Despăgubire. Sentința 40/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 40/F-CONT
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantele, domiciliată în Rm.V,- și, domiciliată în Rm.V, Calea lui, nr.172,.4..A,.6, județul V, împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - FONDUL PROPRIETATEA, cu sediul în bucurești, Calea, nr.202, sector 1 și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul registratură, întâmpinări din partea intimatelor.
S-au comunicat reclamantei prezente copii de pe întâmpinările depuse de pârâte.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția competenței materiale de soluționare a cererii.
Reclamanta, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 18.01.2010, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B - Fondul Proprietatea și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la plata sumei de câte 250.000 lei, stabilită prin decizia nr.141/11.06.2009.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în calitate de persoane îndreptățite, așa cum este definiția dată în Legea nr.290/2003, au solicitat și li s-au acordat compensații în cuantum total de 500.000 lei, iar pentru suma de 60.366,88 lei, li s-a emis un titlu de despăgubire în acțiuni, conform opțiunii lor.
Prin comunicarea nr.10762/27.03.2009, li s-a făcut precizarea că această sumă se va plăti într-o singură tranșă, sens în care trebuie să se prezinte, personal, la, cu titlul de despăgubire în original și celelalte documente enumerate în comunicare, ceea ce au și făcut, însă, fără niciun rezultat, întrucât s-a motivat lipsa banilor necesari plății, ceea ce a determinat sistarea temporară a plăților.
Ca atare, se impune intervenția instanței de judecată pentru plata sumelor solicitate.
La dosar, au fost depuse înscrisuri filele 2-5.
Prin întâmpinarea, formulată la 16.02.2010, pârâta Bai nvocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocând prevederile art.3 lit.h din OUG nr.81/2007, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că sumele solicitate de reclamante nu sunt exigibile, fiind afectate de un termen suspensiv, creanța devenind exigibilă numai din momentul împlinirii acelui termen.
S-a mai menționat faptul că, până în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe, până la dosarul de opțiune cu nr.03575/31.03.2008, iar reclamantele au înregistrat dosarul de opțiune cu nr.11301/03.06.2009.
Pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice- a formulat întâmpinare la 9 februarie 2010, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul art.25 din Decretul nr.31/1954 și Legii nr.247/2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținere a depus înscrisuri (filele 20-23)
La termenul din 19.02.2010, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a curții, în raport de prevederile art.137 Cod procedură civilă.
Astfel, pornind de la practica neunitară a instanțelor, învestite cu acțiuni având ca obiect obligarea la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, prin hotărâri ale comisiei județene în aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, ICCJ B - Secția de contencios administrativ și fiscal - a stabilit, ca soluție de principiu, instanța competentă în soluționarea acestora.
Concluzia ICCJ a fost ca, aceste litigii, să fie soluționate de către tribunal - Secția de contencios administrativ - în raport de prevederile art.8 alin.5 și 6 din Legea nr.290/2003, coroborate cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004-
Întrucât, dispozițiile citate - Norme cu caracter special derogatorii de la dreptul comun în materie, Legea nr.554/2004 - prevăd competența acestei secții, pentru identitate de rațiune, s-a stabilit aceeași competență și pentru soluționarea acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr.290/2003.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul statuării sus-menționate, urmează să decline competența materială de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei, formulată de reclamantele, domiciliată în Rm.V,- și, domiciliată în Rm.V, Calea lui nr.172,.4..A,.6, județul V, împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - FONDUL PROPRIETATEA, cu sediul în bucurești, Calea nr.202, sector 1 și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.IB/22.02.2010
EM/6 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu