Despăgubire. Sentința 118/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 18.01.2010
SENTINȚA CIVILĂ NR. 118
Ședința Publică din 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților A, B, A și A. având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ în judecarea litigiului, în raport cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la HG nr.1415/2004 și reține cauza spre soluționare pe această excepție.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului A, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor jud.A și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B solicitând să se constate: recunoașterea dreptului reclamantului la despăgubire, în temeiul art.3 alin.1 din HG nr.1415/2004, modificat și completat prin HG nr.1580/2005 cu privire la acordarea despăgubirilor pentru animale tăiate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum și constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri, conform HG nr.1415/2004, modificat și completat prin HG nr.1580/2005; să se constate că pârâta Direcția pentru agricultură și dezvoltarea rurală a județului Aar efuzat recunoașterea dreptului la despăgubiri al reclamantului prin sistarea/neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor ce i se cuvin, interpretând în mod greșit prevederile art.3 alin.1 din HG nr.1415/2004 modificate și completate prin HG nr.1580/2005; obligarea pârâtei Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală a județului A la respectarea dispozițiilor HG nr.1415/2004, modificate și completate prin HG nr.1580/2005, respectiv obligarea pârâtei la întocmirea documentației, avizarea acesteia conform prevederilor legale și transmiterea centralizatorului decontului către Direcția Buget Finanțe din cadrul Ministerului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în vederea efectuării plății despăgubirilor către reclamant, sub sancțiunea unor penalități pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâților Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală a județului A și Ministerul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale la plata despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului conform prevederilor HG nr.1415/2004, modificat și completat și ale Ordinului Ministerului agriculturii nr.686/2003, despăgubiri stabilite de comisia de evaluare potrivit fișei de evaluare, respectiv obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 3.500 lei, sumă cu titlu de despăgubiri datorate reclamantului în calitate de proprietar al animalului bolnav, ca urmare a aplicării prevederilor HG nr.1415/2004, modificat și completat și ale Ordinului Ministerului agriculturii nr.686/2003; obligarea pârâților la plata către reclamant a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu luna mai 2006 și până la achitarea/plata integrală a acesteia, sumă actualizată cu indicele/rata inflației, aplicabilă la data plății efective; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare reclamantul a arătat că este proprietar de animale, care a suferit pagube în urma lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor din Județul Astfel, în urma analizelor efectuate de către Direcția sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor A, cu scopul identificării cabalinelor anemopozitive, s-a constatat faptul că un animal proprietatea reclamantului, cu identificarea -DC precum și animalele altor persoane din comuna, jud.A, au fost diagnosticate pozitiv, conform examenului serologic prin ID, pentru diagnosticul B-205, respectiv anemie infecțioasă ecvină. Reclamantului, cât și celorlalți proprietari ai animalelor bolnave cu diagnosticul de mai sus, li s-a pus în vedere de către autorități, faptul că au obligația, conform prevederilor HG nr.1415/2004, să predea animalele, respectiv caii proprietatea acestora, unei comisii constituite în acest scop, în vederea sacrificării acestora, urmând să fie despăgubiți la o anumită valoare ce se va stabili de către o comisie ce se va constitui în acest scop.
Comisia de evaluare, formată din reprezentanți ai Direcției sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor A, ai Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală A și ai Primarului, a întocmit o fișă de evaluare, în baza căruia s-a întocmit un decont cu diferența de despăgubiri pe care reclamantul trebuia să le primească. Reclamantul menționează că odată cu predarea cailor către comisie, a primit o mică sumă de bani, fiind asigurat atât el, cât și ceilalți proprietari, de către reprezentanții statului, că vor primi și diferența de bani.
Ulterior, i s-a comunicat că nu va mai primi nimic, deoarece ar fi vândut caii, iar statul nu îi mai datorează nimic.
Reclamantul susține că nu a vândut animalul, doar l-a predat în vederea sacrificării la un laborator autorizat, că suma primită a fost derizorie, departe de valoarea reală a animalului, iar cu ocazia predării acestuia, a fost asigurat că actele pe care le-a semnat sunt necesare în vederea transportării animalelor la laborator, dreptul său la despăgubiri nefiind afectat în niciun fel, invocând în acest sens dispozițiile art.2 și art.3 alin.1, din HG nr.1415/2004 și art.26 alin.6 lit.b din Ordonanța nr.42/2004.
Prin sentința civilă nr.10662/23.11.2009 pronunțată în dosar nr- Judecătoria Arad și-a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Cu privire la excepția necompetenței materiale instanța a constatat că cererea reclamantului, are ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor și întocmirea documentației aferente cu consecința plății despăgubirilor în temeiul HG nr.1415/2004 modificată și completată prin HG nr.1580/2005 pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Recunoașterea de către pârâți a calității reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri presupune emiterea unei documentații administrative în baza HG nr.1415/2004.
Conform art. 10 alin. 1 teza a II-a și a art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, competența de soluționare a unui atare litigiu revine, în primă instanță, curților de apel și, prin urmare, în temeiul textelor de lege susmenționate, precum și a art. 158 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția și își va declina competența în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
La termenul de judecată din 17.02.2010 Curtea de APEL TIMIȘOARAa invocat excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ în judecarea litigiului, în raport cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la HG nr.1415/2004 și examinând acțiunea pe excepție va declina competența materială în favoarea Judecătoriei Arad, cu aplicarea art.1 alin.1 și art.158,159 Cod procedură civilă, pentru că:
Așa cum rezultă din acțiune, în esență, aceasta vizează obligarea pârâților la recunoașterea dreptului reclamantului la plata sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri ce i se cuvin în calitate de proprietar de animal bolnav, ca urmare a aplicării prevederilor nr.HG1415/2004 modificat și a nr.686/2003, cu dobânzi legale, și drept urmare obligarea pârâtei la. A la întocmirea documentației, avizarea acesteia și transmiterea către direcția buget finanțe din cadrul în vederea efectuării plății despăgubirilor cuvenite către reclamant.
Deci, obiectul acțiunii îl constituie cererile de a face și respectiv de plată a unei sume bănești, în condițiile nr.HG1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
Potrivit art.2 din HG nr.1415/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii, Guvernul României a reglementat plata unor despăgubiri pentru proprietarii de animale tăiate, ucise sau altfel afectate, prevăzându-se la art.3 alin.3 din acest act normativ, că acordarea despăgubirilor se realizează în baza unei documentații întocmite de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța animalelor, avizată de direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană, prevăzându-se la art.4 din HG nr.1415/2004 că plata acestor despăgubiri se face din fondurile prevăzute în că suma pierderii suferite de proprietar prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animalului, la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, se stabilește de o comisie de evaluare, constituită din: specialistul unității pentru ameliorare și reproducție în zootehnie () din cadrul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului B, medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului B, specialistul de la centrul local de consultanță agricolă, agentul agricol, primarul localității sau reprezentantul acestuia.
Prin Anexa nr.2 la HG nr.1415/2004, au fost reglementate normele metodologice de aplicare ale acesteia, menționându-se la art.2-4 actele care trebuie să cuprindă documentația justificativă pentru obținerea despăgubirilor și respectiv procedura care se urmează de organele abilitate să avizeze documentația și să o transmită direcției generale - buget finanțe din cadrul, care la rândul său face solicitarea de alocare a fondurilor bănești corespunzătoare la.P, care este organul care alocă fondurile către, de unde ulterior acestea se virează în contul direcțiilor agricole județene.
Prin dispozițiile acestui act normativ nu este prevăzută nicio reglementare privitoare la instanța competentă în soluționarea litigiilor legate de aplicarea HG nr.1415/2004 și potrivit legii de organizare judecătorească competența materială a instanței este stabilită numai prin lege.
Așa fiind, în temeiul art.1 alin.1 din Codul d e procedură civilă, revine instanței cu competență generală, și anume judecătoriei, dreptul de a judeca litigiul de față și nu instanței de contencios administrativ.
