Contestație act administrativ fiscal. Decizia 894/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.894
Ședința publică din 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.517/09.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamanta intimată se prezintă avocat în substituirea av., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei.
Avocata reclamantei depune la dosar delegație de substituire, chitanța nr.77/25.08.2008 reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1000 lei și arată că nu mai are alte cererii.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocata reclamantei intimatei- av. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 Ron.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.517/09.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei T, și anulată Decizia nr.720/198/05.11.2007, emisă de T, și a fot obligată pârâta la 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr- emisă de către pârâta s-a respins ca nedepusă în termen contestația formulată de către reclamantă împotriva diferenței de drepturi vamale calculate de către organul vamal.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, iar prin 42/2008 Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantei si a anulat 1533/2004 de calcul al penalităților nr.29403/2004 și decizia - emisă de către pârâta.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.415/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior pronunțării sentinței civile de către Tribunalul Timiș, pârâta constată că instanța de judecată a respins excepția tardivității și deși instanța judecătoreasca a pronunțat soluția și pe fondul contestației, pârâta se considera competentă să soluționeze contestația reclamantei pe fondul cauzei.
În consecința, prin decizia - pârâta a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma de 8.845 lei reprezentând diferențe de drepturi vamale și majorări de întârziere.
Reclamanta formulează contestație și împotriva acestei decizii, contestație pe care tribunalul o consideră întemeiată urmând să o admită, motivat de faptul că există putere de lucru judecat în ceea ce privește actele administrative contestate, adică 1533/2004 emis de BV T și privind calculul dobânzilor și penalităților nr. 29403, acte care au fost anulate de către instanța de judecată prin 42/2008.
Așa fiind, în conformitate cu art. 18 din 554/2004, s-a admis acțiunea reclamantei și s-a anulat decizia nr.720/198/05.11.2007, emisă de către
În conformitate cu art. 274.proc.civ. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei către reclamanta reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta T solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul menținerii deciziei nr.720/198/5.11.2007 emisă în procedură prealabilă de către această pârâtă.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că decizia nr.720/198/5.11.2007 a fost emisă ca urmare a faptului că în dosarul nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul reclamantei, a casat sentința civilă nr.206/6.03.2007 și a trimis cauza la Tribunalul Timiș, fiind respinsă excepția tardivității formulării contestației, astfel cum s-a reținut în decizia nr.522/186/9.10.2006.
De asemenea, a mai arătat pârâta, Tribunalul Timiș nu a avut în vedere că dată fiind emiterea în procedura prealabilă a deciziei nr.720/198/5.11.2007, instanțele, atât cea de fond cât și cea de recurs, ar fi trebuit să țină seama de actul nou depus de către T, situație în care anularea actelor vamale nu putea fi dispusă fără anularea deciziei mai sus amintită.
Recursul este nefondat.
Problema care se pune în discuție este aceea dacă o direcție generală a finanțelor publice poate emite o decizie de soluționare pe fond a unei contestații introduse de un contribuabil în condițiile în care actele administrative fiscale prin care au fost stabilite în sarcina acelui contribuabil obligații fiscale față de stat au fost anulate definitiv și irevocabil de către instanțele judecătorești competente care reținuseră că respingerea pe excepție a contestației printr-o decizie anterioară este nelegală și apoi care au procedat la judecarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ îndreptată împotriva actelor fiscale, dar și a respectivei decizii anterioare emisă în temeiul art.218 din Codul d e procedură fiscal.
În speță, prin sentința civilă nr.42/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților T, T, Biroul vamal T și Autoritatea Națională a Vămilor B, s-a dispus anularea actului constatator nr.1533/10.06.2004, a procesului- verbal nr.29403 din 30.11.2004 și a deciziei nr.522/186 din 9.10.2006.
Recursurile declarate de pârâte au fost respinse de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.415/3.04.2008.
Curtea constată că, prin decizia nr.522/186 din 9.10.2006 fusese respinsă contestația reclamantei pe excepție, iar cu ocazia judecății instanța constatând că excepția reținută de pârâta F: T era neîntemeiată a anulat decizia respectivă și, totodată, a soluționat pe fond acțiunea îndreptată împotriva titlurilor de creanță fiscale atacate.
Instanța de recurs a respins recursurile declarate de către pârâte.
Curtea observă că, art.18 din Legea contenciosului administrativ, text legal care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, nu condiționează examinarea fondului litigiului de examinarea pe fond a contestației în procedură prealabilă. În aceste condiții, emiterea unei noi decizii în procedură prealabilă prin care se soluționează pe fond contestația reclamantei, după ce în cauză s-au pronunțat definitiv și irevocabil hotărâri judecătorești prin care să se tranșeze litigiul dintre părți pe fond, este un procedeu nelegal, astfel că recursul pârâtei apare ca nefondat urmând a fi respins ca atare, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, cu acest titlu, Curtea, potrivit art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să-i plătească doamnei suma de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta DGFP T, împotriva Sentinței civile 517/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâta DGFP T să-i plătească reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 24.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-28.10.2008
Tehnored. /28.10.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru