Contestație act administrativ fiscal. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 769
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr. 970 din 21.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că părțile au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12.05.2009, care face parte din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
La data de 01.07.2008, pe rolul Tribunalului Timiș, a fost înregistrată sub numărul -, acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând anularea Deciziei nr. 359/64 din 28.03.2008, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală A Finanțelor Publice T, prin care s-a soluționat contestația formulată de subscrisa și înregistrată sub nr. 8978/04.03.2008, împotriva Deciziei de impunere nr. 13/30.01.2008; și anularea Deciziei de impunere nr. 13 din 30.01.2008 emisă de către inspectorii fiscali dna și dl. din cadrul DGFP T - Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii T - Activitatea de inspecție fiscală, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală înregistrat la DGFP cu nr. 1618/30.01.2008 și recunoașterea ca deductibile a sumelor reprezentând TVA achitat în vamă pentru punerea în liberă circulație a matrițelor folosite în activitatea economică.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008, am fost supusă controlului fiscal parțial de TVA în urma solicitării de rambursare a taxei pe valoarea adăugată din deconturile de TVA aferente perioadei 01.03.2007 -30.11.2007, iar în urma verificărilor efectuate de către inspectorii fiscali d-na și d-1 din cadrul DGFP T - Contribuabili Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscală, au fost întocmite următoarele documente: raportul de inspecție fiscală înregistrat la DGFP cu nr. 1618/30.01.2008, și decizia de impunere nr. 13/30.01.2008.
Reclamanta a mai arătat că motivul contestației formulată și înregistrată la. T sub nr. 8978/04.03.2008 și soluționată prin Decizia nr. 359/64 din 28.03.2008 a cărei anulare o solicităm prin prezenta, îl constituie nerecunoașterea de către autoritatea fiscală a deductibilității TVA în sumă de 341.046 lei, după cum urmează: decontul nr. 367/25.05.2007 aferent perioadei 01 - 30.04.2007: 33.150 lei; decontul nr.545/22.06.2007aferent perioadei 01 - 31.05.2007:145.938 lei; decontul nr. 855/24.07.2007 aferent perioadei 01 - 30.06.2007: 57.389 lei; decontul nr. 1209/24.08.07aferent perioadei 01 - 31.07.2007: 52.422 lei; decontul nr. 1423/25.09.07 aferent perioadei 01 - 31.08.2007: 26.378 lei; decontul nr. 1610/22.10.07 aferent perioadei 01 - 30.09.2007: 25.769, iar atât în Raportul de Inspecție Fiscală, cât și ulterior, în Decizia de, motivul nerecunoașterii ca deductibile a acestor sume reprezentând TVA aferent unor operațiuni de punere în liberă circulație, este faptul că: ". societatea Aaa chitat în luna. (acest motiv este identic prezentat pentru fiecare decont în parte, aferent lunilor aprilie-septembrie 2007 în care societatea a avut astfel de operațiuni) TVA aferent punerii în liberă circulație a unor matrițe pentru prelucrarea materialelor plastice. Menționăm că matrițele au fost aduse în România înainte de data aderării la UE, s-au întocmit formalități vamale pentru admiterea temporară în țară, iar în urma expirării perioadei de admitere temporară sau ca urmare a necesității mișcării acestora s-au efectuat formalități de punere în liberă circulație în conformitate cu legislația vamală.
Reclamanta a arătat că matrițele sunt proprietatea operatorului din statul membru, conform autorizațiilor de admitere temporară și a evidenței contabile a societății, care nu a înregistrat achiziții ale acestor produse, societatea verificată fiind menționată ca fiind titularul de autorizație de admitere temporară și destinatarul bunurilor în declarațiile vamale de import.
În conformitate cu art. 151 ind. 1 - Plata taxei pentru importul de bunuri supuse taxării, conform prezentului titlu, este obligația importatorului, iar conform pct. 59 din G nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificări și completări ulterioare: în aplicarea art. 151 ind. 1 din Codul fiscal, importatorul în scopul taxei este: a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absența acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la acea dată. Prin excepție de la aceasta prevedere, furnizorul bunurilor sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator; Urmare a celor menționate, se constată că societatea nu este proprietarul și nici cumpărătorul bunurilor. în consecință, deși societatea este menționată ca destinatarul bunurilor, nu are calitatea de importator din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Menționăm că plata TVA efectuată către organele vamale nu a fost refacturată către proprietarul bunurilor, deși în cazul în care au existat plăți de taxe vamale, acestea au fost refacturate proprietarului bunurilor. în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (5) Ut. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările ulterioare, sumele plătite în contul proprietarului pentru matrițele aparținând acestuia nu poate fi dedusă.
