Despăgubire. Sentința 23/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 11.05.2009

SENTINȚA CIVILĂ -.23

Ședința publică din 20 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă administrator în reprezentarea reclamantei și consilier juridic în reprezentarea pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la data de 14.01.2010, prin registratura instanței, reclamanta a depus note de ședință.

Instanța procedează la comunicarea notelor de ședință cu reprezentanta pârâtelor.

Reprezentanta pârâtelor solicită admiterea excepțiilor invocate în notele scrise.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepțiilor potrivit motivelor expuse pe larg în notele de ședință.

CURTEA

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 531/59/11.05.2009, reclamanta - - SRL T, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale și morale, în temeiul art.19 alin.l și 2 din legea 554/2004, pentru faptele comise de către pârâte în perioada ianuarie 2001 -septembrie 2002, prin emiterea și luarea masurilor nelegale, împotriva - - SRL, prin blocarea și executarea conturilor bancare a însemnat sume de bani, sechestrarea și indisponibilizarea bunurilor mobile și ipotecarea și înstrăinarea imobilului societății, blocarea activității și aducerea acesteia în starea de faliment.

Pentru toate aceste motive ce urmează a fi motivate în fapt și în drept, reclamanta solicită obligarea pârâtelor la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de:

morale în suma de = 300.000 lei RON

materiale provenite din valoarea bunurilor mobile și imobiliare în suma de = 573.203 lei RON + TVA.

Reclamanta solicită admiterea unei expertize contabile în vederea stabilirii și obligării paratelor la plata veniturilor nerealizate, de către societate în perioada 2002-2009, datorita masurilor nelegale și încălcarea prevederilor legale în materie administrativ fiscala, pentru următoarele motive:

1) Motivele pentru care solicită daune morale, în suma de 300.000 lei RON le motivează prin faptul ca, datorita nenumăratelor acte emise de cele doua parate în perioada 2001-2002 au făcut obiectul a nenumărate cauze în instanțele judecătorești, în vederea determinării legale și corecte a debitelor societății către bugetul consolidat al statului, față de actele pe care cele doua parate le-au emis și pe care în permanență reclamanta le-a considerat și declarat nelegale.

Aceasta dovada de negalitate a actelor emise de către cele doua parate s-au concretizat în final prin controlul fiscal efectuat de către T (autoritatea de control fiscal) la cererea expresa a TS. prin adresa nr.22387/25-05-2005.

Control fiscal încheiat prin emiterea Procesului Verbal de control fiscal nr.6149/11-10-2005 consfințit ce reclamanta a arătat în permanenta și anume: Ca actele emise de către parate în 2001 - 2002, sunt nelegale, datorita faptului ca nu arătau o creanța certa lichida și exigibila, fapt ce ar fi motivat în vreun fel masurile pe care cele doua parate le-au luat privitor la societatea reclamantă și anume;

De poprire bancara, sechestru și indisponibilizarea bunurilor mobile, cu încălcarea flagranta a legii în materie, cu privire la bunurile destinate producției, respectiv sechestrarea mijloacelor de transport marfa, activitatea de baza a societății conf.cod. nr.6024 fiind transp. de mărfuri intern și internațional.

Cererea reclamantei cu privire la obligarea paratelor la plata daunelor morale este întemeiata și prin faptul ca: Societatea în perioada 2001 - 2002 a avut un nr.de 8-10 angajați cu contract de munca, la care a fost nevoită sa renunțe și mai mult a pierdut contractele de prestări servicii pe care le derula începând cu anul 1997, cu compania A, care asigura transportul de mărfuri. - Administratorul societății nu a mai putut sa-și achite obligațiile față de casa județeana de pensii T conform declarației nr.3342/01-04-2001, iar T serviciul taxe și impozite au emis în 14-11-2008 Titlu de creanța și Somație pentru impozite, majorări și penalități cu privire la bunurile mobile și imobiliare sechestrate de către cele doua parate încă din 2002.

la motivarea primului punct cu privire la acordarea daunelor morale, pentru masurile abuzive, netemeinice și nelegale, luate de către parate, reclamanta aduce la cunoștința instanței că se află într-o situație nemaiîntâlnită chiar și de instanța și anume;

Înscrierea în cartea funciara a imobilului societății nr.3033 nr.top. 1896,1897 prin somația nr.278/2002 pentru debite compuse din: 521.786.271 lei ROL debit + 484.038.662 lei ROL majorări în favoarea Statului

Apoi notarea în cartea funciara ale aceluiași imobil conform somației pentru executare silita a bunurilor imobile cu nr.286/26-09-2002 pentru debite compuse din: 381.518.898 lei ROL impozit + 304.186.631 lei ROL majorări în favoarea Statului

Continuând cu notarea somației nr.285/26-09-2002 pentru debite în suma de: 381.518.898 lei ROL impozit + 304.186.631 lei ROL majorări în favoarea Statului

Drept de ipoteca legala pentru suma de 713.426.766 lei ROL reprezentând debite, dobânzi întârziere, penalități întârziere și eventuale dobânzi calculate pentru fiecare zi de întârziere și penalități calculate pentru fiecare luna și / sau fracțiune de luna în favoarea Administrația Finanțelor Publice a mun. T nr. 14573/2005.

