Contestație act administrativ fiscal. Decizia 892/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 892/2008
Ședința publică din data de 9 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 3846/17.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B M, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare se prezintă consilier juridic, pentru reclamantă, cu delegația de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei, față de dispozițiile încheierii anterioare, copia raportului de inspecție fiscală din 28.03.2006, o listă cu mijloacele fixe și invederează instanței faptul că raportul de audit nu i se eliberează decât la solicitarea instanței, acesta fiind un raport intern al Primăriei, respectiv al organului financiar al Primăriei. Totodată solicită instanței, în măsura în care apreciază ca fiind necesar soluționării cauzei acest raport de audit, efectuarea unei adrese către Primăria municipiului BMp entru a-l comunica.
Curtea, în urma deliberării, fixează cauza pentru ora 12,00, în vederea lămuririi în ce măsură se mai impune efectuarea unei adrese către Primăria municipiului B M, față de înscrisurile depuse la acest termen de către reprezentantul recurentei.
La a doua strigare, se prezintă consilier juridic, lipsă fiind intimata.
Reprezentantul recurentei invederează că a făcut unele cercetări cu privire la conținutul raportului de audit și precizează faptul că, în conținutul acestui raport de audit s-a consemnat refacerea inspecției fiscale raportat la nedeclararea mijloacelor de transport, nedeclararea valorii de inventar al clădirilor înregistrate în contabilitatea societății, acestea fiind singurele mențiuni făcute în raportul de audit intern al Primăriei municipiului B
Curtea, în urma deliberării, față de aspectele invederate la acest termen de către reprezentantul recurentei și față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciază că nu se mai impune a se depune la dosar și raportul de audit public intern nr. 1738/25.01.2007, probă încuviințată la termenul anterior, context în care revine asupra acestei probe.
Reprezentantul recurentei invederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, timbru judiciar și cheltuieli de transport, respectiv 240 lei.
În susținerea recursului invederează faptul că potrivit prevederilor nr.HG 1533/2003, au reevaluat clădirile printr-un evaluator autorizat, iar valoarea clădirilor era mai M decât valoarea de inventar rezultată în urma divizării. Totodată mai arată că au achitat impozitul conform recalculației din actul adițional nr.2, solicitând doar exonerarea de la plata penalităților calculate apreciind că nu au o culpă în acest caz.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 3846 pronunțată la data de 17.12.2007 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost respinsă acțiunea în contencios formulată de reclamanta - - împotriva dispoziției nr. 11655 din 24.05.2007 emisă de Primarul Municipiului BM.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că nedeclarând valoarea de inventar a clădirilor reclamanta a încălcat dispozițiile art. 253 alin 1 și 3 din codul fiscal și cele ale pct. 5 alin 1 litera f din nr.HG 44/2004 și în acest context organele de control audit financiar au sesizat corect aspectul ce s-a concretizat în actul adițional pe care de altfel reclamanta l-a semnat.
Cât privește apărările reclamantului referitor la reevaluare, arătată instanța că sunt irelevante; că neevidențierea corectă a evaluări imobilelor în contabilitate, în sensul celor menționate, nu poate fi imputată organului de control.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiteri cereri.
În susținerea recursului, recurenta arată că instanța de fond a interpretat actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal precum și cu aplicarea greșită a legii. Astfel, în dezvoltare, se arată că în fața instanței de fond a făcut dovada că cele cuprinse în actul adițional nr. 2 la raportul de inspecție fiscală nr. 3.888 din 28.03.2006 nu corespunde realității, însă nu s-a ținut cont de apărările făcute. Valoarea clădirilor arătată a fost declarată corect la organul fiscal și timp de teri ani a fost impozitată conform valori declarate. În această situație se arată că nu se înțelege cum de s-a ajuns la constatarea că apărarea este irelevantă, odată ce a procedat la reevaluarea clădirilor în baza nr.HG 1.533/2003 prin evaluator actualizat, iar această valoare este mai M decât ceea de inventar în urma divizări.
În plus, mai arată recurenta că a făcut dovada că a achitat impozitul conform recalculației din actul adițional 2, apărătoarea intimatului recunoscând acest aspect însă ceea ce este în dispută este exonerarea de la plata penalizărilor calculate întrucât nu există nici o culpă din partea sa.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că în mod greșit recurenta a evidențiat în contabilitate, în contul 212 clădiri, valoarea de 37.096 lei în loc de 63.965 lei contravenind astfel dispozițiilor art. 253 alin 1 - 2 din Legea nr. 571/2003 coroborat cu pct. 52 alin 1 lit. f din nr.HG 44/2004, dispoziții ce prevăd că impozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor persoane juridice, se calculează prin aplicarea unei cote stabilite prin hotărâre de consiliul local asupra valorii de inventar a clădirilor înregistrate în contabilitatea sa, valoare care nu se diminuează cu amotizarea calculată potrivit legi. Pornind de la această împrejurare culpabilă, mai arată intimatul că în mod eronat a fost determinată baza impozabilă, iar reevaluarea efectuată de recurentă este viciată, atât timp cât reevaluarea s-a pornit de la valoarea clădirilor evidențiate în contabilitate în mod greșit.
Examinând recursul declarat Curtea reține următoarele:
În urma controlului efectuat de organele de control ale Direcției de Venituri din cadrul Primăriei BMs -a reținut printre altele că societatea recurentă nu a evidențiat corect în contabilitate valoarea de inventar a clădirilor și construcțiilor care în patrimoniul societăți au figurat la valoarea de inventar de 63.965 RON din care 18.795 RON platforma betonată, iar 45.170 RON valoare impozabilă ce a preluat valoarea rămasă în urma scăderi amortizări care a fost în sumă de 37.096 RON.
Drept consecință, în considerarea că potrivit dispozițiilor Codului fiscal, impozitul se calculează la valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea societăți, valoare care nu se diminuează cu amortizarea calculată potrivit legi prin actul adițional nr. 2 la raportul de inspecție fiscală nr. 3888 din 28.03.2006 s-a stabilit în sarcina societăți recurentă obligația plății sumei de 6812, 32 RON reprezentând diferența impozit clădiri restant suplimentar, suma de 2478,8 RON reprezentând diferență majorare de întârziere și suma de 211,14 RON reprezentând penalitate de întârziere( 6,7 dosar fond).
Cele reținute au fost considerate greșite, societatea recurentă arătând astfel prin demersul inițiat în fața organelor administrative decizionale nu contestă existența unei erori vizând înregistrarea valorii de inventar a clădirilor pentru care a și achitat impozitul, dar contestă majorările întrucât nu se găsește în prezenta unei întârzieri voite; culpa nu se poate reține numai în privința societății, deoarece o culpă o au și organele de control fiscal care în decurs de cinci ani nu au observat eroarea ( 8 dosar fond).
Contestația formulată a fost însă respinsă ca nefondată prin dispoziția nr. 11.655/24.05.2007.
Soluția menționată a fost motivată de organul decizional prin aceea că societatea contestatoare și-a înregistrat greșit în contabilitate valoarea de inventar a clădirilor preluate prin divizarea adică valoarea rămasă (valoarea de inventar diminuată cu amortizarea) în condițiile în care Codul fiscal prevede obligația plății impozitului pe clădire la valoarea de inventar înregistrată în contabilitate care nu se diminuează cu amortizarea.
Față de cele statuate, societatea recurentă arată că a declarat valoarea de inventar, a achitat impozitul, aceasta fiind acceptată de organele fiscale ca stabilită corect, în contextul verificărilor anterioare, astfel că nu are nici o vină sau culpă, ulterior se constată că s-a greșit în a accepta reevaluarea făcută de societate și ca atare nu este corect a fi obligată la plata majorilor și a penalităților de întârziere.
Din expunerea rezumativă de mai sus, se observă că societatea recurentă recunoaște existența înregistrării greșite a valorii de inventar a clădirilor deținute, însă este nemulțumită de obligația plății majorărilor și penalităților considerând că nu le datorează, deoarece culpa înregistrării nu îi aparține doar societății și ci organelor fiscale care au acceptat plata impozitului la valoarea declarată, inclusiv prin controalele anterior efectuate la nivelul societății.
Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv de exonerare a obligației plății accesoriilor constatate de vreme ce impozitul pe clădiri, în raport cu dispozițiile reținute prin actele de control se datorează în raport de valoarea de inventar înregistrată în contabilitate nu la valoarea rămasă după scăderea amortizării, amortizare care se poate scădea doar ca excepție, în situația clădirilor a cărora valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării și câtă vreme neplata la termen a obligației atrage plata majorărilor și penalităților. Or, în cauză s-a dovedit că înregistrarea nu s-a făcut la valoarea de inventar corectă, context în care în lipsa unei "situații de excepție", se datora impozit pe clădiri la valoarea ce trebuia înregistrată în termenele stabilite potrivit dispozițiilor în materie, trimestrial/anual și implicit majorări și întârzieri ca obligații statuate și previzibile în caz de neplată la termen.
Legat însă de acest aspect se susține de recurentă că nu ar avea culpă, întrucât anterior s-a procedat la verificarea societății, nefiind constatate nereguli cu privire la impozitul pe clădiri. Faptul că anterior nu a fost observată neregularitatea de către organele de control, nu poate duce la exonerarea recurentei de obligația plății impozitului și accesoriilor, ci doar, eventual, la sancționare persoanei din cadrul compartimentului de control fiscal ce se face vinovată de neîndeplinirea atribuțiilor corespunzător. Pe de altă parte, acest aspect nu poate duce la înlăturarea culpei societății, întrucât aceasta avea obligația de a verifica evidențele contabile ce au existat anterior divizării, legea nepermițând declararea valorii clădirilor în mod haotic ci precis valoare de inventar - nu valoare rămasă - și nici deducerea amortizărilor în alt mod decât ca excepție. Ca atare, de vreme ce înregistrarea s-a făcut haotic și câtă vreme nu s-a relevat ca fiind o situație de excepție prevăzută imperativ, susținerile recurentei sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Nici restul susținerilor recurentei constând în acea că a făcut reevaluarea, că nu se impunea un alt control, nu pot fi primite, deoarece se omite că reevaluarea a pornit de la valoarea rămasă, nu cea corectă, că actele normative în materie fiscală - Cod fiscal, Cod pr. fiscală, permit organelor fiscale a efectua și în situația justificării și aprobării, reverificarea, refacerea controlului cu privire la obligații fiscale ale contribuabililor, pe perioada ulterioară, cu condiția ca această obligație să nu fie prescrisă. Ori, așa cum rezultă din acte, în cauză s-a procedat la o verific are permisă.
Așadar, constatând că nu sunt motive întemeiate, că raportat la dispozițiile Codului fiscal și la cele rezultate din acte, hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B împotriva sentinței civile nr. 3.846 din 17 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./05.05.2008.
Jud.fond: -
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
