Contestație la executare. Decizia 2195/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2195

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr Președinte Secție

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr. 1609 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - - B, - EXPERT SRL -ADMINISTRATOR JUDICIAR, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul reclamant MUNICIPIUL C prin PRIMAR, lipsind intimații pârâți - - B, - EXPERT SRL -ADMINISTRATOR JUDICIAR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este timbrat cu taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0.15 lei, după care;

Curtea apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurentul reclamant MUNICIPIUL C prin PRIMAR solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cerere.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 26/17 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Municipiul C prin Primar, împotriva pârâtei - - și - EXPERT SRL, în calitate de administrator judiciar.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs recurentul reclamant Municipiul C, prin Primar, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr.662 din 03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, s-a admis recursul, s-a anulat sentința și s-a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că obiectul cererii îl constituie constatarea dreptului de proprietate publică asupra unei suprafețe de teren și asupra a două conducte de termoficare, așa încât devin incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau municipiilor sunt de competența instanței de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 1609 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetenței materiale și s-a respins acțiunea reclamantului Primarul Municipiului

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței, invocate de pârâta - -, s-a reținut că este neîntemeiată în raport de decizia nr.662 din 03.04.2008 a Tribunalului Dolj - Secția Civilă, prin care s-a tranșat irevocabil problema competentei materiale.

Pe fondul litigiului, tribunalul a reținut că nu a fost parcursă în totalitate procedura privind stingerea creanțelor bugetare în modalitatea dării în plată și prin urmare nu operat efectiv transferul dreptului de proprietate a Municipiului asupra bunurilor precizate și acțiune.

S-a precizat în hotărârea primei instanțe că potrivit art.163 din HG nr.1050/2004, în tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică, creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice și cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului cu acordul creditorului fiscal prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.

S-a arătat că procesul verbal de predare a bunurilor și evaluare nu este semnat de ambele părți, nerealizându-se astfel acordul de voință. Ori, de esența acestei proceduri de stingere a creanțelor bugetare este tocmai realizarea acordului de voința intre debitor si creditor. Creditoarea, de altfel nu este prejudiciată având la îndemână toate celelalte modalități de executare silita a creanței deținute in contra debitoarei - - B.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivele de recurs s-a arătat că acordul de voință privind transferul de proprietate a luat naștere în momentul în care creditorul a acceptat stingerea parțială a creanței, respectiv la 25.08.2005, fiind aplicabile prin analogie principiile care guvernează teoria încheierii contractelor, respectiv odată acceptată oferta, contractul se consideră încheiat.

S-a mai precizat că, în situația în care debitorul nu a semnat procesul verbal, instanța poate să suplinească voința părților.

Recursul este nefondat.

În cauza de față, s-a pus în discuție dobândirea dreptului de proprietate publică asupra unor bunuri care au aparținut unui debitor al reclamantului.

Pârâta intimată - - a înregistrat datorii către bugetul local și ca urmare în procedura executării silite, aceasta a solicitat să se debitul prin dare în plată a unor bunuri proprietatea debitoarei.

Urmare acestei propuneri, Consiliul local C, prin hotărârea nr.109/25.08.2005, a aprobat propunerea debitorului, în sensul de a se stinge debitele prin darea în plată a două conducte de termoficare suprafață de 1442 ml fiecare, precum și a terenului aferent în suprafață de 5624 mp.

Ulterior acestei aprobări, cele două părți, debitorul și creditorul, nu au mai finalizat procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală privind darea în plată, în vigoare la data când s-a făcut oferta de dare în plată.

Potrivit prevederilor art.163 Cod pr.fiscală, organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită și propunerile sale, comisiei numite de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide asupra modului de soluționare a acesteia și va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil și stingerea creanțelor fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice sau a celor locale pentru care s-a început executarea silită.

Se constată din probele dosarului că, așa cum a reținut instanța de fond, că în speța de față nu s-a parcurs în întregime procedura prevăzută de art.163 Cod pr.fiscală, așa încât nu se poate reține că a intervenit trecerea proprietății de la debitor la creditorul obligației fiscale.

Curtea precizează că teoria accepțiunii ofertei valabilă în materie civilă sau comercială nu are aplicabilitate, deoarece în cauza prezentă nu se pune în discuție încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, ci dobândirea proprietății publice asupra unor bunuri, ca efect al unei proceduri execuționale speciale, aceea a dării în plată.

Ca urmare, pentru a produce efecte în sensul transferului dreptului de proprietate, de la debitorul obligației la creditor, trebuie respectată în totalitate procedura instituită în lege, respectiv în Codul d e procedură fiscală.

Întrucât procedura specială nu a fost finalizată, conform cu cerințele legii care o reglementează, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este întemeiată.

Având în vedere motivele din prezenta decizie, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul reclamantului, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr. 1609 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 2 ex/27.11.2008

Jud.fond:

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 2195/2008. Curtea de Apel Craiova