Contestație act administrativ fiscal. Decizia 982/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--24.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.982
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.111/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat, lipsa fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocata reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, în două exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocata reclamantei solicită respingerea excepțiilor invocate de recurentă, respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr.-/3.10.2008 reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2000 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.111/3.06.2008 Tribunalul Arada respins excepțiile invocate de pârâtă, precum și cererea de suspendare, a admis acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și a anulat actul administrativ fiscal nr. 1422/ad/24.01.2008 emis de pârâtă, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 16.671 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, achitată de acesta prin chitanța seria - nr. - din data de 19.12.2007, sumă care va fi actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1644 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la 19 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și a solicitat anularea actului administrativ fiscal nr. 1422/ad/24.01.2008, emis de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 16.671 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
În motivarea cererii reclamantul a aratat, că în data de 02.11.2007, a achiziționat din Germania un autoturism second - hand marca Opel Sintra 2.21, fabricat în anul 1999, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de 16.671 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas olicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prematurității acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului.
A solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât actul administrativ indicat de reclamant nu este în realitate un act administrativ-fiscal, astfel cum este definit de art. 41 din Codul d e procedură fiscală, fiind doar adresă explicativă în sensul că taxa solicitată de reclamant nu poate fi restituită. În același timp s-a susținut că nu există nici o decizie administrativă sau alt act administrativ în temeiul căruia s-a plătit taxa solicitată.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât taxa contestată de reclamant a fost instituită de Statul Român, pârâta doar a încasat respectiva taxă potrivit legislației în vigoare.
Sub aspectul fondului s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât taxa a fost achitată de reclamant în temeiul reglementărilor din capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, iar pârâta, autoritate administrativă, este obligată să respecte legislația internă chiar și în situația în care ulterior, legiuitorul o va modifica pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice, se constată că aceasta nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din Anexa 1 nr. 418/2007, privind metodologia de aplicare a taxei introduse prin Legea nr. 343/2006, organul fiscal competent să încaseze taxa este unitatea fiscală în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul persoana fizică sau juridică, proprietară a autovehiculului, în cauza de față Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Excepția de prematuritate a acțiunii reclamantului a fost respinsă, întrucât actul administrativ fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul, prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale codului d e procedură fiscală, este asigurat prin cererea depusă pentru restituirea taxei, cerere care a fost depusă la sediul pârâtei.
Cererea de suspendare a judecății pricinii, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, este neîntemeiată, întrucât, deși Comisia Europeană derulează împotriva României procedura prev. de art. 226 din Tratatul Comunității Europene, aceasta nu este una de judecată în sensul prev. de art. 244 Cod procedură civilă. Nici cererea de suspendare determinată de posibilitatea sesizării Curții Europene de Justiție, în temeiul art. 234 din Tratatul Comunității Europene, nu este întemeiată, deoarece prezenta instanță are competența și capacitatea de a examina compatibilitatea taxei de primă înmatriculare, introdusă prin Legea nr. 343/2006 în dreptul național, cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Întrucât excepția de inadmisibilitate a acțiunii este strâns legată de analiza de fond a cererii principale, potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, se va analiza împreună cu principalul capăt de cerere al reclamantului.
Consideră, că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, remarcăm că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141 -2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 16.671 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007 din Germania.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice A la 16 ianuarie și respectiv 11 februarie 2008.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie. -l pe reclamant în mod nelegal de suma de 16.671 lei, de la data plății sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă reclamantului i se cuvin și cheltuielile de judecată formate din onorariul avocațial și taxele judiciare de timbru, în cuantum total de 1644 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice
În recursul său pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, sub un dublu aspect: primul, că în speță nu a fost emis un act administrativ de obligare la plată, iar în lipsa suportului material, obligația plății având doar bază legală, acțiunea apare ca inadmisibilă; al doilea aspect, constată în aceea că din moment ce nu există un act administrativ, iar petentului i s-a comunicat un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ. Pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând că taxa contestată a fost instituită de către Statul Român, nu de Administrația Finanțelor Publice A, în speță putând avea calitate procesuală persoană care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională. Pârâta a mai arătat că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care instanțele nu au puterea să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale, astfel cum a procedat instanța de fond. În ceea ce privește fondul cauzei, a mai arătat pârâta regimul taxei speciale pentru autoturisme a înlocuit în fapt regimul accizelor, iar în condițiile desființări frontierelor vamale cu Statele membre ale, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la așezarea acestei metodologii. Apoi, a mai arătat pârâta, Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor. Cu privire la prevederile art.90 din Tratatul Comunităților Europene, a arătat pârâta, nu sunt incidente în speță întrucât legislația română prevede plata în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România, în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele din producția internă sau la cele produse în spațiul comunitar. În raport de prevederile OUG nr.50/2008, susține pârâta, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect, acesta fiind îndrituit doar la restituirea sumelor reprezentând diferența între taxa plătită și taxa pe poluare instituită prin actul normativ precitat.
Recursul este nefondat.
În privința excepțiilor privind inadmisibilitatea acțiunii, precum și a lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea reține că sunt nefondate.
Curtea constată că, în speță, pârâta nu a emis un act administrativ unilateral, astfel cum este definit în art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, însă aceasta nu poate conduce la respingerea acțiunii reclamantului pe calea excepției de inadmisibilitate invocată de către recurentă. Sub acest aspect, observă Curtea, este dincolo de orice îndoială că între reclamant și pârâtă s-a născut un raport de drept public în cadrul căruia Administrația Finanțelor Publice T, în executarea dispozițiilor art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal, i-a impus domnului să plătească taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ca o condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a autoturismului achiziționat de către domnia sa, cu toate că trebuia să facă acest lucru prin emiterea unui act infralegislativ. În această situație, nu i se poate imputa reclamantului inexistența actului infralegislativ (actul administrativ unilateral fiscal), neemiterea acestuia datorându-se exclusiv pârâtei. Și în niciun caz faptul amintit nu ar putea conduce la respingerea acțiunii pe cale de excepție pentru motivul invocat de către pârâtă, în lipsa oricărei culpe procesuale din partea domnului, pentru că printr-un astfel de procedeu nu i s-ar asigura accesul la justiție în așa fel încât cererea sa să fie examinată pe fond.
De asemenea, observa Curtea, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei nu poate fi acceptată de către instanța de judecată. C care a instituit taxa este fără îndoială Statul Român, prin adoptarea unei norme juridice cu valoare de lege, însă aplicarea acelei dispoziții legale este atributul exclusiv al Administrației în exercițiul funcției fundamentale a statului- de organizare a executării legii și de executare în concret a legii (funcția executivă). Funcția executivă se realizează, de fapt, prin intermediul organelor de stat care formează subsistemul administrației publice, printre acestea, numărându-se și pârâta care a fost înzestrată cu puteri juridice specifice ca agent al Ministerului Finanțelor Publice, în speță, aceasta fiind organul de stat învestit să impună tuturor persoanelor aflate în situația reclamantului, în raza sa de competență teritorială, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a acestor bunuri. Prin urmare, constată Curtea, doar Administrația Finanțelor Publice A, în speță, are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește critica formulată în recurs în sensul că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată și a depăși atribuțiile puterii judecătorești, de asemenea, constată Curtea, este nefondată. În realitate, nu este vorba despre faptul dacă instanța de judecată posedă puterea juridică să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. De fapt, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, judecătorul național este în același timp judecător comunitar ordinar. În această ipostază judecătorul este obligat să aplice legea cu respectarea principiilor dreptului comunitar:
-principiul efectului imediat al dreptului comunitar: norma de drept comunitar dobândește, automat, statutul de drept pozitiv în ordinea internă a statelor, fără a fi necesară o procedură de receptare ;
-principiul efectului direct al dreptului comunitar: dreptul comunitar creează drepturi și obligații în mod direct particularilor, care sunt subiecte ale dreptului intern, si nu doar statelor, care sunt subiectele clasice ale dreptului internațional;
-principiul primatului dreptului comunitar: normele comunitare, indiferent de rangul lor, au forță juridică superioară celor naționale și primează în raport cu ultimele, în cazul unui conflict.
Așadar, nu este vorba de examinarea unor prevederi legale în raport de prevederile unor tratate internaționale, ci de aplicarea imediată și cu prioritate a unor norme juridice indigenate în dreptul intern, potrivit art.11 din Constituția României, precum și art.148 din Legea fundamentală română.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas usținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.
În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.
De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la incidența la speță a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat cu respectarea principiilor cu guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C -290/05 și C - 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, recursul pârâtei este nefundat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Curtea, potrivit ar.274 Cod procedură civilă va obliga cu acest titlu ca Administrația Finanțelor Publice A să-i plătească reclamantului suma de 2000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva Sentinței civile nr.111/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 8.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
- - - - - -
aflată în semnează
Vicepreședinte
GREFIER
- -
Red -13.11.2008
Tehnored. /13.11.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru