Contract administrativ. Sentința 114/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--7.12.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.114
Ședința Publică din 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. împotriva pârâților B și T, având ca obiect contract administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant avocat, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei DSVSA T, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează avocatului reclamantului.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei, în 1 exemplar.
Avocatul reclamantului depune la dosar un set de înscrisuri în susținerea acțiunii în 2 exemplare.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii formulată în condițiile Legii nr. 554/2004 raportat la principiul neretroactivității legii civile.
Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, arătând că anterior apariției Legii nr. 554/2004, temeiul juridic al acțiunii îl reprezenta Legea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 446/1999, iar natura juridică a acțiunii este de contencios administrativ, întrucât și actele adiționale apărute după apariția Legii nr. 554/2004 în ceea ce privesc contractele de concesiune fac trimitere la dispozițiile privind contenciosul administrativ.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin acțiune reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T solicitând ca prin sentință să fie obligate pârâtele la plata sumei de 368.980,34 lei reprezentând prețul activităților prestate de către reclamant în favoarea autorității publice pârâte în baza Contractului de concesiune cu nr. 150/05.06.2003, modificat prin Actul adițional cu nr. 2/11.09.2006 și, respectiv, prin Actul adițional cu nr. 3/31.12.2006.
Reclamantul arată că suma pretinsă reprezintă prețul activităților prestate de către reclamant în favoarea Autorității Naționale Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Aceste activități au constat în identificarea și înregistrarea bovinelor, ovinelor și porcinelor și au fost evidențiate în cuprinsul mai multor facturi enumerate în acțiune și cp pretențiile se întemeiază pe Contractul de concesiune cu nr. 150/05.06.2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional cu nr. 2/11.09.2006 și, respectiv, prin Actul adițional cu nr. 3/31.12.2006.
După cum se poate observa din cuprinsul facturilor mai sus evocate. Acestea au fost acceptate la plată de către autoritatea publică pârâtă, astfel încât sumele evidențiate în cuprinsul lor, se impun a fi plătite.
Prin întâmpinare pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor au invocat în principal excepția lipsei de calitate procesuală pasivă și pe fond ca neîntemeiată pe motiv că nu au existat fonduri alocate plății sumei pretinse sau pentru neacceptarea facturilor emise de reclamant.
La termenele de judecată din 13. și 17.II.2010, Curtea de APEL TIMIȘOARAa invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulată în condițiile Legii nr. 554/2004 raportat la principiul neretroactivității legii civile și examinând-o pe excepție o respinge pentru că:
Potrivit acțiunii aceasta are ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 368.980,34 lei reprezentând contravaloarea unor prestații pe care reclamantul le- realizat pentru pârâte, în temeiul contractului administrativ de concesiune nr. 150/5.VI.2003 și a actelor adiționale cu nr. 2 și 3 din anul 2006, la acesta contract.
Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la data de 1.2005 și a fost modificată la 6. VII 2007 prin Legea nr. 262/2007.
Potrivit art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil legea civilă se aplică numai pentru viitor, prin conținutul acestor dispoziții legale consacrându-se principiul neretroactivității legii civile.
Acest principiu este recunoscut și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale și Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse, principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C:E:D:O: Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian c României).
Este de reținut faptul că, sub aspectul posibilității de cenzură a legalității unui act juridic, a reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (DO. Hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu României & 62 cu opinia separată la această hotărâre precizându-se că "posibilitatea de a se anula fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată- și trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție.
Argumentele expuse în speța citată sunt prefect valabile și în speța de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
În concluzie, un act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, nu poate fi atacat în temeiul acestei legi pentru că s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii și cel al securității raporturilor juridice născute în baza respectivului act.
Cum contractul administrativ este asimilat actului administrativ de autoritate conform art. 2 aliniatul 1 litera c din Legea nr. 554/2004, trebuie tratat prin prisma acelorași principii ca și actul administrativ.
Așa fiind, cum pretențiile din dosar își au sorgintea dintr-un contract administrativ încheiat în anul 2003 și cum clauzele acestuia reglementează toate raporturile juridice dintre părțile contractuale, cenzurarea efectelor acestuia este inadmisibilă pe calea Legii nr. 554/2004, motiv pentru care acțiunea se respinge pe excepție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. împotriva pârâților B și
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 17.II.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului - Cabinet Medical Veterinar Dr.
- pârâtei - B
- pârâtei -
Red./22.02.2010
Tehnored. / 04.03.2010/ 5 ex.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica