Contestație act administrativ fiscal. Decizia 920/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--14.04.2009
DECIZIA CIVIL NR.920
Ședința public din 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.152/09.02.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția General a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal fcut în ședința public pentru reclamantul recurent, lips, se prezint avocat, iar în reprezentarea intimatelor se prezint consilier juridic,
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care se constat c s-au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinri din partea pârâtelor intimate care se comunic cu reprezentantul recurentului.
Reprezentanții prților depun la dosar delegații de reprezentare, iar reprezentantul intimatei T învedereaz faptul c nu mai susține cerere privind comunicarea unui exemplar din recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acord cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecat. Depune practic judiciar.
Reprezentantul pârâtelor intimate solicit respingerea recursului și menținerea sentinței tribunalului ca temeinic și legal.
CURTEA
Asupra recursului de faț constat:
Prin cererea înregistrat la Tribunalul Timi ș sub nr-la data de31.10.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția General a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, s se dispun anularea deciziei nr.1650/199 /18.09.2008 emis de pârâta 1, anularea în tot a Raportului de inspecție fiscal din 17.11.2006 emis de T, a Deciziei de impunere anual pentru persoane fizice pe anul 2000, respectiv 2002 și 2003, conchise în Decizia de impunere nr.35872/06.12.2006, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 40152 lei debit evidențiat în cele doua acte ca nedatorat și eronat stabilit, iar în subsidiar s se constate c obligațiile fiscale nu au fost corect stabilite întrucât nu a fost stabilit corect cuantumul cheltuielilor reale deductibile legal.
Reclamantul a mai solicitat s se dispun anularea masurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscal din 17.11.2006 emis de pârâta T, s fie desființat titlul executoriu reprezentat de Raportul de inspecție fiscal, cu cheltuieli de judecat.
În motivare, reclamantul artat c în urma unei declarații dat la organele de cercetare penal, acestea având suspiciuni au înaintat acea declarație olograf dat de acesta la T pentru a se verifica daca în sarcina reclamantului subzist obligații fiscale ctre bugetul statului. Organele de inspecție fiscal, în urma controlului efectuat au conchis c reclamantul a desfșurat o activitate de comerț cu autoturisme și ca atare, pentru anii 2000-2003 stabilit ca datoreaz bugetului de stat, diferența de impozit pe venitul global, dobânzi și penalitți în sum total de 40.152 lei prin Raportul de inspecție fiscal atacat.
Organul fiscal a stabilit c în perioada 2002-2003 reclamantul a achiziționat din strintate 8 autoturisme, pe care ulterior le-a vândut ctre diverse persoane fizice. Aceste operațiuni au fost calificate de ctre organul fiscal ca fiind importuri ilegale reținând c reclamantul are calitatea de comerciant, c avea obligația de a deține autorizație de import și autorizație de comerciant, c nu a declarat veniturile realizate din aceste operațiuni. Împotriva acestui proces verbal a formulat contestație care a fost soluționat de Direcția General a Finanțelor Publice T prin respingerea contestației prin decizia nr- Este reținut incorect prev.art.7 din com, acesta instituind doua condiții cumulative pentru a avea calitatea de comerciant:s svârșeasc acte de comerț și svârșirea faptelor de comerț s fie ca o profesiune obișnuit. Operațiunile de cumprare a mașinilor nu au fost efectuate cu scopul de revânzarea. Se mai invoc și prevederile art.9 com.reclamanta fcând acte izolate de comerț. Se invoc faptul: nu exist nici o dispoziție legal care s prevad numrul minim de operațiuni ce trebuie efectuate pentru ca s existe obligația de înregistrare la organul fiscal,obligația de a deține autorizație de import,autorizație de comerciant precum și de a plti impozit pe venitul obținut în urma acestor operațiuni. Organele fiscale au interpretat subiectiv și eronat prev.art.15 din OG 7/2001,categoriile de venituri impozabile fiind impuse de legiuitor și nu de organul fiscal.
Prin întâmpinare, Direcția General a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea acțiunii deoarece își mențin punctul de vedere exprimat prin decizie și a artat în fapt, în baza adresei nr. 7538/P/02.06.2006 emisa de IPJ T, în urma verificrilor efectuate, organele fiscale au constatat, in baza documentelor puse la dispoziție de ctre organele de politie, c reclamanta, în cursul anilor 2002 si 2003 importat mai multe autoturisme din Germania pe care le-a comercializat la diferite persoane în România.
Aceast activitate efectuat pe o perioada de doi ani in care reclamanta a adus repetat din strintate autoturisme si apoi le-a valorificat in interesul propriu, obținând beneficii, face parte din categoria activitților și faptelor de comerț care sunt reglementate de legea fiscala, in sensul declarrii veniturilor obținute din practicarea unor asemenea activitți.
În motivare a artat c debitele au fost stabilite de organele fiscale pe baza declarațiilor cumprtorilor autoturismelor, chitanțele emise de vam pentru achitarea accizelor și TVA-ului aferent prețului de catalog a fiecrui autoturism, precum și în baza contractelor de vânzare-cumprare a autoturismelor de ctre clienții români, documente ce au stat la baza stabilirii impozitului pe venit cât și a accesoriilor aferente, prin decizii de impunere, datorate de ctre petent potrivit OG. Nr.7/2001 privind impozitul pe venit.
S-a mai artat c potrivit prev.art.63 din OG. Nr.7/2001 contribuabilii care realizeaz venituri din fapte de comerț sunt obligați s efectueze în cursul anului plți anticipate cu titlu de impozit, în patru rate egale pân la data de 15 ultimei luni din fiecare trimestru, și având în vedere c autoturismele au fost aduse în țar în scopul revânzrii, reclamantul a realizat venituri pe care avea obligația de a le declara la organul fiscal în vederea impunerii.
În sensul celor de mai sus, Hotrârea nr.54/16.01.2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.7/2001 privind impozitul pe venit precizeaz: "sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de ctre persoane fizice sau asociații fr personalitate juridica, din prestri de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum si cele obținute din practicarea unei meserii. Principalele activitți care constituie fapte de comerț sunt: activitți de producție, activitți de cumprare efectuate in scopul revânzrii. de ultimul text de lege, parata arata ca rezulta fr putinț de tgad c reclamantul a adus în țar autoturisme în scopul revânzrii, realizând venituri pe care avea obligația de a le declara la organul fiscal în vederea impozitrii acestora, prin completarea unei declarații cu veniturile estimative a le realiza în anul fiscal respectiv, potrivit OG nr.7/2001, art.63.
Prin sentința civil nr.152/09.02.2009, Tribunalul Timi șar espins acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția General a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, tribunalul a reținut:
Prin procesul verbal de control încheiat de ctre Administrația Finanțelor Publice T s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plat a sumei de 40152 lei reprezentând diferența 2002 și 2003 cu dobânzi si penalitți, verificarea având loc în baza adresei IPJ T privind stabilirea cuantumului impozitului datorat bugetului de stat urmare a faptelor de comerț cu autoturisme, fr autorizație și fr a declara la organul fiscal veniturile realizate in anii 2003 si 2004.
Împotriva acestui proces verbal de control, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsa prin decizia nr.1650/199 /18.09.2008, care a reținut c: având în vedere c autoturismele au fost aduse în țar în scopul revânzrii, reclamantul efectuând astfel fapte de comerț, în urma comercializrii acestora a realizat venituri pe care avea obligația s le declare la organul fiscal in vederea impozitrii, completând o declarație cu veniturile estimate a le realiza in anul fiscal respectiv conform OG nr.7/2001 art.63. În baza acestei declarații, organul fiscal emite decizia de impunere pentru plți anticipate conform creia contribuabilul este obligat sa plteasc impozit aferent veniturilor declarate, regularizarea impozitului aferent veniturilor efectiv realizate fcându-se la sfârșitul anului pe baza declarației anuale de venit astfel organul fiscal din cadrul T, prin procesul verbal de control încheiat, in mod legal a stabilit obligația fiscal în sum de 40152 lei reprezentând impozit pe venitul plus accesoriile aferente, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiat contestația.
Împotriva deciziei, reclamanta a formulat contestație, pe care tribunalul a considerat-o neîntemeiat și a respins-o pentru urmtoarele considerente:
În anii 2002 și 2003 reclamantul a adus din CE un numr de 8 autoturisme pe care le-a comercializat in România, fr a deține autorizație în acest sens și fr a declara la organele fiscale venitul obținut.
Motivul invocat de ctre reclamant ca nu efectuat activitți de cumprare in scopul revânzrii și ca aceste autovehicule au fost bunuri proprii în scopul utilizrii pentru nevoi personale, nu poate fi luat in considerare întrucât reclamantul a introdus în țar un numr mare de autovehicule 8 în decurs de doi ani, a pltit taxele vamale și apoi le-a revândut la scurt timp, ceea ce denota faptul ca le-a adus cu scopul de revânzarea. De altfel, în fața organelor de cercetare penal,reclamantul a recunoscut c a adus mașinile pentru a le revinde, neavând alt mijloc de existenț.
În conformitate cu art. 15 din OG 7/2001, norma aplicabil raporturilor juridice la data realizrii venitului: "(1) În înțelesul prezentei ordonanțe, veniturile din activitți independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectual, realizate în mod individual și/sau într-o form de asociere, inclusiv din activitți adiacente.(2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestri de servicii, altele decât cele prevzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii." iar pct.4 din HG 54/2003 arat c "4. Sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de ctre persoane fizice sau asociații fr personalitate juridic, din prestri de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii.
Principalele activitți care constituie fapte de comerț sunt: activitți de producție; activitți de cumprare efectuate în scopul revânzrii; organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive și altele asemenea; activitți al cror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare și alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul; vânzarea în regim de consignație a bunurilor cumprate în scopul revânzrii sau produse pentru a fi comercializate; activitți de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosit, și altele asemenea; transport de bunuri și de persoane; alte activitți definite în Codul comercial."
Conform art. 63 din HG 54/2003 "(1) Contribuabilii, precum și asociațiile fr personalitate juridic, care încep o activitate în cursul anului fiscal, sunt obligate s depun la organul fiscal competent o declarație referitoare la veniturile și cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. excepție de la prevederile acestui alineat contribuabilii care realizeaz venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la surs.
(2) Contribuabilii care au realizat pierderi și cei care au început activitatea în cursul anului fiscal sau au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care din motive obiective estimeaz c vor realiza venituri care difer cu cel puțin 20% faț de anul fiscal anterior depun o dat cu declarația special și declarația estimativ de venit.
(3) Contribuabilul care înceteaz s mai aib domiciliul în România are obligația s depun la organul fiscal competent o declarație a veniturilor impozabile cuprinzând veniturile realizate pân la acel moment."
Reclamantul nu este persoana fizic autorizat și nici nu a depus la organul fiscal o declarație de venituri in baza creia s se calculeze impozitul pe venit.
Reclamantul deși recunoaște c nu este persoan fizic autorizat și consider c nu a fcut acte de comerț, solicit c organele fiscale s deduc din veniturile realizate cheltuielile cu drumul, cazarea, etc.,cheltuieli ce ar fi deductibile in opinia sa în baza art.10 din OG 7/2001, deci s-i aplice regulile de calcul pentru statutul pe care de fapt îl contesta.
invocate nu i se pot aplica reclamantului întrucât potrivit art. art. 16 "(1) Venitul net din activitți independente se determin în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partid simpl.
(2) Venitul net din activitți independente se determin ca diferenț între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.
(3) Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natur, inclusiv contravaloarea bunurilor din patrimoniul afacerii, rmase dup încetarea definitiv a activitții. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub form de credite."și
"2. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizrii venitului, astfel cum rezult din evidențele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea regulilor prevzute în normele metodologice date în aplicarea art. 10 din ordonanț.
Condițiile generale pe care trebuie s le îndeplineasc cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:
a) s fie efectuate în interesul direct al activitții;
b) s corespund unor cheltuieli efective și s fie justificate cu documente;
c) s fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul cruia au fost pltite."Mai mult,cheltuielile pe care solicit a fi deduse din venitul considerat ca baz impozabil,nu a depus nici un act justificat - chitanțe în acest sens,motiv pentru care nu poate fi reținut solicitarea reclamantei.
Cheltuielile pe care reclamantul solicit s fie deduse nu îndeplinesc condițiile de mai sus, in sensul c nu sunt cuprinse in exercițiul financiar al anului in cursul cruia au fost pltite, nu sunt justificate cu documente, pentru ca reclamanta nu a ținut o evidenț contabil a acestora.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat și a reținut c actele întocmite de ctre pârâte sunt temeinice și legale, c acțiunea reclamantei este neîntemeiat, motiv pentru care a respins-o în temeiul art.18 din 554/2004.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul,solicitând admiterea recursului.
În motivare, reclamantul a artat c în urma unui control de rutina efectuat de Politia de Frontiera T la organele vamale cu la introducerea în țar a unor autoturisme achiziționate din Germania, s-a dispus verificarea autoturismelor aduse în țar pentru a se înltura eventualele suspiciuni legate de trafic ilicit de autoturisme.
Fiind de bun credinț și având în vedere faptul c organul de poliție i-a adus la cunoștinț faptul c scopul audierii sale este pentru a clarifica și a înltura orice îndoial cu privire la aducerea acestor mașini, a dat o declarație la Poliția de Frontiera sub proprie semntura prin care a relatat împrejurrile în care a achiziționat aceste mașini, pentru uzul personal și al familiei sale, dup care, la intervale diferite le-a înstrinat, întrucât a intervenit atât uzura moral, cât și a depistat pe parcurs vicii ascunse ale acestora.
Declarația sa a fost în sensul recunoașterii faptului c le-a vândut în urma descoperirii viciilor ascunse, acesta neconstituind activitatea sa în scopul obținerii unor venituri suplimentare.
Organele de cercetare penal, fiind suspiciuni de fapte penale, au înaintat acea declarație olograf dat de reclamant, la Administrația Finanțelor Publice T pentru a se verifica dac în sarcina sa subzist obligații fiscale ctre bugetul statului
Organul de inspecție fiscal, fr a verifica împrejurrile reale și concrete în care reclamantul a introdus în țar aceste autoturisme, conchide c acesta a desfșurat o activitate de comerț cu autoturisme și ca atare, pentru anii 2000-2003, stabilit c datoreaz bugetului de stat, diferența impozit pe venitul global, dobânzi și penalitți în sum total de 40.152 lei, prin Raportul de inspecție fiscal atacat.
De asemenea, consider c organul de inspecție fiscal a pornit de la premise greșite în stabilirea obligațiilor fiscale, înclcând dispozițiile legale în materie, care statueaz asupra noțiunilor de comerciant și activitate comercial.
În speț, solicit a se observa c, în ceea cel privește pe reclamant, nu subzist niciuna din condițiile prevzute atât la art. 7 Cod Comercial, potrivit cruia " Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuit și societțile comerciale." cât și la art. 56 din Codul comercial, întrucât acesta are o profesie bine stabilit, fiind angajat cu contract de munc, iar acele achiziționri de autoturisme, le-a fcut cu totul întâmpltor, cu ocazia deplasrilor la rude, în Germania.
Astfel, consider c nu este aplicabil art. 56 Cod Comercial, potrivit cruia: "Dac un act este comercial numai pentru una din prți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afar de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.", deoarece actul juridic nu are caracter comercial pentru niciuna din prți.
Ca atare, nici așa zisele venituri reținute de organul de inspecție fiscal, nu pot fi supuse impozitrii așa cum s-a stabilit prin urmtoarele acte normative:.
Potrivit prevederilor art.15 din OG 7/2001: " (1) În înțelesul prezentei ordonanțe, veniturile din activitți independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturi de proprietate intelectual, realizate în mod individual și/sau într-o form de asociere, inclusiv din activitți adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale, veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestri de servicii, altele decât cele prevzute la alin.(3) precum si din practicarea unei meserii."
Conform Codului comercial R actualizat, publicat in MO 133/27.06.1997, Titlul II Despre fapte de comerț, in art.5 se statueaz ca " Nu se poate considera ca fapt de comerț cumprarea de produse sau de mrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumprtorului, ori a familiei sale, de asemenea revânzarea acestor lucruri."
De asemenea, se ignor în totalitate soluția din dosarul penal și practica judiciar în domeniu, astfel c cerere a se avea în vedere c în dosarul penal s-a dispus neînceperea urmririi penale prin rezoluția procurorului in considerarea art. 5 din titlul II al Codului comercial R actualizat, care prevede ca " nu se poate considera ca fapt de comerț cumprarea de produse sau de mrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumprtorului ori a familiei sale si nici vânzarea acestor bunuri."
Neînceperea urmririi penale a fost dispus prin rezoluția procurorului și în considerarea practicii instanțelor din
Instanța de fond a apreciat c reținerea organului constatator c reclamantul a efectuat acte de comerț, nu este real.
Instanța a mai reținut c operațiunea de cumprare și apoi vânzare a mașinilor a fost realizat de re reclamant, în mod întâmpltor, pentru consumul propriu, iar art. 5 din Codul comercial exclude din categoria faptelor de comerț " cumprarea de producte sau mrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumprtorului, ori a familiei sale."
Instanța a reținut c reclamantul nu este comerciant persoana fizic, nu a desfșurat o activitate comercial, organul fiscal nefcând dovada contrar conform art. 64 din codul d e procedur fiscal care arat c " Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe baza de probe sau constatri proprii." Din niciun act al organelor fiscale nu rezult nici calitatea de comerciant nici calitatea de act de comerț pentru operațiunile svârșite de reclamant, nici intenția de revânzare, nici criteriul de regularitate.
Astfel, în motivare sentinței, instanța a mai reținut c actele administrative atacate, raportul de inspecție fiscal, decizia de soluționare a contestației și deciziile de impunere sunt lovite de nulitate absolut, având în vedere înclcarea de ctre organele fiscale a principiului legalitții impunerii, prevzut de art. 53, 136 si 138 din Constituția României, care statueaz ca un impozit poate fi colectat doar în baza unui act normativ emis în mod legal.
Cu privire la motivul de recurs prevzut de pct.7 al art.304 Cod procedur civil, solicit a se lua în considerare c, nemotivarea unei hotrâri judectorești, presupune nu numai cazul în care se arat motivele pe care se sprijin hotrârea judectorului, ci și atunci când aceast hotrâre cuprinde motive contradictorii, strine de natura cauzei ori needificatoare în soluționarea pricinii.
Pârâtele Direcția General a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul d e procedur civil și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din codul d e procedur civil,Curtea de Apel constat urmtoarele:
În prezenta cauz reclamantul - domnul - a contestat legalitatea stabilirii în sarcina domniei sale de ctre organele fiscale a impozitului pe profit, cu privire la care organele fiscale pretind c reclamantul le-a realizat din revânzarea unui numr de opt autovehicule în perioada anilor 2002-2003.
Organul fiscal a stabilit c în perioada 2002-2003 reclamantul a achiziționat din strintate 8 autoturisme,pe care ulterior le-a vândut ctre diverse persoane fizice. Aceste operațiuni au fost calificate de ctre organul fiscal ca fiind importuri ilegale reținând c reclamantul are calitatea de comerciant, c avea obligația de a deține autorizație de import și autorizație de comerciant, c nu a declarat veniturile realizate din aceste operațiuni.
Curtea observ c reclamantul a contestat caracterul comercial al activitții de revânzare a celor opt autovehicule. Domnul a artat c s-a reținut incorect aplicabilitatea dispozițiilor art.7 din Cod comercial, acesta instituind dou condiții cumulative pentru a avea calitatea de comerciant, respectiv: s svârșeasc acte de comerț și svârșirea faptelor de comerț s fie ca o profesiune obișnuit. Reclamantul a artat c operațiunile de cumprare a mașinilor nu au fost efectuate cu scopul de revânzare. Reclamantul a invocat și dispozițiile art. 9 Cod comercial, reclamantul fcând acte izolate de comerț. Domnul a învederat c nu exist nici o dispoziție legal care s prevad numrul minim de operațiuni ce trebuie efectuate pentru ca s existe obligația de înregistrare la organul fiscal, obligația de a deține autorizație de import, autorizație de comerciant precum și de a plti impozit pe venitul obținut în urma acestor operațiuni. Reclamantul a apreciat c organele fiscale au interpretat subiectiv și eronat prev.art.15 din Ordonanța de Guvern nr. 7/2001, categoriile de venituri impozabile fiind impuse de legiuitor și nu de organul fiscal.
Curtea observ c soluționarea litigiului depinde de calificarea faptelor reclamantului - de revânzare a autoturismelor respective - ca fiind fapte de comerț sau, dimpotriv, ca simple acte juridice izolate.
Curtea subliniaz c este necontestat de prți c legalitatea impunerii impozitului în sarcina reclamantului este justificat numai în msura în care se reține c reclamantul a cumprat cele opt autovehicule în scopul revânzrii acestora cu obținere de profit.
De aceea se impune evaluarea caracterului pretins comercial al acestor acte de cumprare și de revânzare.
Conform art. 3 punctul 2 Cod comercial, " Legea consider ca fapte de comerț:
2. Vânzrile de produse, vânzrile și închirierile de mrfuri, în natura sau lucrate, și vânzrile de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumprate cu scop de revânzare sau închiriere".
Potrivit art. 5 Cod comercial, " nu se poate considera ca fapt de comerț cumprarea de producte sau de mrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumprtorului, ori a familiei sale, de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dup pmântul sau cel cultivat de dânsul".
Potrivit art. 7 Cod comercial, " sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuit, și societțile comerciale".
La rândul su, art. 9 Cod comercial prevede c "orice persoan care într-un chip accidental face o operațiune de comerț, nu poate fi considerat ca comerciant, ea este îns supus legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune".
În raport cu dispozițiile legale menționate anterior, este considerat fapt de comerț vânzarea unor produse, când aceste produse au fost cumprate cu scop de revânzare.
Curtea subliniaz c scopul revânzrii, fiind un element subiectiv, ținând de voința intern a persoanei, nu poate fi dovedit în mod direct, ci numai prin raportarea la faptele persoanei în cauz. Legea impune îns, ca o caracterizare a faptelor de vânzare comercial, existența acestui scop al revânzrii, ceea ce oblig instanțele la evaluarea intențiilor persoanei respective.
În lipsa unor alte indicii obiective, Curtea apreciaz c scopul revânzrii poate fi stabilit în funcție de numrul operațiunilor de revânzare efectuate de persoana în cauz, raportat la o anumit perioad de timp, ținând seama și de natura bunului care a format obiectul revânzrii, durata medie de utilizare a acestuia, precum și de alte împrejurri care pot justifica revânzarea bunului respectiv.
În speț, domnul a cumprat și a revândut, în decursul a doi ani, respectiv în perioada 2002-2003, un numr de 8 autoturisme. Curtea observ, totodat, c domnul nu a contestat faptul c a obținut un profit din aceste revânzri.
În acest context, Curtea observ utilizarea unui autoturism presupune, în prealabil, efectuarea înmatriculrii în circulație, cu verificarea tehnic prealabil, urmat de alte verificri tehnice periodice, care sunt obligatorii. Toate aceste operațiuni implic anumite costuri, iar achiziționarea unui autovehicul impune aceleași costuri și efectuarea acelorași formalitți, astfel încât achiziționarea succesiv de autovehicule presupune o pierdere financiar, în msura în care acele autovehicule nu sunt revândute la un preț care s acopere cel puțin costurile înmatriculrii acestor autovehicule. Curtea subliniaz, totodat, c revânzarea ulterioar la un preț mai mare decât cel de achiziție poate fi afectat și de faptul c valoarea autoturismelor este influențat de vechimea acestora, sczând pe msur ce autoturismul este mai vechi, astfel încât se reduce probabilitatea revânzrii ulterioare la un preț mai mare decât cel de achiziție.
Date fiind aceste costuri, utilizatorii de autovehicule evit s achiziționeze autoturisme pentru o perioad scurt de timp, întrucât vânzarea autoturismului impune, de cele mai multe ori, achiziționarea altuia, achiziție care implic aceleași costuri suplimentare și formalitți. Chiar dac exist posibilitatea vânzrii autoturismului la o scurt perioad dup achiziționarea acestuia, aceast posibilitatea este determinat de cele mai multe ori de apariția unor împrejurri neprevzute la momentul achiziționrii autoturismului, cum ar fi necesitatea obținerii urgente a unei sume de bani prin vânzarea autoturismului sau imposibilitatea de a mai utiliza autoturismul din diferite cauze.
În speț, domnul a revândut în perioada 2002-2003, un numr de 8 autoturisme, obținând un profit din revânzarea acestor autoturisme.
Pe de alt parte, achiziționarea mai multor autoturisme de ctre domnul nu a fost justificat de desfșurarea unor activitți care s implice utilizarea concomitent a mai multor autoturisme. Deși domnul a invocat dispozițiile art. 5 Cod comercial, domnia sa nu a justificat achiziționarea a opt autoturisme în doi ani, raportat la nevoile membrilor familiei sale de a utiliza aceste autoturisme.
Totodat, revânzarea acestor autoturisme nu a fost justificat de domnul prin apariția unor împrejurri neprevzute care l-au determinat s le revând.
Curtea apreciaz, în acest context, c obținerea de profit dintr-o activitate care implic anumite costuri, indicate mai sus, justific, de asemenea, ideea c domnul desfșoar activitatea de revânztor de autoturisme în mod obișnuit, dat fiind și numrul autoturismelor revândute de domnia sa într-o perioad de timp relativ scurt, raportat la durata de utilizare a unui autoturism de ctre un singur proprietar. Domnul a achiziționat și a revândut opt autoturisme în doi ani, obținând profit din aceast activitate - în condițiile în care fiecare achiziționare presupunea costuri suplimentare.
În consecinț, faptul revânzrii a opt autoturisme în doi ani (durat de timp relativ scurt, raportat la durata de utilizare a unui autoturism de ctre un singur proprietar), coroborat cu împrejurarea obținerii unui profit de ctre reclamant din aceste revânzri îndreptțește Curtea s aprecieze c aceste revânzri au caracter comercial și c achiziționarea acelor opt autoturisme de ctre reclamant s-a fcut în scopul revânzrii lor ulterioare, în vederea obținerii unui profit.
Având în vedere cele artate mai sus, Curtea apreciaz c soluția în mod corect a apreciat instanța de fond caracterul comercial al faptelor de revânzare efectuate de reclamant.
Pentru aceste motive, Curtea apreciaz c soluția Tribunalului CSe ste temeinic și legal, recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 152/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedur Civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 152/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - -
GREFIER - -
Red.-08.07.2009
Tehnored. /10.07.2009/2 expl.
Prima instanț: Tribunalul Timi
Judector:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
