Contestație act administrativ fiscal. Decizia 824/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 27.04.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 824
Ședința publică din 02 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta T împotriva sentinței civile nr.302/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata - SRL având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei intimate avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței anexată la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- la data de 04.12.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta T și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal emis de pârâta T și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 1004 lei achitată cu chitanța seria - nr.-, actualizată cu dobânda legală până la data plății efective;cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii se arată că s-a stabilit în sarcina reclamantei achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 1004 lei, pe care reclamanta a achitat-o, pentru autoturismul marca FORD având număr de identificare.
Reclamanta a menționat că adresa emisă de către pârâtă prin care i s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa de primă înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului în contencios administrativ.
In drept au fost invocate prev. art.90 par 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
Legal citată, pârâta Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
In considerentele întâmpinării au fost invocate o serie de excepții, și anume excepția inadmisibilității acțiunii arătând că este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicita restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
In subsidiar, pârâta Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008. S-a solicitat respingerea capătului din acțiune prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații și până la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamanta nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzuta de art. 124 Cod proc fiscală începând cu data de 22.04.2008, și numai pentru diferența de sumă care rezultă între suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative.
Întrucât excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată de către pârâtă sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit aceasta excepție cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 302/16.03.2009 pronunțată în dosar nr-
Tribunalul Timișa respins excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile OUG nr.50/2008 formulată de T prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice T și în consecință a dispus anularea chitanței seria - nr.-/12.05.2008 emisa de T - Trezoreria T, la data de 12.05.2008, prin care reclamanta a achitat suma de 1004 lei, taxa specială la prima înmatriculare și a adresei -/19.08.2008 emisă de către T, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1004 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamantă, cu chitanța seria - nr.-/12.05.2008, actualizată cu dobânda legală, de la data de 04.12.2008, până la restituirea efectivă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 943 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamantă este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația să o înainteze organului competent să o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta T în sensul că reclamanta nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamanta a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prev art 7 cât și prev art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, motiv pentru care le-a respins.
In ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă, tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cât și excepția prematuritatii introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat in speța de fata, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 1004 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul constata că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
In ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a retinut că în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a anulat actul administrativ reprezentat de adresa nr. -/19.08.2008 emisă de către T.
Instanța a obligat pârâta T să restituie reclamantei suma de 1004 lei achitată cu chitanța seria - nr.-/12.05.2008, actualizată cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plații efective.
Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata in suma de 943 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice T solicitând în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat doar restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 1004 lei dar instanța a dispus și actualizarea acestei sume cu dobânda legală de la data de 4.12.2008 până la restituirea efectivă, acordând astfel reclamantei ceea ce nu s-a cerut prin acțiunea formulată
În subsidiar a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 1004 lei achitată de contribuabil la data de 12.05.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituire a taxei pe poluare pentru autovehicul. A mai solicitat reducerea onorariului avocațial la suma de 200 lei conform art. 274 alin. 3. c p. precum și respingerea cererii privind acordarea dobânzii legale.
Se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG 50/2008.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe vizează obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, aspect cu privire la care recurenta arată că dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale fără a se arăta rata dobânzii. Or, în speță, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în temeiul Codului fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor neexistând dispozițiile legale care să prevadă acest aspect. În condițiile în care contribuabilii nu au plătit niciodată dobânzi de vreme ce taxa nu avea un termen legal de plată sau o dată as cadenței prevăzută prin lege, tot astfel, în conformitate cu principiul echivalenței juridice nici restituirea taxei nu este purtătoare de dobânzi, aceasta putând fi restituită cel mult cu actualizarea în raport de rata inflației.
În drept s-au invocat dispozițiile. art. 304 punctul 9.pr.civ.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL și a obligat pârâta recurentă T la restituirea sumei de 1004 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare. Suma de restituit la care a fost obligată pârâta a fost actualizată cu dobânda legală de la 4.12.2008 până la restituirea efectivă.
Curtea observă însă că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat doar restituirea taxei speciale auto la prima înmatriculare în cuantum de 1004 lei fără a solicita și plata dobânzilor legale iar în condițiile în care nu există dovada că pe parcursul judecății cauzei în fața primei instanța reclamanta a solicitat printr-o precizare de acțiune și plata dobânzii legale atunci soluția primei instanțe care a procedat la acordarea acestor dobânzi echivalează cu pronunțarea asupra unui lucru care nu s-a cerut fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6.
Sub acest aspect instanța de recurs nu poate reține că mențiunea cuprinsă în concluziile scrise privind plata dobânzii legale echivalează cu o precizare de acțiune în acest sens întrucât concluziile scrise se depun la închiderea dezbaterilor iar precizarea de acțiune poate fi făcută în condițiile art.132
Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6. c p. Curtea nu poate da curs pretenției recurentei de casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât conform.art. 312 alin. 3. c p. motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6. c p. atrage modificarea iar nu casarea sentinței recurate și cu atât mai puțin casarea cu trimitere spre rejudecare care intervine doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 312 alin. 5.
Din această perspectivă se impune astfel modificarea în parte a sentinței recurate în sensul de respingerea cererii reclamantei privind plata dobânzii legale.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de plata taxei de primă înmatriculare, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantei așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Referitor la cererea recurentei de reducerea onorariului avocațial conf. art. 274 alin. 3C.-c p. Curtea urmează aor espinge întrucât conform dispozițiilor legale invocate instanța are dreptul să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori va constata că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat iar în speță nu există nici o dovada a unei asemenea disproporții.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 cu raportare la art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, instanța urmează a admite recursul declarat de pârâtă și în consecință va proceda la modificarea în parte a sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind plata dobânzii legale și menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.
Referitor la cererea intimatei de plata cheltuielilor de judecată în recurs, aceasta va fi respinsă în condițiile art. 274 Cod procedură civilă câtă vreme s-a procedat la admiterea recursului declarat de pârâtă, aceasta neavând astfel calitatea de parte căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta T împotriva sentinței civile nr.302/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata - SRL.
Modifică în parte sentința recurată în sensul de respingere a cererii privind plata dobânzilor legale.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. AP - 17.06.2009
TehnortedM. - 17.06.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Rodica Olaru