Aceste aberante masuri au făcut aproape imposibile demersurile în privința clarificării situației de fapt și de drept.

Paratele prin actele emise nu au dorit decât sa-și motiveze intr-un fel, nerespectarea prevederilor legale în materie fiscala și anume; nr.l OG 1/23-01-1996 privind executarea creanțelor bugetare, art.45, sechestrul nu poate fi extins mai mult decât este necesar pentru acoperirea creanței bugetare.

Respectiva nr.l OG 1/23-01-1996 era în vigoare la data când parata (paratele) au luat măsura popririi conturilor bancare, sechestru asupra bunurilor mobile și imobiliare, care valorau peste 7.000.000.000.lei ROL față de 396.504.747 lei ROL cat a fost stabilita prin sentința nr.92/13-02-2006 dosar nr.4648/CA/2005 a Tribunalului Timiș, irevocabila în dosar nr.l822/CA/2006 al Curții de Apel Timișoara.

La baza sentinței 92/13-02-2006 stat nota de constatare nr.3052/06-02-2006 emisa de către. T, contestata de către reclamantă în dosarul nr.5076/CA/2006 judecata în dosar nr-, -, - în care s-a pronunțat instanța de fond a Tribunalului Timiș secția contencios administrativ prin sentința nr. 1044/CA/09-12-2008 rămasa irevocabila prin decizia nr.708/07-05-2009 Curții de Apel Timișoara în dosar nr.-.

Reclamanta a făcut trimitere la toate aceste dosare, pentru a arata instanței ca: Termenul prevăzut de art.19 aln.l și 2 raportat la cererea de despăgubire a daunelor morale și materiale curge din data de 07-05-2009 când le-a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 1044/08-12-2008. Față de motivele arătate și motivate, reclamanta consideră întemeiata cererea, solicitând admiterea ei și obligarea paratelor la plata sumei de 300.000 lei ROL cu titlu de daune morale.

2), În legătura cu cererea privind obligarea paratelor la plata daunelor materiale în suma de 573.203 lei RON, acesta provine din următoarelor masuri nelegale luate de către cele doua parate, incluzând chiar și infracțiuni penale, urmând deposedarea societății de bunurile mobile și imobiliare, finalizata cu o măsura demna de cartea recordurilor față de aberația cu care s-a finalizat, drept pentru care paratele trebuie sa răspundă, reclamanta arată:

2.a) Bunurile mobile ale societății reclamante în valoare de peste 1.000.000.000 lei ROL la acea data au fost sechestrate și indisponibilizate, ridicându-se și cărțile de identitate și certificatele de înmatriculare a mijloacelor auto prin de sechestru nr.280/01-08-2002, ulterior emițându-se un nou Verbal de sechestru nr.286/26-09-2002, diferența dintre cele doua Verbale, fiind în concepția emitentei. T debitele pentru care se întocmiseră Verbale de sechestru.

După 7 ani de la data masuri luate de sechestrare a bunurilor, reclamanta nu cunoaște destinația acestora, prețul la care au fost valorificate, daca au fost și nici destinația sumelor încasate sau debitele care au fost stinse, cu aceste sume provenite din vânzare.

motivul de fapt și de drept care motivează cererea cu privire la obligarea paratei la suma de 100.000 lei RON, actualizata, suma ce decurge din masurile paratei prin Verbal de sechestru, bunuri ce trebuiau returnate debitorului în termen de 60 zile după primul termen de licitație, daca bunurile nu au putut fi valorificate la cel mai mare preț, respectiv minus 10% din valoarea bunurilor, conf.art.57/l OG 1/1996.

Daca cele doua parate ar fi procedat conform legii, în cazul vânzării bunurilor debitele societății ar fi fost stinse, iar societății i-ar fi fost returnați peste 60.000 lei RON și și-ar fi putut continua activitatea, ori i-ar fi fost returnate bunurile conform legii și de asemenea și-ar fi putut continua activitatea. În lipsa masurilor legale ce trebuiau a fi luate de cele doua parate, reclamanta este pusă în situația de a se întreba după 7 ani de procese, unde îi sunt bunurile și de ce trebuiau luate aceste masuri nelegale împotriva sa, fără a exista un titlu executoriu legal emis, care să cuprindă o creanța certa lichida și exigibila.

Față de motivele arătate în acest capitol, reclamanta solicită admiterea cererii obligând paratele la plata sumei de 100.000 lei RON actualizați, cu titlu de daune materiale față de nr.280/01-08-2002 și 286/26-09-2002.

2.b) Privitor la același capăt de cerere privind daune materiale în suma de 436.000 lei RON, aceasta suma provine din prețul imobilului proprietate a - - SRL conf. nr.3033 nr.topo 1896, 1897 pentru care parata. T împreuna cu T au emis somația pentru executare silita cu nr.278/2002 și V de identificare de bunuri imobiliare cu nr.285/26-09-2002, înscriindu-se în cartea funciara a imobilului mai multe acte privind ipoteca și drepturile pe care paratele le-ar fi avut asupra imobilului, înscrierile în au fost enunțate în introducerea acțiunii prezente.

Reclamanta amintește Verbal nr.285/26-09-2002 deoarece, în baza acestui act s-a pornit executarea prin vânzare la licitație în data de 02-12-2003, conform Verbal de licitație nr.53/02-12-2003, când a fost adjudecat de către - SRL cu 1.199.966.880 lei ROL (a se vedea verbal p. nr.53/02-12-2003).

Pentru participarea la licitație, licitatorul a depus garanția de 10% respectiv 119.996.688 lei ROL conform nr. 14/28-11-2003, de reținut faptul ca, pentru executarea silita, nu exista documente care sa ateste cheltuielile efectuate de către parata. T, cu licitația, drept pentru care suma depusa garanție, revenea în totalitate la - - SRL pentru stingerea debitelor.

Numai ca aceasta suma nu a fost întrebuințata în scopul legal de stingere a debitelor societății așa cum prevede legea, nici chiar după ce conducerea. T, după ce licitatorul nu a mai dorit sa achite diferența de preț și încercând sa-și recupereze avansul de 10% achitat drept garanție, a încheiat cu - - SRL, CONVENȚIA NR. 1/08-12-2003, prin care se trece în contul societății suma de 119.996.688 lei ROL pentru a-și achita debitele existente.

După Verbal de licitație nr.53/02-12-2003, având în vedere refuzul adjudecatarului de-a depune diferența de preț, parata. Taa probat o cerere de eșalonare la plata a debitelor, datata nr. 1/02-12-2003 ascunzând în același timp existenta verbal p. de licitație nr.53/02-12-2003.

Față de această situație de fapt în data de 27-01-2004 prin adresa nr.229/23-01-2004 emisa de către - - SRL și înregistrată sub nr.l 13322/27-01-2004 la. T, reclamanta a solicitat paratei, ridicarea ipotecii din 3033 pentru a putea angaja un credit bancar, dorind în același timp a achita debitele și recuperarea bunurilor mobile sechestrate de parata (a se vedea adresa nr.229/23-01-2004).

Răspunsul paratei a venit prin adresa nr.42270/02-02-2004 prin care ne comunica prin citatul din încheierea adresei:

Ca urmare ridicarea ipotecii instituite asupra bunului imobil nu poate fi posibila.

Toata acesta explicație a făcut motivele celor ce a urmat. În timp ce reclamanta se judeca cu cele doua parate. și pentru stabilirea corecta și legala a debitelor către bugetul de stat, se notează în cartea funciara de către executorul G somația nr.l 10/EX/2004 pentru suma de 254.592.292 lei ROL în favoarea SRL T cu nr.211/2005.

Același executor mai notează alte doua dosare cu nr.9/2005 pentru suma de 55.632.500 lei ROL și dosarul nr.34/EX/2005 pentru suma de 6024 USD și 96.336.000 lei ROL în favoarea România Fii. T cu nr.l 8461/2005.

În urma deschiderii dosarului nr. 110/EX/2004 a BEX se evaluează imobilul la valoarea de 4.500.000.000 lei ROL plus TVA, se notifica. T și T despre scoaterea la vânzare prin licitație a imobilului proprietatea societății conform nr.3033, încheindu-se Verbal/11-03-2005.

Din acest moment lucrurile iau o întorsătura greu de imaginat și de inteles, arată reclamanta, deoarece:

T prin inspectorul fiscal din cadrul încălcând flagrant prevederile art.133 aln.8 al Cod procedură fiscală în prezent art. 136 aln.9 Cod procedură fiscala, în loc sa solicite executorului G trimiterea dosarului (dosarelor) spre executare T așa cum prevede legea, nelăsand în acest sens vreo portița de interpretare a legii, lasă posibilitatea executorului, printr-o înțelegere perfecta, avantajoasa ambelor parți, sa vândă la licitație acesta imobilul în cauza. Drept pentru care inspectorul fiscal participa la 3 licitații fără a exista cumpărător, insotit de colegul sau din cadrul aceleași instituții. La data de 18-10-2005 apare doi licitatori care printr-o intelegere perfecta adjudeca imobilul la prețul de 14000 lei RON plus TVA adică 3% din valoarea data de către execut.

Inspectorul fiscal și colegul sau semnează Verbal de licitație nr.l 10/18-10-2005 fără nici o obiectiune, mai mult deși citat legal la distribuirea sumelor din data de 03-11-2005, nu se prezintă, nu depune nici un înscris privind creanța de recuperat în contul bugetului de stat, iar executorul distribuie suma în contul T, în ciuda faptului ca executarea era pornita în numele - SRL

Aici se naște dreptul reclamantei de a solicita instanței obligarea paratei. T în solidar cu T la plata sumei de = 436.000 lei RON +TVA. Suma reprezintă diferența de preț dintre valoarea imobilului data de către execut., chiar daca era subevaluata și prețul de vânzare, adică 450.000 lei RON - 14000 lei RON = 436.000 lei RON + TVA suma la care parata. T trebuie sa fie obligata ale achita cu drept de daune materiale.

Reclamanta arată că dreptul său se naște din obligația legala pe care parata. Toa vea în conform cu prevederile art. 136 alin.g Cod procedură fiscală, de a executa silit bunurile societății în baza acestei legi, lege ce interzice vânzarea bunurilor scoase la licitație sub 50% din valoarea de evaluare + TVA în caz contrar bunurile vor fi puse la dispoziția debitorului cu interdicția de a fi înstrăinate, creditoarea. T având posibilitatea de-a relua procedura de executare în interiorul termenului de prescripție, prevăzute de art.131 Cod procedură fiscala. Neprocedând în conformitate cu legea, parata. T, prin reprezentanții săi care au făcut o înțelegere amiabila în avantajul lor personal cu execut., au fraudat atât interesele societății cat și ale statului

Drept pentru care reclamanta consideră motivat obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice Tao despăgubi material cu suma de 436.000 lei RON + TVA.

2c) Reclamanta solicită despăgubiri materiale paratelor în suma de 26.781 lei RON, reprezentând impozite și majorări, pentru bunurile mobile și imobiliare, sechestrate de către. T, pentru care T serviciul taxe și impozite au emis somația nr.2829/14-11-2008 și decizia de impunere nr.72/14-11-2008, urmata de somația nr.3650/10-12-2008.

2d) Solicită de asemenea despăgubiri materiale din partea paratei T și pentru suma de 10242 lei RON, compusa din contribuții dobânzi și penalități, datorata de către administratorul - - SRL, către Casa Județeană de Pensii, ca urmare a neachitării contribuțiilor de asigurare, datorata masurilor abuzive luate de paratele. și DGFP. așa cum au fost descrise.

3) Reclamanta solicită să se dispună în conformitate cu prevederile art. 201 Cod procedură civilă, efectuarea unei expertize contabile, prin care sa se stabilească prejudiciile aduse societății prin neîncasarea veniturilor pentru perioada 2002 - 2009, în care au fost sechestrate bunurile mobile conform verbal p. de sechestru nr.280/01-08-2002 care erau destinate producției conf. activități de baza cod. 6024.

Sumele pentru care reclamanta se constituie parte privind daune morale și materiale:

- morale = 300.000 lei RON

- materiale privind contravaloarea bunurilor mobile sechestrate conf.verbal p. nr.280/01-08-2002 = 100.000 lei RON

- materiale privind diferența de pret a imobilului din CF.3033 = 436.000 lei RON + TVA.

- materiale privind impozitul datorat către. T conf.somațiilor nr.2829/14-11-2008 și 3650/10-12-2008 = 26.781 lei RON.

- materiale cu titlu de asig.sociale către casa județeana de pensii = 10.242 lei RON.

Total: 300.000 lei RON + 100.000 lei RON + 436.000 lei RON + 26.781 lei RON + 10.242 lei RON = 873.023 lei RON.

Totodată, reclamanta solicită să se constate temeiul de drept indicat respectiv art.19 aln.l și 2 raportat la art.18 aln.l și 3 din legea 554/2004. Invocă art.21 din Constituția României raportat la art.l din legea 554/2004.

În același context, invocă art.44 din Constituția României dreptul de proprietate privata art.52 din Constituție și 56 aln.2 din aceeași Constituție. În temeiul art.l7.aln.l din legea 554/2004, solicită urgentarea judecării cauzei.

În temeiul art.l7 alin.2 raportat la legea 146/1997 prezenta acțiune este scutita de taxa judiciara de timbru cu privire la cererea evaluabila în bani, prezenta acțiune fiind prevăzuta de plata taxei de timbru pentru cauzele neevaluabile în bani, drept pentru care timbrează cu timbru judiciar de 1,50 lei și taxa judiciara de timbru de 20 lei, achitata cu chitanța nr.-PJ/08-05-2009.

Reclamanta anexează acțiunii următoarele acte: Somația nr.278/26-07-2002, Nota de verificare fără nr./26-07-2002, Verbal de sechestru nr.280/01-08-2002, Verbal de identificare de bunuri imobile nr.285/26-09-2002, Verbal de sechestru nr.286/26-09-2002, privind vânzarea pentru bunuri imobile nr.-/14-11-2003, Adresa nr.-/14-11-2003, Verbal de licitație nr.53/02-12-2003, Convenția nr. 1/08-12-2003, Adresa nr.-/10-12-2003, Adresa nr.229/23-01-2004, Răspunsul. cu nr.42270/02-02-2004, CF.nr.78930/03-09-2003, CF.nr.92053/26-09-2005, Verbal nr.l 10/EX/2004/11-03-2005 al BEX, Verbal de licitație nr.l 10/18-10-2005 ora 14, Verbal de distribuire a prețului nr.l 10/03-11-2005, întâmpinarea.T inreg.sub nr.-/03-05-2006 depusa în dosarul trib. T nr.4573/C/2006, cu privire la contestația la executare, Sentința civila nr.92/13-02-2006 dosar nr.4648/CA/2005, Decizia nr.333/26-04-2006 dosar nr. 1822/CA/2006, Sentința nr. 1044/CA/09-12-2008 dosar nr.- irevocabila prin decizia nr.708/R/07-05-2009.

2. Întâmpinarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice T:

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19.06.2009, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat, pe cale de excepție, constatarea necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea prezentei cauze și declinarea competentei de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș - Secția.

Totodată, pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei " " T în ceea ce privește pretinsele despăgubiri materiale cuvenite administratorului, reprezentând contribuții și accesoriile aferente datorate Casei Județene de Pensii T;

Tot pe cale de excepție, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibila;

Pârâta solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a paratei T în ceea ce privește pretinsele despăgubiri materiale produse prin actele de executare emise de " G" în dosarul de executare nr. 110/ex/2004 la cererea creditorului "" L

Pe cale de excepție, solicită respingerea acțiunii ca prescrisă;

În subsidiar, pe fondul cererii, solicită respingerea ca vădit neîntemeiata. Solicită aplicarea unei amenzii reclamantei în cuantum de 700 lei, pentru introducerea cu vădita rea-credință a prezentei cereri de chemare în judecata, în temeiul art. 108 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă.

1) Pe cale de excepție, constatarea necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara - Secția CAF în soluționarea prezentei cauze și declinarea competenței soluționare în favoarea Tribunalului Timiș -Secția.

Pârâta învederează că obiectul prezentei cauze nu este reprezentat de contestarea vreunor acte administrative fiscale încheiate de autorități și instituții centrale sau încheiate de autoritățile publice locale și județene care însă să privească taxe, impozite și contribuții, precum și accesorii ale acestora în suma totală mai mare de 500.000 de lei, pentru că astfel competența materiala sa revină Curții de Apel Timișoara, ci obiectul prezentei cauze este reprezentat exclusiv de solicitarea de obligare a paratelor T și T la plata unor despăgubiri morale și materiale în suma totala de 873.023 lei pentru pretinse fapte comise de către pârâte, în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2002, prin emiterea și luarea unor măsuri de executare silita împotriva reclamantei în scopul recuperării obligațiilor fiscale față de bugetul de stat, situație în care, sub aspectul competentei materiale, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d) din Cod procedură civilă, coroborate cu art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"ART. 2 Tribunalul judecă:

1. în prima instanța: -

d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenta curților de apel;

ART. 3 Curțile de apel judeca:

1. în prima instanța, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;"

"ART. 10 Instanța competenta

1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autor publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, cont datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organica speciala nu se prevede altfel."

Referitor la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în suma de 873.023 lei, pârâta susține că acest capăt de cerere nu are relevanță în stabilirea competentei materiale a instanței de judecata întrucât suma de totala de 873.023 lei nu reprezintă "taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", care constituie criteriul legal de stabilire a competentei materiale a instanței prin raportare la cuantumul legal de 500.000 lei, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci ele reprezintă despăgubiri care nu constituie criteriu legal de stabilire a competentei materiale a instanței de contencios administrativ.

Ca urmare, despăgubirile solicitate în suma de 873.023 lei NU constituie criteriu legal de stabilire a competentei materiale a instanței prin raportare la cuantumul legal de 500.000 lei prevăzut de art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004, drept pentru care solicită admiterea excepției necompetenței materiale ca vădit întemeiata, și trimiterea cauzei spre competenta soluționare către Tribunalul Timiș - Secția Comerciala și de Contencios Administrativ.

2) Pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei " " T în ceea ce privește pretinsele despăgubiri materiale cuvenite administratorului, reprezentând contribuții și accesoriile aferente datorate Casei Județene de Pensii

Menționează faptul ca reclamanta " " T solicită acordarea de despăgubiri materiale în suma de 10.242 lei, compusă din contribuții dobânzi și penalități, datorata de către administratorul către Casa Județeană de Pensii, așadar se solicită acordarea unor pretinse despăgubiri în numele unei alte persoane fără ca societatea reclamanta sa facă dovada ca este mandatata printr-un mandat special, în forma autentificata, sa solicite aceste despăgubiri în numele și pe seama persoanei fizice.

3) Pe cale de excepție, pârâta solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Susține faptul ca formularea unui capăt de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale și morale în condițiile contenciosului administrativ este obligatoriu accesorie și subsidiară formulării unui capăt de cerere principal privind anularea unui act administrativ, nesoluționarea în termen a unei cereri, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, așa după cum rezulta din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 18 alin. 1 și alin. 3 cu art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:

Or, în cauză nu exista vreun capăt de cerere principal de natura celui prevăzut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și nici nu se face vreo referire la vreun act administrativ fiscal anterior emis de parate, care sa fi fost generator de daune pentru reclamanta și care sa fi fost anulat de către instanțele judecătorești cu cel mult un an înainte de promovarea prezentei acțiuni în despăgubire.

În consecința, formularea prezentei acțiuni este inadmisibila, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 18 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

4) Pe cale de excepție, pârâta solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a paratei T în ceea ce privește pretinsele despăgubiri materiale produse prin actele de executare emise de " G" în dosarul de executare nr. 1107ex/2004 la cererea creditorului -. ""

Reclamanta solicita acordarea unor despăgubiri în cuantum de 436.000 lei, care provine din valoarea imobilului proprietatea reclamantei, constând în casa și curte, situate în T, Str. -, -. 18, Județul T, înscris în CF nr. 3033 T, nr. top. 1896, 1987, care insa au fost vândute la licitație publica de către " G" în dosarul de executare nr. 110/ex/2004, în cadrul procedurii de executare silita declanșate la cererea creditorului "" T, iar nu de către organele fiscale de executare silita.

În aceste condiții, susține ca pentru aceste despăgubiri cadrul procesual este greșit stabilit, prin chemarea în judecata doar a paratelor T și T, fara a fi chemat în judecata și creditorului ""

În consecință, în condițiile art. 64-66 Cod procedură civilă intelege să arate titularul dreptului și anume creditorul "" T, în beneficiul căruia au fost emise actele de executare silita de către " G" în dosarul de executare nr. 110/ex/2004, pretins cauzatoare de daune pentru societatea reclamanta.

În cazul în care reclamanta nu intelege sa-și precizeze în mod corect cadrul procesual prin chemarea în judecata a creditorului "" T și renunțarea la judecata fata de paratele T și T, solicitam respingerea acțiunii, pentru acest capăt de cerere, ca fiind formulata împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

5) Pe cale de excepție, pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicită respingerea acțiunii ca prescrisa, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor prevederi legale, o acțiune având ca obiect cerere de despăgubire în condițiile contenciosului administrativ poate fi adresata instanței de contencios administrativ în termen de 1 (un) an de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei creata de un act administrativ fiscal.

Or, lăsând la o parte faptul ca în cauza nu exista un act administrativ fiscal producător de daune societății reclamante, insasi reclamanta afirma ca despăgubirile materiale și morale solicitate pentru pretinse fapte comise de către parate, în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2002, prin emiterea și luarea unor masuri de executare silita împotriva reclamantei în scopul recuperării obligațiilor fiscale fata de bugetul de stat.

Ca urmare, despre eventuale pagube și întinderea acestora, produse prin acte de executare emise de T în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2002, reclamanta a avut cunostiinta inca din septembrie 2002, astfel ca formularea prezentei acțiuni în despăgubire înregistrata la Curtea de Apel Timișoara la data de 11.05.2009, este în mod evident prescrisa, fiind formulata cu mult peste termenul de 1 (un ) an de la data la care a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pretinsei pagube.

Cat privește data de 07.05.2009, de la care ar curge termenul de 1 an pentru formularea prezentei acțiuni în despăgubire, susținem ca aceasta este absolut irelevant în cauza, intrucat la data de 07.05.2009, prin decizia civila nr. 708/07.05.2009 pronunțata în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins recursul reclamantei "-" formulat impotriva sentinței civile nr. 1.044/09.12.2008 pronunțata de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin care instanța de fond a respins acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta impotriva paratelor T și T, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.

Insa, așa cum am arătat mai sus, o acțiune în despăgubire întemeiata pe dispozițiile art. 18 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004 ar fi admisibila în principiu numai în cazul anularii unui eventual act administrativ și existentei unor pagube produse prin acest act administrativ iar nu și în cazul menținerii acestui act administrativ prin soluții irevocabile ale instanțelor competente de contencios administrativ.

6) În subsidiar, pe fondul cererii, solicitam respingerea ca vădit neîntemeiată.

Pârâta învederează că în cauza nu exista nici un fel de pagube sau daune produse societății reclamante prin actele de executare emise de parata T în perioada 2001-2002.

Toate actele de executare silita emise de T au fost încheiate ca urmare a neachitării de bunăvoie de către societatea reclamanta a obligațiilor fiscale scadente și restante la plata, obligații fiscale de plata provenite din activitatea desfășurata și determinate pe baza propriilor declarații de impozite și taxe depuse de către societate la organul fiscal teritorial.

Mai mult, împotriva actelor de executare silita emise de către organele fiscale din cadrul T societatea reclamanta a formulat contestații la executare în mai multe dosare, respinse de către instanțele competente de executare, care au menținut astfel actele de executare emise ca temeinice și legale.

7) Pârâta solicită aplicarea unei amenzii reclamantei în cuantum de 700 lei, pentru introducerea cu vădita rea-credința a prezentei cereri de chemare în judecata, în temeiul art. 1081pct. 1 lit. a) pr.civila, coroborate cu dispozițiile art. 129, alin. 1 și art. 723.pr.civila, pentru introducerea, cu rea-credința, a prezentei acțiuni vădit neîntemeiate.

În concluzie, pentru aceste motive solicitam onoratei instanțe în principal admiterea excepțiilor invocate, în subsidiar respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata și aplicarea unei amenzii reclamantei în condițiile art. 1081pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă.

3. Întâmpinarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T:

La data de 18.06.2009, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare, olicitând admiterea inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că, potrivit art. 18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, doar în situația în care instanța se pronunța în sens admiterii acțiunii principale în contencios administrativ (prin care se solicita anularea unui act sau constatarea unui refuz nejustificat) este admisibila cererea privind acordarea despăgubirilor. Așa incat, repararea prejudiciu de natura morala și materiala este condiționata de anularea sau constatarea existentei unui refuz nejustificat, adică de încălcarea unui interes legitim.

Or, în speța, reclamanta solicita aceste daune printr-o acțiune subsidiara, acțiunea principala prin ca se solicita anularea unui act administrativ considerat nelegal, fiind respinsa irevocabil.

Ca atare, acțiunea prezenta nu indeplineste condițiile de admisibilitate cerute de Legea nr. 554/2004, adică reclamanta nu a obținut de Ia instanța investita cu acțiunea principala (prin sentința civilă nr.l044/CA/09.12.2008 a Tribunalului Timiș, rămasa irevocabila prin decizia nr.708/07.05.2009 a Curții Apel Timișoara, așa cum recunoaște și reclamanta) anularea actului pretins nelegal, pe cale de consecință solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibila.

Mai mult, daunele morale, așa cum le denumește literatura de specialitate, sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile morale sunt, deci, cele care rezulta din vătămarea unui interes nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare băneasca.

Așa incat, în speța, daunele morale sunt inadmisibile, având în vedere ca acestea au fost solicitate urmare a unei pretinse lezări cauzate de un act considerat doar de către reclamanta nelegal (nu și de instanța investita cu cererea de anulare a acestuia) și nu ca urmare a unei fapte ilicite a paraților/ de altfel, singurul temei legal al daunelor morale este oferit în dreptul R de art.504 Cod procedura penala.

Chiar daca reclamanta ar dovedi un prejudiciu moral cauzat de vreo fapta ilicita și legătura de cauzalitate între acestea, daunele morale în dreptul R nu sunt evaluabile în bani, astfel ca, din nou, pârâta apreciază cererea reclamantului este inadmisibila.

2. Solicită respingerea acțiunii, ca netemeinică.

Apreciază neîntemeiata cererea reclamantei, intrucat nu sunt îndeplinite condițiile răspunde delictuale consacrate de art.998 Cod civil.

Astfel, răspunderea civila delictuala este un raport juridic de obligații care izvorăște dintr-o fapta prejudiciabila. Fapta ilicita este aceea săvârșita cu intenție sau din culpa propriu-zisa, adică imprudență sau neglijenta, ori atâta vreme cat actul administrativ nu a fost anulat de instanța de judecata, fiind considerat temeinic și legal, nu poate fi vorba de o fapta ilicita. Cu atât mai mult, nu poate fi reținut vreun prejudiciu intrucat ne aflam în prezenta unui act întocmit cu respectarea normelor legale.

De altfel, o parte din actele despre care reclamanta susține ca i-ar fi produs prejudicii, sunt ei Biroul Executor Judecătoresc G și nu de Administrația Finanțelor Publice T sau 1 Generala a Finanțelor Publice T, care sunt parți în prezentul dosar.

Nici chiar actele întocmite sau emise de parate, criticate de reclamanta prin prezenta acțiune, nu a obiectul acțiunii principale, acțiune prin care s-a cerut anularea doar a Notei de constatare nr.3052/06, emisa de T prin care se reținea în sarcina reclamantei debitul în suma de 133.626.393 lei ROL și a Deciziei nr.773/213/22.11.2007 emisa de T în soluționarea procedurii prealabile administrative.

Așa incat, și în ipoteza în care instanța investita cu acțiunea principala s-ar fi pronunțat în sensul admiterii eventualele despăgubiri materiale s-ar fi limitat la suma de 13.363 lei RON (133.626.393 lei ROL), adică la care s-ar fi ridicat prejudiciul suferit de reclamanta, aceasta doar în condițiile răspunderii civile delictuale: prejudiciu dovedit, existenta faptei ilicite și raportul de cauzalitate dintre acestea.

Totodată, pârâta solicită să fie înlăturate aprecierile reclamantei de ordin subiectiv prin care susține ca pârâtele au întocmit "acte nelegale și netemeinice", au luat "masuri abuzive", au săvârșit " infracțiuni penale". Aceste afirmații nu sunt susținute insa de nici o proba. Din contră, documentele pe care le anexează în susținere, vin în sprijinul apărării paratelor, informând cele pretinse de reclamanta și anume ca toate actele întocmite de parate sunt temeinice și legale, așa după cum a consfințit instanța de judecată în mod irevocabil.

3. Pârâta solicită respingerea cererii în probatiune cu expertiza.

În măsura în care nu exista un prejudiciu dovedit, nu se pot acorda daune materiale întrucât întinderea reparației trebuie sa fie stabilit în raport de valoarea pagubei. Intre reparație și prejudiciu trebuie sa fie o concordanta deplina, așa cum stipulează art.1086 Cod civil: reparația acordata "nu trebuie să aprindă decât ceea ce este o consecința directa și necesara"a faptei ilicite.

Întrucât, în lipsa prejudiciului, nu pot fi acordate daunele materiale constând în pierderea efectiv suferită (damnum emergens), în mod logic nu pot fi acordate nici beneficii nerealizate ( lucrum cessans), așa încât efectuarea unei expertize devine inutila, motiv pentru care solicită respingerea ei.

Față de cele de mai sus, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită respingerea acțiunii formulata de ca inadmisibila, în principal și netemeinică, în subsidiar.

4. Aprecierea instanței:

Excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara:

La termenul din 20.01.2010, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice T prin întâmpinare.

Analiza Curții cu privire laexcepția de necompetență materială:

Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T la plata unor despăgubiri materiale și morale, în cuantum total de 873.023 lei pentru pretinse fapte comise de către pârâte, în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2002, prin emiterea și luarea unor măsuri de executare silita împotriva reclamantei în scopul recuperării obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.

Reclamanta a formulat această cerere în temeiul art.19 alin.l și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În privința dispozițiilor legale referitoare la competența instanțelor de contencios administrativ, instanța amintește că, potrivit art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".

De asemenea, în privința competenței instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 dispune că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În raport cu aceste reglementări, instanța reține că sunt de competența curților de apel în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei.

Instanța constată însă că obiectul prezentei cauze nu este reprezentat de contestarea vreunor acte administrative fiscale încheiate de autorități și instituții centrale sau încheiate de autoritățile publice locale și județene și care să privească taxe, impozite și contribuții, precum și accesorii ale acestora în suma totală mai mare de 500.000 de lei. Dimpotrivă, obiectul prezentei cauze este reprezentat exclusiv de solicitarea de obligare a pârâtelor Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T la plata unor despăgubiri morale și materiale în suma totală de 873.023 lei pentru pretinse fapte comise de către pârâte în perioada ianuarie 2001 - septembrie 2002, prin emiterea și luarea unor măsuri de executare silita împotriva reclamantei în scopul recuperării obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.

Or, daunele morale sau materiale ce ar rezulta din emiterea nelegală a unor acte administrativ-fiscale nu pot fi considerate ca accesorii ale taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale la care se referă acele acte. ale taxelor sau impozitelor sunt majorările sau penalitățile de întârziere generate de omisiunea de a plăti la scadență respectivele taxe sau impozite.

Daunele morale sau materiale pricinuite unui contribuabil prin emiterea unor acte administrativ-fiscale sunt, astfel, consecințe ulterioare și indirecte ale emiterii acestor acte, iar legătura de cauzalitate existentă între emiterea actelor administrativ fiscale și pretinsa existență a daunelor nu este o relație de accesorietate în raport cu acele acte.

Nefiind vorba despre o acțiune judiciară care să privească actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, instanța reține că prezenta cauză nu este de competența de primă instanță a Curții de Apel Timișoara.

Conform art. 2 punctul 1 lit. d) Cod de Procedură Civilă,"tribunalul judecă în primă instanță. procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel".În raport cu această reglementare, instanța reține că în materia contenciosului administrativ, tribunalul este instanța de drept comun, în competența căruia cade soluționarea în primă instanță a tuturor litigiilor de contencios administrativ care nu sunt de competența curților de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport cu această dispoziție legală și întrucât a reținut că prezenta cauză nu este de competența de primă instanță a Curții de Apel Timișoara, având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Față de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă"- instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței.

Declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C-

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./9.02.2010

Tehnored. / 2 ex./9.02.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 23/2010. Curtea de Apel Timisoara