Contestație act administrativ fiscal. Decizia 811/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--08.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 811
Ședința publică din 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 371 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Intimata reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp. Art. 242 alin.2 pr. Civilă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu mai sunt formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.12.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actului administrativ fiscal seria - nr.- emis de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 10.504 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Prin sentința civilă nr. 371 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 10.504 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și dobânzi calculate conform art.124 (1) din nr.OG92/2003 până la achitarea taxei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 39,50 lei și s-a respins acțiunea pentru anularea actului seria - nr.- din 06.11.2007.
În motivarea sentinței atacate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a importat în luna martie 2008 un autoturism marca Opel Astra, an de fabricație 2000 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 10.504 lei (fila 6 dosar fond).
În privința reglementării interne, Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art. 2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor taratului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art. 2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art. 11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, norme aprobate prin nr.HG686/2008.
Tribunalul a mai reținut că Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG 50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ seria - nr.- emis de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actul nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici act administrativ în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci reprezintă actul de plată al taxei așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și obligată pârâta la restituirea reclamantei a sumei de 10.504 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate conform celor arătate prin recursul motivat.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Potrivit art. 148 aliniatul 2 din Constituția României, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare";
În esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
Recurenta invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natura legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului, întrucât dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentei i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, solicitând admiterea acesteia.
Recurenta arată că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești.
Din analiza dispozițiilor legale invocate rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
In concluzie, recurenta consideră că instanța de fond a aplicat greșit legea.
Pe fondul cauzei solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, a fost în vigoare nr.OUG 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate, condiții în care solicită să se aibă în vedere modificările legislative agreate de Uniunea Europeană, și să dispună în consecință:
Sumele prevăzute la aliniatul 1 din nr.OUG 50/2008 se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernul nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași s-a menționat faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a nr.OUG 50/2008.
În drept, recurenta invocă disp. Art. 304 pct. 4 și 9, art. 304 ind. 1 și art. 312. pr. Civilă.
La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare de către reclamanta intimată prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, anularea actului administrativ - fiscal seria - nr. - emis la data de 06.11.2007, în cuantum de 10.504,00 lei, de către pârâtă, reprezentând încasare taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și obligarea recurentei la restituirea sumei de 10.504,00 lei, sumă încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor legale de la data plății până la achitarea efectivă cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arată că taxa de primă înmatriculare este nelegală față de Tratatul Comunității Europene la care România a aderat la data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 25, art. 28, art. 90, încălcând principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nemaifiind percepută.
Intimata consideră că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 aliniatul 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din aliniatul 2.
Rezultă fără nici un fel de dubiu, că art. 90 (1) din Tratat face parte de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, în calitate de cetățean European, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-și restabili drepturile conferite și garantate de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor nelegale ale dreptului naționale de către autoritățile administrative cu ocazia neînmatriculării în România a autoturismului.
Intimata mai arată că instanța a reținut faptul că de la 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene face parte din ordinea internă de drept a Româniri și astfel în calitate de reclamantă, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului achiziționat în luna mai 2007.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantei intimate și a obligat pârâta recurentă A la restituirea sumei de 10.504 lei reprezentând taxa specială auto pentru prima înmatriculare. Suma de restituit la care a fost obligată pârâta a fost actualizată cu dobânda legală calculată conform art. 124 alin. 1 din nr.OG 92/2003 până la achitarea taxei. Totodată prima instanță a procedat la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 39,50 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Excepțiile invocate de către recurentă sunt de fapt apărări în susținerea recursului, apărări ce au fost analizate și de către instanța de fond.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente A, excepție invocată direct în recurs, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât chitanța seria - nr. -/06.11.2007, contestată de către reclamantă este emisă de recurentă, astfel că aceasta are calitate procesuală în cauză.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii întrucât actele contestate de către reclamantă nu sunt acte administrative, raportat la prevederile art. 41 din pr. fiscală coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, excepție invocată de către recurentă, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât prin chitanța seria - nr. -/06.11.2007 se stabilesc obligații fiscale în sarcina reclamantei, constituind un act administrativ în sens general, întrucât da naștere și modifică raporturi juridice, așa cum sunt definite în mod expres de prevederile art. 41 din pr. fiscală, coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Din acest punct de vedere, instanța reține că actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința recurentei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvarea cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Analizând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea taxei speciale, raportat la prevederile art. 117 din pr. fiscală, excepție invocată de către recurentă, instanța o va respinge ca nefondată, întrucât art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța observă, în primul rând, că în cauză este de necontestat că reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este de necontestat că solicitarea reclamantei de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A prin adresa nr. 41465/20.03.2008, aflată la fila 7 din dosarul de fond.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a pârâtei Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, instanța reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Instanța constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art. 2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantei așa cum a solicitat prin întâmpinare pârâta recurentă A ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În condițiile în care se reține ca legală și corectă soluția primei instanțe privind restituirea taxei de primă înmatriculare în mod corect s-a dispus și obligarea la plata dobânzii legale.
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
Văzând că nu s-a făcut dovada cheltuieli de judecată solicitate de către reclamanta intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 371/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red.M/15.06.2009
Tehnodact /2 ex./17.06.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria
