Contestație act administrativ fiscal. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 98/R/
Ședința publică din 25 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim
: - -, JUDECĂTOR 3: Ingrid
:, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, strada G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 799 din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -""SRL, cu sediul în D, strada - -, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința din 18.01.2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 25.01.2008, când s-a dar următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.09.2006, reclamanta -. - SRL în contradictoriu cu pârâta V, a cerut anularea Deciziilor nr.7/18.07.2006 și nr.42/15.08.2006, a Raportului de inspecție fiscală nr. 55267/8 iunie 2006, a Deciziei de impunere nr.159 /8 iunie 2006 și a Dispoziției nr. 219 /8 iunie 2006, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de rambursare a TVA pentru suma la care este îndreptățită și la plata dobânzilor datorate pentru nerambursarea TVA în termenul prevăzut de art.199 Cod pr.fiscală, suspendarea executării actelor administrativ fiscale a căror anulare o cere și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a învederat în principal că prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere atacate au fost stabilite în sarcina sa obligații suplimentare constând în impozit pe profit și obligații accesorii aferente acestuia în valoare totală de 17.291 lei și TVA, plus obligații accesorii, în sumă totală de 11.346 lei, iar prin dispoziția nr. 219 /8 iunie 2006 s-a dispus de către pârâtă înregistrarea în evidența sa contabilă a nouă facturi din care opt emise de -. SA și una de către -. SRL G.
A precizat reclamanta că întrucât a considerat aceste măsuri nelegale le-a contestat la pârâtă, care prin Decizia nr. 7 din 18 iulie 2006 respins contestația împotriva Dispoziției nr. 219 din 2006, iar prin Decizia nr. 42/15 august 2006 respins contestația formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală nr.55267 /2006 și Deciziei de impunere nr.159/2006.
A considerat reclamanta că și aceste decizii prin care au fost soluționate contestațiile sunt nelegale și neîntemeiate pentru motivele ce urmează:
La data de 23.09.2005 și 17.2005, reclamanta a formulat cerere de rambursare TVA de 36.988 lei și, respectiv, de 35.652 lei, care au fost soluționate de. D prin Deciziile de rambursare nr. 6421 /13.01.2006, prin care s-a aprobat rambursarea TVA de 35.652 lei și nr. 6411 /13.01.2006, prin care s-a aprobat rambursarea TVA de 24.578 lei și s-a respins la rambursare suma de 12.410 lei.
Sumele aprobate la rambursare s-au compensat cu obligații fiscale prin Notele de compensare nr. 991 și 992 din 17.01.2006.
In perioada 19 aprilie - 16 decembrie 2005, organele de inspecție fiscală au efectuat la sediul reclamantei o verificare, printre obiective figurând și soluționarea adresei IPJ. V nr.172 /28.03.2005, urmare unei sesizări penale făcută de un fost angajat al reclamantei.
Această verificare a vizat două aspecte și anume: neînregistrarea în evidența contabilă a nouă facturi fiscale, prin care reclamanta s-a aprovizionat cu făină și tărâțe de la -. SA și -. SRL și a veniturilor rezultate din vânzare pâine, fără întocmirea de facturi fiscale către clienți.
Prin. nr. 62070 /28.12.2005, organul de control a concluzionat că referitor la acele facturi nu s-a putut demonstra realitatea aprovizionării cu făină și tărâțe, deoarece nu există semnătura de primire a beneficiarului mărfii, iar contravaloarea s-a achitat cu numerar integral, în condițiile în care decontările între acești agenți economici s-au efectuat curent prin bancă.
Cât privește al doilea aspect, urmare efectuării de inspecții fiscale la șapte agenți economici de către D, a reieșit că aceștia nu au înregistrat venituri impozabile în valoare totală de 777.260.252 lei ROL.
In consecință, s-a procedat la profitului impozabil și TVA la reclamantă prin preluarea automată a veniturilor neînregistrate de cei șapte operatori economici, stabilindu-se obligații suplimentare la sursă ( impozit pe venit de 21.817 lei și TVA de 15306 lei).
A precizat reclamanta că a contestat, decizia de impunere și pe cea de rambursare TVA la pârâtă, care prin Decizia nr.17 din 30.03.2006 a admis contestația, a desființat actele atacate, dispunând efectuarea unei noi inspecții fiscale.
Urmare noii verificări efectuate în luna mai 2006 s-a emis nr. 55267/7 iunie 2006 și Decizia de impunere nr. 159/08.06.2006, prin care s-au stabilit obligații suplimentare de 17291 lei impozit pe profit și 11.346 lei TVA și obligații accesorii acestora.
Pentru a determina aceste obligații suplimentare, organul de control a estimat cele două obligații bugetare în temeiul art.66 alin.1 Cod pr. fiscală, reținând în sarcina reclamantei că nu a înregistrat în evidența contabilă cele nouă facturi prin care s-a aprovizionat cu făină și tărâțe de la cei doi agenți economici, deși în primul raport a concluzionat că nu se poate demonstra realitatea aprovizionării, iar cu ocazia celei de a doua verificări nu au apărut date suplimentare sau probe noi, care să determine o altă concluzie.
A precizat reclamanta că organele de control au încălcat prevederile art.49 Cod pr. fiscală nemotivând pe bază de probe legale decizia de impunere întocmită, art.66 din Codul d e pr.fiscală, care stipulează că se face pe baza datelor și documentelor care au relevanță, ori scrisoarea IPJ V, neconstituind probe ce pot fi luate în considerare, atâta timp cât s-a cerut reverificarea societății și comunicarea rezultatului.
A susținut reclamanta că potrivit art.63 Cod pr.fiscală, în lipsa unor probe concludente, singurele probe relevante în stabilirea bazei de impunere erau documentele justificative din evidența sa contabilă și că organele de control au încălcat și disp.art.103 alin.4 și 107 alin.3 Cod pr.fiscală, potrivit cărora prejudiciul trebuie să rezulte din dosarul penal și nu să fie confecționat de organele de inspecție fiscală prin stabilirea eronată a unei nou situații de fapt.
De asemenea, au fost încălcate prevederile cuprinse la lit. E pct.27 - 34 din Normele metodologice 2004 aprobate prin nr. 1850 /2004 referitor la cele nouă facturi care, fiind copii și nu originare, trebuiau reconstituite conform procedurii reglementată de această normă.
A susținut reclamanta că determinarea profitului impozabil s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.19 alin.11 Cod fiscal, în sensul că nu au fost scăzute cheltuielile cu celelalte materii prime necesare fabricării pâinii (drojdie, sare și amelioratori ) și nici nu s-a ținut cont de TVA aferentă acestor materii prime.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a cerut respingerea acțiunii, motivat în esență pe argumentele ce urmează:
- "" SA a emis către reclamantă opt facturi fiscale în valoare de 945.267.227 lei ROL, plus TVA, reprezentând contravaloarea de 81.000 kg făină și 38.400 kg tărâțe, iar - "" SRL Gae mis o factură în valoare de 100.000.000 lei ROL, plus TVA, reprezentând c/val. a 20.000 kg făină, aceste facturi nefiind înregistrate în evidența contabilă a reclamantei.
La inventarierea efectuată de organele de control în data de 16.12.2005 la reclamantă nu s-au constatat diferențe între stocurile scriptice și cele faptice.
Din procesele verbale încheiate de Gar eieșit că cele nouă facturi au fost înregistrate în evidențele contabile ale celor doi furnizori.
Din adresa nr. 15110/08.05.2006 emisă de Var eieșit că urmare cercetărilor penale întreprinse, - "" SRL Daa chiziționat materie primă de la cei doi agenți economici din G conform facturilor fiscale ce au fost înaintate în copie xerox, fără a le înregistra în evidența contabilă, marfa fiind achitată integral de reclamantă.
De asemenea, s-au efectuat verificări la șapte agenți economici pe ruta -, iar din notele explicative date de reprezentanții acestora și din actele de control întocmite a reieșit că reclamanta nu a emis facturi pentru întreaga cantitate de pâine livrată acestora în perioada 2003 - 2004.
Din toate aceste probe rezultă că reclamanta s-a aprovizionat de la cei doi agenți economici furnizori cu cantitatea de 101.000 kg făină pe care a utilizat-o în procesul de fabricație al pâinii, care ulterior a fost vândută către cei șapte agenți economici fără ca aceasta să înregistreze veniturile obținute din vânzare și să colecteze TVA.
A susținut pârâta că profitul impozabil în valoare de 401.766.633 lei ROL a fost stabilit corect ca diferență între veniturile realizate din vânzarea produselor și cheltuielile generate de procesul de fabricație, ca de altfel și impozitul pe profit în valoare de 100.441.658 lei ROL.
A precizat pârâta că reclamanta avea obligația să înregistreze veniturile realizate indiferent de sursă cât și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri și să stabilească profitul impozabil.
Atât veniturile rezultate din vânzarea pâinii fabricate din cele 101.000 kg făină cât și adaosul comercial rezultat din comercializarea celor 38.400 kg tărâțe au fost stabilite de organele de control prin estimare, la determinarea masei impozabile ținând cont atât de costul și rapoartele de producție utilizate de reclamantă, cât și de cheltuielile ocazionate cu achiziționarea materiilor prime.
A învederat pârâta că susținerea reclamantei că adresa V nu poate fi luată în considerare este nefondată, întrucât există procese verbale încheiate de G la "" SA și "" SRL și notele explicative ale reprezentanților acestor agenți economici care confirmă livrările produselor către reclamantă prin cele nouă facturi și achitarea contravalorii mărfii respective.
Cât privește aspectul că acele nouă facturi nu poartă mențiunea "reconstituit", pârâta consideră că nu era necesară întrucât din adresa nr. 15110/08.05.2006 a V, rezultă că urmare cercetărilor penale efectuate s-a constatat că operațiunile în scrise în aceste facturi sunt reale.
Pârâta a cerut respingerea capătului șapte al acțiunii, motivat de faptul că acesta nu a făcut obiectul contestației în fază administrativă.
În ședința publică din 14.11.2006, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ a pus în discuția părților cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale a căror anulare s-a cerut, iar prin încheierea pronunțată în aceeași ședință publică a admis cererea de suspendare.
Împotriva încheierii de suspendare, Vaf ormulat recurs, iar prin decizia nr. 126/R-C/16.02.2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul, a modificat în parte încheierea, în sensul că a respins cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale și a menținut celelalte dispoziții.
Prin cererea înregistrată la data de 09.01.2007, reclamanta și-a precizat capetele șase și șapte din acțiune, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de rambursare TVA de 36.988 lei, iar calculul dobânzilor pentru nesoluționarea în termen a cererii de rambursare TVA urmând a se face începând cu data de 7.11.2005 și până la data pronunțării hotărârii (fila 71, vol.2 dosar).
La data de 6.02.2007, pârâta a depus la dosar completare la întâmpinare, urmare precizării acțiunii de către reclamantă, în care a invocat excepția prematurității formulării capelelor 6 și 7 din acțiune, așa cum au fost precizate, motivat de faptul că aceste cereri nu au făcut obiectul contestației în fază administrativă, procedura fiind obligatorie.
Pe fond, s-a precizat că reclamanta a depus la: D decontul de TVA pentru luna august 2005, prin care a cerut rambursarea TVA de 36.988 lei și decontul TVA pe luna septembrie 2005 prin care a solicitat rambursarea TVA de 35.652 lei.
Soluționarea acestor cereri fiind cu risc fiscal mare, s-a dispus efectuarea unei inspecții fiscale anticipate, care s-a finalizat la 16.12.2005 prin încheierea nr. 63076/28.12.2005 și în baza căruia s-au emis deciziile de rambursare TVA nr. 641 și 642 din 13.10.2006, notele de compensare nr. 991 și 992 din 17.01.2006 și nota de restituire TVA nr. 993/17.01.2006 pentru 34.517 lei.
Urmare contestației formulate de reclamantă, prin decizia nr. 17/30.03.2006, Vad ispus printre altele desființarea deciziei de rambursare TVA nr. 641/13.01.2006 și în consecință, notele de compensare nr. 991 și 992 din 17.01.2006 au fost stornate de
A precizat pârâta că decizia nr. 17/30.03.2006 nu a fost contestată de reclamantă.
La 7.06.2006 s-a încheiat raportul pe inspecție fiscală nr. 55267 din 8.06.2006 și s-au soluționat deconturile de TVA cu sume negative cu propunere de rambursare TVA aferentă perioadei august și septembrie 2005 în sumă de 64.035 lei și de respingere la rambursare a TVA de 8.405 lei.
A învederat pârâta că cererea de rambursare a TVA de 72.640 lei s-a soluționat în sensul că sumele de 34.517 lei și 8.486 lei s-au restituit reclamantei la 17.01.2006 și respectiv la 22.06.2006, iar cea de 29.637 lei s-a compensat cu alte obligații fiscale restante la data de 23.09.2005, astfel că reclamanta nu a fost prejudiciată.
A susținut pârâta că în cauză sunt incidente prev. art. 199 alin. 2 Cod procedură fiscală, astfel că nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere pe perioada cuprinsă între data depunerii deconturilor și cea a soluționării cererii de rambursare, care nu putea fi rezolvată decât după efectuarea inspecției fiscale (filele 95-97 vol.2 dosar).
În ședința publică din 06.03.2007, apărătorul reclamantei a cerut efectuarea în cauză a unei expertize contabile a cărei obiective au fost stabilite în ședința publică din 17.04.2007.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 21.06.2007 (filele 180-233 vol. 2 dosar).
În ședința publică din 25.09.2007, instanța a pus în discuția părților excepția prematurității formulării capetelor șase și șapte din acțiune, așa cum au fost precizate, după care a unit-o cu fondul.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ a pronunțat sentința nr. 799 din 09 octombrie 2007, prin care a respins ca nefondată excepția prematurității formulării capetelor șase și șapte din acțiune invocată de pârâta V, a admis în parte acțiunea formulată pe reclamanta "" D, a anulat deciziile nr. 7/18.07.2006 și 42/15.08.2006, Raportul de inspecție fiscală nr. 55267/08.06.2006, decizia de impunere nr. 159/08.06.2006 și dispoziția nr. 219/08.06.2006, emise de pârâtă.
Prin aceeași sentință a obligat-o pârâta la emiterea deciziei de rambursare a TVA de 29.637 lei și la plata către reclamantă a dobânzii în valoare de 4.868 lei, cât și a cheltuielilor de judecată de 5.526, 3 lei, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privind rambursarea TVA de 7.351 lei.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța, examinând cu prioritate în temeiul art. 137 Cod procedură civilă excepția ridicată, a reținut că este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Reclamanta a cerut la. D prin decontul de TVA pe luna august 2005 rambursarea TVA de 36.988 lei și prin cel pe luna septembrie 2005, rambursarea TVA de 35.652 lei.
Considerând cele două deconturi ca fiind cu risc fiscal mare, Dad ispus ca rambursarea TVA să se facă numai după efectuarea unei inspecții fiscale anticipate, operațiune finalizată prin nr. 63076/28.12.2005 în baza căruia s-a emis raportul de rambursare nr. 62077/28.12.2005, la data de 13.01.2006, deciziile de rambursare nr. 641 și 642 iar la data de 17.01.2006 au fost emise notele de compensare nr. 991 și 992 și nota de restituire TVA nr. 993, pentru TVA de 34.517 lei.
Reclamanta a contestat la. V nr. 63072/2005 și celelalte acte administrativ fiscale emise în baza acestuia.
Prin decizia nr. 17/31.03.2006, Vaa dmis contestația, a desființat toate actele atacate și a dispus refacerea inspecției fiscale.
În consecință, reclamanta a cerut rambursarea TVA de 72.640 lei la. D, care i-a admis-o în parte (pentru TVA de 34.517 lei); în plus a stabilit obligații bugetare suplimentare pe care le-a compensat cu diferența de TVA de rambursat.
Pentru acest considerent reclamanta a contestat această măsură la. V care i-a admis contestația prin decizia nr. 17/2006.
Ca atare, reclamanta a respectat disp. art. 174 și urm. din OG nr. 92/2003 modificată și completată.
Instanța nu a reținut nici apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta nu a atacat în justiție decizia nr. 17/31.03.2006, pentru simplul motiv că aceasta nu avea interes să o facă din moment ce prin acest act administrativ fiscal i s-a admis contestația.
Cât privește capătul șapte al acțiunii (dobânzi pentru nerambursarea la termen a TVA), instanța a apreciat că nu există temei legal care să prevadă obligația efectuării contestației în fază administrativă pentru cererile având acest obiect (contestația se formulează numai împotriva actelor administrativ-fiscale).
Pentru aceste considerente instanța a respins excepția ca nefondată.
Cât privește fondul cauzei, analizând acțiunea, așa cum a fost precizată, în raport de motivele invocate, probele administrate și dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut că este parțial întemeiată, pentru considerentele următoare:
Instanța a fost sesizată să se pronunțe cu privire la două aspecte:
- dacă stabilirea, prin estimare, a obligațiilor bugetare suplimentare evidențiate în nr. 55207/8.06.2006 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale;
- dacă reclamanta este îndreptățită la rambursarea TVA în valoare de 36.988 lei și a dobânzilor aferente pentru nerambursarea TVA în termenul prevăzut de art. 199 Cod procedură fiscală.
Referitor la primul aspect și care vizează capetele 1-5 din acțiune, potrivit art. 67 alin. 1 (fost art. 66) Cod procedură fiscală, dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor documente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
Instanța a constatat că la inspecția fiscală efectuată în perioada 22 - 31 mai 2006, organele de control au avut în vedere cele nouă facturi fiscale emise de - "" SA și - "" SRL, cele șapte chitanțe încheiate de - "" SA, procesele - verbale încheiate de G la cei doi agenți economici din care rezultă că aceștia au livrat marfa către reclamantă, au înregistrat în evidența lor contabilă facturile de livrare, iar reclamanta a achitat integral contravaloarea produselor livrate și adresa nr. 15110/8.05.2006 (fila 92 dosar), prin care s-a făcut cunoscut pârâtei că în urma cercetărilor penale întreprinse s-a constatat că reclamanta a achiziționat materie primă de la cei doi agenți economici din G fără a înregistra aceste operațiuni în contabilitate, că marfa achiziționată a fost achitată integral de reclamantă, solicitându-se reverificarea societății și comunicarea rezultatelor.
La această adresă s-au anexat copiile xerox ale celor nouă facturi și a celor șapte chitanțe cu care s-au făcut plățile.
În baza acestor înscrisuri, organele de inspecție fiscală au determinat, prin estimare, veniturile realizate de reclamantă prin prelucrarea celor 101.000 kg făină în produsul pâine și comercializarea acestuia ca și a celor 38.400 kg tărâțe, stabilind obligații bugetare suplimentare (impozit pe profit de 17.291 lei și TVA de 11.346 lei).
Cu privire la cele nouă facturi fiscale, acestea nu poartă semnătura de primire a beneficiarului mărfii.
Din declarația dată de directorul economic al - "" SA rezultă că cele 81.000 kg făină și 38.400 kg tărâțe s-au livrat reclamantei cu mijloacele de transport ale furnizorului sau închiriate de la alte unități de transport.
În consecință, la datele la care s-au făcut livrările produselor trebuiau încheiate procese verbale de predare-primire, iar facturile de livrare trebuiau semnate de beneficiar, această semnătură dovedind primirea mărfii respective.
În speță, nu există nici un proces verbal de recepție (de predare-primire) a produselor livrate prin cele nouă facturi, iar acestea nu poartă semnătura beneficiarului de primire a mărfii (filele 116-123, vol 2 dosar).
În plus, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, din verificarea notelor de intrare-recepție materii prime, fișelor de magazie, jurnalelor de cumpărare, situațiilor de intrări și a stocurilor de materii prime din perioada 2002 - 31.12.2004, situația producției cantitativ și valoric, situația costurilor și fișa contului Furnizori 401 și, scriptic în luna septembrie 2002 nu a intrat în gestiunea reclamantei cantitatea de 20.000 kg făină de la - "" SRL, iar în perioada septembrie 2003 - decembrie 2004 în gestiunea reclamantei nu a intrat cantitatea de 81.000 kg făină și 38.400 kg tărâțe de la - "" SA.
În consecință, produsele din cele nouă facturi nu se identifică sub aspectul intrării în gestiunea reclamantei și nici sub aspectul rezultatelor producției de produs finit (pâine).
Urmare verificării efectuate, expertul contabil a constatat că în lunile în care există facturi de aprovizionare cu făină neînregistrate, rezultatul producției nu confirmă aceste aprovizionări (nu s-a produs mai multă pâine).
Față de cele de mai sus și având în vedere prevederile art. 155 din Legea nr. 571/2003 rep. instanța a reținut că acele nouă facturi fiscale nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate acte justificative și pentru a fi înregistrate în evidența contabilă a reclamantei.
Cu privire la susținerile făcute atât de pârâtă cât și de V și G, în sensul că reclamanta a achitat integral contravaloarea mărfurilor livrate prin cele nouă facturi fiscale, instanța a reținut că acele șapte chitanțe depuse la dosar (filele 124-130 vol. 2 dosar), nu fac dovada plății produselor livrate cu cele nouă facturi, întrucât cinci din chitanțe însumând 14.880 lei RON, reprezintă contravaloare tărâțe, fără a se specifica în aceste înscrisuri numărul facturii cu care s-a livrat marfa și ce cantitate de tărâțe a fost plătită și nu fac dovada achitării nici măcar parțiale a celor trei facturi cu care - "" SA a livrat reclamantei 38.400 kg tărâțe în valoare totală de 23.808 lei RON.
Două chitanțe însumând 4.160 lei RON, reprezintă contravaloare făină, în situația în care - "" SA a livrat reclamantei, cu cinci facturi, făină în valoare de 88.679 lei RON.
Nici în aceste chitanțe nu este trecut numărul facturii a cărei contravaloare se achită, ce cantitate de făină s-a plătit și în plus aceste chitanțe nu poartă data emiterii.
Față de cele de mai sus, chitanțele nu fac dovada achitării nici măcar parțiale a mărfii livrate prin cele opt facturi de către - "" SA.
Cât privesc cele 20.000 kg făină livrate de - "" SRL, la dosar nu există nici un înscris din care să rezulte că reclamanta a achitat contravaloarea acestei mărfi, ceea ce face greu de crezut că furnizorul nu a acționat în nici un fel până în anul 2006, pentru a intra în posesia contravalorii mărfii livrate în septembrie 2002.
Față de cele de mai sus, susținerile făcute de G și V, în sensul că reclamanta s-a aprovizionat de la cei doi agenți economici cu marfa înscrisă în cele nouă facturi și că a achitat-o prin cele șapte chitanțe, nu au fost dovedite cu înscrisuri emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar pârâta în stabilirea, prin estimare, a obligațiilor bugetare suplimentare a avut în vedere aceste înscrisuri, deși la inspecția fiscală efectuată anterior în perioada 19 aprilie - 16 decembrie 2005 față de aceleași înscrisuri a concluzionat că nu poate constata realitatea aprovizionării cu cantitățile de făină și tărâțe înscrise în cele nouă facturi, întrucât pe acestea nu există semnătură de primire și din verificarea făcută s-a constatat că decontările către cei doi agenți economici s-au făcut numai prin viramente din conturile bancare ale reclamantei și nu cu plata în numerar.
În consecință, prin înscrisurile depuse la dosar pârâta nu a dovedit că stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare (impozit pe profit și TVA), prin nr. 55267/8.06.2006 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, fapt pentru care a admis capetele 1-5 din acțiune și a anulat deciziile nr. 7/18.07.2006 și nr. 42/15.08.2006 emise de pârâtă, nr. 55267/8.06.2006, decizia de impunere nr. 159/8.06.2006 și dispoziția nr. 219/8.06.2006.
Cât privește capetele 6 și 7 din acțiune, așa cum au fost precizate, din actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamanta era îndreptățită la rambursarea TVA în valoare de 72.640 lei, iar pârâta a restituit în contul reclamantei cu Nota de restituire TVA nr. 993/17.01.2006, TVA în valoare de 34.517 lei și cu Nota de restituire TVA nr. 9810/22.06.2006, TVA de 8.486 lei.
Ca atare, reclamanta are dreptul să i se restituie TVA în valoare de 29.637 lei și nu de 36.988 lei, cum a cerut prin precizarea la acțiune.
În consecință, instanța a admis în parte acest capăt de sesizare, a obligat pârâta să emită decizie de rambursare TVA pentru 29.637 lei și a respins capătul de cerere pentru diferența de TVA de rambursat de 7.351 lei, ca nefondat.
Referitor la dobânzi pentru nesoluționarea în termen a cererii de rambursare, s-a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 (fost art. 119 alin. 1) Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la o dobândă ce se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2, fost art. 112 alin. 2, (60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere) sau art. 70, fost art. 199, (45 de zile de la data înregistrării cererii), după caz.
În speță, termenul de la care se calculează dobânda este cel prevăzut de art. 117 alin. 2, așa cum de altfel a precizat și expertul contabil și nu cel prevăzut de art. 70 așa cum a susținut reclamanta.
Termenul începe să curgă de la data de 08.08.2006 (60 de zile de la data emiterii deciziei de impunere nr. 159/8.06.2006), valoarea dobânzilor pentru nesoluționarea în termen a cererii fiind de 4.868 lei, așa cum a stabilit expertul contabil.
Cât privește capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța a avut în vedere disp. art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, care a criticat-o sub următoarele aspecte:
- excepția prematurității capetelor șase și șapte din acțiune a fost respinsă greșit de instanța de fond, deși acestea nu au făcut obiectul contestației în faza administrativă în fața DGFP V;
- pe fond, greșit au fost anulate actele, pentru că stabilirea de către organele fiscale a sumelor suplimentare este corect calculată, procesele verbale nr. 29330/18.11.2005 și 31739/16.12.2005 întocmite de DGFP G și adresa nr. 15110/08.05.2006 emisă de IPJ V atestând achiziționarea de către reclamantă a materiei prime, fără a înregistra operațiunile în contabilitate. Și la verificarea la cei șapte agenți economici sau stabilit obligații fiscale, necontestate și care atestă același lucru. Prin decizia nr. 17/30.03.2006 s-a dispus desființarea deciziei de impunere nr. 585/28.12.2005, pct. 2 lit. A și B, a raportului de inspecție fiscală din. 16.12.2005, cap.3 pct.1 și 5 referitor la impozitul pe profit și, precum și a deciziei de rambursare nr. 641/13.01.2006 și refacerea acestora pentru considerentele reținute în conținutul soluției, care nu a fost contestată. Ca urmare, organele de control trebuiau, cf. art. 186 alin. 3 Cod proc. fiscală, să respecte îndrumările date, or, prin decizia nr. 17/2006 s-a reținut că veniturile estimate la cele șapte entități juridice au fost considerate venituri ale reclamantei. Instanța nu a ținut seama nici de procesele verbale prin care reclamanta a fost sancționată contravențional pentru că nu a înregistrat în contabilitate toate vânzările de pâine;
- greșit a fost obligată la plata dobânzilor, pentru că acest lucru se putea realiza doar după efectuarea inspecției fiscale, potrivit art. 199 Cod proc. fiscală.
La rândul său, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele redate în cuprinsul acelui înscris.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și sub toate aspecte, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, în legătură cu prima critică, se constată că în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că poate face obiectul contestației numai actul administrativ și fiscal, așa cum se arată în dispozițiile art. 175 Cod proc. fiscală. coroborat cu art. 176 alin. 2 și art. 205 alin. 1 Cod proc. fiscală. Drept urmare, procedura prealabilă, constând în contestația exercitată în faza administrativă, are în vedere strict actele administrativ fiscale, nu și cazul refuzului autorității de a rezolva o cerere, sens în care este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție B - decizia nr. 1265/12.04.2006, dec. 780/18.02.2007. Dincolo de acest aspect, prin deconturile pentru lunile august și septembrie 2005 s-a solicitat de către reclamantă rambursarea soldului sumei negative a TVA în valoare totală de 72640 lei, dispunându-se de către D efectuarea inspecției fiscale anticipate, finalizată prin raportul nr. 62076 din 28.12.2005. Acesta, împreună cu deciziile și notele de compensare subsecvente, a fost contestat, în faza administrativă dispunându-se refacerea lor. Rezultatul noii inspecții fiscale, constând în raportul nr. 55267/08.06.2006, decizia de impunere nr. 159/2006, dispoziția nr. 219/2006 au făcut obiectul unei contestații, soluționată prin deciziile nr. 7/18.07.2006 și nr. 42/15.08.2006, acestea, la rândul lor, făcând obiectul prezentei cauze, care are ca finalitate recunoașterea dreptului de deducere a TVA și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de rambursare a acestor sume și la plata dobânzilor legal datorate.
Și cel de-al doilea motiv, ce privește rezolvarea pe fond acțiunii nu poate fi primit. Interpretarea corelată a tuturor probelor administrate conduc la concluzia că marfa din cele nouă facturi nu a fost livrată reclamantei, aspect evidențiat atât de expertiza efectuată în cauză, cât și de prezumția reținută de judecătorul fondului că absența unor demersuri legale din partea pretinșilor furnizori pentru recuperarea creanței, cu consecința prescrierii dreptului la acțiune, constituie un argument suplimentar în aprecierea inexistenței raportului juridic. Mai mult, primele constatări ale organului de cercetare penală au fost infirmate prin faptul că denunțătorul a fost condamnat penal pentru gestiune frauduloasă, iar în evidența contabilă a reclamantei, verificată și de expertul cauzei, nu există neconcordanțe. Ca atare, nu se putea reține aprovizionarea cu materie primă în baza acelor facturi, care nici nu sunt întocmite în condițiile cerute de lege, în absența unor date noi, contrare unei alte constatări ale organelor fiscale, prin care s-a apreciat că nu se poate demonstra realitatea acestor aprovizionări.
Oricum, esențial este faptul că prin rezoluția nr. 816/P/09.10.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății reclamante, cu motivarea că marfa din cele nouă facturi nu a fost recepționată de reclamantă ( 287 ). S-au efectuat astfel verificări asupra situației de fapt, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, neinfirmată, dezlegând acest aspect. În lipsa altor probe care să răstoarne statuările organelor de cercetare penale, nu puteau fi stabilite obligații fiscale suplimentare, constatările și absența demersurilor legale din partea altor agenți economici nefiind opozabile intimatei-reclamante. Fiind demonstrată nelegalitatea actului, eventualele instrucțiuni date organelor de control fiscal sunt lipsite de relevanță. Nici susținerea privind pretinsa autoritate a proceselor verbale de sancționare contravențională nu are relevanță, măsura fiind dispusă pentru alte considerente decât pentru cele avute în vedere în prezenta cauză.
Și ultima critică va fi înlăturată, deoarece, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. 2 Cod proc. fiscală ( actual 117 alin. 2) ci nu art. 199 Cod proc. fiscală, care conține reglementări cu caracter general, în această modalitate excluzându-se posibilitatea manifestărilor abuzive și arbitrariul din partea instituțiilor implicate.
Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, strada G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 799 din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția comercială și contencios administrativ - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -""SRL, cu sediul în D, strada - -, județul
Obligă pe recurenta - pârâtă să plătească intimatei - reclamante suma de 1500 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red.
2 ex./25.02.2008
Jud. fond:
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Gina Achim, Ingrid
