Contestație la executare. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 485/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Ciobanu I -
Grefier -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr. 46/ din 26.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că prin încheierea din Camera de consiliu din data de 13.07.2009, s-a respins cererea de recuzare formulată de privind pe judecătorii --- -, G - și - I -, și că, prin serviciul de registratură, la dosarul cauzei s-au depus:
-precizări scrise formulate de intimatul, înregistrate la data de 08.07.2009, cu duplicat;
-precizări scrise formulate de intimata, înregistrate la data de 28.09.2009, într-un singur exemplar.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1039/CA/21.11.2008, Tribunalul Iași și-a declinat, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului I, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, Judecătoria Iași, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul București, Tribunalul Harghitaș. constatând că obiectul litigiului constă într-o contestație la executarea propriu zisă, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă.
Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr. 46//26.01.2009, a respins recursul introdus de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 1039/CA/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care a menținut-
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că organele fiscale au început executarea silită a veniturilor și disponibilităților bănești ale debitorului -contestator, în baza actelor emise de Administrația Finanțelor Publice I, și că împotriva acestora a formulat contestație la executare, cerere prin care se solicită anularea actelor de executare silită îndeplinite, restituirea sumelor de bani reținute și repararea prejudiciului pretins suferit.
S-a mai avut în vedere că împrejurarea că executarea silită a veniturilor și disponibilităților bănești ale contestatorului s-a început și s-a realizat în baza unor acte administrativ -fiscale, emise de administrația Finanțelor Publice I, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură fiscală, nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, chiar dacă art. 172 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală nu stabilește în mod explicit care este instanța judecătorească la care se introduce contestația.
De asemenea, s-a reținut că problema modului de interpretare a dispozițiilor art. 169 alin. 4 (actualul art. 172 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată) a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general, prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 733/30.2007, a stabilit că "Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI la nr-, contestatorul, domiciliat în I, B-dul - cel M,și, nr. 3, --1,. A,. 5,. 18, jud. I, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 46/26.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-.
În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr. 46/26.01.2009 în mod greșit s-a reținut că soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 1039/CA/21.11.2008 a Tribunalului Iași este legală.
Contestatorul a susținut că Tribunalul Iași este instanța competentă să soluționeze cauza deoarece una dintre părțile adverse este statul român, iar prin valoarea despăgubirilor cerute competența revine tribunalului, nu judecătoriei. În plus, Judecătoria Iași figurează printre părțile adverse și este incompatibilă să soluționeze cauza.
S-a mai invocat și faptul că s-a formulat cerere de recurs deoarece Tribunalul Iași nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire a sumelor de bani reținute contestatorului din conturile sale bancare.
În motivarea contestației în anulare s-a arătat și că reținerea sumelor de bani din conturile bancare ale lui este nelegală.
Analizând contestația în anulare de față, Curtea reține următoarele:
Contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 46/26.01.2009 a Curții de APEL IAȘI -secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul introdus de împotriva sentinței civile nr. 1039/CA/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că tribunalului, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, îi este interzis să cerceteze și respectiv să soluționeze orice contestație la executarea silită, fie că este vorba de anularea actelor de executare silită îndeplinite, de restituirea sumelor încasate de la contestator sau de repararea prejudiciului pretins suferit de acesta.
Contestația în anulare, astfel cum este reglementată în Codul d e procedură civilă, este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 317 din Codul d e procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În ce privește cele două motive de contestație prevăzute de alin. 1 al art. 317 din Codul d e procedură civilă, nu se constată nici că nu s-ar fi îndeplinit legal procedura de citare cu contestatorul pentru ziua când au avut loc dezbaterile judiciare din recurs în cauza în care s-a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în anulare și nici că s-a pronunțat decizia respectivă cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Curtea consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă, printre altele, ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, care nu sunt supuse apelului.
Având în vedere că în speță s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri ce nu este supusă apelului, pronunțată de Tribunalul Iași în primă instanță (sentința civilă nr. 1039/CA/21.11.2008), Curtea constată că au fost respectate dispozițiile de ordine publică privitoare la competența materială a instanței de recurs care a soluționat, prin decizia nr. 46//26.01.2009, recursul declarat împotriva sentinței anterior indicate.
Pe de altă parte, Curtea mai consideră că, așa cum reiese din dispozițiile art. 317 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea le-a invocat în cadrul recursului, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul recursului reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare.
Din această perspectivă, Curtea reține că nemulțumirea contestatorului față de motivele care au determinat pronunțarea deciziei a cărei anulare se solicită nu este de natură a justifica admiterea contestației în anulare fiindcă, dacă s-ar proceda în acest fel, s-ar da posibilitatea de a se provoca rejudecarea căii de atac, prin transformarea contestației în anulare în recurs, fiind, în realitate, recurs la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.
Se mai constată, de asemenea, că aspectele referitoare la incidența în speță a unui presupus caz de incompatibilitate nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege în care se poate formula contestație în anulare.
În consecință, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 46//26.01.2009 a Curții de APEL IAȘI.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 46//26.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.
Președinte judecător judecător
--- - G - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Gheorghe Aurelia, Ciobanu
