Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 129/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal-
Dosar nr-
SENTINȚA nr.129/CA/2008 -
Ședința publică din 27 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga
GREFIER: - -
Pe rol fiind judecarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, cu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu pârâții Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, cu sediul în S M,-, jud. S M, Județul S prin Președintele Consiliului Județean S - 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, Consiliul Județean S - 25 Octombrie, nr.1, jud. S M și Guvernul României, cu sediul în B, P-ța -, nr.1, sector 1, având ca obiect:excepție nelegalitate act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 23 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 27 iunie 2008.
INSTANȚA
deliberând:
Constată că prin Încheierea din 06.11.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate parțială a nr.HG967/2002, cu privire la pozițiile 167 și 168 din Anexe, invocată de reclamanta S M în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Județul SMp rin Președintele Consiliului Județean S, Consiliul Județean S M și Guvernul României.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta a arătat că imobilul în cauză este un corp de proprietate unitar: teren cu construcție, asupra căruia SMa re un drept de superficie: drept de proprietate asupra construcției și drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției. La momentul la care reclamanta a dobândit dreptul de folosință asupra terenului, anul 1982, terenurile nu puteau fi înstrăinate chiar dacă erau aferente unor construcții. Pe terenul respectiv se află o construcție proprietate privată și, în consecință, acesta are o afectațiune privată, astfel încât nu putea fi trecut în domeniul public cu atât mai puțin printr-o hotărâre de inventariere.
Prin Hotărârea Consiliului Județean nr.16/2002, care face parte integrantă din nr.HG967/2002, s-au inventariat bunurile care alcătuiesc domeniul public al Județului S Clădirea Bibliotecii Județene SMa fost inventariată în domeniul public, temeiul inventarierii fiind o expropriere niciodată realizată, însă declarată ca efectuată. inventarierii unor bunuri este ca bunurile respective să existe în patrimoniul celui care le inventariază.
Potrivit art.7 din legea nr.213/1998: "Dreptul de proprietate publică se dobândește: c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică și e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică".
Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede că exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării unor lucrări de interes național sau local, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică are un caracter de excepție cu privire la cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată, procedura fiind strict reglementată de lege.
În cazul de față procedura de expropriere s-a limitat la declararea de utilitate publică a imobilului prin nr.11/2001, hotărâre care la data emiterii actului administrativ nelegal era oricum caducă.
HG nr.967/2002 a atestat apartenența la domeniul public al Județului SMa imobilului, construcție și teren aferent, aflat în proprietatea, respectiv folosința reclamantei pe durata existenței construcției și s-a constituit în temei al mai multor litigii, Consiliul Județean / Județul SMp revalându-se de aceasta ca de un veritabil titlu de proprietate. Hotărârea de Guvern de atestare în domeniul public nu are, însă efect constitutiv de drepturi, nefiind aptă să transfere un drept de proprietate dintr-un patrimoniu privat în patrimoniul public.
În drept a invocat Legea nr.554/2004, Legea nr.213/1998 și Legea nr.33/1994.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate.
La termenul din 28.01.2008, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința nr.162/CA/05.10.2007 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr.- -
Pârâtul Consiliul județean SMa solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat, arătând că tripla identitate este realizată, Curtea de Apel Oradea fiind investită cu soluționarea acelorași aspecte ca și cele soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv cu soluționarea unei excepții de nelegalitate întemeiate pe prevederile art.4 din Legea nr.554/2004 și nu pe prevederile art.18 al.2 din aceeași lege.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, arătând că excepția soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost invocată într-un litigiu distinct. Prezenta excepție de nelegalitate este formulată în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ori cea la care face referire pârâtul este întemeiată pe prevederile art.18 al.2 din aceeași lege. Prin urmare nefiind vorba de tripla identitate cerută de art.1201 Cod civil, nu e incidentă în cauză puterea de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art.166 Cod de procedură civilă "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător chiar înaintea instanțelor de recurs".
Potrivit art.1201 cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În speță, se reține că prin sentința nr.162/CA/05.10.2007 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr.- a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta S M în contradictoriu cu pârâții Județul SMp rin Președintele Consiliului Județean S, Consiliul Județean S M, Guvernul României și intervenientul în interesul Guvernului României Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și s-a constatat nelegalitatea nr.HG967/05.09.2002 cu privire la pozițiile 167 și 168 având ca obiect clădire bibliotecă județeană și teren aferent.
Cum în prezentul dosar, Curtea de Apel Oradeaa fost investită cu soluționarea aceleiași excepții de nelegalitate, instanța constată că între cele două excepții există identitate de părți, obiect și cauză, cerințele art.1201 Cod civil fiind îndeplinite. Este nefondată susținerea reclamantei în sensul că excepția soluționată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr.1117/CA/2007 ar constitui un litigiu distinct, fiind întemeiată pe prevederile art.18 al.2 din Legea nr.554/2004 și nu pe cele ale art.4 din aceeași lege, fiind evident că sentința respectivă a fost pronunțată în soluționarea excepției de nelegalitate a nr.HG967/05.09.2002 cu privire la pozițiile 167 și 168, după procedura prevăzută de art.4 din Legea nr.554/2004, iar menționarea art.18 din Legea contenciosului administrativ ca temei de drept pentru admiterea excepției nu este relevantă.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004 raportat la art.166 Cod de procedură civilă și 1201 Cod civil, excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu va fi admisă, iar excepția de nelegalitate invocată de reclamantă va fi respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
Respinge excepția de nelegalitate parțială a nr.HG967/2002 invocată de reclamanta, cu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu sediul în S M,-, jud. S M, Județul SMp rin Președintele Consiliului Județean S M - 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, Consiliul Județean S M - 25 Octombrie, nr.1, jud. S M și Guvernul României, cu sediul în B, P-ța -, nr.1, sector 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.-27.06.2008
Dact.-2ex.-27.06.2008
5 comunicări:30.06.2008
-reclamanta - S M,-, jud. S M
-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară -S M,-, jud. S M
-pârât Județul SMp rin Președintele Consiliului Județean S M - 25 Octombrie, nr.1, jud. S
-pârât Consiliul Județean S M - 25 Octombrie, nr.1, jud. S M
-pârât Guvernul României - B, P-ța -, nr.1, sector 1
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga