Custodie publică. Sentința 22/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 6.05.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr.22

Ședința publică din 20 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Român pentru, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâtul.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentantul reclamantului solicită să se constate că prezenta cerere este rămasă fără obiect.

Reprezentanta Ministerului Public, procuror, consideră acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

CURTEA

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 505/59/6.05.2009, reclamantul Oficiul Român pentru, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, fiul lui - și, ns. la 01.05.1980 în -, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică - A, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului pakistanez.

Reclamantul arată că în fapt, la data de 15.04.2009, cetățeanul pakistanez a fost depistat în loc. jud. A de către polițiști din cadrul Serviciului pentru A și A,

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la data de 13.11.2008, sus-numitul a fost transferat din Slovenia în România, în baza Regulamentului, prin intermediul autorităților maghiare și preluat, la data de 14.11.2008, de la. A de către lucrători ai Serviciului pentru al Județului A,

Conform propriei declarații, cel în cauză a intrat în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat din zona de est a României, în data de 13.09.2008.

Cetățeanul pakistanez nu figurează în evidențele traficului de frontieră cu intrări/ieșiri în/din România. La data de 14.09,2008, străinul a depus cerere de acordare a statutului de refugiat, însă aceasta i-a fost respinsă prin Hotărârea Direcției și Integrare nr. - din 24.10.2008, rămasă executorie întrucât străinul nu a depus plângere împotriva acesteia, în termenul prevăzut de lege.

Întrucât persoana în cauză a trecut ilegal frontiera României, împotriva sa a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art.87 alin.l lit.b din nr.OUG194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (Decizia de returnare sub escortă nr. - din 14.11.2008).

Având în vedere că cetățeanul pakistanez nu posedă un document de călătorie și nici mijloacele materiale necesare achiziționării unui bilet de avion cu destinația, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua îi termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin.2 din actul normativ sus-menționat motiv pentru care Oficiul Român pentru a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București luarea cetățeanului pakistanez în custodie publică.

Prin Rezoluția nr. 5940/11-5/14.11.2008 procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de B, a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 13.12.2008.

Întrucât Ambasada Ia B nu a eliberat un document de călătorie pentru cei în cauză până la expirarea celor 30 de zile, instituția reclamantă a solicitat prelungirea perioadei de custodie, însă apărătorul ales a ridicat în cursul procesului excepția de neconstituționalitate a unui articol din legea specială aplicabilă străinilor, fapt care a dus la suspendarea judecării cauzei, străinului acordându-i-se tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

În momentul depistării în localitatea, s-a constatat că cetățeanul pakistanez nu a solicitat aprobarea de a părăsi mun. B și nici nu s-a prezentat la data de 12.04.2009, pentru vizarea documentului de tolerat, motiv pentru care, în temeiul art.104 alin. 8 coroborat cu art.97 alin.2 din Legea nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, a fost solicitată luarea în custodie publică a străinului.

Prin Rezoluția nr. 1256/II-5/15.04.2009, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 14.05.2009.

Oficiul Român pentru a întreprins demersurile necesare, pe lângă Ambasada la B, în vederea obținerii unui document de călătorie, necesar punerii în aplicare a măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a celui în cauză, dar până în prezent nu a fost primit nici un răspuns din partea misiunii diplomatice respective.

Întrucât cele 30 de zile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București expiră Ia data de 14.05.2009, reclamantul solicită prelungirea duratei luării în custodie publică a numitului pentru o perioadă de 5 luni urmând ca, în momentul obținerii documentului de călătorie și procurarea biletului de avion, străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.

n drept, invocă prevederile art.97 alin.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

2.În ședința publică din data de 12 mai 2009, reprezentanta pârâtului, avocat, a depus un înscris în care se invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.97 alin.5 din nr.OUG 194/2002.

Instanța - constatând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 - a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 97 alin. 5 din Ordonanța de Urgență nr. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Totodată, conform art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, Curtea a suspendat judecarea acestei cauze pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

La data de 11.12.2009, Curtea Constituțională a restituit dosarul, cu o copie a deciziei nr.1435/5.11.2009 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.97 alin.5 din nr.OUG 194/2002, invocată de pârâtul.

3. Aprecierea instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În prezenta cauză, Oficiul Român pentru a solicitat prelungirea luării în custodie publică a domnului, cererea fiind înregistrată la 6.05.2009.

Întrucât domnul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin.5 din 194/2002 privind regimul străinilor în România, Curtea de APEL TIMIȘOARAa sesizat Curtea Constituțională prin încheierea din 12.05.2009, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate dispunând și suspendarea judecării prezentei cereri, conform art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.

Întrucât Curtea Constituțională a transmis instanței decizia prin care a soluționat excepția de neconstituționalitate abia la data de 5.11.2009, după expirarea duratei măsurii de luare în custodie publică, Curtea observă că prezenta cauză a rămas lipsită de obiect.

Întrucât măsura luării în custodie publică a domnului a expirat la data de 14.05.2009, Curtea constată că la data pronunțării prezentei hotărâri - 20.01.2010 - această măsură este expirată, fiind lipsită, așadar de obiect, solicitarea de prelungire a acestei măsuri.

În consecință, instanța va respinge cererea formulată de Oficiul Român pentru având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului, cetățean pakistanez, născut la 1.05.1980 în localitatea (statul ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de Oficiul Român pentru, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului, cetățean pakistanez, născut la 1.05.1980 în localitatea (statul ).

Prezenta hotărâre este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./9.02.2010

Tehnored. / 4 ex./9.02.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Custodie publică. Sentința 22/2010. Curtea de Apel Timisoara