Reclamanta a mai arătat că soluționarea contestației s-a făcut în mod greșit, deoarece punerea în liberă circulație a matrițelor pe care le-am utilizat în regim de admitere temporară s-a făcut ca urmare a unor restricții de ordin legal, subscrisa neavând nici o altă posibilitate de închidere a regimurilor vamale fără plata TVA.
Astfel, adresa Autorității Naționale a Vămilor nr. 44138/06.08.2007 preciza explicit că închiderea regimurilor vamale suspensive se va face prin punerea mărfurilor în liberă circulație, iar ulterior, prin adresa nr. 53643/19.09.2007, se recunoaște că această soluție este eronată, motiv pentru care închiderea regimurilor vamale suspensive prin punere în liberă circulație este obligatorie doar pentru mărfurile cu statut comunitar.
o interpretare strictă similar celei aplicate de autoritatea fiscală observăm că aceste bunuri, la momentul vămuirii, se găseau deja pe teritoriul comunitar puse în liberă circulație în statul de origine cu plata taxelor vamale și a TVA, astfel că repetarea formalităților vamale duce implicit la o repetare a plății, parte din aceste plăți nemaiputând fi recuperate (taxele vamale), iar altele fiind oprite de la rambursare printr-o actuală interpretare de către organele fiscale, în final ele devenind cheltuială neeconomică pentru societate cu impact negativ asupra rezultatelor financiare.
Pe de altă parte, aplicând o interpretare restrictivă a textelor de lege, similar interpretării utilizate de organele fiscale, se observă faptul că în anul 2007 persoanele dintr-un alt stat membru nu aveau posibilitatea legală să se înregistreze în scopuri de TVA în România în vederea efectuării formalităților vamale, deoarece: art. 153 al. (4) si al. (5) stabilește că doar persoanele impozabile nestabilite în România conform art. 1251 al. (2) lit. b) din Codul fiscal, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA în România sau nu au un sediu fix în România, și care sunt obligate la plata taxei pentru o livrare de bunuri, prestare de servicii sau o achiziție intracomunitară vor solicita înregistrarea înainte de a efectua aceste operațiuni, art. 128 al. (1) definește livrarea de bunuri ca fiind transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și proprietar; art. 129 al. (1) definește prestarea de servicii ca fiind orice altă operațiune care nu este considerată livrare de bunuri; art. 1301 al. (1) definește achiziția intracomunitară de bunuri ca fiind obținerea dreptului de a dispune ca si proprietar de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația indicată de cumpărătorul situat într-un alt stat membru decât furnizorul; art. 131 definește importul ca fiind intrarea în Comunitate de bunuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 9 și 10 din Tratatul CE.
Referitor la obligația de înregistrare în scopuri de TVA în conformitate cu art. 153 al. (4) si (5) din Codul fiscal a persoanelor impozabile stabilite într-un alt stat membru, reclamanta arată că în baza acestor dispoziții persoanele impozabile dintr-un alt stat membru nu aveau posibilitatea expres prevăzută de lege să se înregistreze în scopuri de TVA în România în vederea efectuării formalităților vamale de import, astfel că societățile comerciale din România nu aveau legal altă soluție decât fie să întrerupă activitatea economică și să retrimită în statul de origine bunurile, fie să pună în liberă circulație bunuri care nu le aparțin, cu plata unor sume pe care ulterior fiscul să le recalifice ca nedeductibile; deci ori o soluție irațională pe plan economic, ori una irațională pe plan fiscal.
O posibilă apropiere de aceste definiții ar fi cea prezentată la pct. 5 însă bunurile la momentul vămuirii lor erau deja în Comunitate, sau cea de la pct. 3 unde noțiunea de prestare include tot ce nu e considerat livrare. Nici această categorie nu acoperă situația constatată de organele de control, pentru că în actul de control se vorbește de import, iar din punct de vedere vamal, serviciile nu pot fi importate.
În 2008 prin Ordonanța de Urgentă nr. 106/2007, textul art. 153 al. (4) a fost modificat fundamental: obligația înregistrării nu mai este condiționată de tipul operațiunii realizate, ci de existența dreptului de deducere sau existența obligației de plată a TVA, înregistrarea realizându-se anterior efectuării operațiunilor pentru care există această obligație.
Ori, în acest moment, chiar printr-o interpretare strictă a dispozițiilor fiscale aplicabile în 2008, persoanele nestabilită în România se pot înregistra în scopuri de TVA, astfel că obligația de plată a TVA aferent operațiunilor de import realizate le aparține, în consecință taxa plătită în vamă fiind deductibilă.
În fapt, această modificare a fost forțată de anomaliile apărute în practică, dar și de faptul că abia la mijlocul anului 2007 Autoritatea Naționala a Vămilor a emis Ordinul nr. 4999/2007 în care se stabilește procedura prin care persoanele juridice străine pot realiza operațiuni vamale în România, conform dispozițiilor art. 5 din Codul vamal Comunitar.
Reclamanta a arătat că necorelarea dispozițiilor fiscale cu cele vamale este evidentă, nu doar datorită aspectului evidențiat mai sus, ci și datorită faptului că inspectorii fiscali constată în Raportul de Inspecție Fiscală, că nu are calitatea de importator, nefiind la data vămuirii mărfurilor nici proprietarul, nici cumpărătorul mărfurilor, cu toate că aceștia recunosc faptul că în declarațiile vamale la rubrica nr. 8 - destinatar - apărem în calitate de importatori, calitate în care am făcut și plata TVA în vamă.
Art. 145 al. (2) coroborat cu art. 146 al. (1) lit. c) din Codul fiscal, condiționează dreptul de deducere de îndeplinirea a două condiții esențiale: 1. achizițiile să fie realizate în scopul operațiunilor taxabile sau a celor scutite dar pentru care se recunoaște dreptul de deducere [art. 145 al. (2)]; 2. să se prezinte documentele care probează existența și regimul fiscal aferent operațiunilor pentru care se solicită deducerea [art. 146 al. (1) lit. c)].
Cu privire la prima condiție reclamanta arată că la data deschiderii regimurilor vamale suspensive, nu a achiziționat bunuri, ci servicii, operațiunea economică fiind cea de închiriere matrițe pentru realizarea de operațiuni productive. Faptul că acestea au fost supuse formalităților vamale ține de îndeplinirea cerințelor legale în materie vamală prin care intrarea bunurilor în tară în regimuri suspensive este supusă supravegherii vamale prin declararea lor sub aspect cantitativ/valoric în declarația vamală în detaliu; astfel în baza datelor declarate, în cazul nerespectării condițiilor aprobate de utilizare autoritatea vamală are posibilitatea să stabilească și să încaseze eventualele sume datorate.
Mai mult, legislația vamală în vigoare la data deschiderii acestor regimuri vamale suspensive, în speță Regulamentul vamal (G nr. 1114/2001) precizau printre condițiile cumulative pentru acordarea și derularea regimului vamal de admitere temporară [art. 258 al. (5) lit. d)], condiția ca pe toată durata regimului bunurile să rămână în proprietatea persoanei din străinătate.
Inspectorii fiscali fac trimitere și la Normele de aplicare a Codului Fiscal (pct. 59 din G nr. 44/2004), arătând că situația în care ne găsim, putea fi evitată prin opțiunea proprietarului de a pune matrițele în liberă circulație în România, calitate în care acesta ar fi avut posibilitatea sa deducă TVA din declarațiile vamale.
Raportarea la textul art. 59 din Norme este considerată de reclamantă eronată, deoarece anterior operațiunilor de punere în liberă circulație, bunurile s-au găsit într-un regim vamal suspensiv care a creat un raport juridic între titularul regimului vamal ( S,) și autoritatea vamală, raport juridic care ne obliga să respectăm condițiile de derulare a regimului suspensiv conform autorizației emise tot pe numele nostru. în acest sens, dorim să subliniem faptul că una din condițiile a cărei neîndeplinire era sancționabilă era chiar neînchiderea regimurilor suspensive la termenul fixat în autorizație.
Art. 153 din G nr. 1114/2001 - Regulamentul Vamal în vigoare la data deschiderii regimurilor vamale suspensive, precizează că, regimul vamal suspensiv se acordă de autoritatea vamală prin emiterea unei autorizații prin care se fixează condițiile de derulare a regimului, în continuare precizându-se că. autorizația se acordă persoanelor juridice române.
În același act normativ, la art. 158 alin. (1) se prevede că pentru încheierea regimurilor vamale suspensive titularul este obligat să prezinte o declarație vamală -. De asemenea, legislația vamală permite ca drepturile și obligațiile derivate dintr-un regim vamal suspensiv să fie transmise altei persoane doar dacă aceasta îndeplinește condițiile impuse de reglementările vamale, și dacă autoritatea vamală îi eliberează o autorizație în condiții identice aplicabile primului titular.
vamale ulterioare, Codul Vamal românesc, instituit prin Legea nr. 86/2006 precizează la art. 158 că autorizația de admitere temporară va fi acordată doar persoanelor care utilizează bunurile.
Închiderea raportului juridic (regimurilor vamale suspensive) dintre titularul autorizației și autoritatea vamală nu poate fi făcută decât de către titular, care și-a asumat drepturile și obligațiile aferente acestor regimuri suspensive.
Pe de altă parte, obținerea unei autorizații de derulare a unui regim vamal suspensiv este acordată de către autoritatea vamală doar în vederea desfășurării unor activități determinate, și nu în vederea închiderii unor regimuri deja autorizate.
Raportarea inspectorilor fiscali la acest text din Norme este complet eronată și inaplicabilă în cazul de față, cum de altfel eronată este si afirmația că societatea a efectuat plăți în contul proprietarului bunurilor, rezultând o TVA nedeductibilă, recunoscându-ni-se totodată calitatea de titular al regimurilor vamale suspensive și ulterior de importator.
Prin sentința civilă nr. 970/CA din 21.1.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulata de către reclamanta - - T în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice T; a anulat Raportul de inspecție fiscală înregistrat la. cu nr. 1618/30.01.2008, Decizia de impunere nr. 13/30.01.2008 și Decizia de impunere nr. 359/64 din 28.03.2008; a constatat deductibilitatea sumei de 341.046 lei reprezentând TVA; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut următoarele:
În perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008, reclamanta a fost supusă unui control fiscal parțial de TVA, în urma solicitării de rambursare a TVA, din deconturile aferente perioadei 01.03.2007 - 30.11.2007, fiind emis raportul de inspecție fiscală înregistrat la DGFP cu nr. 1618/30.01.2008 și decizia de impunere 13/30.01.2008.
Împotriva raportului de inspecție fiscală înregistrat la DGFP cu nr. 1618/30.01.2008 și deciziei de impunere 13/30.01.2008, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 359/64 din 28.03.2008.
În fapt, reclamanta a achitat în lunile aprilie - septembrie 2007, TVA aferent punerii în liberă circulație a unor matrice pentru prelucrarea materialelor plastice, matrițe ce au fost aduse în țară înainte de data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, și au devenit aplicabile prevederile tratatului CEE. Prin aducerea în țară a matrițelor necesare procesului de producție, reclamanta a realizat un import de servicii, servicii care conform art.III-30 din Convenția Europeană sunt considerate servicii, acelea care sunt în mod normal furnizate contra unei remunerații, în măsura în care ele nu sunt cârmuite de prevederile privind libertatea de circulație a mărfurilor, capitalului și persoanelor, și ele includ, în special, activitățile cu caracter industrial, comercial,activitățile artizanale și cele prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Conform art. 150 alin. 1 pct. 1 lit. A din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, este obligată la plata TVA, persoana impozabilă care acționează ca atare și care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, iar conform acestui ultim articol, închirierea bunurilor mobile corporale este enumerat printre serviciile vizate. Astfel, reclamanta era obligată să achite TVA pentru serviciile importate, și în calitate de importator al acestor servicii, are dreptul la deducerea TVA, aferent acestor importuri conform art. 145 din Codul fiscal.
Instanța de fond nu a reținut apărarea pârâtei cu privire la faptul că reclamanta nu este nici proprietarul nici cumpărătorul bunurilor, întrucât așa cum am constatat, nu a avut loc o achiziție de bunuri ci de servicii, așa cum sunt menționate în art. 133 alin. (2) lit. G din Codul fiscal și în art.49-55 (ex. 59-66) din Tratatul d l Roma (CEE), care de la 01.01.2008 are aplicabilitate directă în România. Dacă am considera că reclamanta în calitate de importator de servicii nu are dreptul la deducerea TVA achitată, s-ar ajunge la o restricționare a liberei circulații a serviciilor, restricționare interzisă de Tratatul CEE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Prin deconturile de TVA înregistrate la organul fiscal teritorial sub nr, 367/25.05.2007, nr. 545/22.06.2007, nr.855/24.07.2007. nr. 1209/24.08.2007, nr. 1423/25.09.2007 nr. 1610/22.10.2007 - a solicitat rambursarea soldului sumei negative ca TVA aferenta perioadei 01.04.2007 - 30.09.2007. - Aaa chitat in perioada aprilie - septembrie 2007, TVA aferent punerii in circulație a unor matrițe pentru prelucrarea materialelor plastice. au fost aduse in România înainte de data aderării la UE si au fost întocmite formalitățile vamale pentru admiterea in tara, iar in urma expirării perioadei de admitere temporară sau ca urmare a necesitații mișcării acestora s-au efectuat formalitățile de punere in libera circulat in conformitate cu legislația vamala. Acestea sunt proprietatea operatorului din statul membru, conform autorizațiilor de admitere temporara si a evidentei contabile a societății, care nu a înregistrat achiziții ale acestor produs societatea verificata fiind titularul de autorizație de admitere temporara si destinatarul bunurilor declarațiile vamale de import.
In conformitate cu prevederile art. 151 ind.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările ulterioare "Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentul, litiu, este obligația importatorului".
Conform pct. 59 din HG nr. 44 din 22 ianuarie 2004 (*actualizata*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fisc (aplicabila începând cu data de 2 martie 2007): "In aplicarea art. 151 ind.1 din Codul fiscal, importatorul in scopul taxei este: a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibila i import sau. in absenta acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la aceasta data. Prin exceptai ie la acesta prevedere, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea o importator."
Reclamanta arată că nu este proprietarul și nici cumpărătorul bunurilor, deși aceasta este menționată ca destinatarul bunurilor, nu are calitatea de importator din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată.
Plata TVA efectuată către organele vamale nu a fost refacturată către proprietarul bunurilor, deși în cazul în care au existat plăți de taxe vamale acestea au fost refacturate către proprietarul bunurilor.
În conformitate cu prevederile art. 145 al.5 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările ulterioare, sumele plătite în contul proprietarului pentru matrițele aparținând acestuia nu poate fi dedusă.
În conformitate cu art. 125 pct. 29 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările ulterioare taxa deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către persoana impozabilă pentru achizițiile efectuate, societatea având dreptul să deducă TVA în conformitate cu art. 145 al.2 din Legea nr. 571/2003, pentru achizițiile destinate realizării de operațiuni taxabile.
Sumele plătite în contul proprietarului pentru matrițele aparținând acestuia nu pot fi deduse în conformitate cu prevederile art. 145 al.5 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările ulterioare: "a) taxa aferentă sumelor achitate în numele și în contul clientului și care apoi se decontează acestuia, precum și taxa aferentă sumelor încasate în numele și în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e).
Reclamanta nu este importator dar deține declarații vamale de import, deci nu are dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă importului respectiv decât în situația refacturării valorii taxei pe valoare adăugată aferentă către persoana care are calitatea de importator.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține următoarele:
Urmarea solicitării de rambursare a TVA din perioada 1.03.2007-30.1.2007, reclamanta - - Taf ost supusă unui contro, fiscal, soldat cu emiterea unei decizi de impunere TVA suplimentar.
Curtea apreciază că pentru stabilirea unei stări de fapt corecte, prima instanță era datoare să pună în discuția părților efectuarea unei expertize tehnice de specialitate contabile, prin care să se evidențieze calitatea societății reclamante în raport de dispozițiile art. 154 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 și pct. 59 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Legi nr. 571/2003, respectiv dacă reclamanta este sau nu proprietara sau cumpărătoarea matrițelor folosite în activitatea economică având în vedere că aceasta a solicitat deducerea sumelor reprezentând TVA pe care le-a achitat în vamă pentru punere în liberă circulație a acestora, dacă societatea are sau nu are calitatea de importator din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, dacă sumele achitate în vamă au fost sau nu plătite în contul proprietarului, iar în caz afirmativ dacă s-a procedat la refacturarea valorii TVA-ului către proprietarul bunului, în funcție de care instanța va stabili incidența în speța dedusă judecății a dispozițiilor art. 125 pct. 29 din Legea nr. 571/2003 coroborat cu dispozițiile art. 145 al.2 din aceeași lege sau a dispozițiilor art. 145 al.5 lit.a Cod fiscal, care vizează dreptul la deducerea sau nu a TVA-ului.
Cum stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond și cum prima instanță a pronunțat hotărârea fără a deține elementele probatorii pe care să-și fundamenteze concluziile, se constată că fondul cauzei nu a fost cercetat, ceea ce conduce la admiterea recursului de față, bazat pe dispozițiile art. 312 al.5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care se va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr. 970 din 21.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /12.06.2009
Tehnored. /19.06.2009/ 2 ex.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
