Despăgubire. Sentința 379/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 379

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte secție

Grefier: - -

*********

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR ȘI COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, pârâta COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR a depus note scrise, iar reclamantul Gas olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra acțiunii de față;

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 05 iunie 2009, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR și COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se aplice conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, precum și la plata sumei de 100.000 RON, cu titlu de despăgubire, pentru întârziere.

În motivarea acțiunii a arătat că prin sentința nr.230/19.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr.934/19.02.2009 a ÎCCJ, i s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să emită decizie privind titlurile de despăgubire, în baza Legii 247/2005

A susținut reclamantul că în conformitate cu prevederile art.24 din Legea 554/2004 R, hotărârile instanței de contencios administrativ, prin care o autoritate publică a fost obligată să încheie sau să elibereze un act administrativ se execută în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul său în hotărâre nu a fost prevăzut un termen de executare, astfel că executarea acesteia trebuia să se efectueze în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, care este data de 19.03.2009.

A precizat reclamantul că deși a solicitat pârâtei să emită titlurile de despăgubire, aceasta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărârea judecătorească, mai mult după ce a comunicat pârâtei prin fax soluția pronunțată de ÎCCJ, aceasta i-a comunicat că dosarul său s-a pierdut.

A arătat reclamantul că a comunicat pârâtei înscrisurile despre care pârâta afirma că lipsesc, mai mult consideră că se poate proceda la reconstituirea dosarului.

A mai arătat reclamantul că legiuitorul a prevăzut și sancțiunile care se aplică conducătorului unității, respectiv o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, precum și faptul că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, astfel că solicită acordarea de despăgubiri în cuantumul precizat mai sus, întrucât prin întârziere pârâta i-a cauzat mari prejudicii materiale, de fapt cu mult mai mari decât suma solicitată în acțiune.

În dovedirea acțiunii a depus sentința nr.230/19.09.2008 a Curții de APEL CRAIOVA și decizia nr.934/19.02.2009 a ÎCCJ, cererea adresată P, alte acte.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

A susținut că prin sentința a cărei executare se solicită nu a fost obligată la nimic, și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt două entități distincte cu atribuții diferite în ceea ce privește procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

A precizat pârâta că prin sentința nr.230/2008, deși a fost menținută în cauză, numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin notele scrise depuse la termenul din data de 24 septembrie 2009 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a învederat instanței de judecată faptul că în dosarul nr. 3941/CC a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nr. 5289/23.07.2009, că nu a avut niciodată intenția de a tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire și nici de a nesocoti sentința nr.230/19.09.2009. În consecință, solicită respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.

Analizând acțiunea prin prisma celor susținute de părți și a actelor depuse la dosar, Curtea o va respinge, reținând următoarele aspecte:

În materia contenciosului administrativ hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă este titlu executoriu potrivit legii, executarea ei făcându-se în termenul prevăzut în cuprinsul ei iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

În cauză, hotărârea invocată de reclamant, anume sentința nr. 230 /19.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVAa rămas irevocabilă la data de 10.02.2009, conform deciziei nr. 934/19.02.2009 pronunțată de, în conținutul acesteia neprevăzându-se un termen în care pârâta Comisia Centrală să își execute obligația de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Cu toate acestea, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres în Titlul VII din Legea nr.247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se desfășoare.

La termenul din data 24 septembrie 2009 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar decizia reprezentând titlu de despăgubire nr. 5289/23.07.2009.

Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că executarea obligației impuse prin hotărâre cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.24 din Legea nr.554/2004, nu provine din atitudinea culpabilă a pârâtei, motiv pentru care nu îi poate fi impusă conducătorului acesteia sancțiunea prevăzută de lege și nici nu îi conferă reclamantului posibilitatea valorificări dreptului la despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul G, cu domiciliul în municipiul Dr. Tr. S,-,. 5,. 1,. 2,. 8, jud. M în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR ȘI COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în B, nr. 202, Sector 1, având ca obiect despăgubire.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 379/2009. Curtea de Apel Craiova