Concluzia se impune și prin raportare la prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru că în cauză nu se atacă nici un act administrativ de autoritate sau nesoluționarea în termenul legal al unei cereri de către o autoritate publică, ci se solicită plata unor despăgubiri cu caracter civil, în temeiul unui act normativ emis de Guvernul României.
Din acest punct de vedere, este irelevant că pârâții chemați în judecată sunt organe ale administrației de stat, raportul juridic dedus judecății având natură civilă pentru că nu privește emiterea unui act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri, așa cum aceste noțiuni sunt definite prin art.2 alin.1 lit.c și h din Legea nr.554/2004.
Curtea mai reține că nu calitatea de autorități publice a pârâților determină natura juridică a litigiului ca de contencios administrativ, ci raportul juridic dedus judecății, știut fiind că organele autorității administrative pot sta și în procese de natură civilă, comerciale, etc.
Curtea mai observă că nu sunt incidente nici prevederile art. 8 al.1 din Legea nr. 554/2004, privitor la obiectul acțiunii în contencios administrativ, respectiv de solicitare de a se efectua o anumită operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, întrucât din analiza art. 3 al.3 din Hotărârea Guvernului nr. 1415/2004, prezentata anterior, rezultă că documentația în baza căreia se acordă despăgubirile nu se întocmește de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, pârâtă chemată în judecată cu privire la acest petit, ci se întocmește de direcția sanitar veterinară și apoi se avizează de către pârâta A, după care se înaintează Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Deci, potrivit legii, operațiunea de întocmire a documentației nu cade în competența pârâtei Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, pentru că această cerere să determine natura de contencios administrativ a litigiului, aceasta având doar obligația de a aviza o documentație.
Curtea reține că, din interpretarea art. 8 al.1 ultima teză din Legea nr. 554/2004, rezultă fără putință de tăgadă, că poate face obiectul contenciosului administrativ numai refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative, ceea ce presupune o manifestare de voință în acest sens din partea autorității administrative, cerință neîndeplinită în cauză pentru că reclamantul nu atacă nici un fel de refuz, solicitarea din acțiune referindu-se la cererea ca instanța să constate un asemenea refuz, ceea ce nu poate face obiectul Legii nr. 554/2004.
Trebuie de asemenea remarcat, că nici nu se poate pune problema unui refuz vătămător, în cauză, în sensul art. 1 al.1 din Legea nr. 554/2004, din partea pârâtei A, atâta timp cât aceasta nu are competența întocmirii documentației prevăzută de art. 3 al.3 din nr.HG 1415/2004, aceasta revenind pârâtei A, față de care nu s-a formulat nicio cerere legată de documentație.
Este indiscutabil că potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004 refuzul nejustificat de a soluționa o cerere implică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu soluționa cererea, ceea ce nu există în cauză, astfel că, analiza cererilor reclamantului duc la concluzia că acesta tinde la obținerea contravalorii despăgubirilor, care i se cuvin potrivit nr.HG 1415/2004 în calitatea sa de proprietar al unui animal bolnav.
Curtea mai reține că aplicarea dispozițiilor contenciosului administrativ în speță este prejudiciabilă pentru reclamant întrucât aceasta impune dovada procedurii prealabile, aspect de care reclamantul nu s-a prevalat în acțiune, înțelegând să o formuleze ca pe una cu caracter civil.
Deci, în esență, cum reclamantul nu atacă un refuz explicit al autorității administrative și nici refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, ceea ce ar fi presupus dovada depunerii unei asemenea cereri, acțiunea nu intră sub incidența Legii nr. 554/2004.
În consecință, pentru motivele expuse dosarul se trimite spre competență soluționare Judecătoriei Arad, nefiind necesar un regulator de competență, pentru că art.22 Cod procedură civilă nu prevede un conflict de competență între C și o instanță din raza sa de activitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâților A, B, A și în favoarea Judecătoriei Arad.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică 17.II.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantului -
- pârâtei - A,
- pârâtului - B,
- pârâtei - A
- pârâtei -
Red./22.02.2010
Tehnored. / 03.03.2010/ 7 ex.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica
