Despăgubire. Sentința 120/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.04.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.120
Ședința publică din 6 mai 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâților Statul Român prin Agentul Guvernamental pentru CEDO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerul Industriilor și Comerțului, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru Ministerul Economiei și Finanțelor consilier juridic -, lipsă fiind celelalte părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea T în reprezentarea, Ministerului Economiei și Finanțelor
Reprezentantul pârâtului depune de la dosar delegație de reprezentare.
Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara în raport obiectul acțiunii constând în despăgubiri și daune cominatorii și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției și declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Timiș -Secția civilă, având în vedere obiectul acțiunii.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Agentul Guvernamental pentru CEDO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerul Industriilor și Comerțului, solicitând ca prin sentință să fie obligați pârâții la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, precum și la plata unor daune cominatorii de 100.000 euro pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a deciziei ce se va pronunța până la data plății efective a despăgubirilor solicitate.
Reclamanta susține că prin Hotărârea pronunțată în Dosarul nr.7893/2002, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului-Camera a III-a, Statul Român a fost obligat să-i plătească despăgubiri pentru încălcarea adusă garanțiilor procedurale prevăzute de art.6 din, obligație pe care acesta din urmă nu și-a îndeplinit-o până la momentul introducerii acțiunii, cu toate că hotărârea menționată a rămas definitivă încă de la data de 12.10.2005.
Cauza a fost înregistrată inițial la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, care a scos-o de pe rolul său și a trimis-o la secția civilă a aceleași instanțe și prin încheierea din 18.2008, a fost sesizat cu acțiunea un complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Timiș,care prin sentința civilă nr. 856/3.III.2008 pronunțată în dosar nr- și-a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță de contencios administrativ, cu motivarea că luând act de precizarea de acțiune a reclamantei în privința temeiului juridic al acțiunii, în baza art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat următoarele:
Conform prevederilor art.129 alin.4 Cod procedură civilă " cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile la invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
În doctrina și practica de specialitate, principiul enunțat a fost explicat pornindu-se de la împrejurarea că judecătorul este obligat să exercite un rol activ pentru aflarea adevărului, astfel că, în situația în care în cursul judecății apreciază că, raportat la obiectul și situația de fapt expusă în acțiune, cererea de chemare în judecată a reclamantului se fundamentează pe un temei juridic greșit, sau nu este motivată în drept, nu este ținut de temeiul juridic indicat, astfel că el poate să aplice o altă dispoziție legală, în măsura în care consideră că aceasta este incidentă, pentru rezolvarea corectă a litigiului.
Cu toate acestea, instanța sesizată nu poate ignora principiul disponibilității și al contradictorialității ce caracterizează ca esență procesul civil, fiind obligată să pună în discuția părților oportunitatea schimbării cauzei juridice a cererii, iar dacă reclamantul se opune unei astfel de modificări, este datoare să se pronunțe în limitele investirii, potrivit principiului consacrat de art.129 alin. ultim. Cod procedură civilă. Cu alte cuvinte drepturile procesuale al părților, ce decurg din principiul disponibilității, nu pot fi restrânse.
În speță, reclamantei i s-a pus în vedere că ar fi oportun să-și fundamenteze pretențiile pe prevederile art.5803Cod procedură civilă, ce reglementează mijloacele juridice și despăgubirile de care dispune creditorul pentru executarea silită în natură a obligațiilor, însă titulara cererii a insistat în solicita soluționarea cauzei prin raportate la prevederile Legii nt.554/2004 privind contenciosul administrativ, motiv pentru care, respectând rolul suveran pe care aceasta îl deține în fixarea cadrului procesual, tribunalul a luat act de manifestarea sa de voință.
La termenul de judecată din data de 6 mai 2008 Curtea de Apel Timișoaraa invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei și examinând-o pe excepție, declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta, în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, cu aplicarea art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 și a art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă pentru că:
Obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantei de obligare la plata unor daune materiale și morale în cuantum de 100.000 Euro, precum și la daune cominatorii, pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
Acțiunea în contencios administrativ, reglementată prin Legea nr.554/2004 vizează situațiile expres și limitativ prevăzute în art. 1 alin.1 din Legea nr.554/2004, cerințe pe care nu le îndeplinește cererea reclamantei, pentru că raportul juridic dedus judecății este de natură civilă, și anume solicitarea de despăgubiri cu caracter civil.
Împrejurarea că, prin precizarea de acțiune, reclamanta și-a întemeiat-o pe Legea nr.554/2004, nu este de natură să ducă la schimbarea competenței materiale legale a instanței, în soluționarea cauzei, pentru că principiul disponibilității în procesul civil nu înfrânge dispozițiile legale legate de competența materială a instanțelor, domeniu reglementat, prin norme imperative și a căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute, potrivit art.105 alin.1 Cod procedură civilă.
În concluzie, pentru motivele expuse dosarul se trimite spre soluționare Tribunalului Timiș, secția civilă, cu aplicarea art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă și art.158, 159 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Agentul Guvernamental pentru CEDO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerul Industriilor și Comerțului, în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică 6.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.-7.05.2008
TEHNORED:/ 12.05.2008/2 ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru
