Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 827/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 827
Ședința publică din 02 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 302/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.5003/- în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare din partea pârâților intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție Județean
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 27 noiembrie 2008, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al județului A și Ministerul Finanțelor Publice a cerut să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 09 2002 - 31 03 2006 actualizat cu indicele de inflație de la data când trebuia acordat sporul până la achitarea efectivă sau cu plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă; obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare, prin plata în viitor a drepturilor bănești cerute; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății despăgubirilor.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că are calitate de polițist, fiind angajat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul de Poliție al județului A, desemnat ca organ de poliție judiciară.
Mai arată că potrivit art.28 din OUG nr. 43/2002 lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, că acest spor a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/ 2004 dar că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de acest spor deși toți ofițerii de poliție judiciară îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Apreciază că prin neacordarea sporului de 30 % calculat la valoarea salariului de bază, a fost suspus unui tratament discriminatoriu față de polițiștii poliției judiciare care au beneficiar de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică cererea de despăgubiri.
Menționează că nu există diferență sub aspectul complexității cauzelor cercetate în calitate de polițist judiciar și cele cercetate de polițiștii detașați în cadrul deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate.
Pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului A au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art.166 din Legea nr. 53/2003 conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, astfel că pretențiile invocate de reclamantă pentru perioada 1.09.2002 - 17.11.2005, este prescris.
S-a mai invocat de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanta este angajată la. A și nu la. iar conform art.12 alin.2 din Legea nr.218/2002, "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspectoratul șef) este ordonator terțiar de credite, iar conform art.21 alin.3 din Legea nr.500/2002, privind Finanțele Publice, ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele repartizate potrivit prevederilor bugetare aprobate, iar ca urmare plata sporului de 30 % solicitat de reclamantă cade în sarcina
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamanta trebuia să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașat în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Se mai arată că argumentele reclamantei privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea către reclamantă a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit. e pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se în esență că reclamanta fiind ofițer de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție a
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamantei privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru combaterea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Cum nu se poate pune problema încălcării vreunui drept recunoscut de lege, deoarece dreptul invocat nu există, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a prescrierii dreptului la acțiune motivat de faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții și că potrivit art.166 din Legea nr. 53/2003 dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 1 09 2002 - 27 11 2005.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că salarizarea reclamantei se face în baza nr.OG 38/2003 și nu a dispozițiilor nr.OUG 43/2002.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române instanța a admis-o și a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamanților este cu Inspectoratul de Poliție al Județului A și nu cu, A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții, și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 1.09.2002 - 3.12.2005, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art. art.166 din Legea nr. 53/2003 iar reclamanta a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamantei că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu i-a fost recunoscut.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamanta nu se găsește într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Prin sentința civilă nr. 302 din 23.02.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al județului A și Ministerul Finanțelor Publice pentru plata despăgubirilor reprezentând sporul de 30 % din salariul de bază, pentru perioada 1.09.2002- 31.03.2006, actualizat cu indicele de inflație și înscrierea acestui spor în evidențele privind salarizarea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În calitatea pe care o are salarizarea sa se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamanta și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei structuri specializate (), nefăcând dovada detașării la.
Prin Hotărârea nr.219/01.08.2007,Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost constantă în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
Este de precizat că nr.OUG 43/2002 ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că la acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate respectiv, instrumentare și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba de situația a două categorii de polițiști dintre care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume, pentru cei detașați la.A.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Pentru aceste considerente, văzând că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta recurentă solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată arătând că, reclamanta nu a beneficiat de sporul solicitat dar a desfășurat activități judiciare de natura celor exercitate de colegii detașați în structura menționată astfel că, între cele două categorii de polițiști judiciariariști s-a realizat o discriminare legală prin reglementări care nu au la bază un criteriu obiectiv de diferențiere între persoane, activități și sporuri salariale, fiind pronunțate soluții favorabile în acest sens de către instanțele judecătorești.
Se mai arată că acțiunea reclamantei nu era prescrisă apreciindu-se că dreptul la acest spor se cuvine tuturor polițiștilor ce desfășoară activitate judiciară și nu doar selectivi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata DGFP Aas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că în mod corect s-a reținut lipsa calității procesual pasive a Pc are nu are competența de a aloca sume de bani pentru efectuarea unor plăți către întrucât obligația de salarizare a reclamantei revine exclusiv MAI prin IPJ A între reclamantă și P neexistând nici un raport contractual obligațional.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este corectă și în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pe perioada 01.09.2002 - 3.12.2005 precum și pe fondul cauzei.
Intimații MAI și IPJ A prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe apreciind legală și corectă soluția de admitere a excepției prescripției și respectiv de respingere ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
S-au mai invocat totodată deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820, 821 și 997 din 2008 care au declarat neconstituționale prevederile cuprinse în OG 127/2000 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041.c Cod Penal, Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamanta a pretins acordarea sporului de 30 % prev. de art. 28 din OUG 43/2002 arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul General de Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinește aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, este în fapt dezavantajată prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la DNA.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art. 28 al.4 din OUG 43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 al.2 din 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e din OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe disp.art.27 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamantei) și anume aceea de a fi detașați în cadrul departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura MIRA, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată.
În condițiile în care reclamanta nu a fost detașată în cadrul DNA pentru a beneficia de prevederile OUG 43/2002, salarizarea acesteia nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Susținerile reclamantei privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 1325/4.12.2008 s-a reținut că prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamantei instanța nu va lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art. 28 al.4 OUG 43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia 22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de OUG 43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la DNA, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamantă nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că însăși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în spețe similare stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul Poliției Judiciare, sens în care sunt și hotărârile Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr.419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/5.09.2007 și 164/11.03.2008.
Totodată Curtea reține ca fiind corectă și legală soluția primei instanțe prin care a procedat la respingerea acțiunii reclamantei față de pârâtul P câtă vreme nu există nici un raport de serviciu cu această instituție sau cu unități din subordinea acesteia și de asemenea nici pârâtul R nu are calitate procesual pasivă întrucât are doar calitatea de ordonator secundar de credite iar raportul deserviciu s-a stabilit de reclamantă cu IPJ A, această instituție fiind cea obligată în baza raporturilor de serviciu la plata drepturilor salariale către reclamantă.
Și soluția privind prescripția dreptului la acțiune a reclamantei pe perioada 01.09.2002 - 27.11.2005 este corectă, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art. 166 Cod cu raportare la art. 3 alin. 1 din Decretul Lege 167/1958, reclamanta nedovedind în speță nici o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției pe perioada respectivă.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimaților,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 302/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.5003/- în contradictoriu cu intimații A, R,J A și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. AP - 17.06.2009
TehnortedM. - 17.06.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Rodica Olaru
