru autoturismul nu se poate confirma originea comunitară în sensul acordului România - UE.
Reclamantul mai arată că originea autoturismului marca este Comunitatea Europeană, astfel că preferințele tarifare vamale au fost corect acordate în faza inițială. Totodată, reclamantul arată că sunt nelegale și accesoriile la debitul principal stabilit prin actul constatator, acestea fiind calculate pentru perioada 10 mai 2002 - 31 iulie 2003, întrucât în conformitate cu disp.art.61 al.3 vamal la data emiterii actului constatator debitorul datoriei vamale are un termen de grație de 7 zile, abia după împlinirea acestuia urmând să se calculeze obligații accesorii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, calificată de instanță ca fiind concluzii scrise, intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cas olicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Prin concluziile scrise, depuse în termenul de pronunțare de către recurentul, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, având în vedere că, atât apărarea autorității vamale cât și hotărârea instanței de fond rețin că dovada caracterului de bun comunitar se face doar cu certificatul Eur 1, sau cu declarația pe factură, conform Protocolului 4 anexa la Acordul European, însă acest mod de a stabili caracterul de bun comunitar, evident că se referă la procedura administrativă în fața autorității vamale și nu în cazul unei cauze aflate pe rolul instanței de judecată, în fața căreia se pot administra toate mijloacele de probă permise de Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu,având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este fondat.
În mod corect instanța de fond a apreciat că recurentul -reclamant nu a făcut dovada că autoturismul importat este originar în sensul Protocolului 4 din Acordul România - și în consecință nu poate fi acordat regimul tarifar preferențial.
Din controlul "a posteriori" efectuat de autoritățile vamale române și germane, a rezultat că firma menționată în caseta nr.1 a certificatului EUR 1, prezentat de reclamant cu ocazia importului, nu este exportatoarea autoturismului în cauză și nu a solicitat eliberarea certificatului de origine EUR,astfel că s-a emis de către intimata (fostă V) actul constatator nr.1080/04.07.2003.
Potrivit art.75 din Legea nr.141/1997 " În aplicarea regimului tarifar preferențial, regulile si formalitățile necesare pentru determinarea originii mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte".
Conform art.16 din Protocolul nr.4.privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă aprobat prin nr.OUG1/2007 "Produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România și produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, prin prezentarea:
a) fie a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III;
b) fie, în cazurile menționate la art. 21 paragraful 1, unei declarații, al cărei text figurează în anexa nr. IV, data de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor (denumita în cele ce urmează declarație pe factură)."
Față de cele de mai sus, rezultă că produsele importate din Comunitate beneficiază de regim preferențial doar în baza certificatului de origine sau a declarației exportatorului de pe factura externă,iar dovada de origine în sensul Protocolului poate fi făcută doar în aceste două moduri, astfel că susținerea recurentului potrivit căreia poate beneficia de regimul preferențial dacă a probat și prin alte mijloace de probă originea comunitară a autoturismului nu poate fi primită.
Sub acest aspect urmează a se reține legalitatea atât a actului constatator nr.1080/04.07.2003 cât și a deciziei nr.88/20.08.2008 cu privire la datoria vamală constatată în sarcina recurentului.
În ceea ce privește însă,data de la care încep să curgă obligațiile accesorii, Curtea constată că actele administrative fiscale atacate în cauză sunt nelegale.
Astfel, potrivit art.61 al.3 din Legea nr.141/1997, în vigoare la data emiterii actului constatator, "Când controlul vamal ulterior constată că s-au încălcat reglementările vamale aplicate, datorită unor date cuprinse în declarația vamală, autoritatea vamală, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia masuri de încasare, respectiv de restituire a acestora. Diferențele în minus se comunica titularului operațiunii comerciale și urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. diferenței datorate de titularul operațiunii comerciale în acest termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit prin lege, precum și interzicerea efectuării altor operațiuni de vămuire, pana la achitarea datoriei vamale."
Prin urmare,penalitățile și penalitățile de întârziere încep să curgă după șapte zile de la data comunicării titularului operațiunii comerciale, de către autoritățile vamale a diferențelor în minus și nu de la data înregistrării declarației vamale, respectiv de la data de 10.05.2002 așa cum greșit au susținut intimatele și cum a reținut și instanța de fond.
Pentru considerentele arătate recursul urmează a fi admis, în baza art. 312 al.3 rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,iar sentința urmează a fi modificată în parte în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și se va dispune anularea în parte a deciziei nr.88/20.08.2008 emisă de B, se va admite în parte contestația formulată de reclamant și se vor anula majorările și penalitățile de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.12402/04.07.2003 și dispoziția de urmărire nr.14490/31.07.2003 aferente datoriei vamale stabilite prin actul constatator nr.1080/04.07.2003,urmând a se menține dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii reclamantului având ca obiect anularea actului constatator nr. 1080/04.07.2003 vizând datoria vamală.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul împotriva sentinței nr.380 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și în consecință, dispune anularea în parte a deciziei nr.88 din 20 august 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în sensul admiterii în parte a contestației formulate de reclamant și anulează majorările și penalitățile de întârziere stabilite prin procesul - verbal nr.12402 din 4 iulie 2003 și în dispoziția de urmărire nr.14450 din 31 iulie 2003 aferente datoriei vamale stabilite prin actul constatator nr.1080 din 4 iulie 2003.
Menține dispozițiile sentinței în partea privind respingerea acțiunii reclamantului, având drept obiect anularea actului constatator nr.1080 din 4 iulie 2003, vizând datoria vamală.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud.-
În concept, 18.12.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
5 ex./18.12.2009
3 com.
1. - domiciliat în O,-, -N 48,.2, jud. B
2.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - cu sediul în O, str. -, nr.2B, jud. B
3. AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în O,-, jud. B
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
